ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1259/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la 24 august 2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, obligarea pârâților la plata daunelor materiale în sumă de 50 RON/zi de detenție, de la data arestării și până în prezent. Prin sentința civilă nr. 267 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială. A declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă. A apreciat că în raport de obiectul cauzei, respectiv acordare de despăgubiri pentru condiții de detenție improprii (tratament inuman și degradant), competența este una de drept comun, stabilită potrivit criteriului valoric reglementat prin art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., necircumscriindu-se procedurii instituite prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 37 din 6 februarie 2019, a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâților. A respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, având ca obiect pretenții. Fără cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 168 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimații A. și Administrația Națională a Penitenciarelor, împotriva sentinței tribunalului. A schimbat, în parte, sentința, în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Justiției pentru Statul Român și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acesta. A menținut în rest sentința apelată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., arătând că înțelege a contesta decizia curții de apel. A precizat că dorește a intra în posesia despăgubirilor modice de 50 RON pe fiecare zi de închisoare din data de 22 februarie 1999 și până în prezent.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 17 decembrie 2019, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare. Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Justiției s-a solicitat anularea recursului pentru nemotivarea acestuia. Prin întâmpinarea formulată de intimata - pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor s-a solicitat a se constata nulitatea recursului, pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 486 C. proc. civ. și pentru neindicarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din cod. S-a mai învederat, totodată, că recurentul nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței tribunalului, prin care i se respinsese cererea de chemare în judecată. Susținând că în condițiile în care reclamantul a fost beneficiarul Legii nr. 169/2017, așa cum a făcut dovada în fața primei instanțe, solicitarea obținerii daunelor pentru fiecare zi de deținere este inadmisibilă, intimate - pârâtă a solicitat, în subsidiar, respingerea recursului, ca neîntemeiat. Intimata - pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat răspuns la întâmpinarea Ministerului Justiției, la care a achiesat în totalitate. La 24 martie 2019 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, reținându-se că motivele formulate ridică o problemă de încadrare, cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Completul de filtru C3, la data de 8 aprilie 2020, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. Intimata - pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat anularea cererii de recurs. Recurentul a depus înscrisuri prin care și-a expus punctul de vedere, în sensul acordării despăgubirilor solicitate. Prin rezoluția din 3 iunie 2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la 24 iunie 2020, în camera de consiliu, fără citare părți. II. Considerentele Înaltei Curți Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Or, în cauză, limitându-se a arăta că contestă decizia din apel, întrucât este îndreptățit a primi despăgubiri modice de 50 RON pe zi de detenție, recurentul nu a adus nicio critică hotărârii atacate, a cărei soluție privește admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Justiției pentru Statul Român. Se observă astfel dispozițiile cuprinse la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care conțin prevederea expresă în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, critici prevăzute limitativ la art. 488 din cod. Totodată, art. 489 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că « recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3) », care se referă la motivele de ordine publică. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat intervine sancțiunea nulității căii de atac astfel exercitată. Ca atare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 486 alin. (1) lit. d) din cod și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.