ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 90A din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelurile declarate de reclamantul P.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva sentinței civile nr. 28 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că nu s-a contestat în cauză condamnarea cu caracter politic a reclamantului, dovada detenției și nici măsura stabilirii domiciliului obligatoriu pentru reclamant.

Sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, instanța a reținut că tribunalul a avut în vedere și a expus pe larg suferințele și privațiunile la care reclamantul a fost supus, cu referire la vârsta la care s-au declanșat împotriva sa măsurile de represiune, la condițiile de încarcerare, la traiul acestuia pe perioada domiciliului forțat, la statutul social al reclamantului și al familiei sale după eliberarea din închisoare și întoarcerea din Bărăgan. Prima instanță a avut în vedere și beneficiile efective recunoscute reclamantului prin Decretul-lege nr. 118/1990, referindu-se și la O.U.G. nr. 114/1990, de asemenea la principiul proporționalității și la practica internă și a Curții Europene a Drepturilor Omului și s-a preocupat și de necesitatea evitării îmbogățirii fără justă cauză a reclamantului.

Stabilind cuantumul despăgubirilor datorate de pârât, prima instanță a avut în vedere necesitatea unei dezdăunări rezonabile a reclamantului pentru prejudiciul suferit în sensul Legii nr. 221/2009. 2. Recursurile 2.1. Motive Reclamantul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: Decizia pronunțată de instanța de apel nu este în totalitate conformă cu starea de fapt întrucât la data expirării pedepsei persecuțiile împotriva reclamantului au continuat, având în vedere că i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Lătești - Constanța. O.U.G. nr. 214/1999 este aplicabilă în cazul de față. Deportarea la care a fost supus reclamantul și, implicit, stabilirea domiciliului obligatoriu, au reprezentat măsuri abuzive luate împotriva sa.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad a criticat decizia întrucât ambele instanțe au considerat că nu este necesar să se reconstituie dosarul în care a fost pronunțată sentința de condamnare. Instanța de apel face o confuzie între faptele care constituie de drept condamnare cu caracter politic și incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 221/2009. Suma acordată de instanță reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.

Susținerea instanței de apel în sensul că prima instanță a expus pe larg suferințele și privațiunile la care a fost supus reclamantul, cu referire la vârsta la care s-au declanșat împotriva sa măsurile de represiune, la condițiile de încarcerare, la traiul acestuia pe perioada domiciliului forțat, la statutul social al reclamantului și al familiei sale nu a fost susținută de nici un document, instanța mulțumindu-se să facă doar supoziții fără o cercetare amănunțită a stării de fapt incidentă. Situația de fapt nu a fost stabilită decât superficial. 2.2. Analiza recursurilor Recursul declarat de pârât este întemeiat pentru următoarele considerente: Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la 300.000 Euro sau echivalentul în lei, la cursul BNR, în ziua plății.

Această sumă, stabilită global, a fost acordată pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant pe de o parte prin condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate și la privațiunile ce au urmat executării pedepsei, iar pe de altă parte pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de acesta în urma măsurii administrative impusă acestuia. În etapa recursului au fost depuse înscrisuri din care rezultă că reclamantului i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Lătești - Constanța, conform Deciziei nr. 15014 din 17 aprilie 1958, pe timp de 24 luni. Această decizie nu a fost depusă la dosar, deși instanța de recurs a impus administrarea dovezii, și nici nu s-a probat în temeiul cărui act normativ s-a dispus măsura administrativă arătată.

În aceste condiții, câtă vreme nu s-a determinat faptul că domiciliul obligatoriu al reclamantului a fost stabilit în temeiul actelor normative enumerate limitativ în art. 3 din Legea nr. 221/2009, în așa fel încât măsura administrativă să fie una cu caracter politic în temeiul legii, instanțele trebuiau să administreze dovezi din care să rezulte dacă măsura administrativă analizată a avut sau nu caracter politic. Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantului i s-a acordat titlul de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul Ordonanței O.U.G. nr. 214/1999 nu este de natură să facă dovada caracterului politic al măsurii administrative ce i-a fost aplicată. Art. 3 din această ordonanță de urgență se referă la caracterul „abuziv” iar nu „politic” al măsurilor administrative luate de organele fostei miliții, securități ori de alte organe.

Față de cele ce preced, instanțele de fond au nesocotit prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2010 care impuneau constatarea prin hotărâre a caracterului politic al măsurii administrative care nu face parte dintre acelea arătate la art. 3 din lege. Prin urmare, criticile formulate de recurentul pârât întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis și pricina va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel pentru a se administra dovezi în sensul arătat.

Întrucât, la rândul său, reclamantul a criticat cuantumul despăgubirilor acordate de instanțele de fond, iar reluarea judecății va readuce în discuție acest aspect, va fi admis și recursul declarat de reclamant, urmând ca instanța superioară de fond, după ce va determina dacă măsura administrativă dispusă față de reclamant a avut sau nu caracter politic, să țină cont, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, și de criticile formulate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul P.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva deciziei civile nr. 90A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.