ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1257/2012

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul Timiș, secția penală în baza sentinței penale nr. 325 din 15 iulie 2011, pronunțată în dosarul nr. 11631/30/2010 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de inculpare după cum urmează: - în ceea ce îl privește pe inculpatul D.F. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; - în ceea ce îl privește pe inculpatul G.C. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - în ceea ce îl privește pe inculpatul D.C. din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în aceeași infracțiune, însă fără aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. raportat la art. 63 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F., la o pedeapsă de 600 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 1 C. pen. În baza art. 180 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. raportat la art. 63 C. pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă de 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 1 C. pen. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.C., la o pedeapsă de: - 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 7 ani, termen stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 14 și art. 16 1 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 9000 lei cu titlu de daune materiale și 11.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă P.D. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 4.186,87 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.

S-au respins pretențiile civile formulate raportat la inculpații D.F. și G.C. că nefondate. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea parului din material lemnos în lungime totală de 127 cm, formă ovală cu dimensiuni stânga 16/6 și dreapta 13/8 cm, în greutate totală de 5,1 kg, obiect folosit la săvârșirea infracțiunii. În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.C. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, inculpatul D.F. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat și inculpatul G.C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 455/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la 20 decembrie 2010 sub nr. 11631/30/2010, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc.

pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților D.C. și D.F., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și a inculpatului G.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) cu art. 99 C. pen., constând în esență, în aceea că inculpatul a lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele pe partea vătămată P.D., creându-i condiții inculpatului D.C. de a o lovi cu un par în cap, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat 65 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și care i-au pus în pericol viața.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești, în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, declarațiile inculpaților, martori, referate evaluare inculpați - instanța a examinat și apreciat materialul administrat, confirmând existența faptelor într-o nouă încadrare juridică, însă pentru 2 dintre inculpați – și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care a reținut următoarele: Inculpații D.C., D.F. și G.C. sunt frați, provenind dintr-o familie extrem de numeroasă compusă din 13 copii de vârste diferite.

Mama inculpaților a locuit în Bencecu de Jos, jud. Timiș, iar inculpații au locuit atât cu aceasta, cât și în diverse alte locuri, pe unde au muncit sau locuit părinții concubinelor lor. În aceeași localitate, a locuit una dintre surorile inculpaților – G.N. – împreună cu concubinul – B.L. -, și cu fiica să – A.C. Această nepoată a inculpaților a fost într-o relație de concubinaj cu partea vătămată P.D. În data de 02 aprilie 2010, partea vătămată a fost găsită la domiciliul sus-numitei. Spre seară, inculpatul D.C. a mers până la aceasta pentru a-i cere împrumut o cană de zahar. Întrucât sora sa nu avea, martorul S.C., un ginere de-al acesteia, care se afla și el acolo, a luat cana și a plecat să-i aducă inculpatului zahăr de la el de acasă.

Imediat acestui moment, partea vătămată, care era așezată pe un pat, fără vreun motiv, s-a ridicat și i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul în zona feței, acesta căzând la pământ. Conflictul a fost aplanat de intervenția celor din locuință, partea vătămată a ieșit în curte cu concubina sa, iar inculpatul a plecat acasă cu zaharul. Ajuns acasă, inculpatul D.C. a povestit fraților săi ce s-a întâmplat, iar inculpatul D.F. a hotărât să meargă să aibă o discuție cu partea vătămată P.D. despre acest incident, care nu era unul singular, existând o atmosferă tensionată între inculpați și partea vătămată. Astfel, inculpații D.C. și D.F. au plecat spre imobilul surorii lor, după ei a venit imediat și inculpatul G.C.

În momentul în care i-a văzut venind, partea vătămată a ieșit în curte împreună cu concubina sa A.C., după ei au ieșit și martorul S.C., iar ulterior și B.L. Între inculpați și partea vătămată a existat un schimb de replici legat de incident, atât inculpații, cât și partea vătămată manifestând o atitudine ostilă, fiind arțăgoși și porniți pe scandal, partea vătămată a început să se împingă cu inculpatul D.F., s-au lovit reciproc, moment în care au intervenit și ceilalți doi inculpați și s-a iscat o încăierare. În cadrul acesteia, inculpatul G.C. i-a aplicat două-trei lovituri cu piciorul părții vătămate, pe corp, și l-a tras de tricou, rupându-l, iar ceilalți doi inculpați l-au lovit și ei cu pumnul în zona corpului.

Martorul S.C. a intervenit pentru a aplana conflictul, reușind la un moment dat să-i separe pe inculpații G.C. și D.F. de ceilalți doi, însă conflictul a continuat între partea vătămată și inculpatul D.C., acesta din urmă, în toiul luptei, a luat un par de lemn dintr-o grămadă aflată în curte și l-a lovit cu acesta pe partea vătămată în zona capului. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, intrând în stare de inconștiență. Cei prezenți la fața locului s-au speriat și au început să strige că partea vătămată a fost omorâtă, iar inculpații au fugit la locuința lor. A fost apelat serviciul 112, iar partea vătămată a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Timișoara, unde a fost internat cu diagnosticul de contuzie cerebrală gravă cu fracturi temporale stânga și dreapta și a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Leziunile suferite i-au pus viata în primejdie și au necesitat 65 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. La stabilirea acestei situații de fapt, instanța a avut în vedere în primul rând declarațiile martorilor S.C., A.C. și B.L., persoane care au asistat, integral sau parțial, la incidentul dintre părți. Astfel, martorul S.C. a arătat că în seara respectivă s-a aflat în vizită la soacra sa, în locuință fiind și partea vătămată P.D. și prietena acestuia. Inculpatul D.C. a venit acolo cerând niște zahăr și, fiindcă soacra sa nu avea, a plecat să-i aducă de la domiciliul său, iar când s-a întors a aflat că inculpatul a fost lovit de către partea vătămată cu pumnul în față fără motiv. La scurt timp, a observat pe geam că vin spre locuința soacrei sale cei trei inculpați, iar partea vătămată a ieșit imediat în curte, el urmându-l, În curte, între inculpatul D.F.

și partea vătămată a existat un schimb de replici legate de faptul că acesta l-a lovit pe D.C., toți manifestând un comportament arțăgos, au început să se îmbrâncească, iar apoi să se lovească reciproc. Martorul a intervenit între ei, reușind la un moment dat să-i despartă pe inculpații D.F. și G.C. de ceilalți doi, iar apoi a văzut cum inculpatul D.C. a luat un par din curte și a lovit pe partea vătămată în cap, aceasta căzând la pământ, inconștient. De asemenea, martorul B.L. a arătat că inculpatul D.C. a fost lovit în seara respectivă cu pumnul de către partea vătămată, fără motiv, iar după vreo 15 minute, a ieșit în curte, alertat de martora A.C. și a văzut că a fost o bătaie între cei trei inculpați și partea vătămată, în cadrul căreia inculpatul D.C.

a lovit partea vătămată în cap cu un par luat din curte, acesta căzând la pământ. În ceea ce îi privește pe inculpații D.F. și G.C., martorul a precizat că se aflau la câțiva metri distanță de partea vătămată și nu îl țineau pe acesta când a fost lovit. Totodată, martora A.C., concubina părții vătămate, a arătat că, la scurt timp după ce partea vătămată l-a lovit pe inculpatul D.C. cu pumnul, acesta a revenit împreună cu ceilalți doi inculpați, frații lui, în curtea imobilului, iar partea vătămată a ieșit la ei, fiind arțăgos și întrebându-i dacă vor să se bată. Apoi a văzut că partea vătămată și inculpații au început să se împingă și să se lovească, moment în care a intrat în imobil, ieșind doar după ce partea vătămată a căzut la pământ.

Declarațiile acestor martori s-au coroborat cu plângerea și declarațiile părții vătămate, care a arătat că în seara respectivă, când inculpatul D.C. a venit la locuința mamei prietenei sale pentru a cere niște zahăr, el l-a lovit pe acesta cu pumnul, fără vreun motiv, fiind scos de prietena sa în curte. La scurt timp, acolo au venit toți cei trei inculpați, care i-au cerut socoteală cu privire la lovirea lui C., apoi au început toți să se lovească. A precizat că el și inculpații s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele, între ei intervenind C. pentru a-i despărți. La un moment dat, în timp ce s-a aflat între căruță și gard, a fost lovit cu un par în cap, pierzându-și cunoștința. Referitor la împrejurările în care a fost aplicată lovitura, deși în declarația dată în faza de urmărire penală, a arătat că ar fi fost ținut de D.C.

de gât în acele momente, aspect care nu a fost susținut de nicio altă probă administrată în cauză, ulterior a revenit asupra acestor aspecte, precizând că de fapt nu a fost ținut de niciunul dintre inculpați, precum și că nu a văzut cine l-a lovit, aflând ulterior că a fost inculpatul D.C. Totodată, toate aceste declarații s-au coroborat cu înscrisurile medicale, precum și cu raportul de constatare medico-legală din 28 aprilie 2010, din care a rezultat că în momentul examinării numitul P.D.

a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire cu sau de un corpuri dure (hematom subdural fronto-temporo-parietal stang, fractura temporo-parietala dreapta, fractură cominutivă fronto-temporo-parietal stânga cu înfundare osoasă fronto-parietală, fractură arc zigomatic stâng, hematoame epicraniene fronto-parietale bilateral), leziunile putând data din ziua de 02 aprilie 2010, punând viața victimei în primejdie și necesitând pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale. Nu în ultimul rând, instanța a constatat că toate aceste mijloace de probă s-au coroborat cu declarațiile inculpatului G.C., care a recunoscut atât în declarațiile date în faza de urmărire penală, cât și în cea dată în fața instanței, că a avut loc o altercație între ei și partea vătămată, în cadrul căreia acesta din urmă a fost lovit cu un par în cap de către D.C.

Astfel, inculpatul a arătat că, după ce D.C. le-a povestit că fusese lovit de partea vătămată, D.F. a plecat împreună cu C. să discute despre incident cu acesta, iar el a plecat după ei. În curtea imobilului surorii lor, F. și partea vătămată s-au luat la harță, apoi au început să se lovească moment în care a intervenit și el și C. El a lovit partea vătămată cu piciorul în zona genitală și l-a tras de tricou, iar frații lui l-au lovit cu pumnul, la fel lovindu-i și partea vătămată pe ei. În timpul altercației, în timp ce el s-a aflat la câțiva metri distanță, fiind tras de S.C., iar F. s-a aflat căzut, C. a luat un lemn din curte și l-a lovit pe partea vătămată în cap, aceasta căzând la pământ.

Totodată, toate aceste mijloace de probă s-au coroborat parțial și cu declarațiile celorlalți doi inculpați, ambii au recunoscut bătaia dintre ei și partea vătămată și lovirea acestuia de către inculpatul D.C. cu un par în cap, însă încercând să-și atenueze răspunderea prin aceea că partea vătămată ar fi fost singurul responsabil de declanșarea conflictului (inculpatul D.F.), precum și prin aceea că lovitura cu parul ar fi fost aplicată din greșeală, în încercarea de a se ridica, fără a exista intenția de a lovi (inculpatul D.C.). Instanța nu a avut în vedere însă la soluționarea cauzei aceste susțineri ale inculpatului D.C., formulate pentru prima oară în cadrul declarației date în fața instanței de judecată, în condițiile în care nu sunt susținute de niciunul dintre mijloacele de probă administrate în cauză, fiind contrazise atât de declarațiile martorilor și ale inculpatului G.C., cât și, inclusiv, de declarația sa din faza de urmărire penală.

Totodată, în condițiile în care materialul probatoriu administrat în cauză a reliefat că altercația dintre inculpați și partea vătămată a fost generată de atitudinea concordantă a tuturor acestora, inculpații fiind cei care au venit în curtea surorii lor pentru a avea „o discuție” cu partea vătămată și alegând varianta unei bătăi cu partea vătămată, deși puteau părăsi imobilul în momentul în care au văzut că acesta este agresiv, toți manifestându-se de fapt agresiv, îmbrâncindu-se reciproc, înjurându-se, lovindu-se cu pumnii și picioarele, trântindu-se la pământ, neîncetând încăierarea nici măcar în momentul intervenției martorilor, instanța a apreciat că nu se poate vorbi de îndeplinirea condițiilor prev. de art. 44 C. pen.

pentru a se reține existența stării de legitimă apărare, și nici de cele prev. de art. 73 C. pen. pentru a se putea reține circumstanța atenuantă a depășirii limitelor legitimei apărări, sau a provocării. De asemenea, s-a avut în vedere intervalul de timp scurs între actul de lovire al inculpatului D.C. cu pumnul de către partea vătămată în timp ce se aflau în imobilul lui G.N. și reacția inculpatului, instanța a apreciat că nu s-a putut retine în favoarea acestuia nici existența unei tulburări sau emoții de o asemenea intensitate nici să justifice aplicarea circumstanței atenuante a provocării conform art. 73 lit. b) C. pen. însă a reprezentat un aspect care a fost totuși avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.

Conform disp. art. 174 alin. (1) C. pen., infracțiunea de omor s-a realizat prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate materială care a avut ca rezultat moartea unei persoane. Potrivit dispozițiilor art. 144 C. pen., prin săvârșirea unei infracțiuni s-a înțeles săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește că infracțiune consumată sau ca tentativă. Tentativa nefiind altceva decât o formă a activității infracționale, situată în faza de executare a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente periculos, având în vedere probele administrate în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului D.C.

de a aplica părții vătămate P.D. o lovitură cu un par de lemn în zona capului a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., inculpatul a pus în executare hotărârea de a săvârși infracțiunea, executarea a fost realizată în întregime, dar neproducându-se rezultatul datorită unor motive independente de voința inculpatului. Din punct de vedere al laturii obiective, instanța a apreciat că acțiunea inculpatului D.C. a constituit elementul material al infracțiunii de tentativă de omor în condițiile în care acesta a lovit victima cu un par de lemn – instrument apt să provoace decesul unei persoane, cu intensitate, în zona capului – zonă în care se află creierul, a cărui lezare este apt să conducă la deces, rezultatul, respectiv decesul, neproducându-se doar datorită unor motive exterioare.

Între activitatea desfășurată de inculpat și leziunile cauzate victimei a existat în mod evident o legătură de cauzalitate, legătură ce a fost evidențiată în mod clar de concluziile raportului de constatare medico-legală din 28 aprilie 2010, conform cărora în momentul examinării medico-legale numitul P.D. a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire cu sau de un corp dur, leziunile putând data din ziua de 02 aprilie 2010, punând viata victimei în primejdie și necesitând pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale. În opinia instanței, sub aspectul laturii subiective, inculpatul D.C. a acționat cu intenție indirectă. Este evident că inculpatul a avut reprezentarea socialmente periculoasă a faptei sale, în condițiile în care a lovit cu un par din lemn o persoană într-o zonă vitală a corpului.

În acest sens, inculpatul a cunoscut împrejurarea că prin actele sale poate provoca moartea victimei și chiar dacă este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat, totuși el a acceptat posibilitatea apariției sale, motiv pentru care instanța a reținut intenția indirectă că modalitate a vinovăției. În ceea ce îi privește pe ceilalți doi inculpați, D.F. și G.C., instanța a constatat însă, contrar susținerilor procurorului, că nu s-a putut reține că faptele acestora de a lovi partea vătămată cu pumnii și picioarele ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., nefiind realizate nici latura obiectivă, și nici cea subiectivă a respectivei infracțiuni.

Nu s-a putut vorbi de o acțiune concordantă a acestora, care să fi creat condițiile aplicării de către inculpatul D.C. a loviturii cu parul în cap părții vătămate, în condițiile în care întreg materialul probatoriu administrat în cauză a evidențiat faptul că în momentul în care victima a fost lovită de către inculpatul D.C. cu parul în cap, acești doi inculpați nu au lovit și nici nu au imobilizat victima, ci, mai mult, se aflau la o distanță de câțiva metri de victima și inculpatul D.C., fiind trași din încăierare de către martorul S.C. În același timp, nu a existat nici o dovadă în sensul că acești doi inculpați ar fi avut vreo contribuție efectivă în generarea leziunilor suferite de partea vătămată la nivelul capului care au pus viata acestuia în primejdie, niciunul dintre martori și nici măcar partea vătămată neconfirmând aceste aspecte, ci toți au susținut că cei doi inculpați au lovit victima pe corp, inculpatul D.C.

fiind singurul care a lovit-o în zona capului. Totodată, în ceea ce privește latura subiectivă, instanța a constatat că nu se poate vorbi de existența unei intenții a acestor inculpați de a ucide victima, nici măcar indirectă, de existența unei rezoluții infracționale concordante cu cea a inculpatului D.C., în condițiile în care materialul probatoriu a evidențiat cu claritate că lovirea victimei cu parul de către inculpatul D.C. a fost un act spontan, care nu ar fi putut fi prevăzut de către ceilalți doi inculpați, iar actele de lovire exercitate de către aceștia, chiar daca s-ar reține și o eventuală lovire cu pumnul în zona feței, nu sunt de natură a evidenția o asemenea intenție.

Pentru aceste considerente, s-a avut în vedere și faptul că nu a existat nicio dovadă referitoare la împrejurarea că faptele acestor inculpați de lovire a părții vătămate ar fi generat acesteia leziuni care au necesitat zile de îngrijiri medicale, raportul de constatare medico-legală întocmit în cauza nefăcând referire la vreo leziune de pe corpul părții vătămate, ci s-a raportat doar la leziunile suferite de aceasta ca urmare a loviturii cu parul în zona capului, instanța a apreciat că faptele inculpaților D.F. și G.C. de a lovi partea vătămată cu pumnii și picioarele în zona corpului a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., considerente pentru care, în baza art. 334 C. proc.

pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl privește pe inculpatul D.F.: din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., iar în ceea ce îl privește pe inculpatul G.C. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. Totodată, întrucât nu s-a putut reține participarea inculpatului minor G.C. nici sub forma coautoratului și nici a instigării sau a complicității la săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, s-a procedat, în baza art. 334 C. proc.

pen. la schimbarea încadrării juridice și în ceea ce îl privește pe inculpatul D.C., din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în aceeași infracțiune, însă fără aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. Instanța a dispus condamnarea inculpaților pentru aceste infracțiuni, urmând că la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate să țină seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care au atenuat sau agravat răspunderea penală. În ceea ce l-a privit pe inculpatul D.C., instanța a reținut că fapta săvârșită de acesta a prezentat un grad de pericol social deosebit, prin actele sale inculpatul a adus o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la viață.

În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta s-a aflat la primul contact cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale. De asemenea, instanța a reținut că a manifestat o atitudine procesuală parțial corectă, prezentându-se la toate termenele de judecată, recunoscând parțial fapta reținută în sarcina sa și a fost de acord să achite integral despăgubirile solicitate de partea civilă. Totodată, din referatul de evaluare, instanța a reținut că acesta provine dintr-o familie dezorganizată, în care părinții s-au sustras constant de la îndeplinirea îndatoririlor părintești, inculpatul asumându-și responsabilitatea întreținerii fraților mai mici, împărțindu-și timpul între munca în gospodăriile consătenilor și școală.

De la vârsta de 14 ani a lucrat la o ferma, iar de doi ani a fost într-o relație de concubinaj, a avut doi copii minori, de care s-a ocupat în mod activ. Conform concluziilor acestui referat, inculpatul a prezentat șanse de reintegrare în societate, care au putut fi sporite prin intermediul programelor de consiliere psihologică. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama și de împrejurările în care fapta a fost comisă, victima l-a lovit pe inculpat cu pumnul, fără vreun motiv evident, în cursul aceleiași seri și a manifestat o atitudine arțăgoasă și ulterior, când inculpatul a venit împreună cu frații săi să discute. Or, instanța a apreciat că aceste împrejurări în care a fost săvârșită fapta, precum și cele care au caracterizat persoana inculpatului, pot și s-au impus a fi reținute drept circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, conform art. 74 alin. (2) C. pen.

și că, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta a fost stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., observând și prevederile art. 21 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost suficientă aplicarea unei sancțiuni privative de libertate coborâtă sub minimul special, respectiv 4 ani închisoare. Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, urmând că inculpatului să-i fie interzisă, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Instanța a apreciat că interzicerea dreptului electoral de a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce a implicat exercițiul autorității de stat, a fost justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viață al oricărei persoane, l-a făcut nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și nu a putut fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce a implicat exercițiul autorității de stat. În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, motivele fiind identice cu cele prezentate în cazul pedepsei accesorii. În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, s-a ținut seama de vârsta acestuia, de împrejurarea că nu a fost cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest gen, că și-a câștigat existența prin muncă, a avut în întreținere doi minori, de conduita adoptată pe parcursul procesului, prezentându-se la toate termenele de judecată, a recunoscut fapta comisă cu anumite nuanțări și a fost de acord să achite despăgubirile civile, precum și de concluziile referatului de evaluare, care a atestat faptul că inculpatul a avut șanse de reintegrare în societate care au putut fi sporite prin intermediul programelor de consiliere psihologică, constatând că și celelalte condiții prevăzute de art. 86 1 C. pen.

au fost îndeplinite, instanța a considerat că scopul pedepsei a putut fi atins și fără executarea acesteia, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 7 ani, termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 86 2 C. pen., condamnarea în sine, condițiile impuse la suspendarea sub supraveghere, măsurile cărora a trebuit să se supună și consecințele unei eventuale revocări a suspendării, a îndeplinit scopul pedepsei de a constrânge și a-l reeduca pe condamnat. Supravegherea inculpatului a fost încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, iar pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În ceea ce i-a privit pe inculpații G.C. și D.F., instanța a reținut că și faptele acestora a prezentat pericol social, prin faptele lor inculpații au adus atingere dreptului la integritate corporală și sănătate al oricărei persoane. În ceea ce a privit persoana inculpaților, instanța a reținut că inculpatul G.C. a săvârșit fapta în stare de minoritate, considerent pentru care în favoarea acestuia au fost reținute disp. art. 99 și urm. C. pen.

Totodată, instanța a avut în vedere că acesta nu a fost cunoscut cu antecedente penale, și-a câștigat existența prin muncă, ajutându-și financiar și familia și a adoptat un comportament sincer pe parcursul procesului, prezentându-se la termenele de judecată, a recunoscut și a regretat fapta comisa. În ceea ce l-a privit pe inculpatul D.F., instanța a avut în vedere că nici acesta nu a fost cunoscut cu antecedente penale, însă nu s-a aflat la primul contact cu legea penală, în cursul anului 2010, fiindu-i aplicată o amendă cu caracter administrativ sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen. Totodată, s-a avut în vedere atitudinea parțial corectă adoptată pe parcursul desfășurării procesului, prezentându-se la termenele de judecată și recunoscând, cu anumite nuanțări, fapta săvârșită.

Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere vârsta tânără a acestuia, faptul că are minori în întreținere și a avut asigurată existența prin muncă, însă și faptul că a săvârșit fapta împreună cu un inculpat minor, fapt ce a determinat reținerea în sarcina sa a circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. c) C. pen. Pentru aceste considerente, s-a avut în vedere inclusiv împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor, instanța a apreciat că, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta a fost stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., a luat în considerare și dispozițiile art. 99 și urm. C. pen. (în ceea ce l-a privit pe inculpatul G.C.) și art. 75 lit. c) C. pen. (în ceea ce l-a privit pe inculpatul D.F.), au fost adecvate și suficiente aplicarea unor pedepse cu amendă, respectiv: 300 lei amendă penală în ceea ce l-a privit pe inculpatul G.C.

și 600 lei amendă penală în ceea ce l-a privit pe inculpatul D.F. S-au pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 63 1 C. pen. În ceea ce privește latura civila a cauzei, instanța a constatat că partea vătămată P.D. s-a constituit parte civilă în cauza cu sumele de 9000 lei daune materiale (4000 lei contravaloarea tratamentului medical suportat pentru vindecarea leziunilor și 5000 lei contravaloarea plăcuței de protecție care a urmat să-i fie montată pe calota craniană) și 11.000 lei daune morale pentru suferințele pricinuite de leziunile suferite. Totodată, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă cu suma de 4.186,87 lei, contravaloarea tratamentului medical acordat părții vătămate P.D.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care a cauzat altuia un prejudiciu, a obligat pe cel din vina căruia s-a ocazionat, a-l repara. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor au adus daune sănătății altei persoane, au răspuns potrivit legii și au avut obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Față de aceste dispoziții legale, de înscrisurile medicale depuse în probațiune de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara pentru a face dovada pretențiilor materiale, precum și de declarația inculpatului D.C., care a arătat că a fost de acord să achite sumele solicitate de partea civilă P.D., această declarație a reprezentat o recunoaștere a acestor pretenții, instanța a dispus obligarea acestui inculpat, în baza art. 14 și art. 16 1 C. proc.

pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ., la plata sumei de 9000 lei cu titlu de daune materiale și 11.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă P.D., și în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, la plata sumei de 4.186,87 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. În ceea ce i-a privit pe ceilalți doi inculpați, D.F. și G.C., s-a avut în vedere că, raportat la încadrarea juridică reținută în sarcina acestora, nu s-a putut reține existenta vreunei legături de cauzalitate între faptele acestora și daunele suportate de părțile civile, pretins a fi reparate, instanța a respins pretențiile civile formulate raportat la aceștia ca nefondate.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea parului din material lemnos în lungime totală de 127 cm, formă ovală cu dimensiuni stânga 16/6 și dreapta 13/8 cm, în greutate totală de 5,1 kg, obiect folosit la săvârșirea infracțiunii. În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul D.C. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul D.F. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul G.C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. 2. Împotriva hotărârii amintite au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată P.D. Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că în mod greșit s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor în ce-i privește pe inculpații D.F.

și G.C. din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe, întrucât leziunile pe care partea vătămată le-a suferit au fost urmare eforturilor conjugate ale celor trei inculpați, fiecare au avut o contribuție mai mare sau mai mică la producerea rezultatului socialmente periculos. S-a mai susținut că au fost reținute în mod nejustificat circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., în favoarea inculpatului D.C. având în vedere pericolul social al infracțiunii comise de inculpat și a consecințelor nefaste asupra relațiilor sociale ocrotite de legea penală. Partea civilă a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul laturii civile și a laturii penale.

Sub aspectul laturii penale s-a susținut că toți inculpații sunt coautori la săvârșirea infracțiunii întrucât toți au acționat violent asupra sa cu obiectele pe care le aveau asupra lor și au avut reprezentarea faptelor, iar vătămarea sa s-a produs ca urmare a acțiunii conjugate a inculpaților. În ce privește latura civilă a cauzei s-a solicitat obligarea inculpaților la plata integrală a pretențiilor solicitate și în special al daunelor morale având în vedere leziunile și suferințele cauzate. Suma de 20.000 lei cu titlul de daună morală nu a acoperit costul intervenției chirurgicale pe care a trebuit să o suporte. Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prev. art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., s-a constatat că sentința apelată a fost temeinică și legală și nu a existat nici un motiv de casare a acesteia. Din actele de la dosar s-a reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt în conformitate cu probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești dispunând schimbarea de încadrare juridică din art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în ce privește pe inculpatul D.F. și în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 99 C. pen., în ce privește pe inculpatul G.C. Chiar din actul de sesizare a instanței a rezultat că între partea vătămată și cei trei inculpați a avut loc o altercație generată de o ceartă care a avut loc inițial între partea vătămată și inculpatul D.C., în urma căreia partea vătămată a lovit inculpatul cu pumnul.

În scurt timp inculpatul a revenit împreună cu inculpații D.F. și G.C., frații săi și împreună s-au năpustit asupra părții vătămate pe care au lovit-o cu pumnii și picioarele. În timpul acestei agresiuni inculpatul D.C. a luat un par din curte și a aplicat părții vătămate o lovitură în cap, care s-a prăbușit la pământ și a rămas în stare de inconștiență. Această stare de fapt rezultă atât din declarația părții vătămate care a susținut că toți inculpații l-au agresat și că a fost lovit cu un par în cap, aflând ulterior că inculpatul D.C. a fost cel care l-a lovit, cât și a martorului S.C. care i-a văzut pe cei trei inculpați lovind partea vătămată și că la un moment dat a reușit să-i îndepărteze pe inculpații D.F.

și G.C., în încercarea de a aplana conflictul, după care doar inculpatul D.C. a luat un par și a lovit partea vătămată în cap. Având în vedere împrejurările și condițiile în care a avut loc agresarea părții vătămate și, în opinia curții a existat o legătură de cauzalitate între leziunile constatate în raportul de constatare medico legal și activitatea desfășurată de inculpatul D.C., respectiv lovirea părții vătămate cu un par în zona capului. Cele mai multe leziuni prezentate în actul de constatare medico legal nu au putut fi produse cu pumnii sau picioarele având în vedere natura acestor leziuni, respectiv hematom subdural fronto tempor parietal, fractură tempor-parietală dreapta, fractură cominutivă fronto temporo parietală stânga cu înfundare osoasă fronto parietală, etc. care au putut rezulta doar din lovirea cu un corp dur.

În condițiile prezentate s-a reținut în mod întemeiat vinovăția pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor doar a inculpatului D.C., iar față de ceilalți inculpați s-a reținut vinovăția pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe. În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor s-a constatat că instanța de fond a ținut seama la aplicarea pedepselor de toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social al infracțiunilor, împrejurărilor și condițiilor în care faptele au fost comise, precum și circumstanțelor personale a inculpaților. Cu privire la inculpatul D.C.

s-a susținut că au fost reținute în mod întemeiat circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere toate criteriile luate în considerare de instanța de fond, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală a inculpatului care a fost de acord să despăgubească partea civilă, concluziile referatului de evaluare care a atestat faptul că inculpatul are șanse de integrare în societate. De asemenea, s-a impus a se avea în vedere împrejurările în care avut loc conflictul dintre partea vătămată și inculpat și rolul determinant pe care l-a avut partea vătămată în declanșarea acestuia întrucât, fără un motiv serios, l-a lovit pe inculpat cu pumnul. Sub aspectul laturii civile s-a constatat că instanța de fond a obligat pe inculpatul D.C.

să plătească părții civile P.D. suma de 20.000 lei din care suma de 9000 lei daune materiale stabilite pe baza unor înscrisuri depuse la dosar și a declarației inculpatului care a fost de acord cu plata acestor despăgubiri. În ce privește daunele morale acordate, Curtea a apreciat că suma de 11.000 lei acordată cu titlu de daună morală a fost în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat părții vătămate, a avut în vedere suferințele psihice și fizice la care aceasta a fost supusă în urma agresării de către inculpat. Susținerile părții vătămate că a urmat să fie supusă unor operații pentru viitor nu au putut fi analizate în acest moment, întrucât nu s-a putut anticipa natura acestor operații și implicațiile pe care le-a avut pentru ameliorarea stării de sănătate, însă eventualele cheltuieli ocazionate de efectuarea acestor operații au fost solicitate ulterior, după ce acestea au avut loc, prilej cu care s-a putut face o evaluare mai exactă a prejudiciului cauzat.

În consecință, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza deciziei penale nr. 188/A din 21 noiembrie 2011 a respins, ca nefondate apelurile declarate, dispunând obligarea părții vătămate P.D. la plata sumei de 1300 lei cheltuieli judiciare către stat și plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 1200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș. 3. Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă P.D. Procurorul a criticat hotărârea pronunțată în cauză, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție, casarea acesteia și, în rejudecare, menținerea încadrării juridice reținută în sarcina inculpaților D.F.

și G.C. prin actul de inculpare, respectiv infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., precum și reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D.C., prin înlăturarea circumstanței atenuante reținute în favoarea acestuia și stabilirea unei modalități de executare a pedepsei adecvată gravității faptei comise. Criticile avansate se circumscriu cazurilor de casare reglementate de art. 385 9 pct. 17, respectiv 14 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor scrise de recurs, procurorul, în raport cu primul caz de casare invocat arată că potrivit jurisprudenței în cazul săvârșirii omorului cu participație, dacă acțiunile participanților sunt conjugate, atât sub aspect rezolutiv cât și material, există coautorat, chiar și atunci când numai acțiunea unuia dintre ei a produs acel rezultat.

Raportat la starea de fapt existentă în cauză se apreciază că este dovedită participația inculpaților D.F. și G.C., sub forma coautoratului, la săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor și sunt evocate în acest sens raportul de constatare medico – legală din 28 aprilie 2010, întocmit de IML Timișoara, dar și declarația martorului ocular S.C., care a arătat că partea vătămată a fost lovită cu pumnii și picioarele de cei trei inculpați, după care în momentul în care încerca să se ridice a fost lovită cu un par în zona capului de inculpatul D.C. Decizia Curții a fost considerată ca netemeinică și sub aspectul menținerii în favoarea inculpatului D.C., a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., reținute de instanță și a modalității de individualizare a pedepsei, încadrată în raport cu pericolul social al faptei.

Se arată, în acest sens că în procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D.C., instanțele au ignorat împrejurările care atribuie faptei comise un pericol social accentuat și au dat eficiență unilateral circumstanțelor personale ale inculpatului, fără a ține seama de importanța valorii sociale lezate prin acțiunea inculpatului. În cauza de față, procurorul apreciază că lipsa antecedentelor penale și adoptarea unei poziții procesuale adecvate pe parcursul procesului penal de către inculpați se impune a fi considerate de instanță ca o stare de normalitate, nefiind notabil faptul că o persoană nu a mai fost condamnată în trecut. În virtutea acestor argumente s-a solicitat aplicarea unei pedepse mai ferme, fără reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului D.C.

și cu executare efectivă. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul a precizat că înțelege să susțină numai al doilea motiv de recurs, anume cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., privind pe inculpatul D.C., renunțând la criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., cu referire la greșita încadrarea a faptei reținută în sarcina inculpaților D.F. și G.C., precizându-se că se apreciază că partea vătămată a fost lovită de inculpatul D.C., cu un par în cap, fără însă ca ceilalți 2 inculpați să participe la agresiune. Recurenta parte civilă P.D.

a criticat hotărârile pronunțate, învederând Înaltei Curți de Casație și Justiție că prima instanță nu a luat în considerare faptul că toți inculpații sunt coautori la săvârșirea infracțiunii îndreptate împotriva sa, fapt rezultat din probele administrate în cauză, în împrejurarea în care toți au acționat violent, folosindu-se de obiectele ce le-au avut asupra lor și având reprezentarea acțiunilor lor și a consecințelor acestora. Criticile formulate în acest sens se înscriu cazului de casare reglementat de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Într-o altă critică, se susține că în planul cuantumului dispozițiilor acordate cu titlu de daune morale și materiale, instanțele au admis, în mod nejustificat, în parte, acțiunea sa civilă.

Se apreciază de către partea civilă că dovezile depuse la dosarul cauzei în dovedirea pretențiilor formulate, precum și traumele cauzate prin săvârșirea infracțiunii, impuneau acordarea despăgubirilor materiale și morale în cuantumul solicitat. Se susține că partea civilă a fost victima unei heteroagresiuni ce i-a pus în pericol viața, iar în urma intervenției chirurgicale o porțiune din craniu (1 cm.) nu a mai putut fi reconstituită, dispărând simțul gustului și al mirosului. Tratamentul medicamentos a fost foarte costisitor, pe perioada concediului medical, drepturile salariale au fost diminuate și, de asemenea, capacitatea de muncă, iar la reluarea activității partea civilă a fost declarată inaptă pentru muncă la înălțime, cu consecința plafonării câștigurilor.

O altă critică formulată de recurenta parte civilă vizează greșita obligare la plata integrală a cheltuielilor judiciare către stat de către instanța de apel, în împrejurarea în care în cauză exercitase apel și procurorul. În fine, recurenta parte civilă se declară nemulțumită și de maniera în care instanțele au realizat individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaților, prin stabilirea unor pedepse mult prea blânde, atât sub aspectul naturii, cuantumului cât și al modalității de executare. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse, dar și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (2), (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Situația de fapt a fost corect stabilită de instanța fondului în urma analizei coroborate, a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpați, fiind justă și corespunzătoare situației de fapt constatate. Astfel, criticile formulate de recurenta parte civilă P.D., cu privire la greșita încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpații D.F. și G.C., sunt nefondate în cauză, neputându-se susține în mod fundamentat că acești inculpați ar fi avut o contribuție efectivă în generarea leziunilor suferite de partea vătămată la nivelul capului cu punerea în primejdie a vieții, în împrejurarea în care probele cauzei nu au relevat o acțiune concordantă a celor 3 inculpați, manevre ale inculpaților D.F.

și G.C., care să fi creat ori facilitat condițiile aplicării de către cel de-al treilea inculpat D.C., a loviturii cu parul în cap a părții vătămate. Prin urmare, în contextul în care atât în planul laturii obiective, cât și al celei subiective nu sunt întrunite cerințele legii, în mod corect s-a apreciat de către instanțe, că nu există nicio dovadă referitoare la împrejurarea că faptele inculpaților D.F. și G.C., ar fi generat părții vătămate leziunile respective. În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., față de modalitatea și contextul comiterii faptelor de către cei trei inculpați, încadrarea juridică reținută de instanță, fiind legală, temeinică și adecvată întregului material probator administrat în cauză.

O critică, având caracter comun, a fost formulată atât de procuror, cât și de recurenta parte civilă și vizează greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D.C., partea civilă solicitând reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate celor trei inculpați. Efectuând propriul examen cu privire la operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpaților, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră, contrar susținerilor recurenților, că instanțele au ținut seama de prevederile art. 72-52 C. pen., în concret de împrejurările în care faptele au fost comise, de gradul de pericol social al infracțiunii, dar și de elementele ce caracterizează persoanele inculpaților.

În mod justificat s-au reținut în favoarea inculpatului D.C. circumstanțe atenuante judiciare, instanța acordându-le eficiența juridică cuvenită, în împrejurarea în care inculpatul se află la primul contact cu legea penală, a manifestat de-a lungul procesului penal o conduită procesuală corespunzătoare, în sensul recunoașterii parțiale a faptei și a manifestării disponibilității de a achita integral despăgubirile solicitate de partea civilă. De asemenea, s-a apreciat întemeiat, că referatul de evaluare întocmit în cauză oferă date suficiente de natură a garanta reinserția socială a inculpatului. În consecință, pedeapsa aplicată inculpatului D.C., prin natur