ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3941/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul F.N.I. a solicitat a

contestat încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor

privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, nr. 317 din 05 mai

2009.

Prin sentința penală

nr. 398 din 07 februarie 2011, Judecătoria Timișoara a respins ca neîntemeiată

contestația formulată de petentul condamnat F.N.I., deținut în Penitenciarul

Arad, împotriva încheierii nr. 317 din 05 mai 2009 dată de judecătorul delegat

din cadrul Penitenciarului Timișoara în dosarul nr. 317/2009, iar în temeiul

art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel Timișoara cu excepția

de nelegalitate invocată de contestator cu privire la Deciziile Directorului

General a A.N.P. nr. 430 din 02 iunie 2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08

noiembrie 2006 și nr. 572 din 19 noiembrie 2009.

Dosarul cauzei penale

a fost înaintat integral la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, unde a fost înregistrat sub același număr

103131/325/2009, la 14 martie 2011, iar pentru termenul de judecată din 04 mai

2011, instanța de contencios administrativ a pus în vedere petentului să

formuleze în scris excepția de nelegalitate invocată, învederând motivele de

fapt și de drept ale acesteia, pârâții în contradictoriu cu care înțelege ca

aceasta să fie analizată.

În temeiul art. 4

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a

dispus din oficiu citarea în cauză a pârâtei Administrația Națională a

Penitenciarelor, care a solicitat comunicarea cererii prin care s-a invocat

excepția de nelegalitate cu analizarea căreia a fost învestită Curtea de Apel

Timișoara.

La termenul de

judecată din 04 mai 2011, instanța de contencios administrativ a invocat din

oficiu excepția de nulitate a cererii cu care a fost sesizată.

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 206 din 04 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat nulă cererea formulată de reclamatul F.N.I. împotriva

pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a constatat faptul că cererea petentului nu a

fost formulată în scris, deși acestuia i s-a solicitat în mod expres să

stabilească în acest mod limitele învestirii instanței de contencios

administrativ. Din acest motiv, instanța a reținut că nu este în măsură să

stabilească motivele de fapt și de drept pentru care a fost invocată în fața

instanței penale excepția de nelegalitate cu privire la Deciziile Directorului

General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 430 din 02 iunie

2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08 noiembrie 2006 și nr. 572 din 19 noiembrie

2009, identitatea părților în contradictoriu cu care se cere ca aceasta să fie

analizată, cu excepția emitentului acestor acte, citat din oficiu, dar căruia

nu i s-a putut comunica o copie a cererii.

Din acest punct de

vedere, Curtea a apreciat că omisiunea petentului nu poate fi suplinită de

faptul că în actul de sesizare - sentința pronunțată de instanța penală de

trimitere - s-au menționat pe scurt considerentele pentru care s-a considerat

admisibilă excepția de nelegalitate, consemnându-se în considerente că „în motivarea

excepțiilor de nelegalitate petentul a invocat faptul că deciziile ANP nu au

fost publicate în M. Of. și nu i-au fost aduse la cunoștință, precum și

aspectul potrivit căruia Decizia nu prevede asigurarea dreptului la apărare

prin apărător din oficiu în faza cercetării disciplinare, nefiindu-i asigurat

efectiv acest drept nici cu ocazia individualizării regimului de executare,

încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil”.

Totodată, instanța de

fond a remarcat faptul că nici în considerentele actului de sesizare nu s-a

consemnat în raport cu ce dispoziții normative sunt considerate nelegale actele

administrative cu caracter normativ la care petentul a făcut referire -

Deciziile Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr.

430 din 02 iunie 2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08 noiembrie 2006 și nr. 572

din 19 noiembrie 2009, astfel încât limitele învestirii instanței de contencios

administrativ nu pot fi reținute nici prin analizarea actului de sesizare.

În temeiul art. 82 și

art. 133 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a apreciat că se impune admiterea

excepției nulității invocate din oficiu și declararea ca fiind nulă a cererii

de chemare în judecată.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru

nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive :

- s-au încălcat

prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 și art.

153 alin. (2) C. proc. civ., precum și art. 1, 6, 8, 13 și 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de

detenție (Penitenciarul Arad, Jilava, Timișoara și Colibași) unde s-a aflat în

perioada în care s-a judecat dosarul;

- judecătorul

fondului nu a verificat motivul pentru care nu s-a putut prezenta în fața

instanței.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Susținerile

recurentului privind neregularitatea citării sale și încălcării produse, în

consecință, drepturilor sale, sunt nefondate.

Înalta Curte constată

că în dosarul de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare a

recurentului la Penitenciarul Arad, în conformitate cu dispozițiile art. 90

alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a

recurentului-reclamant, neputându-se reține existența vreunei vătămări de

natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză sau încălcarea

principiilor fundamentale ale contradictorialității și dreptului la apărare.

Înalta Curte reține

ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond de admitere a excepției

nulității cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 82 și art. 133 alin.

(1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art.

82 C. proc. civ., „orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să

fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele și prenumele,

domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor,

numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este

cazul, obiectul cererii și semnătura, iar conform art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau

al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.”

Examinând

înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că, pentru termenul de judecată

din 04 mai 2011, instanța de fond a pus în vedere petentului să formuleze în

scris excepția de nelegalitate invocată, învederând motivele de fapt și de

drept ale acesteia, precum și părțile pârâte în contradictoriu cu care înțelege

ca aceasta să fie analizată.

Întrucât reclamantul,

legal citat, nu s-a conformat dispozițiilor Curții, în mod corect s-a apreciat

că cererea de chemare în judecată nu cuprinde niciunul dintre elementele

esențiale prevăzute de art. 82 C. proc. civ. și s-a făcut aplicarea normelor

imperative redate de art. 133 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte arată că

inexistența cererii de chemare în judecată în formă scrisă reprezintă un aspect

prealabil peremptoriu, de natură a determina neregularitatea învestirii

instanței, care se află în imposibilitatea de a-și verifice limitele învestirii

și de a asigura respectarea principiilor contradictorialității și egalității

părților în fața justiției.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamantul F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 206 din 04 mai 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.