ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, contestatorul F.N.I. a contestat, în esență, încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, din data de 03 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 398/2009, prin care a fost respinsă cererea reclamantului referitoare la nerespectarea mai multor drepturi în detenție, printre care și dreptul de a purta plete și barbă.

Reclamantul a arătat că cererea sa a fost respinsă în mod abuziv și, în acest sens, a invocat dispozițiile sentinței penale nr. 1107 din 22 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 415/55/2008 al Judecătoriei Arad, prin care a fost admisă contestația la executare a contestatorului, deținut la acel moment în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, împotriva încheierii judecătorului delegat, pronunțată la data de 03 ianuarie 2008 în dosarul nr. 415/55/2008 și a fost obligată Administrația Penitenciarului Arad să permită contestatorului să poarte păr și barbă, condiționat de păstrarea de către contestator a acestora în condiții igienice. La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2009, deținutul a invocat în fața Judecătoriei Timișoara excepția de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, apreciind că dispozițiile acestui regulament sunt contrare prevederilor Legii nr. 30/1994, precum și ale Legii nr. 275/2006.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 44 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul F.N.I. împotriva Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, prin încheierea din 15 noiembrie 2010 pronunțată în dosar 26857/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a constatat că, potrivit cererii aflate în dosarul judecătoriei, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, în acele dispoziții care îl împiedică să poarte plete și barbă după bunul plac, fiind tuns și bărbierit împotriva voinței sale, ceea ce contravine dispozițiilor Legii nr. 30/1994 și ale Legii nr. 275/2006, care nu cuprind această interdicție, fiindu-i încălcate astfel și o serie de drepturi fundamentale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În fața Curții de apel, reclamantul nu a putut preciza dispozițiile regulamentare a căror nelegalitate o invocă, reiterând aceleași aspecte și arătând că Regulamentul de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara contravine și dispozițiilor H.G.

nr. 1897/2006, prin care a fost aprobat Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006. De asemenea, a arătat că regulamentul contestat este un act administrativ cu caracter normativ care nu este publicat în M. Of. și că nu se află în posesia acestuia, solicitând efectuarea unei adrese către Ministerul Justiției în vederea comunicării actului. Curtea de apel a reținut că nu a fost identificat organul emitent al actul normativ a cărui nelegalitate se invocă și nici dispozițiile care ar încălca actele normative indicate de reclamant, acesta susținând că este vorba despre dispoziții coercitive cuprinse în Regulamentul de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, iar prin încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ, instanța de fond a apreciat doar că „actele invocate au legătură cu soluționarea cauzei”, referindu-se în mod implicit la toate actele normative invocate de reclamant.

Având în vedere faptul că nu au fost identificate dispozițiile care ar încălca actele normative indicate de reclamant, Curtea a apreciat că nu își poate verifica competența în analiza legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și nici concordanța acestuia cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive: - s-au încălcat prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 și art. 153 alin. (2) C. proc.

civ., precum și art. 1, 3, 6, 8, 9, 13, 14 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenție (Penitenciarul Arad, Aiud, Gherla, Rahova și Penitenciarul - Spital Colibași) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul; - instanța de fond nu a soluționat toate excepțiile de nelegalitate invocate; - prin soluția pronunțată, i s-a încălcat dreptul la apărare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul Penitenciarul Timișoara, reține că aceasta nu este fondată, față de dispozițiile art. 282 1 C. proc.

civ. și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Susținerile recurentului privind neregularitatea citării sale și încălcării produse, în consecință, drepturilor sale, sunt nefondate. Înalta Curte constată că în dosarul de fond se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului la Penitenciarul Timișoara și la Penitenciarul Colibași, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, recurentul-reclamant a fost prezent în instanță la termenul de judecată din 10 februarie 2011, când cauza s-a soluționat în fond și a pus concluzii cu privire la excepția de nelegalitate invocată.

În aceste condiții, Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se reține existența vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză. În ceea ce privește critica recurentului referitoare la nesoluționarea tuturor excepțiilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată faptul că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a preciza actul normativ a cărui nelegalitate o solicită și dispozițiile legale pe care le încalcă, iar la termenul de judecată din data de 10 februarie 2011, reclamantul, la interpelarea instanței, a precizat că invocă excepția de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, ale cărui dispoziții sunt contrare prevederilor Legii nr. 30/1994, ale Legii nr. 275/2006 și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi, aprobat prin H.G.

nr. 1897/2006. Înalta Curte reține ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond de respingere a excepției de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara. Într-adevăr, petentul care a invocat excepția de nelegalitate a actului administrativ sus-menționat nu și-a îndeplinit obligația de a arăta motivele de nelegalitate pe care le consideră susceptibile a influența soluționarea fondului în cauza dedusă judecății, pentru ca instanța să poată verifica dacă între fondul pricinii și actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Simpla enunțare a normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepției de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt și de drept care să determine aplicarea acestui text de lege. Excepția de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura acestuia. Prin urmare, în mod corect a remarcat Curtea de apel că, în cauză, nu se conturează obiectul excepției de nelegalitate, nefiind, astfel, posibilă verificarea concordanței actului administrativ menționat de reclamant cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge excepția inadmisibilității recursului. Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 44 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011.