ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1558/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1558/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 186 din 1

aprilie 2011 a Tribunalului Iași, a fost respinsă cererea formulată de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași privind schimbarea încadrării juridice

pentru inculpatul P.C., din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de

art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C.

pen., în infracțiunea de complicitate la tentativa de omor calificat prev. de

art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 C. pen. rap. la

art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 334

C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în

sarcina inculpaților P.V., P.I. și P.C. din tentativă la omor calificat și lovire

sau alte violențe, prev. și ped. de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 C.

pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de tentativă la omor calificat și lovire

sau alte violențe, prev. și ped. de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 C. pen.

rap. la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 180

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul P.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat,

prev. de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit.

i) C. pen. cu aplicarea disp. art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 78

alin. (1) C. pen. și art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen. cu referire la art. 76

alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen. pe

durata de 2 ani.

A fost condamnat

același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev.

și ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. cu referire

la art. 78 alin. (1) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la

art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 80 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33

lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1)

C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare

și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., pe care o va executa inculpatul P.V.

Pe durata și în

condițiile prev. de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev.

de art. 64 lit. a) Teza a II-a lit. b) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul P.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.

de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C.

pen. cu aplicarea disp. art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 78 alin.

(1) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 alin.

(1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen. pe

durata de 2 ani.

A fost condamnat

același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev.

și ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. cu referire

la art. 78 alin. (1) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la

art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 80 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33

lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1)

C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6

luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., pe care o va executa inculpatul P.I.

Pe durata și în

condițiile prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev.

de art. 64 lit. a) Teza a II-a lit. b) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul P.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat,

prev. de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit.

i) C. pen. cu aplicarea disp. art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 78

alin. (1) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 76

alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și

b) C. pen. pe durata de 2 ani.

A fost condamnat

același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev.

și ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. cu referire

la art. 78 alin. (1) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la

art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 80 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33

lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1)

C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6

luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., pe care o va executa inculpatul P.C.

Pe durata și în

condițiile prev. de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev.

de art. 64 lit. a) Teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din durata pedepselor aplicate fiecărui inculpat durata reținerii

și arestului preventiv de la 22 septembrie 2009 până la 21 octombrie 2009.

În baza art. 350

C. proc. pen., s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată împotriva

inculpaților prin încheierea de ședință din data de 20 octombrie 2009, la data rămânerii

definitive a sentinței.

În baza art. 14

și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ., au fost obligați

inculpații, în solidar, să plătească părții civile B.C. suma de 30.000 RON cu titlu

de daune morale, iar părții civile B.C.V. suma de 1.325,8 RON cu titlu de daune

materiale, 100.000 RON cu titlu de daune morale, 540 RON lunar, cu titlu de pensie

de întreținere începând cu data de 14 august 2009.

În baza disp.

art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ. și cu disp.

art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 actualizată, au fost obligați inculpații,

în solidar, să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. N.O.

Iași suma de 40 RON, părții civile Spitalul Orășenesc T.F. suma de 31,04 RON, părții

civile Serviciul de Ambulanță Iași suma de 550 RON, iar părții civile Spitalul Clinic

de Recuperare Iași suma de 1.119,006 RON, la care se adaugă dobânda practicată de

Banca Națională a României până la achitarea prejudiciului, cu titlu de despăgubiri

civile.

În baza disp.

art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească fiecare

statului cheltuieli judiciare în cuantum de câte 900 RON.

În baza disp.

art. 193 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească

părții civile B.C. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare și părții civile

B.C.V. suma de 1.063 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza disp.

art. 199 C. proc. pen., a fost scutită d-na avocat P.G. de la plata amenzilor judiciare

aplicate prin încheierile din 2 septembrie 2010 și 28 octombrie 2010.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, în urma

unei înțelegeri cu partea vătămată B.C., inculpatul P.V. l-a transportat pe acesta

și familia sa, la data de 12 august 2009, în sat Z., jud. Iași. În schimbul acestui

serviciu, inculpatul P.V. urma să primească suma de 30 RON. Cu toate acestea, fără

vreo motivație, inculpatul P.V. nu l-a mai transportat înapoi pe partea vătămată

și familia sa, motiv pentru care partea vătămată B.C. nu a mai achitat suma de 30

RON convenită de cei doi.

În data de 14

august 2009, inculpatul P.V., aflat la volanul autoturismului său, l-a întâlnit

pe drumul sătesc pe partea vătămată B.C., care se îndrepta înspre magazinul aparținând

martorului F.L. În acest context, inculpatul a oprit autoturismul cerând socoteală

părții vătămate pentru neachitarea sumei de 30 RON, partea vătămată B.C. menținând

refuzul de a achita suma. Deranjat de acest refuz, inculpatul P.V. a încercat să

convingă pe partea vătămată să plătească suma de 30 RON utilizând un levier pe care

îl avea în mașină și cu care a încercat să-l lovească pe B.C. Partea vătămată s-a

apărat respingând atacul declanșat de inculpat, folosind în acest scop și o piatră

cu care l-a lovit pe inculpat în frunte.

Ca urmare a acestui

fapt, inculpatul P.V. s-a urcat în autoturism și s-a deplasat către locuința fratelui

său, inculpatul P.C., unde se mai aflau și P.P. și inculpatul P.I., relatându-le

despre cele întâmplate.

Cu intenția de

a se răzbuna și a da o lecție părții vătămate B.C., inculpații s-au înarmat cu furci

și s-au întors pe același traseu. În centrul satului C., cei patru i-au observat

pe B.C. și B.C.V., care stăteau de vorbă cu martorii B.M.I. și T.P. Inculpații au

oprit autoturismul și au coborât având asupra lor, inculpații P.I. și P.C. câte

o furcă, iar inculpatul P.V. un levier. Aceștia s-au îndreptat către partea vătămată

B.C., pe care au început să o lovească, moment în care a intervenit partea vătămată

B.C.V. în apărarea fratelui său, fapt ce a determinat pe cei trei inculpați să-și

îndrepte agresiunile către acesta din urmă.

Pentru a împiedica

pe partea vătămată B.C.V. să se opună, inculpatul P.C. l-a ținut în timp ce P.I.

și P.V. i-au aplicat lovituri cu furca, respectiv levierul în zona capului, fiind

doborât la pământ, moment în care și inculpatul P.C. i-a aplicat o lovitură cu furca.

La intervenția martorului T.P., în contextul în care ambele părți vătămate se aflau

căzute la pământ, cei trei inculpați au încetat agresiunea, s-au urcat în autoturism

și au părăsit locul faptei îndreptându-se către locuința tatălui lor, martorul P.P.

În urma loviturilor

primite, partea vătămată B.C.V. a intrat în stare de inconștiență, fiind transportată

cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență N.O. Iași și supusă unei intervenții

chirurgicale.

Din raportul de

constatare medico-legală nr. PP/2008 a rezultat că partea vătămată B.C.V. prezintă

un traumatism cranio-cerebral grav, fractură vertex cu iradiere parieto temporală

dreaptă și posterior, fractura parietală stângă, plagă cranio-cerebrală frontală

stângă, hematom extradural parietal dr., contuzii hemoragice frontale bilateral,

hemiplegie spastica dreapta, afazie, necesitând 80-90 de zile pentru vindecare,

leziunile suferite fiind de natură să-i pună viața în primejdie.

Conform expertizei

medico-legale efectuate în cursul judecății, a rezultat ca partea vătămată prezintă

lipsă de substanță osoasă postcraniectomie, hemipareza spastică dr. post dilacerare

cerebrală, afazie, lipsă de substanță osoasă conferindu-i o infirmitate fizică permanentă

indiferent de cranioplastie cu incapacitate adaptativă de 85%, încadrabilă în gradul

2 de invaliditate.

Partea vătămată

B.C. a prezentat contuzie hemitorace stg, omoplat drept, contuzie antebraț bilateral,

contuzie forte mâna ștangă, leziuni care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale

pentru vindecare.

Situația de fapt

a fost reținută de către instanță prin coroborarea tuturor probelor administrate

în cauză. Sub acest aspect, agresarea părților vătămate este demonstrată dincolo

de orice dubiu de actele medicale, coroborate cu declarațiile martorilor oculari

B.M.I. și T.P., cu declarațiile părților vătămate și, parțial, cu declarația inculpatului

P.V. dată în fața instanței.

Având în vedere

situația de fapt astfel reținută, instanța a constatat că fapta săvârșită de către

inculpați se circumscrie laturii obiective a infracțiunilor de lovire sau alte violențe

și tentativă de omor calificat, prin împrejurarea săvârșirii faptei în loc public.

În contextul în care faptele au fost săvârșite de trei persoane împreună, instanța

a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. privind circumstanța

agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, sens în care

a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.

Sub aspectul laturii

subiective, instanța a reținut că inculpații au acționat cu vinovăție sub forma

intenției directe, prevăzând și urmărind cauzarea de suferințe fizice părții vătămate

B.C. și suprimarea vieții părții vătămate B.C.V. întrucât au acționat conjugat și

au lovit în mod repetat și cu intensitate victima, într-o zonă vitală (regiunea

capului), cu obiecte contondente, respectiv levier și furcă, cauzând leziuni multiple

ce i-au pus în primejdie viața.

Instanța a respins

cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași privind

schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul P.C. din infracțiunea de tentativă

la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 C. pen. rap.

la art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de complicitate la tentativa de omor

calificat prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. cu referire la art. 174

C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen., apreciind că activitatea desfășurată de

acest inculpat corespunde celei de coautor și nu de complice.

Constatând ca

faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpați,

instanța a dispus condamnarea acestora, conform dispozițiilor art. 345 alin.

(2) C. proc. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei și a modului de executare, instanța a ținut seama, pentru fiecare

inculpat, de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., de contribuția fiecărui inculpat

la săvârșirea faptei, de faptul că cel care a inițiat conflictul a fost inculpatul

P.V., de poziția nesinceră adoptată de cei trei inculpați în cursul procesului penal,

de atitudinea acestora față de părțile vătămate, chiar și post factum, dar și de

lipsa antecedentelor penale și de împrejurarea că sunt persoane integrate social,

cu familii și prestând activități lucrative din care își obțin veniturile.

Totodată, instanța

a constatat, contrar susținerilor apărării, că în cauză nu sunt întrunite condițiile

de existență ale circumstanței atenuante legale a provocării, reținând că cel care

a avut inițiativa conflictului verbal și fizic a fost inculpatul P.V., iar faptul

că în această primă etapă a conflictului a fost lovit și inculpatul, este urmarea

activității de respingere a atacului de către partea vătămată B.C.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că se impune ca inculpații

să execute pedeapsa în regim de detenție având în vedere gravitatea faptelor săvârșite,

urmarea produsă asupra integrității fizice și psihice a părților vătămate, poziția

adoptată de cei trei inculpați în cursul procesului penal în raport de faptă și

de părțile vătămate, toate aceste aspecte creând convingerea instanței că scopul

preventiv și de reeducare al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia

în regim de detenție.

Văzând obligativitatea

aplicării pedepsei complementare, față de cuantumul de pedeapsă stabilit pentru

fiecare inculpat, instanța a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen. pe durata de 2 ani, ținând cont

de natura faptei, urmarea produsă, relațiile sociale lezate, existând o incompatibilitate

a inculpaților cu beneficiul drepturilor de a fi aleși în autorități publice sau

în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității

de stat.

În baza art. 71

C. pen., instanța a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei, reținând că

în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit

că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate

de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găsește închis ca

urmare a unei condamnări, iar interdicția absolută de a vota impusă tuturor deținuților

nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul

nr. 1 al Convenției.

Sub aspectul laturii

civile, instanța a constatat că părțile vătămate s-au constituit părți civile în

cauză, solicitând inițial, fiecare, 60.000 RON daune materiale și 10.000 RON daune

morale.

Ulterior, printr-o

cerere scrisă depusă la dosar, partea vătămată B.C.V. a solicitat 150.000 RON daune

morale și 60.000 RON daune materiale. Totodată, partea vătămată a solicitat obligarea

inculpaților la plata unei pensii de întreținere lunară, raportată la venitul minim

pe economie, corespunzătoare incapacității suferite. Partea vătămată B.C. a solicit

100.000 RON daune morale și 10.000 RON daune materiale.

S-a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare, instanța

se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile, iar potrivit art. 998

C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela

din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.

Având în vedere

că, urmare activității infracționale desfășurate de cei trei inculpați, caracterizată

prin acte de violență exercitate asupra celor două părți vătămate, s-au adus grave

prejudicii integrității fizice a părții vătămate B.C.V., dar și părții vătămate

B.C., așa cum rezultă din actele medicale aflate la dosar, instanța a apreciat că

sunt întrunite condițiile răspunderii civile a celor trei inculpați.

S-a reținut că

acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpaților, repararea

pagubei realizându-se potrivit dispozițiilor civile, prin plata unei despăgubiri

bănești, în măsura în care repararea în natură nu mai este posibilă, însă prejudiciul

susceptibil a fi reparat, care poate fi atât moral, cât și material, trebuie să

fie cert. Sub acest aspect, instanța a constatat că ambele părți vătămate au solicitat

daune materiale, dovedite însă doar parțial.

În acest sens,

instanța a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar vizând cheltuieli de transport,

medicamente, hrană, spitalizare, efectuate de partea vătămată B.C.V., cu excepția

bonurilor fiscale și a chitanțelor depuse în dublu exemplar care au fost avute în

vedere la calcul o singură dată.

În ceea ce privește

restul daunelor materiale solicitate de această parte vătămată, instanța a constatat

că nu au fost dovedite, deși sarcina probei îi revenea, după cum nu au fost dovedite

daunele materiale solicitate de partea vătămată B.C.

Instanța a găsit

ca fiind întemeiată solicitarea părții vătămate B.C.V. de obligare a inculpaților

la plata unei pensii de întreținere, lunar, având în vedere conținutul raportului

de expertiză medico-legală din 12 mai 2010 potrivit căruia lipsa de substanță osoasă

îi conferă părții vătămate B.C.V. o infirmitate fizică permanentă indiferent de

cranioplastie cu incapacitate adaptativă de 85%, încadrabilă în gradul doi de invaliditate.

De asemenea, s-a

reținut că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, ceea ce înseamnă că

partea vătămată trebuie să poată fi pusă în situația anterioară săvârșirii faptei

în ceea ce privește veniturile pe care le obține. Cum partea vătămată, la data săvârșirii

faptei, era agricultor, instanța s-a raportat la venitul minim garantat pe economie

pentru a stabili cuantumul pensiei de întreținere pe care inculpații, în solidar,

o vor plăti lunar părții vătămate.

A fost avut în

vedere că, spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc

pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării

de către instanța de judecată. În acest sens, s-a reținut că în cazul infracțiunilor

contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a

nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei -

trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil

a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpați, precum și de toate consecințele

acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate. Toate aceste

aspecte coroborate au condus la concluzia că inculpații trebuie să plătească părților

vătămate daune morale pentru prejudiciul moral cauzat, în cuantum diferențiat, în

raport de intensitatea suferințelor fizice suferite, de consecințele relevate de

actele medicale pentru fiecare parte vătămată.

În termenul prevăzut

de art. 363 C. proc. pen., sentința penală pronunțată de Tribunal a fost apelată

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de părțile civile B.C. și B.C.V. și de

inculpații P.V., P.I. și P.C. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Criticile

formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași au vizat greșita obligare în

solidar a inculpaților la plata sumei de 32,04 RON către Spitalul Orășenesc T.F.,

în condițiile în care cheltuielile au fost ocazionate de spitalizarea inculpatului

P.V., dar și modul deficitar de individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului,

derivând din reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (lipsa antecedentelor penale, persoane integrate

social, cu familii și care prestează activități lucrative din care își obțin veniturile),

prin ignorarea pericolului social concret al faptei săvârșite, a împrejurărilor

în care a fost comisă, precum și a urmărilor produse.

S-a solicitat

admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și, în rejudecare, înlăturarea

dispozițiilor art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b), respectiv art. 76 alin.

(1) lit. e) C. pen. și art. 80 C. pen. și aplicarea unor pedepse inculpaților în

limitele prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. a) C. pen., precum și înlăturarea dispoziției privind obligarea inculpaților

la plata cheltuielilor de spitalizare către Spitalul Orășenesc T.F.

Părțile civile

apelante B.C. și B.C.V. au criticat sentința instanței de fond pentru motive de

netemeinicie ce vizează atât latura penală, cât și latura civilă.

În latură penală,

s-a invocat greșita aplicare a criteriilor generale de individualizare a pedepselor

raportat la cuantum, fără o analiză aprofundată a împrejurărilor legate de fapta

și de persoana inculpaților, împrejurări de natură a agrava răspunderea penală.

Criticile formulate

în latură civilă au vizat cuantumul despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune

materiale și morale, apreciindu-se că instanța de fond a cenzurat în mod nejustificat

pretențiile civile formulate, fără ca suma acordată să reprezinte o proporție echitabilă

între prejudiciu și obligația stabilită în sarcina inculpaților.

În motivele de

apel, depuse în scris și prezentate oral de apărătorii aleși, pentru inculpații

P.I. și P.C. s-a invocat nevinovăția în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată, susținându-se că instanța de fond a procedat la o

greșită evaluare a probatoriului administrat, dând eficiență parțial dispozițiilor

art. 63 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care se impune achitarea în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Cu privire la

inculpatul P.V., s-a susținut că instanța de fond a făcut o greșită apreciere în

ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor fără reținerea în favoarea sa a

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., faptele fiind comise sub imperiul unei puternice

tulburări determinată de conduita provocatoare a părților vătămate, ceea ce atrage

incidența acestor dispoziții legale, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei conform

art. 76 C. pen. sub minimul special prevăzut de lege, într-un cuantum care să permită

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. privind suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei, precum și a cuantumului despăgubirilor acordate, proporțional

cu culpa sa.

În faza apelului,

inculpații și părțile vătămate, prin apărătorii aleși, au formulat cereri de probatorii

(înscrisuri în circumstanțiere, efectuarea de relații la Postul de Poliție L. în

sensul de a comunica instanței dacă părțile civile au fost reclamate de inculpați

și dacă inculpații figurează ca persoane cercetate în dosare de lovire sau vătămare

corporală, reactualizarea cazierelor judiciare ale inculpaților, precum și audierea

a doi martori pentru dovedirea plăților efectuate pentru munca prestată în gospodăria

părților civile de alte persoane și a veniturilor obținute din vânzarea animalelor).

Prin încheierea

de ședință din data de 8 septembrie 2011, instanța a respins motivat parte din aceste

cereri, ca fiind lipsite de relevanță sub aspectul stabilirii situației de fapt.

S-a procedat la

audierea martorului R.M. (părțile civile renunțând la audierea martorului S.M.)

pentru dovedirea veniturilor obținute de părțile civile din vânzarea animalelor

și s-au solicitat relații la Postul de Poliție L. cu privire la efectuarea de cercetări

împotriva inculpaților pentru infracțiuni de lovire sau vătămare corporală.

Totodată, la cererea

părților civile, s-a dispus în baza art. 163 C. proc. pen., indisponibilizarea,

prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile și imobile ale inculpatului P.C.

până la concurența sumei de 131.325,8 RON, conform adresei emise de Primăria comunei

L.

Prin decizia penală

nr. 164 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

împotriva sentinței penale nr. 186 din 1 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași,

sentință pe care a desființat-o, în parte, în latură civilă și, rejudecând cauza:

A înlăturat dispoziția

privind obligarea în solidar a inculpaților P.V., P.I. și P.C. la plata sumei de

31,04 RON către partea civilă Spitalul Orășenesc T.F., precum și a dobânzii practicate

de Banca Națională a României.

A menținut toate

celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A menținut măsura asiguratorie a sechestrului

asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului P.C. până la concurența sumei

de 131.325,8 RON dispusă prin încheierea de ședință din data de 30 iunie 2011 a

Curții de Apel Iași.

Totodată au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile B.C. și B.C.V. și

de inculpații P.V., P.I. și P.C. împotriva aceleiași hotărâri.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea părților civile apelante și a inculpaților

apelanți să plătească statului sumele de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului

declarat de procuror au rămas în sarcina statului.

Analizând hotărârea

apelată, actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar

și sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele prevăzute de art. 371

alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că în cauză s-a dat eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor,

în sensul că anumitor împrejurări faptice privind contribuția inculpaților, sub

aspectul intenției urmărite în săvârșirea faptelor și rezultatului produs, le-a

fost dată o corectă încadrare juridică, iar pe baza analizei probelor administrate

în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate nemijlocit în faza cercetării

judecătorești, instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă în ceea ce

privește desfășurarea efectivă a conflictului, existând probe certe de vinovăție

a inculpaților în săvârșirea faptelor, probe ce au înlăturat prezumția de nevinovăție

instituită de dispozițiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând hotărârea

apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpaților, Curtea

de Apel a constatat că pedepsele la care au fost condamnați inculpații sunt rezultatul

procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activității concrete comise

de inculpați, a gradului de pericol social al infracțiunilor comise, relevat de

împrejurările săvârșirii și modul extrem de violent în care au acționat inculpații,

urmările produse concretizate în numărul de zile de îngrijiri medicale necesare

restabilirii sănătății fizice a părților vătămate, precum și a circumstanțelor personale

ale inculpaților.

S-a reținut că,

acordându-se semnificația cuvenită unor împrejurări în care s-au comis faptele -

cu o agresivitate excesivă și cu urmări grave, prin atingerea adusă unor valori

sociale fundamentale - viața omului și integritatea fizică - au fost evaluate corect

gradul de pericol social al faptei și al inculpaților, semnificativ fiind și faptul

că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au o inserție socială corespunzătoare

și desfășoară activități utile în comunitatea din care provin, împrejurări apreciate

în mod just drept circumstanțe atenuante, de natură a impune pedepse sub minimul

special.

Astfel, s-a constatat

că, procedând la evaluarea tuturor datelor cu privire la fapte și la persoana inculpaților,

în cauză s-a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de

art. 72 C. pen., pedepsele aplicate asigurând o proporție echitabilă între gradul

de pericol social al faptelor, urmările produse și profilul socio-moral al inculpaților,

instanța de fond procedând la o judicioasă individualizare a pedepselor - cuantum

și modalitate de executare.

Verificând modul

de soluționare a laturii civile a cauzei sub aspectul cuantumului despăgubirilor

acordate, Curtea de Apel a constatat că, stabilindu-se în sarcina inculpaților obligația

de a repara prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor, în mod just s-a reținut

că părțile vătămate B.C. și B.C.V. sunt îndreptățite la despăgubiri civile, cu titlu

de daune materiale și morale.

S-a apreciat că

instanța de fond a făcut o analiză temeinică a probelor administrate și a stabilit

corect și motivat întinderea prejudiciului cauzat efectiv părților vătămate prin

infracțiunile săvârșite de inculpați, prin coroborarea datelor oferite de înscrisurile

depuse și depozițiile martorilor audiați.

În ceea ce privește

daunele morale acordate, Curtea de Apel a constatat că, în raport de criteriul gravității

prejudiciului moral cauzat părților vătămate, dar și în raport de criteriul echității

- în funcție de care indemnizația (despăgubirea) trebuie să fie rațională, echitabilă,

încât să asigure efectiv o compensare suficientă, iar nu exagerată, a prejudiciului

moral, cauzat, instanța de fond, urmărind o justă și integrală dezdăunare a acestora,

a apreciat corect asupra cuantumului sumelor acordate cu acest titlu.

Constatându-se

existența unui raport de cauzalitate între fapta de vătămare a integrității corporale

produsă părții vătămate B.C.V. și cheltuielile ocazionate de transportul și internarea

în spital a acesteia, s-a apreciat că în mod corect inculpații au fost obligați

la plata cheltuielilor de spitalizare către părțile civile Spitalul Clinic de Urgență

Prof. Dr. N.O. Iași și Spitalul Clinic de Recuperare Iași, însă, în mod eronat au

fost obligați la plata de despăgubiri către Spitalul Orășenesc T.F., în condițiile

în care cheltuielile au fost ocazionate cu spitalizarea inculpatului P.V.

Sub acest aspect,

s-a apreciat că sunt fondate criticile formulate de procuror, instanța de apel procedând

la reformarea hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs părțile civile B.C. și

B.C.V. și inculpații P.V., P.I. și P.C.

În motivele scrise

de recurs depuse de recurenții părți civile a fost criticată hotărârea atacată atât

pe latură penală, cât și civilă.

În concret, criticile

formulate au vizat aceleași aspecte care au fost invocate și în calea de atac a

apelului. Astfel, în ceea ce privește latura penală, s-a susținut că pedepsele aplicate

inculpaților, sub aspectul cuantumului, se află în discordanță cu circumstanțele

reale și personale existente în cauză, solicitându-se pe această cale înlăturarea

circumstanțelor atenuante reținute și stabilirea unor pedepse în cuantum mai sever.

În ceea ce privește

latura civilă, criticile formulate au vizat cuantumul despăgubirilor acordate cu

titlu de daune materiale și morale, sens în care s-a solicitat obligarea inculpaților

la plata tuturor sumelor cu care recurenții s-au constituit părți civile.

Pe calea motivelor

scrise de recurs depuse la dosar pentru recurenții inculpați, s-a susținut că P.V.

este singurul care se face vinovat de comiterea faptei, acesta aflându-se în stare

de provocare, astfel că în ceea ce-i privește pe P.I. și P.C., s-ar impune adoptarea

unei soluții de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c)

C. proc. pen. Cu privire la recurentul inculpat P.V. s-a solicitat, de asemenea,

reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Sub aspectul laturii

civile, s-a solicitat reducerea despăgubirilor civile la care P.V. a fost obligat,

ceilalți doi inculpați urmând a nu mai răspunde întrucât fapta nu a fost săvârșită

de aceștia.

Cu prilejul susținerii

orale a recursurilor, apărătorul ales al recurenților inculpați a arătat că la baza

promovării căii de atac se situează doar cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., precizând că se impune în cauză reținerea dispozițiilor

art. 73 lit. b) și art. 74 lit. a) C. pen.

Cu privire la

modalitatea de executare a pedepselor, a solicitat aplicarea dispozițiilor art.

86

1

C. pen., susținând că în acest fel inculpații ar avea posibilitatea

să muncească și să achite despăgubirile la care au fost obligați.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care

urmează.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în

deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu,

că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor,

respectiv tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. cu referire la

art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. și lovire sau alte violențe prev.

de art. 180 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul individualizării

pedepselor aplicate, criticile formulate de recurenții inculpați și de către recurenții

părți civile nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o

corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice

acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii

finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale

prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele rezultante de 5 ani închisoare

(pentru inculpatul P.V.) și de câte 4 ani și 6 luni închisoare (pentru inculpații

P.I. și P.C.), au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale

ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor personale ale recurenților

inculpați.

De altfel, ca

să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere

și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia

îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile

socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic

că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele

de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, precum și împrejurările

în care au fost comise și modul de acționare.

Cu privire la

incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond și cea de prim control judiciar

au apreciat că nu se impune a fi reținute.

Pentru existența

circumstanței legale a provocării se cere să fie întrunite trei condiții și anume:

infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții;

această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei

și, în fine, provocarea să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă

a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Această circumstanță

presupune ca, în momentul comiterii faptei, infractorul să se fi găsit sub stăpânirea

unei puternice stări sufletești (perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă,

mânie, indignare ori într-o stare de emoție puternică, determinată de o provocare

din partea victimei, iar actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o

formă dintre cele arătate limitativ în lege.

Această atenuantă

a provocării este compusă din două elemente structurale: unul subiectiv și altul

obiectiv, primul referindu-se la starea de mânie (furie), adică la un impuls emotiv

care provoacă infractorului pierderea factorilor de echilibru și de autocontrol;

această împrejurare însă nu trebuie să fie confundată cu alte stări sufletești care

nu circumstanțiază o stare de provocare, cum ar fi ura, ranchiuna, resentimentul,

răzbunarea etc. (acestora lipsindu-le caracterul de spontaneitate specific provocării).

Al doilea element, de natură obiectivă, este reprezentat de un fapt injust, adică

un fapt contrar nu numai normelor juridice, dar și altor reguli sociale care asigură

o conviețuire civilizată. Bineînțeles, este necesar ca faptul injust să se fi produs

efectiv, nefiind admisă, ca atare, convingerea putativă a existenței provocării.

În toate cazurile,

actul provocator trebuie să fi fost de așa natură încât să fi trezit în cugetul

făptuitorului o intensă reacție psihică, o stare de puternică tulburare sufletească

sau o puternică emoție. Caracterul provocator al actului trebuie apreciat nu numai

sub aspectul său obiectiv, dar și sub cel subiectiv și anume al intenției victimei

de a săvârși acte de violență fizică sau psihică ori de atingere a demnității persoanei.

Pentru existența circumstanței atenuante trebuie să existe o legătură de cauzalitate

între actul provocator și tulburarea sufletească sau emoția sub stăpânirea căreia

s-a săvârșit infracțiunea. Deși legea nu pretinde că între actul provocator și

actul ripostă să existe o proporție, aceasta se impune în mod indirect, în sensul

că riposta trebuie să fie proporțională cu intensitatea tulburării sufletești sau

a emoției, așa încât o ripostă exagerată nu va conduce la aplicarea acestei circumstanțe

atenuante.

Ori, relaționând

aceste considerații de ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din ansamblul

probator administrat în cauză, este evident că nu a existat o provocare din partea

victimelor, care să legitimeze o ripostă atât de dură venită din partea agresorilor,

dacă se ține cont de conduita acestora manifestată la momentele de referință.

Pe de altă parte,

în ceea ce privește existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ

în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reține că aceasta nu obligă instanța

de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa

principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea

unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea

instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social

concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea,

de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana

infractorului.

Recunoașterea

circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată

la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză,

Înalta Curte, în acord cu instanțele inferioare, constată că este justificată reținerea

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în favoarea inculpaților, care nu

au antecedente penale, sunt integrați în societate și desfășoară activități utile

în comunitatea din care provin, aceste împrejurări fiind apreciate în mod just drept

circumstanțe atenuante, de natură a impune pedepse sub minimul special.

Ca atare,

Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, nu se impune majorarea cuantumului

pedepselor, astfel cum au solicitat recurenții părți civile, dar nici diminuarea

acestui cuantum, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise,

care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care

a fost derulată activitatea infracțională și urmările produse, pedepsele aplicate

inculpaților de instanța de fond și menținute de cea de apel apărând ca fiind temeinice

și legale.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților se încadrează în limitele

prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare al

pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității

între gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale inculpaților, pe de

o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepselor,

respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurenții părți civile sub aspectul laturii civile a cauzei,

Înalta Curte apreciază că nici acestea nu pot fi primite, având în vedere că, referitor

la daunele materiale solicitate, înscrisurile depuse la dosar au oferit date cu

privire la contravaloarea cheltuielilor efectuate de părțile civile, astfel că în

mod corect inculpații au fost obligați la plata despăgubirilor materiale în limita

în care acestea au fost dovedite, iar în legătură cu daunele morale acordate, sumele

stabilite de prima instanță cu acest titlu reprezintă o apreciere echitabilă, corespunzătoare

prejudiciului moral efectiv produs, astfel încât nu se impune majorarea acestora.

În lumina acestor

considerații, criticile formulate de recurenții inculpați și de recurenți părți

civile apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate

din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor

fi respinse ca nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții părți civile vor fi obligați la plata

sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul acelorași

dispoziții legale, recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de părțile civile B.C. și B.C.V. și de inculpații P.V., P.I.

și P.C. împotriva deciziei penale nr. 164 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele

de câte 75 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu până

la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele părți civile la

plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 mai 2012.