ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Hotărârea
instanței de apel
Prin decizia civilă
nr. 90A din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins
apelurile declarate de reclamantul P.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva sentinței civile nr.
28 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a reținut că nu s-a contestat în cauză condamnarea cu
caracter politic a reclamantului, dovada detenției și nici măsura stabilirii
domiciliului obligatoriu pentru reclamant.
Sub aspectul
cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, instanța a reținut că
tribunalul a avut în vedere și a expus pe larg suferințele și privațiunile la
care reclamantul a fost supus, cu referire la vârsta la care s-au declanșat
împotriva sa măsurile de represiune, la condițiile de încarcerare, la traiul
acestuia pe perioada domiciliului forțat, la statutul social al reclamantului
și al familiei sale după eliberarea din închisoare și întoarcerea din Bărăgan.
Prima instanță a avut
în vedere și beneficiile efective recunoscute reclamantului prin Decretul-lege
nr. 118/1990, referindu-se și la O.U.G. nr. 114/1990, de asemenea la principiul
proporționalității și la practica internă și a Curții Europene a Drepturilor
Omului și s-a preocupat și de necesitatea evitării îmbogățirii fără justă cauză
a reclamantului.
Stabilind cuantumul
despăgubirilor datorate de pârât, prima instanță a avut în vedere necesitatea
unei dezdăunări rezonabile a reclamantului pentru prejudiciul suferit în sensul
Legii nr. 221/2009.
Recursurile
2.1. Motive
Reclamantul a
declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Decizia pronunțată de
instanța de apel nu este în totalitate conformă cu starea de fapt întrucât la
data expirării pedepsei persecuțiile împotriva reclamantului au continuat,
având în vedere că i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Lătești -
Constanța.
O.U.G. nr. 214/1999
este aplicabilă în cazul de față. Deportarea la care a fost supus reclamantul
și, implicit, stabilirea domiciliului obligatoriu, au reprezentat măsuri
abuzive luate împotriva sa.
Pârâtul Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad a criticat
decizia întrucât ambele instanțe au considerat că nu este necesar să se
reconstituie dosarul în care a fost pronunțată sentința de condamnare.
Instanța de apel face
o confuzie între faptele care constituie de drept condamnare cu caracter
politic și incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 221/2009.
Suma acordată de
instanță reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.
Susținerea instanței
de apel în sensul că prima instanță a expus pe larg suferințele și privațiunile
la care a fost supus reclamantul, cu referire la vârsta la care s-au declanșat
împotriva sa măsurile de represiune, la condițiile de încarcerare, la traiul
acestuia pe perioada domiciliului forțat, la statutul social al reclamantului
și al familiei sale nu a fost susținută de nici un document, instanța mulțumindu-se
să facă doar supoziții fără o cercetare amănunțită a stării de fapt incidentă.
Situația de fapt nu a fost stabilită decât superficial.
2.2. Analiza
recursurilor
Recursul declarat de
pârât este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a
admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice la 300.000 Euro sau echivalentul în lei, la
cursul BNR, în ziua plății.
Această sumă,
stabilită global, a fost acordată pentru acoperirea prejudiciului moral suferit
de reclamant pe de o parte prin condamnarea la o pedeapsă privativă de
libertate și la privațiunile ce au urmat executării pedepsei, iar pe de altă
parte pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de acesta în urma măsurii
administrative impusă acestuia.
În etapa recursului
au fost depuse înscrisuri din care rezultă că reclamantului i s-a fixat
domiciliu obligatoriu în comuna Lătești - Constanța, conform Deciziei nr. 15014
din 17 aprilie 1958, pe timp de 24 luni. Această decizie nu a fost depusă la
dosar, deși instanța de recurs a impus administrarea dovezii, și nici nu s-a
probat în temeiul cărui act normativ s-a dispus măsura administrativă arătată.
În aceste condiții,
câtă vreme nu s-a determinat faptul că domiciliul obligatoriu al reclamantului a
fost stabilit în temeiul actelor normative enumerate limitativ în art. 3 din
Legea nr. 221/2009, în așa fel încât măsura administrativă să fie una cu
caracter politic în temeiul legii, instanțele trebuiau să administreze dovezi
din care să rezulte dacă măsura administrativă analizată a avut sau nu caracter
politic.
Pe de altă parte,
împrejurarea că reclamantului i s-a acordat titlul de luptător în rezistența
anticomunistă, în temeiul Ordonanței O.U.G. nr. 214/1999 nu este de natură să
facă dovada caracterului politic al măsurii administrative ce i-a fost
aplicată. Art. 3 din această ordonanță de urgență se referă la caracterul
„abuziv” iar nu „politic” al măsurilor administrative luate de organele fostei
miliții, securități ori de alte organe.
Față de cele ce
preced, instanțele de fond au nesocotit prevederile art. 4 alin. (2) din Legea
nr. 221/2010 care impuneau constatarea prin hotărâre a caracterului politic al
măsurii administrative care nu face parte dintre acelea arătate la art. 3 din
lege.
Prin urmare,
criticile formulate de recurentul pârât întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis și pricina va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță
de apel pentru a se administra dovezi în sensul arătat.
Întrucât, la rândul
său, reclamantul a criticat cuantumul despăgubirilor acordate de instanțele de
fond, iar reluarea judecății va readuce în discuție acest aspect, va fi admis
și recursul declarat de reclamant, urmând ca instanța superioară de fond, după
ce va determina dacă măsura administrativă dispusă față de reclamant a avut sau
nu caracter politic, să țină cont, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, și
de criticile formulate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
reclamantul P.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva deciziei civile nr. 90A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Casează decizia
recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 14 aprilie 2011.