ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

instanței de apel

Prin decizia civilă

nr. 90A din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins

apelurile declarate de reclamantul P.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva sentinței civile nr.

28 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că nu s-a contestat în cauză condamnarea cu

caracter politic a reclamantului, dovada detenției și nici măsura stabilirii

domiciliului obligatoriu pentru reclamant.

Sub aspectul

cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, instanța a reținut că

tribunalul a avut în vedere și a expus pe larg suferințele și privațiunile la

care reclamantul a fost supus, cu referire la vârsta la care s-au declanșat

împotriva sa măsurile de represiune, la condițiile de încarcerare, la traiul

acestuia pe perioada domiciliului forțat, la statutul social al reclamantului

și al familiei sale după eliberarea din închisoare și întoarcerea din Bărăgan.

Prima instanță a avut

în vedere și beneficiile efective recunoscute reclamantului prin Decretul-lege

nr. 118/1990, referindu-se și la O.U.G. nr. 114/1990, de asemenea la principiul

proporționalității și la practica internă și a Curții Europene a Drepturilor

Omului și s-a preocupat și de necesitatea evitării îmbogățirii fără justă cauză

a reclamantului.

Stabilind cuantumul

despăgubirilor datorate de pârât, prima instanță a avut în vedere necesitatea

unei dezdăunări rezonabile a reclamantului pentru prejudiciul suferit în sensul

Legii nr. 221/2009.

2.1. Motive

Reclamantul a

declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Decizia pronunțată de

instanța de apel nu este în totalitate conformă cu starea de fapt întrucât la

data expirării pedepsei persecuțiile împotriva reclamantului au continuat,

având în vedere că i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Lătești -

Constanța.

O.U.G. nr. 214/1999

este aplicabilă în cazul de față. Deportarea la care a fost supus reclamantul

și, implicit, stabilirea domiciliului obligatoriu, au reprezentat măsuri

abuzive luate împotriva sa.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad a criticat

decizia întrucât ambele instanțe au considerat că nu este necesar să se

reconstituie dosarul în care a fost pronunțată sentința de condamnare.

Instanța de apel face

o confuzie între faptele care constituie de drept condamnare cu caracter

politic și incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 221/2009.

Suma acordată de

instanță reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.

Susținerea instanței

de apel în sensul că prima instanță a expus pe larg suferințele și privațiunile

la care a fost supus reclamantul, cu referire la vârsta la care s-au declanșat

împotriva sa măsurile de represiune, la condițiile de încarcerare, la traiul

acestuia pe perioada domiciliului forțat, la statutul social al reclamantului

și al familiei sale nu a fost susținută de nici un document, instanța mulțumindu-se

să facă doar supoziții fără o cercetare amănunțită a stării de fapt incidentă.

Situația de fapt nu a fost stabilită decât superficial.

2.2. Analiza

recursurilor

Recursul declarat de

pârât este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a

admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice la 300.000 Euro sau echivalentul în lei, la

cursul BNR, în ziua plății.

Această sumă,

stabilită global, a fost acordată pentru acoperirea prejudiciului moral suferit

de reclamant pe de o parte prin condamnarea la o pedeapsă privativă de

libertate și la privațiunile ce au urmat executării pedepsei, iar pe de altă

parte pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de acesta în urma măsurii

administrative impusă acestuia.

În etapa recursului

au fost depuse înscrisuri din care rezultă că reclamantului i s-a fixat

domiciliu obligatoriu în comuna Lătești - Constanța, conform Deciziei nr. 15014

din 17 aprilie 1958, pe timp de 24 luni. Această decizie nu a fost depusă la

dosar, deși instanța de recurs a impus administrarea dovezii, și nici nu s-a

probat în temeiul cărui act normativ s-a dispus măsura administrativă arătată.

În aceste condiții,

câtă vreme nu s-a determinat faptul că domiciliul obligatoriu al reclamantului a

fost stabilit în temeiul actelor normative enumerate limitativ în art. 3 din

Legea nr. 221/2009, în așa fel încât măsura administrativă să fie una cu

caracter politic în temeiul legii, instanțele trebuiau să administreze dovezi

din care să rezulte dacă măsura administrativă analizată a avut sau nu caracter

politic.

Pe de altă parte,

împrejurarea că reclamantului i s-a acordat titlul de luptător în rezistența

anticomunistă, în temeiul Ordonanței O.U.G. nr. 214/1999 nu este de natură să

facă dovada caracterului politic al măsurii administrative ce i-a fost

aplicată. Art. 3 din această ordonanță de urgență se referă la caracterul

„abuziv” iar nu „politic” al măsurilor administrative luate de organele fostei

miliții, securități ori de alte organe.

Față de cele ce

preced, instanțele de fond au nesocotit prevederile art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 221/2010 care impuneau constatarea prin hotărâre a caracterului politic al

măsurii administrative care nu face parte dintre acelea arătate la art. 3 din

lege.

Prin urmare,

criticile formulate de recurentul pârât întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis și pricina va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță

de apel pentru a se administra dovezi în sensul arătat.

Întrucât, la rândul

său, reclamantul a criticat cuantumul despăgubirilor acordate de instanțele de

fond, iar reluarea judecății va readuce în discuție acest aspect, va fi admis

și recursul declarat de reclamant, urmând ca instanța superioară de fond, după

ce va determina dacă măsura administrativă dispusă față de reclamant a avut sau

nu caracter politic, să țină cont, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, și

de criticile formulate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamantul P.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva deciziei civile nr. 90A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2011.