ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1771/2012

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 977/55/2008, reclamantul F.N.I. a contestat încheierea din 18 ianuarie 2008 prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea având ca obiect solicitarea sa de a fi scos la întrunirile religioase ale bisericii baptiste, precum și participarea la alte activități, în perioada când este ținut la izolare, în stare de detenție. La termenul de judecată din 1 aprilie 2008, reclamantul F.N.I., în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a art. 163 din H.G. nr. 1897/2006, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Arad și Guvernul României.

În motivarea excepției, reclamantul a arătat că textul criticat este nelegal pentru că îi încalcă dreptul său la religie, prin faptul că nu permite participarea persoanelor aflate în detenție, care execută sancțiunea disciplinară a izolării, la întrunirile religioase, încălcându-se astfel libertatea conștiinței și a credinței religioase, garantate prin Constituție. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 53 din 15 februarie 2011, a admis excepția inadmisibilității cererii reclamantului și, în consecință, a respins excepția de nelegalitate invocată ca inadmisibilă, reținând, în esență, că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă numai la actul administrativ unilateral, cu caracter individual, ca obiect al excepției de nelegalitate, pe când cererea reclamantului privește un act administrativ cu caracter normativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, iar prin Decizia nr. 2226 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, că este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 977/55/2008*.

Prin Sentința nr. 561 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, rejudecând cauza, urmare a deciziei de casare, a respins cererea formulată de reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, ca lipsită de interes, reținând, în esență, că excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează art. 163 din H.G. nr. 1897/2006, privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 referitor la executarea pedepselor, care conține norme general obligatorii privind modul de executare a pedepselor în România.

Cum excepția de nelegalitate privește direct aspecte legate de starea de detenție pe care reclamantul a avut-o în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad înainte de formularea acestei excepții, pentru că ulterior acesta a fost eliberat condiționat din executarea pedepsei, în prezent aflându-se în stare de libertate, instanța de apel a reținut că nu mai subzistă condiția interesului, în considerarea faptului că reclamantul nu mai are calitatea de deținut. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul a susținut că prima instanță în mod eronat a reținut lipsa de interes în susținerea excepției invocate deoarece este eliberat numai condiționat, iar până în anul 2013 când expiră pedeapsa, îi poate fi revocată liberarea condiționată.

A mai arătat recurentul că în cazul nesoluționării cererii de față, îi sunt încălcate drepturile la un proces echitabil și la un recurs efectiv, în sensul prevăzut de Convenția europeană a drepturilor omului, soluția din acest proces având influență asupra dosarului de fond în care a fost invocată excepția de nelegalitate a prevederii menționate. Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță.

Instanța de fond învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate a unei prevederi ce vizează direct și efectiv starea de arest a unei persoane, respectiv a art. 163 din H.G. nr. 1897/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care conține norme generale privind modul de executarea pedepselor, a reținut lipsa de interes, ca excepție procesuală dirimantă ce a condus la respingerea cererii. Argumentul reținut de prima instanță a vizat împrejurarea că reclamantul se afla, la data soluționării cererii, în stare de libertate urmare liberării sale condiționate, fără a mai avea calitatea de deținut și fără a mai demonstra susținerea obținerii unui folos direct și personal prin soluția ce se adoptă în cauză.

Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile recurentului întrucât atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, în mod unanim, s-a reținut că interesul reprezintă o condiție generală ce se impune a fi îndeplinită nu doar cu prilejul promovării acțiunii,ci și la momentul întocmirii și finalizării altor acte procedurale pentru că nu este altceva decât folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce promovează acțiunea, după cum cu justețe a reținut și prima instanță. Aplicând aceste considerațiuni de ordin teoretic la cauza dedusă judecății, Înalta Curte afirmă că soluția primei instanțe este corectă nu numai în considerarea statutului reclamantului la data soluționării cererii, ce a făcut ca interesul său să nu mai fie actual, dar și față de natura demersului judiciar inițiat.

În condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, actul, sau prevederea din actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă nu poate fi anulat, singura consecință juridică produsă, în ipoteza admiterii unei astfel de excepții,fiind neluarea în considerare a respectivei prevederi cu ocazia soluționării litigiului în care a fost invocată excepția. Așa fiind,în mod evident nu se poate reține nici dobândirea unui așa-zis „folos moral” de către recurent, norma atacată rămânând în vigoare, chiar în ipoteza soluționării în orice mod a excepției de nelegalitate.

În fine, reținând așadar că interesul procesual trebuia să fie justificat nu numai la momentul inițial al promovării acțiunii, dar și ulterior, pe întreg parcursul procesului, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, luând act de împrejurarea că recurentul-reclamant a fost liberat condiționat din executarea pedepsei la care fusese condamnat, a stabilit în mod legal că acesta nu mai putea justifica un interes personal și actual în legătură cu o normă general obligatorie ce vizează exclusiv modalitatea de executare a pedepsei, indisolubil legată de starea de detenție, pe care însă recurentul nu o mai are din data de 25 mai 2011. În acest context, împrejurarea că pedeapsa nu a fost integral executată nu are în mod evident relevanță, după cum lipsite de relevanță sunt și susținerile recurentului vizând încălcarea drepturilor sale la un proces efectiv și echitabil, neputându-se reține, în sensul prevederilor și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului încălcarea dreptului recurentului la examinarea cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva Sentinței nr. 561 din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG