ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3941/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul F.N.I. a solicitat a contestat încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, nr. 317 din 05 mai 2009. Prin sentința penală nr. 398 din 07 februarie 2011, Judecătoria Timișoara a respins ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat F.N.I., deținut în Penitenciarul Arad, împotriva încheierii nr. 317 din 05 mai 2009 dată de judecătorul delegat din cadrul Penitenciarului Timișoara în dosarul nr. 317/2009, iar în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel Timișoara cu excepția de nelegalitate invocată de contestator cu privire la Deciziile Directorului General a A.N.P.

nr. 430 din 02 iunie 2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08 noiembrie 2006 și nr. 572 din 19 noiembrie 2009. Dosarul cauzei penale a fost înaintat integral la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrat sub același număr 103131/325/2009, la 14 martie 2011, iar pentru termenul de judecată din 04 mai 2011, instanța de contencios administrativ a pus în vedere petentului să formuleze în scris excepția de nelegalitate invocată, învederând motivele de fapt și de drept ale acesteia, pârâții în contradictoriu cu care înțelege ca aceasta să fie analizată. În temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a dispus din oficiu citarea în cauză a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, care a solicitat comunicarea cererii prin care s-a invocat excepția de nelegalitate cu analizarea căreia a fost învestită Curtea de Apel Timișoara.

La termenul de judecată din 04 mai 2011, instanța de contencios administrativ a invocat din oficiu excepția de nulitate a cererii cu care a fost sesizată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 206 din 04 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat nulă cererea formulată de reclamatul F.N.I. împotriva pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a constatat faptul că cererea petentului nu a fost formulată în scris, deși acestuia i s-a solicitat în mod expres să stabilească în acest mod limitele învestirii instanței de contencios administrativ.

Din acest motiv, instanța a reținut că nu este în măsură să stabilească motivele de fapt și de drept pentru care a fost invocată în fața instanței penale excepția de nelegalitate cu privire la Deciziile Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 430 din 02 iunie 2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08 noiembrie 2006 și nr. 572 din 19 noiembrie 2009, identitatea părților în contradictoriu cu care se cere ca aceasta să fie analizată, cu excepția emitentului acestor acte, citat din oficiu, dar căruia nu i s-a putut comunica o copie a cererii.

Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat că omisiunea petentului nu poate fi suplinită de faptul că în actul de sesizare - sentința pronunțată de instanța penală de trimitere - s-au menționat pe scurt considerentele pentru care s-a considerat admisibilă excepția de nelegalitate, consemnându-se în considerente că „în motivarea excepțiilor de nelegalitate petentul a invocat faptul că deciziile ANP nu au fost publicate în M. Of. și nu i-au fost aduse la cunoștință, precum și aspectul potrivit căruia Decizia nu prevede asigurarea dreptului la apărare prin apărător din oficiu în faza cercetării disciplinare, nefiindu-i asigurat efectiv acest drept nici cu ocazia individualizării regimului de executare, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil”.

Totodată, instanța de fond a remarcat faptul că nici în considerentele actului de sesizare nu s-a consemnat în raport cu ce dispoziții normative sunt considerate nelegale actele administrative cu caracter normativ la care petentul a făcut referire - Deciziile Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 430 din 02 iunie 2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08 noiembrie 2006 și nr. 572 din 19 noiembrie 2009, astfel încât limitele învestirii instanței de contencios administrativ nu pot fi reținute nici prin analizarea actului de sesizare. În temeiul art. 82 și art. 133 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a apreciat că se impune admiterea excepției nulității invocate din oficiu și declararea ca fiind nulă a cererii de chemare în judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive : - s-au încălcat prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 și art. 153 alin. (2) C. proc. civ., precum și art. 1, 6, 8, 13 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenție (Penitenciarul Arad, Jilava, Timișoara și Colibași) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul; - judecătorul fondului nu a verificat motivul pentru care nu s-a putut prezenta în fața instanței. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Susținerile recurentului privind neregularitatea citării sale și încălcării produse, în consecință, drepturilor sale, sunt nefondate. Înalta Curte constată că în dosarul de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului la Penitenciarul Arad, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ. În aceste condiții, Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se reține existența vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză sau încălcarea principiilor fundamentale ale contradictorialității și dreptului la apărare.

Înalta Curte reține ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond de admitere a excepției nulității cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 82 și art. 133 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 82 C. proc. civ., „orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul cererii și semnătura, iar conform art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.” Examinând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că, pentru termenul de judecată din 04 mai 2011, instanța de fond a pus în vedere petentului să formuleze în scris excepția de nelegalitate invocată, învederând motivele de fapt și de drept ale acesteia, precum și părțile pârâte în contradictoriu cu care înțelege ca aceasta să fie analizată. Întrucât reclamantul, legal citat, nu s-a conformat dispozițiilor Curții, în mod corect s-a apreciat că cererea de chemare în judecată nu cuprinde niciunul dintre elementele esențiale prevăzute de art. 82 C. proc.

civ. și s-a făcut aplicarea normelor imperative redate de art. 133 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte arată că inexistența cererii de chemare în judecată în formă scrisă reprezintă un aspect prealabil peremptoriu, de natură a determina neregularitatea învestirii instanței, care se află în imposibilitatea de a-și verifice limitele învestirii și de a asigura respectarea principiilor contradictorialității și egalității părților în fața justiției. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 206 din 04 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011.