ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1007/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1007/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1007/2016

Asupra

cauzei de față. constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului

Timiș

din data de

13 aprilie 2011 reclamantul A.

a solicitat în

temeiul depozițiilor art. 1, 2, 3, 6, 9, 13 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, în contradictoriu cu Statul Român, prin B. și C.

Timișoara, obligarea pârâților la plata sumei de 500.001 lei daune

morale și 5.000 lei contravaloarea părului și a bărbii care

i-a fost tuns.

Prin

sentința nr. 485 din 11 mai 2011 pronunțată în Dosar nr. x/108/2011

Tribunalul Arad

a

declinat competența de soluționare a solicitării în favoarea

Tribunalului Timiș, reținând că în privința reclamantului

aflat în stare de detenție prin domiciliu sau reședință a

acestuia în sensul strict ai determinării competenței instanței

de judecată se înțelege sediul C. în care execută pedeapsa

și de unde acesta este citat, căci în caz contrar s-ar ajunge la

înlăturarea scopului avut în vedere de legiuitor la momentul

adoptării C. proc. civ.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 14 iulie 2011

sub nr. x/108/2011.

Prin

încheierea din data de 05 octombrie 2011, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a fost suspendată judecata cauzei și înaintai dosarul secției

de contencios administrativ, a Tribunalului Timiș în vederea

soluționării excepției de nelegalitate a Regulamentului de

Ordine Interioară al C. Timișoara, invocată de reclamant,

Prin

sentința nr 8001 din 3 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul

Timiș, secția de contencios administrativ,

în Dosar nr. x/30/2011 s-a constatat

perimată acțiunea reclamantului.

Prin

Decizia nr. 9003 din 4 noiembrie 2014 Curtea de Apel Timișoara

a respins recursul

reclamantului împotriva seminței mai sus arămie.

Dosarul

a fost înaintat Tribunalului Timiș, secției I civilă, în vederea

continuării judecății la data de 11 decembrie 2014.

Pârâtul

Statul Român, prin B. formulat întâmpinare,

invocând pe cale de excepție

lipsa calității procesuale pasive și pe cale de

consecință, respingerea acțiunii.

Pentru

termenul de judecată din dala de 25 martie 2015 reclamatul a depus la

dosar precizări,

menționând

că a fost terorizat fizic și psihic de escorta C. Timișoara,

întrucât a demarat acest proces, precum și ea a pierdut masa servită

în penitenciar, întrucât a fost adus în fața instanței de

judecată.

Reclamantul

a mai arătat că pârâtul ante menționat face presiuni fizice

asupra sa, acesta constând nu doar în faptul a fost tuns și bărbierit

împotriva voinței sale, dar a fost și zgâriat cu mașina de tuns;

că membrii escortei C. Timișoara fumează, reclamantul fiind

obligat să stea în spatele camerei de arest pentru a nu-i vedea pe

aceștia cum fumează, iar pentru aceste motive înțelege să

solicite acordarea daunelor morale de 100.000 euro, invocând în apărare

și prevederile art. 2, 3, 8 și 47 din C. proc. civ.

Pârând

C. Timișoara a formulai întâmpinare

prin care a invocat excepția de netimbrare și

prematuritatea cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea

acțiunii.

Pârâtul

a formulat cerere de chemare în garanție a D. și a E.,

motivat de faptul că C.

Timișoara este subordonat D., iar aceasta este subordonata E.

Chemată

în garanție D. a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea cererii de

chemare în arămie.

La

termenul de judecată din data de 17 iunie 2015, instanța a respins

excepția netimbrării acțiunii și a unit cu fondul cauzei

excepțiile prematurtății acțiunii și lipsei

calității procesuale pasive.

La

termenul de judecată din 30 septembrie 2015, reclamantul a invocat

excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 51/2008 în

integralitatea ei, reclamantul opinând că nu acordă drepturile pentru

care a fost edictată și a art. 60 alin. (2), (4) și (6) din Legea

nr. 254/2013, potrivii cu care „(2) Persoana condamnată poate obține,

la cerere, contra cost, într-un număr de exemplare justificai, fotocopii

ale documentelor din dosarul individual. (4) Sunt considerate persoane fără

mijloace bănești persoanele condamnate care nu au sau nu au avut în

ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în lisa contabilă

nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite de administrația C.

pentru exercitarea dreptului la petiționare sau corespondență se

recuperează ulterior de la persoana condamnată din sumele ce le va

deține în fișa contabilă nominală sau în contul personal în

timpul executării pedepsei. (6) Dosarul individual poate fi consultat, cu

excepția situațiilor în care acesta este solicitat de organele

abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate.

S-a

apreciat de către reclamant că normele legale sus menționate

intră în coliziune cu dispozițiile art. 1, 11, 16, 20, 21, 24 și

157 din Constituția României.

Având

a analiza admisibilitatea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, din perspectiva exigențelor impuse de art. 29 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 47/1992, instanța a apreciat că nu se

identifica legătura că soluționarea cererii pendinte a normelor

legale pretins neconstituționale, sens în care solicitarea a fost

respinsă, ca inadmisibilă.

Prin

sentința nr. 3024/Pl din 21 octombrie 2015 Tribunalul Timiș,

secția I civilă,

a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, a dmis

excepția lipsei calității procesual pasive a D. și a E., a

respins acțiunea împotriva pârâților C. Timișoara și Statul

Român prin B.: a respins cererea de chemare în garanție formulată de

paratul C. Timișoara împotriva pârâților chemați în

garanție D. și E.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținui că reclamantul

a învestit instanța de judecată eu o acțiune în despăgubiri

îndreptată în principal contra pârâtului C. Timișoara și

fondată pe normele răspunderii chile delictuale deși în drept au

fost invocate exclusiv normele Convenției Europene a Drepturilor Omului, art.

1, 2, 3, 6, 13, 14) considerând că i-a fost adus un prejudiciu prin fapta

pârâtului constând în tunderea și bărbierirea sa în penitenciar.

În

privința cadrului procesual constituit, tribunalul a apreciat că

pârâtul Statul Român prin B. nu justifică în cauză legitimare

procesual pasivă, având în vedere că potrivit cu art. 37 alin. (1)

din Decretul Lege nr. 31/1954 „Statul nu răspunde pentru obligațiile

organelor și celorlalte instituții de stat, dacă ele sunt

persoane juridice". Or, în speță, reclamantul prevalează

săvârșirea unei fapte pretins ilicite a C. Timișoara,

instituție distinctă a statului cu personalitate juridică, art. 10

alin. (3) din H.G. nr. 1849/2004), ce poate sta în nume propriu în

justiție, context în care antrenarea procesuală a Statului Român prin

B. nu se justifică.

Tribunalul

a mai reținut că acțiunea reclamantului nu se poale reține

ca fiind prematură întrucât facultatea recunoscută de Legea nr. 275/2006

persoanelor nemulțumite, private de libertate, de a se adresa judecătorului

delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate nu poate obstacol a

ori precede obligatoriu promovarea unei acțiuni civile în răspundere

civilă delictuală atunci când se reclamă producerea și

repararea unui prejudiciu chiar de către o persoană lipsită de

libertate.

Pe

fondul cauzei, tribunalul a reținut că fapta pretins ilicită

săvârșită de angajații pârâtului constând în tunderea

și bărbierirea reclamantului, ca operațiuni de igienizare

contrare legii, nu se verifică, aceste operațiuni de igienizare a

persoanelor private de libertate având fundamentul juridic în dispozițiile

art. 102 alin. (2) Iit. g) și h) din Regulamentul de ordine

interioară al C. Timișoara, potrivit cărora aceste persoane au a

respecta o serie de reguli de igienă între care să se bărbierească

la un interval de cel mult două zile și să se tundă,

nefiind permis portul părului mai lung de 5 cm, este de arătat

că art. 102 din Regulamentul menționat a fost elaborat în aplicarea

art. 62 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea

pedepselor privative de libertate.

Reclamantul

susține că i s-a produs un prejudiciu însă nu s-a proba! ilrjiul

că ar fi suferit vreo infecție ori altă pagubă de

natură materială ori morală de pe urma acestor operațiuni

de igienizare.

Reclamantul

se prevalează în mod repetat, în susținerea pretențiilor sale,

de dispozițiile sentinței penale nr. 1107 din 22 aprilie 2008, prin

care i-a fost admisă contestația la executare și a fost

obligată D. Arad de a-i permite să poarte păr și

barbă, condiționat de păstrarea de către contestator a

acestora în condiții igienice și despre care pretinde că ar fi

fost respectata de pârât.

Această

hotărâre judecătorească era opozabila altui penitenciar,

respectiv C. Arad și nu pârâtului din prezenta cauză, C.

Timișoara, iar de la data pronunțării sentinței invocate au

mai fost pronunțate alte hotărâri judecătorești,

sentința civilă nr. 1453 din 14 iunie 2012, sentința civilă

nr. 301 din 03 martie 2011, prin care s-a tranșat definitiv și

irevocabil asupra altor lapte pretins ilicite similare celei prevalate în

speța de față, instanțele apreciind că nu sunt

întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, deoarece nu s-a

identificat prin operațiunile de tundere și bărbierire a

reclamantului existența faptei ilicite, cât timp acesta a refuzat

nejustificat respectarea normelor de igienă individuală și

colectivă, ignorând sentința penală nr. 1107/2008 ce-i

îngăduia purtarea bărbii și a părului de către

petiționar, condiționat de păstrarea lor In condiții

igienice.

Susținerea

privind producerea unei fapte pretins ilicite prin aceea că pârâtul C.

Timișoara exercită presiuni asupra reclamantului manifestate prin

faptul că a fost împins în partea din spate a încăperii de arest

pentru a nu inhala fumul de țigară nu a fost probată.

Cererea

de chemare în garanție a D. și a E., formulată de pârât, a fost

respinsă pentru lipsa de legitimare procesuală în cauză a acestor

instituții, dat fiind că art. 10 alin. (3) din M. Of. nr. 1894/2004

stipulează expres că penitenciarele au personalitate juridică,

ceea ce înseamnă că pot sta în nume propriu în justiție pentru

faptele ce le sunt imputate; totodată, chemarea în garanție presupune

existența unei situații în temeiul căreia partea

căzută în pretenții să se poată îndrepta contra altei

persoane cu o cerere în garanție sau în despăgubire ceea ce în

speță nu se verifică, întrucât pentru fapta ce i se

reproșează, pârâtul C. Timișoara legitimează singur

calitate procesual pasivă în cauză. o eventuală obligare a sa la

plata de despăgubiri nejustificând o chemare în garanție a

ordonatorului principal sau secundar de credite, care nu este titular al

obligației în raportul juridic dedus judecății, fondat pe

răspunderea civilă delictuală, de vreme ce punerea la

dispoziție a sumelor se realizează in temeiul unor raporturi juridice

de natură fiscală și instituțională existente intre

aceste instituții reglementate exact de H.G. nr. 652/2009.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs (calificat ulterior apel) reclamantul A.

solicitând, în

principal, casarea ei cu trimitere spre rejudecare la instanța

competentă Tribunalul Arad iar, în subsidiar, modificarea ei, cu consecința

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv a

obligării instituției pârâte la plata sumei de 500.001 lei

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

În motivare,

reclamantul a arătat că cererea sa a fost judecata de o instanța

necompetentă întrucât, ca reclamant într-un proces civil, are dreptul să

sesizeze instanța de la domiciliul său în sensul legii care, anterior

încarcerării, a fost în județul Arad.

Pe

fondul cauzei, reclamantul a susținut că obligarea lui la tunderea

pârului și a bărbii conform regulamentului din penitenciar

reprezintă o încălcare a dreptului său la viață

privată prevăzut de art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului, câtă vreme părul mai lung și barba pe care le-a purtat

nu constituie o manifestare a lipsei sale de igienă sau de contaminare cu

boli pentru celelalte persoane din penitenciarei o manifestare a practicii sale

de creștin ortodox aflat în doliu după decesul părinților.

În sprijinul

solicitării sale, reclamantul a invocat sentința penală nr. 1107/2008

a Judecătoriei Arad prin care C. Arad a fost obligată să-i

permită purtarea bărbii și a pârului lung, ale cărei

dispoziții se susține că au fost ignorate prin impunerea sa la

tunderea părului capilar și la raderea bărbii, motiv pentru care

a sesizat cu plângere în acest sens Curtea Europene a Drepturilor Omului care,

în repetate rânduri, a sancționat statul român pentru rele tratamente

aplicate persoanelor din penitenciare.

Prin Decizia

nr. 1 din 12 ianuarie 2016 Curtea de Apei Timișoara, secția

I civilă, a respins

apelul, ca nefondat.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, întrucât

la data pronunțării instanței, reclamantul era încarcerat în C.

Timișoara, în executarea unei pedepse privative de libertate, în mod

corect cauza a fost soluționată în primă instanță de

către Tribunalul Timiș, ca instanță competentă

teritorial în judecarea pricinii.

Instanța

de apel a mai reținut că supunerea reclamantului la rigorile de igiena

impuse de regulamentul de ordine interioară (art. 102 alin. (2) lit. g)

și h) - i cărui nelegalitate nu a fost demonstrată ea urmare a

atacării sale în instanța de contencios administrativ - nu constituie

o încălcare abuzivă a dreptului la viață privată,

ingerința statului în reglementarea modului de conviețuire în cadrul

unei colectivități de genul celei dintr-un penitenciar fiind

justificată de interesul general al prezervării stării de

sănătate a membrilor acesteia, intervenția statului fiind astfel

adecvată și proporțională scopului urmărit.

De

altfel, supunerea reclamantului obligației de a-și tunde barba

și părul a fost deja considerată a nu avea natura unui fapt

ilicit menit a antrena răspunderea civilă delictuală a statului

(astfel cum el pretinde), aspect stabilit irevocabil și prin alte

hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 153 din 14

iunie 2013 și sentința civilă nr. 301 din 3 martie 2011), a

căror putere de lucru judecat se opune reevaluării susținerilor

sale în sensul pretins de el.

Câtă

vreme nu se poate stabili culpa autorităților statului în comiterea

vreunui fapt prejudiciabil împotriva reclamantului, lipsa acestei condiții

obligatorii prevăzută de lege pentru existența răspunderii

civile delictuale determină, în mod corect, respingerea cererii de

acordare a despăgubirilor menționate în acțiune.

Existența

sentinței penale nr. 1107/2008 (prin care i s-a permis reclamantului

purtarea părului și a bărbii) nu poate avea valoarea unui

precedent judiciar în materie, pe de o parte pentru că acceptarea de

către instanță a acestei atitudini a fost condiționată

de păstrarea în acest mod a condițiilor de igienă (rigori

cărora el a refuzat ulterior să se supună, în mod nejustificat)

iar, pe de altă parte, pentru că statuarea în acest sens a

instanței a avut în vedere condițiile concrete de Ia acel moment

oferite de o altă instituție pârâtă (în speță,

Tribunalul Arad).

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., reclamantul A.

În susținerea

recursului, reclamantul arată că hotărârea atacata este

contrară dispozițiilor art. 1, 2, 3, 6, 8, 13, 14, 41, 48 din

Convenția Europeană a Dreptului Omului, art. 998-099 C. civ., Legii

nr. 275/2006 și Legii nr. 254/2013 și că locul de domiciliu

și se confundă cu locul de detenție, sens în care instanța

competentă teritoriul să soluționeze fapta ar fi fost Tribunalul

Arad, iar nu Tribunalul Timiș,

în

care se impune casarea hotărârii astfel pronunțate și trimiterea

cauzei prin competentă soluționare Tribunalului Arad.

În mod

greșit s-a admis în cauză excepția lipsei calității

procesuale pasive, Statul Român fiind răspunzător pentru prejudiciile

create persoanelor încarcerate de către locurile de deținere.

În cauză

sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile, respectiv, prin

obligarea de a-și tunde barba și părul i-a fost încălcat

atât dreptul la viață personală, precum și cele statuate

prin sentința penală nr. 1007/2005, prin care i s-a permis acestuia

purtarea părului și a bărbii dorite.

De

asemenea, prin faptul că a fost zgâriat pe față cu prilejui

toaletării, a fost supus unor rele tratamente și expus riscului de a

contracta boli grave cum ar fi virusul 1 HV, hepatită, sifilis, etc.

Recurentul-reclamant

mai arata că regulamentul de ordine interioară al unui penitenciar nu

poate prevala dispozițiilor constituționale și comunitare ce

consacră drepturi fundamentale care au fost încălcate acestuia prin

obligarea de a se rade și tunde conform normelor menționate.

Examinând

recursul în raport de excepția de tardivitate invocații din oficiu, a

cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale

cererii, Înalta Curte urmează a constata tardivitatea căii de atac,

pentru următoarele considerente:

Căile

de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate

prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul

general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în

mod nejustificat judecata unei cauze.

În consecință,

nici părțile și nici instanța de judecată nu pot

deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru

exercițiu! unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea

se calculează.

Conform

dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile

de ia comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen

care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc.

civ.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că termenul de 15

zile, astfel cum este reglementat de dispozițiile legale anterior citate,

a fost depășit. Astfel Decizia civilă nr. 1 din 12 ianuarie 2016

a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost

comunicată recurentului-reclamant, așa cum rezultă din dovezile

de comunicare aflate Ia filele 35 și 38 dosar apel, la data de 19

februarie 20Io.

De la

aceasta dată a început să curgă termenul de recurs de 15 zile. care

s-a împlinit la data de 7 martie 2016, într-o zi de luni.

Recursul

a fost înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 10 iunie 2016,

conform ștampilei de primire aplicată de instanță pe adresa

de înaintare a memoriului de recurs.

În atare

situație, se constată că recurentul-reclamant a încălcat

prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu

depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul

menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea

soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte

subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția

tardivității fiind o excepție de procedură absoluta și

peremptorie, ce face de prinos analiza fondului.

Pentru

aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1 din 12

ianuarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 mai 2016.