ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, contestatorul F.N.I. a contestat,

în esență, încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor

privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, din data de 03

iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 398/2009, prin care a fost respinsă

cererea reclamantului referitoare la nerespectarea mai multor drepturi în

detenție, printre care și dreptul de a purta plete și barbă.

Reclamantul a arătat

că cererea sa a fost respinsă în mod abuziv și, în acest sens, a invocat

dispozițiile sentinței penale nr. 1107 din 22 aprilie 2008 pronunțată în

dosarul nr. 415/55/2008 al Judecătoriei Arad, prin care a fost admisă contestația

la executare a contestatorului, deținut la acel moment în Penitenciarul de

Maximă Siguranță Arad, împotriva încheierii judecătorului delegat, pronunțată

la data de 03 ianuarie 2008 în dosarul nr. 415/55/2008 și a fost obligată

Administrația Penitenciarului Arad să permită contestatorului să poarte păr și

barbă, condiționat de păstrarea de către contestator a acestora în condiții

igienice.

La termenul de

judecată din data de 15 noiembrie 2009, deținutul a invocat în fața

Judecătoriei Timișoara excepția de nelegalitate a Regulamentului de Ordine

Interioară al Penitenciarului Timișoara, apreciind că dispozițiile acestui

regulament sunt contrare prevederilor Legii nr. 30/1994, precum și ale Legii

nr. 275/2006.

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 44 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, a

respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul F.N.I. împotriva

Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, prin

încheierea din 15 noiembrie 2010 pronunțată în dosar 26857/325/2009 al

Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a constatat că, potrivit cererii aflate în

dosarul judecătoriei, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a

Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, în acele

dispoziții care îl împiedică să poarte plete și barbă după bunul plac, fiind

tuns și bărbierit împotriva voinței sale, ceea ce contravine dispozițiilor

Legii nr. 30/1994 și ale Legii nr. 275/2006, care nu cuprind această

interdicție, fiindu-i încălcate astfel și o serie de drepturi fundamentale

prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În fața Curții de

apel, reclamantul nu a putut preciza dispozițiile regulamentare a căror

nelegalitate o invocă, reiterând aceleași aspecte și arătând că Regulamentul de

Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara contravine și dispozițiilor H.G.

nr. 1897/2006, prin care a fost aprobat Regulamentul de aplicare a Legii nr.

275/2006. De asemenea, a arătat că regulamentul contestat este un act

administrativ cu caracter normativ care nu este publicat în M. Of. și că nu se

află în posesia acestuia, solicitând efectuarea unei adrese către Ministerul

Justiției în vederea comunicării actului.

Curtea de apel a

reținut că nu a fost identificat organul emitent al actul normativ a cărui

nelegalitate se invocă și nici dispozițiile care ar încălca actele normative

indicate de reclamant, acesta susținând că este vorba despre dispoziții

coercitive cuprinse în Regulamentul de Ordine Interioară al Penitenciarului

Timișoara, iar prin încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ, instanța de fond a apreciat doar că „actele invocate au legătură

cu soluționarea cauzei”, referindu-se în mod implicit la toate actele normative

invocate de reclamant.

Având în vedere

faptul că nu au fost identificate dispozițiile care ar încălca actele normative

indicate de reclamant, Curtea a apreciat că nu își poate verifica competența în

analiza legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 10 din

Legea nr. 554/2004 și nici concordanța acestuia cu actele normative cu forță

juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru

nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive:

- s-au încălcat

prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 și art.

153 alin. (2) C. proc. civ., precum și art. 1, 3, 6, 8, 9, 13, 14 și 17 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate

locurile de detenție (Penitenciarul Arad, Aiud, Gherla, Rahova și Penitenciarul

- Spital Colibași) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;

- instanța de fond nu

a soluționat toate excepțiile de nelegalitate invocate;

- prin soluția

pronunțată, i s-a încălcat dreptul la apărare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu

art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția

inadmisibilității recursului invocată de intimatul Penitenciarul Timișoara,

reține că aceasta nu este fondată, față de dispozițiile art. 282

1

C.

proc. civ. și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Susținerile

recurentului privind neregularitatea citării sale și încălcării produse, în

consecință, drepturilor sale, sunt nefondate.

Înalta Curte constată

că în dosarul de fond se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a

recurentului la Penitenciarul Timișoara și la Penitenciarul Colibași, în

conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată,

recurentul-reclamant a fost prezent în instanță la termenul de judecată din 10

februarie 2011, când cauza s-a soluționat în fond și a pus concluzii cu privire

la excepția de nelegalitate invocată.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a

recurentului-reclamant, neputându-se reține existența vreunei vătămări de

natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză.

În ceea ce privește

critica recurentului referitoare la nesoluționarea tuturor excepțiilor de

nelegalitate invocate, Înalta Curte constată faptul că reclamantul a fost citat

cu mențiunea de a preciza actul normativ a cărui nelegalitate o solicită și

dispozițiile legale pe care le încalcă, iar la termenul de judecată din data de

10 februarie 2011, reclamantul, la interpelarea instanței, a precizat că invocă

excepția de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al

Penitenciarului Timișoara, ale cărui dispoziții sunt contrare prevederilor

Legii nr. 30/1994, ale Legii nr. 275/2006 și ale Regulamentului de aplicare a

acestei legi, aprobat prin H.G. nr. 1897/2006.

Înalta Curte reține

ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond de respingere a

excepției de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului

Timișoara.

Într-adevăr, petentul

care a invocat excepția de nelegalitate a actului administrativ sus-menționat

nu și-a îndeplinit obligația de a arăta motivele de nelegalitate pe care le

consideră susceptibile a influența soluționarea fondului în cauza dedusă

judecății, pentru ca instanța să poată verifica dacă între fondul pricinii și

actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face

necesară cenzurarea legalității actului în procedura cu caracter accesoriu

prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Simpla enunțare a

normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepției de

nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt și de drept care să

determine aplicarea acestui text de lege.

Excepția de

nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ,

reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui

act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe

rol, indiferent de natura acestuia.

Prin urmare, în mod

corect a remarcat Curtea de apel că, în cauză, nu se conturează obiectul

excepției de nelegalitate, nefiind, astfel, posibilă verificarea concordanței

actului administrativ menționat de reclamant cu actele normative cu forță

juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamantul F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepția

inadmisibilității recursului.

Respinge recursul

declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 44 din 10 februarie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.