ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4483/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad,

reclamantul O.R.G. a chemat în judecată pe pârâții Penitenciarul

Timișoara, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând

obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data

de 12 octombrie 2009 a fost transferat de la Penitenciarul Arad la Penitenciarul

Timișoara și aici a fost cazat într-o cameră cu încă 19 deținuți. A arătat că a

suferit un prejudiciu de ordin moral, deoarece suprafața camerei este foarte mică,

fiind supus unui tratament inuman și degradant prin nerespectarea legislației locuinței,

fiind încălcate dispozițiile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii

nr. 146/1997, Legii nr. 30/1994 și ale Constituției.

Prin sentința civilă nr. 496 din 26 noiembrie 2009 pronunțată

de Tribunalul Arad in Dosar nr. 5605/108/2009, s-a constatat necompetența teritorială

a Tribunalului Arad privind acțiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G. în contradictoriu

cu pârâții Penitenciarul Timișoara, Ministerul Justiției și Administrația Națională

a Penitenciarelor având ca obiect pretenții și s-a dispus trimiterea dosarului la

instanța competentă Tribunalul Timiș, în vederea soluționării, nefiind acordate

cheltuieli de judecată.

La termenele de judecată din 14 aprilie 2010 și 26

mai 2010, Tribunalul Timiș a respins excepția netimbrării acțiunii, cum și a necompetenței

materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, argumentele fiind regăsite în conținutul

încheierilor de ședință aflate la dosar. Cât privește excepția lipsei calității

procesual pasive pârâtului Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor,

instanța a dispus, conform cu art. 137 alin. (2) C. proc. civ., unirea ei cu fondul

cauzei.

Pentru termenul de judecată din 23 iunie 2010, pârâtul

Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a învederat, la

solicitarea instanței de judecată că, potrivit art. l alin. (3) lit. b) din Anexa

nr. 1 la Ordinul Ministerul Justiției nr. 433/C/2010 pentru aprobarea Normelor minime

obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, camerele

de cazare din penitenciarele existente trebuie să asigure cel puțin 6 metri cubi

de aer pentru fiecare persoană privată de liberate, încadrată în regimul semideschis

sau deschis.

Prin sentința civilă nr. 2766 din 20 octombrie 2010 pronunțată

în Dosar nr. 5605/108/2009 Tribunalul Timiș

a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G., deținut în Penitenciarul

Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Timișoara, Ministerul Justiției,

cu sediul in București, și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut conform

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției lipsei calității procesual pasive

a pârâtului Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, instanța

a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1849/2004 privind

organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor,

conform cărora, această instituție „organizează și coordonează activitățile referitoare

la modul de executare a pedepselor privative de libertate", precum și dispozițiile

art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 1849/2004 care statuează că „în subordinea Administrației

Naționale a Penitenciarelor se înființează, se organizează și funcționează penitenciare,

penitenciare-spital, penitenciare pentru minori și tineri, penitenciare pentru femei,

centre de reeducare, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu

Ocna, Centrul de Formare și Specializare a Ofițerilor din Administrația Penitenciară,

Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații și Subunitatea de Pază și Escortare

Deținuți Transferați".

Context în care, cum reclamantul pretinde despăgubiri

pentru nerespectarea dispozițiilor legale reglementând condițiile de executare a

pedepselor în penitenciar, în concret, a spațiului minim ce trebuie asigurat fiecărui

deținut în penitenciar și având în vedere atribuțiile supra enunțate ale Administrației

Naționale a Penitenciarelor în subordinea căreia funcționează și penitenciarul în

care se află reclamantul, instanța a statuat că, implicit, pentru o eventuală ignorare

ori nesocotire a prevederilor legale ținând de modul de executare a pedepselor,

răspunderea revine și Administrației Naționale a Penitenciarelor, entitatea care

supraveghează la nivelul tuturor penitenciarelor subordonate, respectarea drepturilor

deținuților.Instanța a apreciat, în temeiul argumentelor prezentate că, raportat

la prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1849/2004, pârâtul Ministerul

Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor se legitimează procesual pasiv

în cauza de față, iar excepția invocată a fost respinsă ca nefondată.

Din perspectiva fondului pricinii, s-a constatat că reclamantul

a învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, fondată pe dispozițiile

art. 998-999 C. civ., ce reclamă întrunirea cumulativă a patru cerințe: existența

unui prejudiciu cert și nereparat, existența unei fapte ilicite, a unui raport de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul creat și culpa autorului faptei ilicite.

Reclamantul pretinde că îi sunt nesocotite drepturile

de deținut prin aceea că penitenciarul în care se află încarcerat nu-i asigură spațiul

minim cerut de legea locuinței, el aflându-se cazat într-o cameră cu încă 19 deținuți,

din schița depusă de pârâți și necontestată de reclamant, rezultă că încăperea în

discuție are o lungime de 8 metri, o lățime de 5,5 metri și o înălțime de 3,25 metri,

însumând, așadar, 143 metri cubi.

Deși reclamantul nu a precizat care sunt normele legale

încălcate de către pârâți, se observă că, potrivit Ordinului Ministrului Justiției

nr. 433/C/2010, pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile

de cazare a persoanelor private de libertate, camerele de cazare din penitenciare

trebuie să asigure cel puțin 6 metri cubi de aer pentru fiecare persoană privată

de libertate, încadrată în regim semideschis sau deschis, cum este cazul reclamantului,

deținut în Penitenciarul Timișoara ce funcționează numai în regim semideschis și

deschis [de remarcat că același Ordin face vorbire și despre spațiul necesar fiecărui

deținut, dar se referă expres la cei încadrați în regim închis ori în penitenciare

de maximă siguranță - art. l alin. (3) lit. a), ceea ce nu este însă cazul reclamantului].

Instanța, raportând aceste cerințe legale la datele speței,

a constatat că cele 20 de persoane cazate în camera penitenciarului au nevoie de

120 metri cubi de aer, rămânând așadar aer necesar pentru încă patru deținuți.

În atare situație, instanța a reținut că nu se verifică

în speță săvârșirea de către pârâți a vreunei fapte ilicite, cât timp reiese că

reclamantului îi este asigurată cantitatea de aer necesară, potrivit legii, în încăperea

unde este cazat, respectiv, devine îngăduită concluzia că nu au fost încălcate,

în ce-l privește, dispozițiile legale privind condițiile de cazare ce trebuie să

fie asigurate deținuților, iar spațiul ce-i este asigurat nu aduce atingere demnității

sale umane, nemaivorbind de pretinsele suferințe fizice invocate, dar nedovedite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul

O.R.G.,

arătând că hotărârea instanței de

fond invocă doar normele interne care, în opinia lui, din punct de vedere constituțional

sunt nelegale și contrare legislației europene, care ia în calcul suprafața minimă

de 7 m.p. impusă de Comitetul Europeană pentru Prevenirea Torturii.

Prin decizia civilă nr. 820/A din 21 aprilie 2011, Curtea

de Apel Timișoara, secția civilăm,

a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Instanța de apel, pe baza cerințelor imperative impuse

de art. 998-999 C. civ. care constituie temeiul de drept al acțiunii reclamantului

și față de probatoriul administrat, relativ la condițiile concrete de detenție ale

reclamantului, a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză

acestea nu sunt îndeplinite și prin urmare, nu au fost încălcate dispozițiilor

art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea a reținut că Ordinul Ministrului Justiției nr.

433/C/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare

a persoanelor private de libertate (care este în deplină concordanță cu Normele

legislației europene relativ la acest aspect), arată că persoanele aflate în detenție

trebuie cazate în camere din penitenciare ce trebuie să asigure cel puțin 6 metri

cubi de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrata în regim semideschis

sau deschis.

Instanța de apel a constatat că reclamantul O.R.G. este

în prezent, deținut în Penitenciarul Timișoara, ce funcționează numai în regim semideschis

și deschis, și cazat într-o cameră de 20 persoane. Din datele furnizate de Penitenciarul

Timișoara privind spațiul de cazare, rezultă că această cameră are lungime de 8

m, o lățime de 5,5 m și o înălțime de 3,25 m, ceea ce reprezintă în echivalent 143

metri cubi aer.

În finalul considerentelor, instanța de apel a arătat

că, raportând cerințele legale la situația concretă a condițiilor de cazare ale

reclamantului, rezultă că într-adevăr, camera de cazare îndeplinește cerințele legale,

că nu au fost încălcate în nici un fel normele legale privind cazarea persoanelor

aflate în detenție și prin urmare, așa cum corect a reținut și instanța de fond

nu sunt îndeplinite cerințele angajării răspunderii civile delictuale în sarcina

pârâților, conform art. 998-999 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal, reclamantul O.R.G.,

care fără a-l

încadra în drept, arată într-o motivare sumară că au fost încălcate dispozițiile

art. 20 din Constituția României. Solicită admiterea recursului și pe fond admiterea

acțiunii astfel cum a fost formulată.

Examinând modul în care recurentul a înțeles să motiveze

recursul și având în vedere prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) raportate

la art. 306 C. pr. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., recursul

este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei

hotărâri.

Art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede

că cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității,

și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea

lor.

Potrivit dispozițiilor art. 303 C. proc. civ., recursul

se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Instanța investită cu judecarea recursului poate exercita

un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate

sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile

cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În cererea de recurs formulată de reclamantul O.R.G.,

se constată că acesta exprimă în termeni foarte generali încălcarea de către instanțe

a dispozițiilor art. 20 din Constituția României, fără însă a evoca în mod concret

ce norme internaționale nu sunt în concordanță cu normele interne și fără să combată

în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile

de cenzură în recurs.

Astfel, prin simpla afirmație că hotărârea atacată încalcă

textul constituțional nu se poate cenzura legalitatea acesteia, în condițiile în

care nu au fost constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea

din oficiu a hotărârii criticate.

De aceea, eventuala critică invocată de recurent susceptibilă

de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente

prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul

instanței de apel.

Văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele

ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea

condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate

a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva

deciziei civile nr. 820 A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.