ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1771/2012

Prin cererea

formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 977/55/2008, reclamantul F.N.I. a contestat

încheierea din 18 ianuarie 2008 prin care a fost respinsă ca nefondată

plângerea având ca obiect solicitarea sa de a fi scos la întrunirile religioase

ale bisericii baptiste, precum și participarea la alte activități, în perioada

când este ținut la izolare, în stare de detenție.

La termenul de

judecată din 1 aprilie 2008, reclamantul F.N.I., în temeiul art. 4 din Legea

nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a art. 163 din H.G. nr.

1897/2006, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul cu Regim de Maximă

Siguranță Arad și Guvernul României.

În motivarea

excepției, reclamantul a arătat că textul criticat este nelegal pentru că îi

încalcă dreptul său la religie, prin faptul că nu permite participarea

persoanelor aflate în detenție, care execută sancțiunea disciplinară a

izolării, la întrunirile religioase, încălcându-se astfel libertatea

conștiinței și a credinței religioase, garantate prin Constituție.

Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 53 din

15 februarie 2011, a admis excepția inadmisibilității cererii reclamantului și,

în consecință, a respins excepția de nelegalitate invocată ca inadmisibilă,

reținând, în esență, că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă numai

la actul administrativ unilateral, cu caracter individual, ca obiect al

excepției de nelegalitate, pe când cererea reclamantului privește un act

administrativ cu caracter normativ.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul, iar prin Decizia nr. 2226 din 14

aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința recurată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în raport cu

prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a

fost modificat prin Legea nr. 262/2007, că este admisibilă excepția de

nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 977/55/2008*.

Prin Sentința nr. 561

din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, rejudecând cauza, urmare a deciziei de casare, a

respins cererea formulată de reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României și Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, ca lipsită de

interes, reținând, în esență, că excepția de nelegalitate invocată în cauză

vizează art. 163 din H.G. nr. 1897/2006, privind aprobarea Regulamentului de

aplicare a Legii nr. 275/2006 referitor la executarea pedepselor, care conține

norme general obligatorii privind modul de executare a pedepselor în România.

Cum excepția de

nelegalitate privește direct aspecte legate de starea de detenție pe care

reclamantul a avut-o în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad înainte de

formularea acestei excepții, pentru că ulterior acesta a fost eliberat

condiționat din executarea pedepsei, în prezent aflându-se în stare de

libertate, instanța de apel a reținut că nu mai subzistă condiția interesului,

în considerarea faptului că reclamantul nu mai are calitatea de deținut.

În esență, prin

motivele de recurs dezvoltate, recurentul a susținut că prima instanță în mod eronat

a reținut lipsa de interes în susținerea excepției invocate deoarece este

eliberat numai condiționat, iar până în anul 2013 când expiră pedeapsa, îi

poate fi revocată liberarea condiționată.

A mai arătat

recurentul că în cazul nesoluționării cererii de față, îi sunt încălcate

drepturile la un proces echitabil și la un recurs efectiv, în sensul prevăzut

de Convenția europeană a drepturilor omului, soluția din acest proces având

influență asupra dosarului de fond în care a fost invocată excepția de nelegalitate

a prevederii menționate.

Recursul nu este

fondat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de

recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub toate aspectele

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă

în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii

pronunțată de prima instanță.

Instanța de fond

învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate a unei prevederi ce

vizează direct și efectiv starea de arest a unei persoane, respectiv a art. 163

din H.G. nr. 1897/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.

275/2006 privind executarea pedepselor, care conține norme generale privind

modul de executarea pedepselor, a reținut lipsa de interes, ca excepție

procesuală dirimantă ce a condus la respingerea cererii.

Argumentul reținut de

prima instanță a vizat împrejurarea că reclamantul se afla, la data

soluționării cererii, în stare de libertate urmare liberării sale condiționate,

fără a mai avea calitatea de deținut și fără a mai demonstra susținerea

obținerii unui folos direct și personal prin soluția ce se adoptă în cauză.

Înalta Curte

apreciază că nu sunt întemeiate criticile recurentului întrucât atât în

literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, în mod unanim, s-a

reținut că interesul reprezintă o condiție generală ce se impune a fi

îndeplinită nu doar cu prilejul promovării acțiunii,ci și la momentul

întocmirii și finalizării altor acte procedurale pentru că nu este altceva

decât folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce

promovează acțiunea, după cum cu justețe a reținut și prima instanță.

Aplicând aceste

considerațiuni de ordin teoretic la cauza dedusă judecății, Înalta Curte afirmă

că soluția primei instanțe este corectă nu numai în considerarea statutului

reclamantului la data soluționării cererii, ce a făcut ca interesul său să nu

mai fie actual, dar și față de natura demersului judiciar inițiat.

În condițiile art. 4

din Legea nr. 554/2004, republicată, actul, sau prevederea din actul

administrativ a cărui nelegalitate se invocă nu poate fi anulat, singura

consecință juridică produsă, în ipoteza admiterii unei astfel de excepții,fiind

neluarea în considerare a respectivei prevederi cu ocazia soluționării

litigiului în care a fost invocată excepția.

Așa fiind,în mod

evident nu se poate reține nici dobândirea unui așa-zis „folos moral” de către

recurent, norma atacată rămânând în vigoare, chiar în ipoteza soluționării în

orice mod a excepției de nelegalitate.

În fine, reținând

așadar că interesul procesual trebuia să fie justificat nu numai la momentul

inițial al promovării acțiunii, dar și ulterior, pe întreg parcursul

procesului, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, luând act de

împrejurarea că recurentul-reclamant a fost liberat condiționat din executarea

pedepsei la care fusese condamnat, a stabilit în mod legal că acesta nu mai

putea justifica un interes personal și actual în legătură cu o normă general

obligatorie ce vizează exclusiv modalitatea de executare a pedepsei,

indisolubil legată de starea de detenție, pe care însă recurentul nu o mai are

din data de 25 mai 2011.

În acest context,

împrejurarea că pedeapsa nu a fost integral executată nu are în mod evident

relevanță, după cum lipsite de relevanță sunt și susținerile recurentului

vizând încălcarea drepturilor sale la un proces efectiv și echitabil,

neputându-se reține, în sensul prevederilor și a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului încălcarea dreptului recurentului la examinarea cauzei

sale de către o instanță independentă și imparțială.

Față de cele mai sus

arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge așadar ca nefondat

recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de F.N.I. împotriva Sentinței nr. 561 din 12 decembrie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG