ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4483/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul O.R.G. a chemat în judecată pe pârâții Penitenciarul Timișoara, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 12 octombrie 2009 a fost transferat de la Penitenciarul Arad la Penitenciarul Timișoara și aici a fost cazat într-o cameră cu încă 19 deținuți. A arătat că a suferit un prejudiciu de ordin moral, deoarece suprafața camerei este foarte mică, fiind supus unui tratament inuman și degradant prin nerespectarea legislației locuinței, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 146/1997, Legii nr. 30/1994 și ale Constituției. Prin sentința civilă nr. 496 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad in Dosar nr. 5605/108/2009, s-a constatat necompetența teritorială a Tribunalului Arad privind acțiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G. în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Timișoara, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor având ca obiect pretenții și s-a dispus trimiterea dosarului la instanța competentă Tribunalul Timiș, în vederea soluționării, nefiind acordate cheltuieli de judecată. La termenele de judecată din 14 aprilie 2010 și 26 mai 2010, Tribunalul Timiș a respins excepția netimbrării acțiunii, cum și a necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, argumentele fiind regăsite în conținutul încheierilor de ședință aflate la dosar.

Cât privește excepția lipsei calității procesual pasive pârâtului Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, instanța a dispus, conform cu art. 137 alin. (2) C. proc. civ., unirea ei cu fondul cauzei. Pentru termenul de judecată din 23 iunie 2010, pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a învederat, la solicitarea instanței de judecată că, potrivit art. l alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 1 la Ordinul Ministerul Justiției nr. 433/C/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, camerele de cazare din penitenciarele existente trebuie să asigure cel puțin 6 metri cubi de aer pentru fiecare persoană privată de liberate, încadrată în regimul semideschis sau deschis.

Prin sentința civilă nr. 2766 din 20 octombrie 2010 pronunțată în Dosar nr. 5605/108/2009 Tribunalul Timiș a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G., deținut în Penitenciarul Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Timișoara, Ministerul Justiției, cu sediul in București, și Administrația Națională a Penitenciarelor. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, conform cărora, această instituție „organizează și coordonează activitățile referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate", precum și dispozițiile art. 10 alin. (1) din H.G.

nr. 1849/2004 care statuează că „în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează, se organizează și funcționează penitenciare, penitenciare-spital, penitenciare pentru minori și tineri, penitenciare pentru femei, centre de reeducare, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, Centrul de Formare și Specializare a Ofițerilor din Administrația Penitenciară, Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații și Subunitatea de Pază și Escortare Deținuți Transferați". Context în care, cum reclamantul pretinde despăgubiri pentru nerespectarea dispozițiilor legale reglementând condițiile de executare a pedepselor în penitenciar, în concret, a spațiului minim ce trebuie asigurat fiecărui deținut în penitenciar și având în vedere atribuțiile supra enunțate ale Administrației Naționale a Penitenciarelor în subordinea căreia funcționează și penitenciarul în care se află reclamantul, instanța a statuat că, implicit, pentru o eventuală ignorare ori nesocotire a prevederilor legale ținând de modul de executare a pedepselor, răspunderea revine și Administrației Naționale a Penitenciarelor, entitatea care supraveghează la nivelul tuturor penitenciarelor subordonate, respectarea drepturilor deținuților.Instanța a apreciat, în temeiul argumentelor prezentate că, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G.

nr. 1849/2004, pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor se legitimează procesual pasiv în cauza de față, iar excepția invocată a fost respinsă ca nefondată. Din perspectiva fondului pricinii, s-a constatat că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, fondată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., ce reclamă întrunirea cumulativă a patru cerințe: existența unui prejudiciu cert și nereparat, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul creat și culpa autorului faptei ilicite.

Reclamantul pretinde că îi sunt nesocotite drepturile de deținut prin aceea că penitenciarul în care se află încarcerat nu-i asigură spațiul minim cerut de legea locuinței, el aflându-se cazat într-o cameră cu încă 19 deținuți, din schița depusă de pârâți și necontestată de reclamant, rezultă că încăperea în discuție are o lungime de 8 metri, o lățime de 5,5 metri și o înălțime de 3,25 metri, însumând, așadar, 143 metri cubi.

Deși reclamantul nu a precizat care sunt normele legale încălcate de către pârâți, se observă că, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 433/C/2010, pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, camerele de cazare din penitenciare trebuie să asigure cel puțin 6 metri cubi de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regim semideschis sau deschis, cum este cazul reclamantului, deținut în Penitenciarul Timișoara ce funcționează numai în regim semideschis și deschis [de remarcat că același Ordin face vorbire și despre spațiul necesar fiecărui deținut, dar se referă expres la cei încadrați în regim închis ori în penitenciare de maximă siguranță - art. l alin. (3) lit. a), ceea ce nu este însă cazul reclamantului].

Instanța, raportând aceste cerințe legale la datele speței, a constatat că cele 20 de persoane cazate în camera penitenciarului au nevoie de 120 metri cubi de aer, rămânând așadar aer necesar pentru încă patru deținuți. În atare situație, instanța a reținut că nu se verifică în speță săvârșirea de către pârâți a vreunei fapte ilicite, cât timp reiese că reclamantului îi este asigurată cantitatea de aer necesară, potrivit legii, în încăperea unde este cazat, respectiv, devine îngăduită concluzia că nu au fost încălcate, în ce-l privește, dispozițiile legale privind condițiile de cazare ce trebuie să fie asigurate deținuților, iar spațiul ce-i este asigurat nu aduce atingere demnității sale umane, nemaivorbind de pretinsele suferințe fizice invocate, dar nedovedite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul O.R.G., arătând că hotărârea instanței de fond invocă doar normele interne care, în opinia lui, din punct de vedere constituțional sunt nelegale și contrare legislației europene, care ia în calcul suprafața minimă de 7 m.p. impusă de Comitetul Europeană pentru Prevenirea Torturii. Prin decizia civilă nr. 820/A din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilăm, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant. Instanța de apel, pe baza cerințelor imperative impuse de art. 998-999 C. civ. care constituie temeiul de drept al acțiunii reclamantului și față de probatoriul administrat, relativ la condițiile concrete de detenție ale reclamantului, a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză acestea nu sunt îndeplinite și prin urmare, nu au fost încălcate dispozițiilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea a reținut că Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/C/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate (care este în deplină concordanță cu Normele legislației europene relativ la acest aspect), arată că persoanele aflate în detenție trebuie cazate în camere din penitenciare ce trebuie să asigure cel puțin 6 metri cubi de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrata în regim semideschis sau deschis. Instanța de apel a constatat că reclamantul O.R.G. este în prezent, deținut în Penitenciarul Timișoara, ce funcționează numai în regim semideschis și deschis, și cazat într-o cameră de 20 persoane. Din datele furnizate de Penitenciarul Timișoara privind spațiul de cazare, rezultă că această cameră are lungime de 8 m, o lățime de 5,5 m și o înălțime de 3,25 m, ceea ce reprezintă în echivalent 143 metri cubi aer.

În finalul considerentelor, instanța de apel a arătat că, raportând cerințele legale la situația concretă a condițiilor de cazare ale reclamantului, rezultă că într-adevăr, camera de cazare îndeplinește cerințele legale, că nu au fost încălcate în nici un fel normele legale privind cazarea persoanelor aflate în detenție și prin urmare, așa cum corect a reținut și instanța de fond nu sunt îndeplinite cerințele angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților, conform art. 998-999 C. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul O.R.G., care fără a-l încadra în drept, arată într-o motivare sumară că au fost încălcate dispozițiile art. 20 din Constituția României.

Solicită admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Examinând modul în care recurentul a înțeles să motiveze recursul și având în vedere prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. pr. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri. Art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor. Potrivit dispozițiilor art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Instanța investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În cererea de recurs formulată de reclamantul O.R.G., se constată că acesta exprimă în termeni foarte generali încălcarea de către instanțe a dispozițiilor art. 20 din Constituția României, fără însă a evoca în mod concret ce norme internaționale nu sunt în concordanță cu normele interne și fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs. Astfel, prin simpla afirmație că hotărârea atacată încalcă textul constituțional nu se poate cenzura legalitatea acesteia, în condițiile în care nu au fost constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate.

De aceea, eventuala critică invocată de recurent susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei civile nr. 820 A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.