ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1257/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1257/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

penală în baza sentinței penale nr. 325 din 15 iulie 2011, pronunțată în

dosarul nr. 11631/30/2010 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea

încadrării juridice dată faptelor prin actul de inculpare după cum urmează:

- în ceea ce îl

privește pe inculpatul D.F. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art.

174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea

prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;

- în ceea ce îl

privește pe inculpatul G.C. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art.

174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. în infracțiunea

prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.;

- în ceea ce îl

privește pe inculpatul D.C. din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în aceeași infracțiune,

însă fără aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 180 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. raportat la art. 63 C. pen., a

fost condamnat inculpatul D.F., la o pedeapsă de 600 lei amendă penală pentru

săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente.

S-au pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 63

1

C. pen.

În baza art. 180 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. raportat la art. 63 C. pen. a

fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă de 300 lei amendă penală pentru

săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente.

S-au pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 63

1

C. pen.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 21 alin. (2) C.

pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul D.C., la o pedeapsă de:

- 4 (patru) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În baza art. 65 alin.

(1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe o perioada de 7 ani, termen stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de

încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia

i se încredințează supravegherea;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza art. 359 C.

proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării

dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului

pe durata termenului de încercare.

În baza art. 14 și art.

16

1

C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea

art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 9000 lei

cu titlu de daune materiale și 11.000 lei cu titlu de daune morale către partea

civilă P.D.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 4.186,87

lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara.

S-au respins

pretențiile civile formulate raportat la inculpații D.F. și G.C. că nefondate.

În baza art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea parului din material lemnos în

lungime totală de 127 cm, formă ovală cu dimensiuni stânga 16/6 și dreapta 13/8

cm, în greutate totală de 5,1 kg, obiect folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 alin.

(1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 2.000

lei cheltuieli judiciare către stat, inculpatul D.F. la plata sumei de 500 lei

cheltuieli judiciare către stat și inculpatul G.C. la plata sumei de 500 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a fost

sesizată prin rechizitoriul nr. 455/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Timiș, înregistrat la 20 decembrie 2010 sub nr. 11631/30/2010,

consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea

cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților D.C. și D.F.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. și ped. de art. 20 C.

pen. rap. la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și a

inculpatului G.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) cu art. 99 C. pen., constând în

esență, în aceea că inculpatul a lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele pe

partea vătămată P.D., creându-i condiții inculpatului D.C. de a o lovi cu un

par în cap, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat 65 zile îngrijiri

medicale pentru vindecare și care i-au pus în pericol viața.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin.

(2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești, în condițiile art.

288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele

strânse la urmărirea penală și alte probe noi, declarațiile inculpaților, martori,

referate evaluare inculpați - instanța a examinat și apreciat materialul

administrat, confirmând existența faptelor într-o nouă încadrare juridică, însă

pentru 2 dintre inculpați – și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în

care a reținut următoarele:

Inculpații D.C., D.F.

și G.C. sunt frați, provenind dintr-o familie extrem de numeroasă compusă din

13 copii de vârste diferite. Mama inculpaților a locuit în Bencecu de Jos, jud.

Timiș, iar inculpații au locuit atât cu aceasta, cât și în diverse alte locuri,

pe unde au muncit sau locuit părinții concubinelor lor. În aceeași localitate,

a locuit una dintre surorile inculpaților – G.N. – împreună cu concubinul – B.L.

-, și cu fiica să – A.C. Această nepoată a inculpaților a fost într-o relație

de concubinaj cu partea vătămată P.D.

În data de 02 aprilie

2010, partea vătămată a fost găsită la domiciliul sus-numitei.

Spre seară,

inculpatul D.C. a mers până la aceasta pentru a-i cere împrumut o cană de

zahar. Întrucât sora sa nu avea, martorul S.C., un ginere de-al acesteia, care

se afla și el acolo, a luat cana și a plecat să-i aducă inculpatului zahăr de

la el de acasă. Imediat acestui moment, partea vătămată, care era așezată pe un

pat, fără vreun motiv, s-a ridicat și i-a aplicat inculpatului o lovitură cu

pumnul în zona feței, acesta căzând la pământ. Conflictul a fost aplanat de

intervenția celor din locuință, partea vătămată a ieșit în curte cu concubina

sa, iar inculpatul a plecat acasă cu zaharul. Ajuns acasă, inculpatul D.C. a

povestit fraților săi ce s-a întâmplat, iar inculpatul D.F. a hotărât să meargă

să aibă o discuție cu partea vătămată P.D. despre acest incident, care nu era

unul singular, existând o atmosferă tensionată între inculpați și partea

vătămată. Astfel, inculpații D.C. și D.F. au plecat spre imobilul surorii lor,

după ei a venit imediat și inculpatul G.C.

În momentul în care

i-a văzut venind, partea vătămată a ieșit în curte împreună cu concubina sa A.C.,

după ei au ieșit și martorul S.C., iar ulterior și B.L.

Între inculpați și partea

vătămată a existat un schimb de replici legat de incident, atât inculpații, cât

și partea vătămată manifestând o atitudine ostilă, fiind arțăgoși și porniți pe

scandal, partea vătămată a început să se împingă cu inculpatul D.F., s-au lovit

reciproc, moment în care au intervenit și ceilalți doi inculpați și s-a iscat o

încăierare. În cadrul acesteia, inculpatul G.C. i-a aplicat două-trei lovituri

cu piciorul părții vătămate, pe corp, și l-a tras de tricou, rupându-l, iar

ceilalți doi inculpați l-au lovit și ei cu pumnul în zona corpului. Martorul S.C.

a intervenit pentru a aplana conflictul, reușind la un moment dat să-i separe

pe inculpații G.C. și D.F. de ceilalți doi, însă conflictul a continuat între

partea vătămată și inculpatul D.C., acesta din urmă, în toiul luptei, a luat un

par de lemn dintr-o grămadă aflată în curte și l-a lovit cu acesta pe partea

vătămată în zona capului. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la

pământ, intrând în stare de inconștiență. Cei prezenți la fața locului s-au

speriat și au început să strige că partea vătămată a fost omorâtă, iar

inculpații au fugit la locuința lor. A fost apelat serviciul 112, iar partea

vătămată a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Timișoara, unde a

fost internat cu diagnosticul de contuzie cerebrală gravă cu fracturi temporale

stânga și dreapta și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Leziunile

suferite i-au pus viata în primejdie și au necesitat 65 de zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare.

La stabilirea acestei

situații de fapt, instanța a avut în vedere în primul rând declarațiile

martorilor S.C., A.C. și B.L., persoane care au asistat, integral sau parțial,

la incidentul dintre părți.

Astfel, martorul S.C.

a arătat că în seara respectivă s-a aflat în vizită la soacra sa, în locuință

fiind și partea vătămată P.D. și prietena acestuia. Inculpatul D.C. a venit

acolo cerând niște zahăr și, fiindcă soacra sa nu avea, a plecat să-i aducă de

la domiciliul său, iar când s-a întors a aflat că inculpatul a fost lovit de

către partea vătămată cu pumnul în față fără motiv. La scurt timp, a observat

pe geam că vin spre locuința soacrei sale cei trei inculpați, iar partea

vătămată a ieșit imediat în curte, el urmându-l, În curte, între inculpatul D.F.

și partea vătămată a existat un schimb de replici legate de faptul că acesta

l-a lovit pe D.C., toți manifestând un comportament arțăgos, au început să se

îmbrâncească, iar apoi să se lovească reciproc. Martorul a intervenit între ei,

reușind la un moment dat să-i despartă pe inculpații D.F. și G.C. de ceilalți

doi, iar apoi a văzut cum inculpatul D.C. a luat un par din curte și a lovit pe

partea vătămată în cap, aceasta căzând la pământ, inconștient.

De asemenea, martorul

B.L. a arătat că inculpatul D.C. a fost lovit în seara respectivă cu pumnul de

către partea vătămată, fără motiv, iar după vreo 15 minute, a ieșit în curte,

alertat de martora A.C. și a văzut că a fost o bătaie între cei trei inculpați

și partea vătămată, în cadrul căreia inculpatul D.C. a lovit partea vătămată în

cap cu un par luat din curte, acesta căzând la pământ. În ceea ce îi privește

pe inculpații D.F. și G.C., martorul a precizat că se aflau la câțiva metri

distanță de partea vătămată și nu îl țineau pe acesta când a fost lovit.

Totodată, martora A.C.,

concubina părții vătămate, a arătat că, la scurt timp după ce partea vătămată

l-a lovit pe inculpatul D.C. cu pumnul, acesta a revenit împreună cu ceilalți

doi inculpați, frații lui, în curtea imobilului, iar partea vătămată a ieșit la

ei, fiind arțăgos și întrebându-i dacă vor să se bată. Apoi a văzut că partea

vătămată și inculpații au început să se împingă și să se lovească, moment în

care a intrat în imobil, ieșind doar după ce partea vătămată a căzut la pământ.

Declarațiile acestor

martori s-au coroborat cu plângerea și declarațiile părții vătămate, care a

arătat că în seara respectivă, când inculpatul D.C. a venit la locuința mamei

prietenei sale pentru a cere niște zahăr, el l-a lovit pe acesta cu pumnul,

fără vreun motiv, fiind scos de prietena sa în curte. La scurt timp, acolo au

venit toți cei trei inculpați, care i-au cerut socoteală cu privire la lovirea

lui C., apoi au început toți să se lovească. A precizat că el și inculpații

s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele, între ei intervenind C. pentru a-i

despărți. La un moment dat, în timp ce s-a aflat între căruță și gard, a fost

lovit cu un par în cap, pierzându-și cunoștința. Referitor la împrejurările în

care a fost aplicată lovitura, deși în declarația dată în faza de urmărire

penală, a arătat că ar fi fost ținut de D.C. de gât în acele momente, aspect

care nu a fost susținut de nicio altă probă administrată în cauză, ulterior a

revenit asupra acestor aspecte, precizând că de fapt nu a fost ținut de

niciunul dintre inculpați, precum și că nu a văzut cine l-a lovit, aflând

ulterior că a fost inculpatul D.C.

Totodată, toate

aceste declarații s-au coroborat cu înscrisurile medicale, precum și cu

raportul de constatare medico-legală din 28 aprilie 2010, din care a rezultat

că în momentul examinării numitul P.D. a prezentat leziuni de violență ce au

putut fi produse prin lovire cu sau de un corpuri dure (hematom subdural

fronto-temporo-parietal stang, fractura temporo-parietala dreapta, fractură

cominutivă fronto-temporo-parietal stânga cu înfundare osoasă fronto-parietală,

fractură arc zigomatic stâng, hematoame epicraniene fronto-parietale

bilateral), leziunile putând data din ziua de 02 aprilie 2010, punând viața

victimei în primejdie și necesitând pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri

medicale.

Nu în ultimul rând,

instanța a constatat că toate aceste mijloace de probă s-au coroborat cu

declarațiile inculpatului G.C., care a recunoscut atât în declarațiile date în

faza de urmărire penală, cât și în cea dată în fața instanței, că a avut loc o altercație

între ei și partea vătămată, în cadrul căreia acesta din urmă a fost lovit cu

un par în cap de către D.C. Astfel, inculpatul a arătat că, după ce D.C. le-a

povestit că fusese lovit de partea vătămată, D.F. a plecat împreună cu C. să discute

despre incident cu acesta, iar el a plecat după ei. În curtea imobilului

surorii lor, F. și partea vătămată s-au luat la harță, apoi au început să se

lovească moment în care a intervenit și el și C. El a lovit partea vătămată cu

piciorul în zona genitală și l-a tras de tricou, iar frații lui l-au lovit cu

pumnul, la fel lovindu-i și partea vătămată pe ei. În timpul altercației, în

timp ce el s-a aflat la câțiva metri distanță, fiind tras de S.C., iar F. s-a

aflat căzut, C. a luat un lemn din curte și l-a lovit pe partea vătămată în

cap, aceasta căzând la pământ.

Totodată, toate

aceste mijloace de probă s-au coroborat parțial și cu declarațiile celorlalți

doi inculpați, ambii au recunoscut bătaia dintre ei și partea vătămată și

lovirea acestuia de către inculpatul D.C. cu un par în cap, însă încercând

să-și atenueze răspunderea prin aceea că partea vătămată ar fi fost singurul

responsabil de declanșarea conflictului (inculpatul D.F.), precum și prin aceea

că lovitura cu parul ar fi fost aplicată din greșeală, în încercarea de a se

ridica, fără a exista intenția de a lovi (inculpatul D.C.).

Instanța nu a avut în

vedere însă la soluționarea cauzei aceste susțineri ale inculpatului D.C.,

formulate pentru prima oară în cadrul declarației date în fața instanței de

judecată, în condițiile în care nu sunt susținute de niciunul dintre mijloacele

de probă administrate în cauză, fiind contrazise atât de declarațiile

martorilor și ale inculpatului G.C., cât și, inclusiv, de declarația sa din

faza de urmărire penală.

Totodată, în

condițiile în care materialul probatoriu administrat în cauză a reliefat că altercația

dintre inculpați și partea vătămată a fost generată de atitudinea concordantă a

tuturor acestora, inculpații fiind cei care au venit în curtea surorii lor

pentru a avea „o discuție” cu partea vătămată și alegând varianta unei bătăi cu

partea vătămată, deși puteau părăsi imobilul în momentul în care au văzut că acesta

este agresiv, toți manifestându-se de fapt agresiv, îmbrâncindu-se reciproc,

înjurându-se, lovindu-se cu pumnii și picioarele, trântindu-se la pământ,

neîncetând încăierarea nici măcar în momentul intervenției martorilor, instanța

a apreciat că nu se poate vorbi de îndeplinirea condițiilor prev. de art. 44 C.

pen. pentru a se reține existența stării de legitimă apărare, și nici de cele

prev. de art. 73 C. pen. pentru a se putea reține circumstanța atenuantă a

depășirii limitelor legitimei apărări, sau a provocării.

De asemenea, s-a avut

în vedere intervalul de timp scurs între actul de lovire al inculpatului D.C.

cu pumnul de către partea vătămată în timp ce se aflau în imobilul lui G.N. și

reacția inculpatului, instanța a apreciat că nu s-a putut retine în favoarea

acestuia nici existența unei tulburări sau emoții de o asemenea intensitate

nici să justifice aplicarea circumstanței atenuante a provocării conform art. 73

lit. b) C. pen. însă a reprezentat un aspect care a fost totuși avut în vedere

la individualizarea judiciară a pedepsei.

Conform disp. art. 174

alin. (1) C. pen., infracțiunea de omor s-a realizat prin uciderea unei

persoane, adică prin orice activitate materială care a avut ca rezultat moartea

unei persoane.

Potrivit

dispozițiilor art. 144 C. pen., prin săvârșirea unei infracțiuni s-a înțeles

săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește că infracțiune

consumată sau ca tentativă.

Tentativa nefiind

altceva decât o formă a activității infracționale, situată în faza de executare

a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul

material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente periculos,

având în vedere probele administrate în cauză, instanța a constatat că fapta

inculpatului D.C. de a aplica părții vătămate P.D. o lovitură cu un par de lemn

în zona capului a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.,

inculpatul a pus în executare hotărârea de a săvârși infracțiunea, executarea a

fost realizată în întregime, dar neproducându-se rezultatul datorită unor

motive independente de voința inculpatului.

Din punct de vedere

al laturii obiective, instanța a apreciat că acțiunea inculpatului D.C. a

constituit elementul material al infracțiunii de tentativă de omor în

condițiile în care acesta a lovit victima cu un par de lemn – instrument apt să

provoace decesul unei persoane, cu intensitate, în zona capului – zonă în care

se află creierul, a cărui lezare este apt să conducă la deces, rezultatul,

respectiv decesul, neproducându-se doar datorită unor motive exterioare.

Între activitatea

desfășurată de inculpat și leziunile cauzate victimei a existat în mod evident

o legătură de cauzalitate, legătură ce a fost evidențiată în mod clar de

concluziile raportului de constatare medico-legală din 28 aprilie 2010, conform

cărora în momentul examinării medico-legale numitul P.D. a prezentat leziuni de

violență ce au putut fi produse prin lovire cu sau de un corp dur, leziunile

putând data din ziua de 02 aprilie 2010, punând viata victimei în primejdie și

necesitând pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale.

În opinia instanței,

sub aspectul laturii subiective, inculpatul D.C. a acționat cu intenție

indirectă. Este evident că inculpatul a avut reprezentarea socialmente

periculoasă a faptei sale, în condițiile în care a lovit cu un par din lemn o

persoană într-o zonă vitală a corpului. În acest sens, inculpatul a cunoscut

împrejurarea că prin actele sale poate provoca moartea victimei și chiar dacă

este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat, totuși el a acceptat

posibilitatea apariției sale, motiv pentru care instanța a reținut intenția

indirectă că modalitate a vinovăției.

În ceea ce îi

privește pe ceilalți doi inculpați, D.F. și G.C., instanța a constatat însă,

contrar susținerilor procurorului, că nu s-a putut reține că faptele acestora

de a lovi partea vătămată cu pumnii și picioarele ar întruni elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 C. pen., nefiind realizate nici latura obiectivă, și nici cea

subiectivă a respectivei infracțiuni.

Nu s-a putut vorbi de

o acțiune concordantă a acestora, care să fi creat condițiile aplicării de

către inculpatul D.C. a loviturii cu parul în cap părții vătămate, în

condițiile în care întreg materialul probatoriu administrat în cauză a evidențiat

faptul că în momentul în care victima a fost lovită de către inculpatul D.C. cu

parul în cap, acești doi inculpați nu au lovit și nici nu au imobilizat

victima, ci, mai mult, se aflau la o distanță de câțiva metri de victima și inculpatul

D.C., fiind trași din încăierare de către martorul S.C.

În același timp, nu a

existat nici o dovadă în sensul că acești doi inculpați ar fi avut vreo

contribuție efectivă în generarea leziunilor suferite de partea vătămată la

nivelul capului care au pus viata acestuia în primejdie, niciunul dintre

martori și nici măcar partea vătămată neconfirmând aceste aspecte, ci toți au

susținut că cei doi inculpați au lovit victima pe corp, inculpatul D.C. fiind

singurul care a lovit-o în zona capului.

Totodată, în ceea ce

privește latura subiectivă, instanța a constatat că nu se poate vorbi de

existența unei intenții a acestor inculpați de a ucide victima, nici măcar

indirectă, de existența unei rezoluții infracționale concordante cu cea a

inculpatului D.C., în condițiile în care materialul probatoriu a evidențiat cu

claritate că lovirea victimei cu parul de către inculpatul D.C. a fost un act

spontan, care nu ar fi putut fi prevăzut de către ceilalți doi inculpați, iar

actele de lovire exercitate de către aceștia, chiar daca s-ar reține și o

eventuală lovire cu pumnul în zona feței, nu sunt de natură a evidenția o

asemenea intenție.

Pentru aceste

considerente, s-a avut în vedere și faptul că nu a existat nicio dovadă

referitoare la împrejurarea că faptele acestor inculpați de lovire a părții

vătămate ar fi generat acesteia leziuni care au necesitat zile de îngrijiri

medicale, raportul de constatare medico-legală întocmit în cauza nefăcând

referire la vreo leziune de pe corpul părții vătămate, ci s-a raportat doar la

leziunile suferite de aceasta ca urmare a loviturii cu parul în zona capului,

instanța a apreciat că faptele inculpaților D.F. și G.C. de a lovi partea

vătămată cu pumnii și picioarele în zona corpului a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., considerente

pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen., a procedat la schimbarea

încadrării juridice în ceea ce îl privește pe inculpatul D.F.: din infracțiunea

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., iar în ceea ce îl privește pe inculpatul G.C.

din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

Totodată, întrucât nu

s-a putut reține participarea inculpatului minor G.C. nici sub forma

coautoratului și nici a instigării sau a complicității la săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor, s-a procedat, în baza art. 334 C. proc. pen.

la schimbarea încadrării juridice și în ceea ce îl privește pe inculpatul D.C.,

din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în aceeași infracțiune, însă fără aplicarea art.

75 lit. c) C. pen.

Instanța a dispus

condamnarea inculpaților pentru aceste infracțiuni, urmând că la

individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate să țină seama de

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările

care au atenuat sau agravat răspunderea penală.

În ceea ce l-a privit

pe inculpatul D.C., instanța a reținut că fapta săvârșită de acesta a prezentat

un grad de pericol social deosebit, prin actele sale inculpatul a adus o

atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei

persoane la viață.

În ceea ce privește

persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta s-a aflat la primul contact

cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale. De asemenea, instanța

a reținut că a manifestat o atitudine procesuală parțial corectă,

prezentându-se la toate termenele de judecată, recunoscând parțial fapta

reținută în sarcina sa și a fost de acord să achite integral despăgubirile

solicitate de partea civilă. Totodată, din referatul de evaluare, instanța a

reținut că acesta provine dintr-o familie dezorganizată, în care părinții s-au

sustras constant de la îndeplinirea îndatoririlor părintești, inculpatul

asumându-și responsabilitatea întreținerii fraților mai mici, împărțindu-și

timpul între munca în gospodăriile consătenilor și școală. De la vârsta de 14

ani a lucrat la o ferma, iar de doi ani a fost într-o relație de concubinaj, a

avut doi copii minori, de care s-a ocupat în mod activ. Conform concluziilor

acestui referat, inculpatul a prezentat șanse de reintegrare în societate, care

au putut fi sporite prin intermediul programelor de consiliere psihologică.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama și de împrejurările în care fapta

a fost comisă, victima l-a lovit pe inculpat cu pumnul, fără vreun motiv

evident, în cursul aceleiași seri și a manifestat o atitudine arțăgoasă și ulterior,

când inculpatul a venit împreună cu frații săi să discute.

Or, instanța a

apreciat că aceste împrejurări în care a fost săvârșită fapta, precum și cele

care au caracterizat persoana inculpatului, pot și s-au impus a fi reținute

drept circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, conform art. 74 alin.

(2) C. pen. și că, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta a fost

stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., observând și prevederile art. 21 alin.

(2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost suficientă aplicarea

unei sancțiuni privative de libertate coborâtă sub minimul special, respectiv 4

ani închisoare.

Instanța a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie,

urmând că inculpatului să-i fie interzisă, pe durata executării pedepsei,

exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Instanța

a apreciat că interzicerea dreptului electoral de a fi ales, precum și a

dreptului de a ocupa o funcție ce a implicat exercițiul autorității de stat, a

fost justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a

fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin

care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viață al oricărei

persoane, l-a făcut nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și nu a putut fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce a

implicat exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. instanța a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea

pedepsei principale, motivele fiind identice cu cele prezentate în cazul

pedepsei accesorii.

În ceea ce privește

individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, s-a

ținut seama de vârsta acestuia, de împrejurarea că nu a fost cunoscut cu

antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest gen, că și-a câștigat

existența prin muncă, a avut în întreținere doi minori, de conduita adoptată pe

parcursul procesului, prezentându-se la toate termenele de judecată, a

recunoscut fapta comisă cu anumite nuanțări și a fost de acord să achite

despăgubirile civile, precum și de concluziile referatului de evaluare, care a

atestat faptul că inculpatul a avut șanse de reintegrare în societate care au

putut fi sporite prin intermediul programelor de consiliere psihologică,

constatând că și celelalte condiții prevăzute de art. 86

1

C. pen. au

fost îndeplinite, instanța a considerat că scopul pedepsei a putut fi atins și

fără executarea acesteia, motiv pentru care a dispus suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 7 ani, termen de încercare

stabilit în condițiile prevăzute de art. 86

2

C. pen., condamnarea în

sine, condițiile impuse la suspendarea sub supraveghere, măsurile cărora a

trebuit să se supună și consecințele unei eventuale revocări a suspendării, a

îndeplinit scopul pedepsei de a constrânge și a-l reeduca pe condamnat.

Supravegherea

inculpatului a fost încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Timiș, iar pe durata termenului de încercare inculpatul a fost

obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin.

(1) C. pen.

În temeiul art. 359 C.

proc. pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra consecințelor

nerespectării dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a suspendat și executarea

pedepsei accesorii.

În ceea ce i-a privit

pe inculpații G.C. și D.F., instanța a reținut că și faptele acestora a

prezentat pericol social, prin faptele lor inculpații au adus atingere

dreptului la integritate corporală și sănătate al oricărei persoane.

În ceea ce a privit

persoana inculpaților, instanța a reținut că inculpatul G.C. a săvârșit fapta

în stare de minoritate, considerent pentru care în favoarea acestuia au fost

reținute disp. art. 99 și urm. C. pen. Totodată, instanța a avut în vedere că

acesta nu a fost cunoscut cu antecedente penale, și-a câștigat existența prin

muncă, ajutându-și financiar și familia și a adoptat un comportament sincer pe

parcursul procesului, prezentându-se la termenele de judecată, a recunoscut și

a regretat fapta comisa.

În ceea ce l-a privit

pe inculpatul D.F., instanța a avut în vedere că nici acesta nu a fost cunoscut

cu antecedente penale, însă nu s-a aflat la primul contact cu legea penală, în

cursul anului 2010, fiindu-i aplicată o amendă cu caracter administrativ sub

aspectul săvârșirii unei infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen.

Totodată, s-a avut în vedere atitudinea parțial corectă adoptată pe parcursul

desfășurării procesului, prezentându-se la termenele de judecată și

recunoscând, cu anumite nuanțări, fapta săvârșită. Nu în ultimul rând, instanța

a avut în vedere vârsta tânără a acestuia, faptul că are minori în întreținere

și a avut asigurată existența prin muncă, însă și faptul că a săvârșit fapta

împreună cu un inculpat minor, fapt ce a determinat reținerea în sarcina sa a

circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. c) C. pen.

Pentru

aceste considerente, s-a avut în vedere inclusiv împrejurările concrete ale

săvârșirii faptelor, instanța a apreciat că, în vederea atingerii scopului

pedepsei așa cum acesta a fost stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., a

luat în considerare și dispozițiile art. 99 și urm. C. pen. (în ceea ce l-a privit

pe inculpatul G.C.) și art. 75 lit. c) C. pen. (în ceea ce l-a privit pe

inculpatul D.F.), au fost adecvate și suficiente aplicarea unor pedepse cu

amendă, respectiv: 300 lei amendă penală în ceea ce l-a privit pe inculpatul G.C.

și 600 lei amendă penală în ceea ce l-a privit pe inculpatul D.F.

S-au pus în vedere

inculpaților dispozițiile art. 63

1

C. pen.

În ceea ce privește

latura civila a cauzei, instanța a constatat că partea vătămată P.D. s-a

constituit parte civilă în cauza cu sumele de 9000 lei daune materiale (4000

lei contravaloarea tratamentului medical suportat pentru vindecarea leziunilor

și 5000 lei contravaloarea plăcuței de protecție care a urmat să-i fie montată

pe calota craniană) și 11.000 lei daune morale pentru suferințele pricinuite de

leziunile suferite.

Totodată, Spitalul

Clinic Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă cu suma de

4.186,87 lei, contravaloarea tratamentului medical acordat părții vătămate P.D.

Potrivit

dispozițiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care a cauzat altuia un

prejudiciu, a obligat pe cel din vina căruia s-a ocazionat, a-l repara.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor

au adus daune sănătății altei persoane, au răspuns potrivit legii și au avut

obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale

reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Față de aceste

dispoziții legale, de înscrisurile medicale depuse în probațiune de Spitalul

Clinic Județean de Urgență Timișoara pentru a face dovada pretențiilor

materiale, precum și de declarația inculpatului D.C., care a arătat că a fost

de acord să achite sumele solicitate de partea civilă P.D., această declarație

a reprezentat o recunoaștere a acestor pretenții, instanța a dispus obligarea

acestui inculpat, în baza art. 14 și art. 16

1

C. proc. pen. raportat

la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ., la plata sumei

de 9000 lei cu titlu de daune materiale și 11.000 lei cu titlu de daune morale

către partea civilă P.D., și în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, la plata

sumei de 4.186,87 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic

Județean de Urgență Timișoara.

În ceea ce i-a privit

pe ceilalți doi inculpați, D.F. și G.C., s-a avut în vedere că, raportat la

încadrarea juridică reținută în sarcina acestora, nu s-a putut reține existenta

vreunei legături de cauzalitate între faptele acestora și daunele suportate de

părțile civile, pretins a fi reparate, instanța a respins pretențiile civile

formulate raportat la aceștia ca nefondate.

În baza art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea parului din material lemnos în lungime

totală de 127 cm, formă ovală cu dimensiuni stânga 16/6 și dreapta 13/8 cm, în

greutate totală de 5,1 kg, obiect folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 alin.

(1), (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul D.C. la plata sumei de 2.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul D.F. la plata sumei de 500 lei cheltuieli

judiciare către stat și pe inculpatul G.C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli

judiciare către stat.

amintite au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș și partea vătămată P.D.

Parchetul a criticat

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că în mod greșit s-a

dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor în ce-i privește pe

inculpații D.F. și G.C. din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor

în infracțiunea de loviri sau alte violențe, întrucât leziunile pe care partea

vătămată le-a suferit au fost urmare eforturilor conjugate ale celor trei

inculpați, fiecare au avut o contribuție mai mare sau mai mică la producerea

rezultatului socialmente periculos.

S-a mai susținut că

au fost reținute în mod nejustificat circumstanțele atenuante prev. de art. 74

alin. (2) C. pen., în favoarea inculpatului D.C. având în vedere pericolul

social al infracțiunii comise de inculpat și a consecințelor nefaste asupra

relațiilor sociale ocrotite de legea penală.

Partea civilă a

criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul laturii

civile și a laturii penale.

Sub aspectul laturii

penale s-a susținut că toți inculpații sunt coautori la săvârșirea infracțiunii

întrucât toți au acționat violent asupra sa cu obiectele pe care le aveau

asupra lor și au avut reprezentarea faptelor, iar vătămarea sa s-a produs ca

urmare a acțiunii conjugate a inculpaților.

În ce privește latura

civilă a cauzei s-a solicitat obligarea inculpaților la plata integrală a

pretențiilor solicitate și în special al daunelor morale având în vedere

leziunile și suferințele cauzate. Suma de 20.000 lei cu titlul de daună morală

nu a acoperit costul intervenției chirurgicale pe care a trebuit să o suporte.

Examinând cauza în

raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept,

conform prev. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că sentința

apelată a fost temeinică și legală și nu a existat nici un motiv de casare a

acesteia.

Din actele de la

dosar s-a reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt în conformitate

cu probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești

dispunând schimbarea de încadrare juridică din art. 20 rap. la art. 174 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în art. 180 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în ce privește pe inculpatul D.F. și în

infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 99 C. pen., în ce

privește pe inculpatul G.C.

Chiar din actul de

sesizare a instanței a rezultat că între partea vătămată și cei trei inculpați

a avut loc o altercație generată de o ceartă care a avut loc inițial între

partea vătămată și inculpatul D.C., în urma căreia partea vătămată a lovit inculpatul

cu pumnul. În scurt timp inculpatul a revenit împreună cu inculpații D.F. și G.C.,

frații săi și împreună s-au năpustit asupra părții vătămate pe care au lovit-o

cu pumnii și picioarele. În timpul acestei agresiuni inculpatul D.C. a luat un

par din curte și a aplicat părții vătămate o lovitură în cap, care s-a prăbușit

la pământ și a rămas în stare de inconștiență.

Această stare de fapt

rezultă atât din declarația părții vătămate care a susținut că toți inculpații

l-au agresat și că a fost lovit cu un par în cap, aflând ulterior că inculpatul

D.C. a fost cel care l-a lovit, cât și a martorului S.C. care i-a văzut pe cei

trei inculpați lovind partea vătămată și că la un moment dat a reușit să-i

îndepărteze pe inculpații D.F. și G.C., în încercarea de a aplana conflictul,

după care doar inculpatul D.C. a luat un par și a lovit partea vătămată în cap.

Având în vedere

împrejurările și condițiile în care a avut loc agresarea părții vătămate și, în

opinia curții a existat o legătură de cauzalitate între leziunile constatate în

raportul de constatare medico legal și activitatea desfășurată de inculpatul D.C.,

respectiv lovirea părții vătămate cu un par în zona capului.

Cele mai multe

leziuni prezentate în actul de constatare medico legal nu au putut fi produse

cu pumnii sau picioarele având în vedere natura acestor leziuni, respectiv

hematom subdural fronto tempor parietal, fractură tempor-parietală dreapta,

fractură cominutivă fronto temporo parietală stânga cu înfundare osoasă fronto

parietală, etc. care au putut rezulta doar din lovirea cu un corp dur.

În condițiile

prezentate s-a reținut în mod întemeiat vinovăția pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor doar a inculpatului D.C., iar

față de ceilalți inculpați s-a reținut vinovăția pentru infracțiunea de loviri

sau alte violențe.

În ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor s-a constatat că instanța de fond a

ținut seama la aplicarea pedepselor de toate criteriile generale prev. de art. 72

C. pen., a avut în vedere pericolul social al infracțiunilor, împrejurărilor și

condițiilor în care faptele au fost comise, precum și circumstanțelor personale

a inculpaților.

Cu privire la

inculpatul D.C. s-a susținut că au fost reținute în mod întemeiat

circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere

toate criteriile luate în considerare de instanța de fond, respectiv lipsa

antecedentelor penale, conduita procesuală a inculpatului care a fost de acord

să despăgubească partea civilă, concluziile referatului de evaluare care a

atestat faptul că inculpatul are șanse de integrare în societate. De asemenea,

s-a impus a se avea în vedere împrejurările în care avut loc conflictul dintre

partea vătămată și inculpat și rolul determinant pe care l-a avut partea vătămată

în declanșarea acestuia întrucât, fără un motiv serios, l-a lovit pe inculpat

cu pumnul.

Sub aspectul laturii

civile s-a constatat că instanța de fond a obligat pe inculpatul D.C. să

plătească părții civile P.D. suma de 20.000 lei din care suma de 9000 lei daune

materiale stabilite pe baza unor înscrisuri depuse la dosar și a declarației

inculpatului care a fost de acord cu plata acestor despăgubiri.

În ce privește

daunele morale acordate, Curtea a apreciat că suma de 11.000 lei acordată cu

titlu de daună morală a fost în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat

părții vătămate, a avut în vedere suferințele psihice și fizice la care aceasta

a fost supusă în urma agresării de către inculpat.

Susținerile părții

vătămate că a urmat să fie supusă unor operații pentru viitor nu au putut fi

analizate în acest moment, întrucât nu s-a putut anticipa natura acestor

operații și implicațiile pe care le-a avut pentru ameliorarea stării de

sănătate, însă eventualele cheltuieli ocazionate de efectuarea acestor operații

au fost solicitate ulterior, după ce acestea au avut loc, prilej cu care s-a

putut face o evaluare mai exactă a prejudiciului cauzat.

În consecință, Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, în baza deciziei penale nr. 188/A din 21

noiembrie 2011 a respins, ca nefondate apelurile declarate, dispunând obligarea

părții vătămate P.D. la plata sumei de 1300 lei cheltuieli judiciare către stat

și plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 1200 lei onorariu avocat

din oficiu către Baroul Timiș.

au formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și partea civilă P.D.

Procurorul a criticat

hotărârea pronunțată în cauză, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție,

casarea acesteia și, în rejudecare, menținerea încadrării juridice reținută în

sarcina inculpaților D.F. și G.C. prin actul de inculpare, respectiv infracțiunea

prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., precum și

reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D.C., prin

înlăturarea circumstanței atenuante reținute în favoarea acestuia și stabilirea

unei modalități de executare a pedepsei adecvată gravității faptei comise.

Criticile avansate se

circumscriu cazurilor de casare reglementate de art. 385

9

pct. 17,

respectiv 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea

motivelor scrise de recurs, procurorul, în raport cu primul caz de casare

invocat arată că potrivit jurisprudenței în cazul săvârșirii omorului cu

participație, dacă acțiunile participanților sunt conjugate, atât sub aspect rezolutiv

cât și material, există coautorat, chiar și atunci când numai acțiunea unuia

dintre ei a produs acel rezultat.

Raportat la starea de

fapt existentă în cauză se apreciază că este dovedită participația inculpaților

D.F. și G.C., sub forma coautoratului, la săvârșirea tentativei la infracțiunea

de omor și sunt evocate în acest sens raportul de constatare medico – legală

din 28 aprilie 2010, întocmit de IML Timișoara, dar și declarația martorului

ocular S.C., care a arătat că partea vătămată a fost lovită cu pumnii și

picioarele de cei trei inculpați, după care în momentul în care încerca să se

ridice a fost lovită cu un par în zona capului de inculpatul D.C.

Decizia Curții a fost

considerată ca netemeinică și sub aspectul menținerii în favoarea inculpatului D.C.,

a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., reținute de

instanță și a modalității de individualizare a pedepsei, încadrată în raport cu

pericolul social al faptei.

Se arată, în acest

sens că în procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D.C.,

instanțele au ignorat împrejurările care atribuie faptei comise un pericol

social accentuat și au dat eficiență unilateral circumstanțelor personale ale

inculpatului, fără a ține seama de importanța valorii sociale lezate prin

acțiunea inculpatului.

În cauza de față,

procurorul apreciază că lipsa antecedentelor penale și adoptarea unei poziții procesuale

adecvate pe parcursul procesului penal de către inculpați se impune a fi

considerate de instanță ca o stare de normalitate, nefiind notabil faptul că o

persoană nu a mai fost condamnată în trecut.

În virtutea acestor

argumente s-a solicitat aplicarea unei pedepse mai ferme, fără reținerea

circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului D.C. și cu executare

efectivă.

Cu ocazia

dezbaterilor, procurorul a precizat că înțelege să susțină numai al doilea

motiv de recurs, anume cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., privind pe inculpatul D.C., renunțând la criticile circumscrise

cazului de casare reglementat de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., cu

referire la greșita încadrarea a faptei reținută în sarcina inculpaților D.F.

și G.C., precizându-se că se apreciază că partea vătămată a fost lovită de

inculpatul D.C., cu un par în cap, fără însă ca ceilalți 2 inculpați să

participe la agresiune.

Recurenta parte

civilă P.D. a criticat hotărârile pronunțate, învederând Înaltei Curți de

Casație și Justiție că prima instanță nu a luat în considerare faptul că toți

inculpații sunt coautori la săvârșirea infracțiunii îndreptate împotriva sa,

fapt rezultat din probele administrate în cauză, în împrejurarea în care toți

au acționat violent, folosindu-se de obiectele ce le-au avut asupra lor și

având reprezentarea acțiunilor lor și a consecințelor acestora.

Criticile formulate

în acest sens se înscriu cazului de casare reglementat de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen.

Într-o altă critică,

se susține că în planul cuantumului dispozițiilor acordate cu titlu de daune

morale și materiale, instanțele au admis, în mod nejustificat, în parte,

acțiunea sa civilă.

Se apreciază de către

partea civilă că dovezile depuse la dosarul cauzei în dovedirea pretențiilor

formulate, precum și traumele cauzate prin săvârșirea infracțiunii, impuneau acordarea

despăgubirilor materiale și morale în cuantumul solicitat.

Se susține că partea

civilă a fost victima unei heteroagresiuni ce i-a pus în pericol viața, iar în

urma intervenției chirurgicale o porțiune din craniu (1 cm.) nu a mai putut fi

reconstituită, dispărând simțul gustului și al mirosului. Tratamentul medicamentos

a fost foarte costisitor, pe perioada concediului medical, drepturile salariale

au fost diminuate și, de asemenea, capacitatea de muncă, iar la reluarea

activității partea civilă a fost declarată inaptă pentru muncă la înălțime, cu

consecința plafonării câștigurilor.

O altă critică formulată

de recurenta parte civilă vizează greșita obligare la plata integrală a

cheltuielilor judiciare către stat de către instanța de apel, în împrejurarea

în care în cauză exercitase apel și procurorul.

În fine, recurenta

parte civilă se declară nemulțumită și de maniera în care instanțele au

realizat individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaților, prin

stabilirea unor pedepse mult prea blânde, atât sub aspectul naturii, cuantumului

cât și al modalității de executare.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma cazurilor de cazurilor de casare invocate, a criticilor

aduse, dar și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (2), (3)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Situația de fapt a

fost corect stabilită de instanța fondului în urma analizei coroborate, a

întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât

și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor

comise de inculpați, fiind justă și corespunzătoare situației de fapt

constatate.

Astfel, criticile

formulate de recurenta parte civilă P.D., cu privire la greșita încadrare

juridică a faptei săvârșită de inculpații D.F. și G.C., sunt nefondate în cauză,

neputându-se susține în mod fundamentat că acești inculpați ar fi avut o

contribuție efectivă în generarea leziunilor suferite de partea vătămată la nivelul

capului cu punerea în primejdie a vieții, în împrejurarea în care probele

cauzei nu au relevat o acțiune concordantă a celor 3 inculpați, manevre ale inculpaților

D.F. și G.C., care să fi creat ori facilitat condițiile aplicării de către cel

de-al treilea inculpat D.C., a loviturii cu parul în cap a părții vătămate.

Prin urmare, în

contextul în care atât în planul laturii obiective, cât și al celei subiective

nu sunt întrunite cerințele legii, în mod corect s-a apreciat de către

instanțe, că nu există nicio dovadă referitoare la împrejurarea că faptele inculpaților

D.F. și G.C., ar fi generat părții vătămate leziunile respective.

În virtutea

considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în

cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen., față de modalitatea și contextul comiterii faptelor de către cei

trei inculpați, încadrarea juridică reținută de instanță, fiind legală,

temeinică și adecvată întregului material probator administrat în cauză.

O critică, având

caracter comun, a fost formulată atât de procuror, cât și de recurenta parte

civilă și vizează greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate

inculpatului D.C., partea civilă solicitând reindividualizarea judiciară a

pedepsei aplicate celor trei inculpați.

Efectuând propriul

examen cu privire la operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei

aplicate inculpaților, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră, contrar

susținerilor recurenților, că instanțele au ținut seama de prevederile art. 72-52

C. pen., în concret de împrejurările în care faptele au fost comise, de gradul

de pericol social al infracțiunii, dar și de elementele ce caracterizează persoanele

inculpaților.

În mod justificat

s-au reținut în favoarea inculpatului D.C. circumstanțe atenuante judiciare,

instanța acordându-le eficiența juridică cuvenită, în împrejurarea în care

inculpatul se află la primul contact cu legea penală, a manifestat de-a lungul

procesului penal o conduită procesuală corespunzătoare, în sensul recunoașterii

parțiale a faptei și a manifestării disponibilității de a achita integral

despăgubirile solicitate de partea civilă. De asemenea, s-a apreciat întemeiat,

că referatul de evaluare întocmit în cauză oferă date suficiente de natură a

garanta reinserția socială a inculpatului.

În consecință,

pedeapsa aplicată inculpatului D.C., prin natur