ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 389/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 8 august 2007, reclamantul O.R.G. a chemat în judecată

pe pârâtul Penitenciarului Arad solicitând să fie obligat la plata unei

despăgubiri în cuantum de 1 milion lei, invocând incidența prevederilor art. 3

din Convenția europeană a drepturilor omului.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că la locul de detenție, Penitenciarul de maximă

siguranță Arad, îi este frecvent încălcat dreptul de plimbare de minim 3 ore

zilnic, astfel cum s-a statuat prin sentința penală nr. 1432 din 19 iunie 2007

a Judecătoriei Arad.

Prin sentința civilă nr.

641 din 5 octombrie 2010, pronunțată într-un al doilea ciclu procesual,

Tribunalul Arad, secția civilă a respins cererea în despăgubire.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că reclamantul beneficiază de un regim semideschis

de detenție și că exercițiul dreptului său la plimbare se realizează cu luarea

în considerare a faptul deplasării sale, aproximativ, de două ori pe săptămână,

la diversele instanțe de judecată la care are afaceri judiciare.

Instanța a reținut, totodată,

că reclamantul nu a probat că ar fi fost supus unui tratament inuman ori

degradant, în sensul art. 3 din Convenție.

Prin decizia civilă nr.

364/ A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a respins

apelul declarat de reclamant.

În motivarea deciziei

instanța a mai reținut că având un regim semideschis de detenție, reclamantului

îi este asigurat accesul în spațiile de recreere și că acesta nu a probat că

pârâtul i-ar fi restrâns nejustificat exercițiul dreptului la plimbare și nici

existența prejudiciul invocat, constând deteriorării stării psiho - afective,

de sănătate, în general.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul.

În motivarea

recursului, reclamantul susține că și-a fundamentat apelul pe prevederile art. 22

C. proc. pen., potrivit cărora „Hotărârea definitivă a instanței penale are

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea

civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a

vinovăției acesteia.”

Reclamantul susține

că, dată fiind autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 1432/2007

sub aspectul nerespectării de către pârât a dreptului său la plimbare timp de 3

ore zilnic, se impunea acordarea despăgubirii morale solicitate, cu mențiunea

că, în perioadă de timp în care s-a desfășurat judecata penală nu avea regim

semideschis de detenție și nici afaceri judiciare pe rolul instanțelor

judecătorești, ci, în prezent, pe parcursul procesului civil, pentru care încă

nu a formulat cerere în despăgubire.

Analizând criticile

formulate de reclamant, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate pentru următoarele

considerente:

În drept, potrivit

dispozițiilor art. 22 C. proc. pen., „Hotărârea definitivă a instanței penale

are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea

civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a

vinovăției acesteia.”

Dispoziția legală

menționată poate fi invocată cu succes în procesul civil de o persoană care se

îndreaptă cu o cerere în despăgubire împotriva unei persoane în legătură cu

care s-a reținut, printr-o hotărârea penală definitivă, săvârșirea unei fapte

penale, întinderea pagubei și vinovăția făptuitorilor în legătură cu

despăgubirile solicitate pe latura civilă.

În cauza supusă

analizei, se constată că hotărârea penală invocată de reclamant nu este

rezultatul unei proceduri judiciare penale în cadrul căreia să se fi stabilit

existența unei fapte penale și să se fi statuat cu privire la vinovăția unor

făptuitori, respectiv, la întinderea unui prejudiciu care să fi fost cauzat

reclamantului prin săvârșirea unor fapte penale.

Anume, se constată că

prin sentința penală nr. 1432 din 19 iunie 2007 a Judecătoriei Arad a fost

admisă o contestație la executare îndreptată împotriva încheierii pronunțate de

judecătorul delegat la data de 16 martie 2007 și s-au stabilit, în raport de

prevederile legale incidente și de calitatea spațiilor alocate desfășurării activității

Penitenciarul de maximă siguranță Arad, condițiile în care reclamantul urmează

ca să își exercite dreptul la plimbare.

Potrivit sentinței

penale menționate, pârâtul a fost obligat să permită reclamantului, inclusiv în

zilele în care se deplasează la sediul instanțelor, să își exercite dreptul la

plimbare timp de 3 ore în zilele în care nu este angajat în alte activități și

timp de o oră în zilele în care este angajat în alte activități, chiar dacă

alte persoane solicită întoarcerea în cameră mai înainte de expirarea timpului,

iar în zilele în care condițiile meteorologice nu permit, plimbarea să se

realizeze în spații închise.

O astfel de hotărâre

penală nu are autoritate de lucru judecat în procesul civil de despăgubire, în

condițiile art. 22 C. proc. pen., cât timp nu statuează cu privire la existența

vreunei faptei penale cauzatoare de prejudicii reclamantului și nici cu privire

la vinovăția vreunei persoane sub aspectul săvârșirii pretinsei fapte penale,

cerințe impuse de norma legală enunțată.

Așa fiind, Înalta

Curte, pentru considerentele de drept arătate, urmează a respinge recursul

declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei nr. 364/ A

din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.