ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prima instanță 1. Sesizarea instanței de fond Prin încheierea din 25 martie 2009, Judecătoria Arad, în baza dispozițiilor art. 4 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a sesizat Curtea de Apel Timișoara cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006 și a art. 162-163 în special, invocată de către reclamantul F.N.I. Instanța a reținut că în susținerea excepției se arată faptul că sunt nelegale dispozițiile care permit persoanelor care execută sancțiunea disciplinară cu izolarea să-și cumpere țigări, dar nu permit să-și cumpere mâncare sau să primească pachete, în condițiile în care rația alimentară zilnică dată în Administrația Penitenciarului acestor persoane este insuficientă calitativ și cantitativ.

Reclamantul a mai susținut că stabilirea acestor restricții pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, altele decât cele stabilite prin lege, contravine actului normativ cu forță juridică superioară și că aceste dispoziții încalcă prevederile CEDO și art. 21 din Constituția României. 2. Soluția instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 354 din 151 - Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul F.N.I. în privința H.G. nr. 1897/2006 și a art. 162 – 163 din acest act normativ. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cel care invocă o astfel de excepție are obligația de a arăta motivele de nelegalitate a actului administrativ pe care le consideră susceptibile să influențeze soluționarea fondului în cauza dedusă judecății.

Simpla susținere neargumentată, că o dispoziție dintr-un act normativ este nelegală, nu poate constitui o motivare a excepției de nelegalitate, deoarece nu cuprinde elementele de fapt și de drept care să determine cărui text de lege contravine respectiva dispoziție. 3. Soluția instanței de recurs în primul ciclu procesual Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul F.N.I. Prin Decizia nr. 3183 din 17 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de fond a ignorat faptul că reclamantul se afla în stare d e detenție, neavând venituri care să-i permită să apeleze la un apărător, iar în măsura în care a considerat că avea nevoie de lămuriri suplimentate în legătură cu aspecte legate de excepția de nelegalitate cu care fusese sesizată, prima instanță era datoare, potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., să ceară reclamantului informații și explicații suplimentare, mai ales că la termenul din data de 27 octombrie 2008 reclamantul a fost prezent, fiind adus sub escortă din Penitenciarul Arad, când i s-a și înmânat un exemplar al întâmpinării Guvernului României. S-a mai arătat că excepția de nelegalitate trebuie analizată cel puțin prin raportare la dispozițiile Legii nr. 275/2006.

4. Soluția instanței de fond la rejudecare Rejudecând cauza, prin sentința nr. 479 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006, în general, precum și a art. 162 și art. 163 din acest act normativ. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat că articolele a căror nelegalitate este invocată de reclamant nu contravin dispozițiilor Legii nr. 275/2006 sau unei alte prevederi invocată de acesta.

În ceea ce privește justificarea concretă a măsurii de limitare a drepturilor recunoscute de legiuitor persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate și anume împrejurarea că pe timpul executării sancțiunii disciplinare cu izolarea deținuților li se suspendă dreptul de a primi bunuri, vizite, cu excepția vizitei apărătorului, persoanelor cu calități oficiale sau a reprezentanților diplomatici, în conformitate cu prevederile art. 46-48 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, dreptul de a efectua convorbiri telefonice, precum și cumpărături, în afară articolelor necesare pentru petiționare, corespondență, fumat și igienă individuală, este determinată de necesitatea prevenirii pe viitor a unor activități care ar putea să atragă răspunderea disciplinară a persoanelor deținute.

Această măsură nu interzice însă dreptul deținuților de a primi hrana pe timpul izolării, astfel ca starea de sănătate să nu fie afectată în nici un mod. Curtea a concluzionat că prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1897/2006, reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile legale. II. Instanța de recurs 1.Criticile reclamantului Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I. care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie invocând în esență următoarele motive: - s-au încălcat prevederile ar. 90, alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 – 130 și art. 153 alin. (2) C. proc. civ., precum și art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenție ( penitenciarul Jilava, Timișoara și Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul; - nu s-a ținut seama de prevederile art. 312 alin. (5) teza a II-a C. proc.

civ., în sensul că nu are studii juridice și nu i s-a asigurat un avocat gratuit care să îl consilieze și să-l îndrume în susținerea cauzei și la redactarea recursului , fiindu-i insuficient termenul de 5 zile de la comunicarea sentinței pentru redactarea motivelor de recurs, în condițiile în care sentința atacată a primit-o în ziua de vineri, solicitând repunerea în termenul de recurs, dacă s-ar aprecia dacă acesta a fost tardiv motivat, din cauze independente de voința sa - necesitatea prezentării sale într-un alt dosar, care viza liberarea sa condiționată; - recurentul a susținut că în mod greșit s-a respins excepția de nelegalitate a art. 162 și art. 163 din H.G.

nr. 1897/2006 , care creează o discriminare între deținuți , deoarece în cazul celor care execută sancțiunea disciplinară a izolării este permisă corespondența și petiționarea scrisă, dar este interzisă cea telefonică, este permisă cumpărarea articolelor de strictă necesitate și chiar a țigărilor, însă este interzisă cumpărarea alimentelor, izolarea în sine reprezentând o măsură contrară art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind o formă de tortură care împiedică și păstrarea relațiilor cu familia, precum și participarea la slujbele religioase, de grup, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prima critică formulată de recurentul – reclamant, care vizează în principal încălcarea dreptului său la apărare, susținându-se că nu a fost legal citat la instanța de fond, pe parcursul judecării excepției de nelegalitate a prevederilor art. 162 și art. 163 din H.G. nr. 1897/2006 ce formează obiectul prezentului litigiu, este nefondată.

În mod normal instanța de recurs nu verifică decât procedura la instanța de fond a cărei hotărâre a fost atacată, însă, pentru a argumenta caracterul nereal al acestei critici, care vizează toate fazele procesuale, după verificare s-au reținut următoarele: În dosarul nr. 1054/55/2008 al Curții de Apel Timișoara recurentul – reclamant a fost citat la Penitenciarul Arad pentru termenul de judecată din data de 18 august 2008, a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 2 din dosar , fiind prezent în instanță la termenul de judecată din 27 octombrie 2008 , când a dat relații cu privire la procedura prealabilă necesar a fi îndeplinită conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la această dată, de la fila 18 dosar fond, după care cauza s-a amânat de la termenul din 24 noiembrie 2008, deoarece nu s-a putut îndeplini procedura de citare cu reclamantul, întrucât fusese transferat la Penitenciarul Colibași.

Recurentul – reclamant a fost prezent în instanță la termenul de judecată din 5 decembrie 2008, când cauza s-a soluționat în fond și a pus concluzii cu privire la excepția de nelegalitate invocată. Cu prilejul soluționării recursului declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 354/2008 a Curții de Apel Timișoara s-a suspendat judecarea cauzei de către instanța de recurs la termenul din 26 martie 2009 , pentru lipsa părților, recurentul fiind legal citat potrivit dovezii de la fila 44 dosar fond , iar la termenul din 6 mai 2010, când recurentul nu a putut fi prezentat, ca urmare a citațiilor primite pentru alte litigii aflate pe rolul altor instanțe, după cum rezultă din adresa Penitenciarului de la fila 14, judecarea recursului fiind amânată pentru termenul din 17 iunie 2010, când recurentul a depus concluzii cu privire la recurs și a solicitat soluționarea în lipsă, conform art. 242 pct. 2 C. proc.

civ. Urmare a deciziei de casare nr. 3183 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reluat judecata la Curtea de Apel Timișoara, recurentul – reclamant fiind legal citat și prezentându-se la termenul din 27 octombrie 2010 , când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, instanța rămânând în pronunțare.

Prin urmare, critica recurentului privind neîndeplinirea corectă a procedurii de citare și încălcarea dreptului său la apărare pe tot parcursul soluționării cauzei, este total nefondată, fiind contrazisă de dovezile de îndeplinire a procedurii de citare și de încheierile în care s-a consemnat prezența acestuia la majoritatea termenelor de judecată și în special la cele cu prilejul cărora s-au pus concluzii de fond, recurentului acordându-i-se posibilitatea de a-și susține argumentele, care i-au fost nemijlocit ascultate și analizate de instanță, fiind nejustificată susținerea privind încălcarea prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nefondată este și critica ce privește pretinsa încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (2) C. proc.

civ., în sensul că nu i s-a asigurat un avocat, care să-l sfătuiască din punct de vedere juridic, inclusiv în privința motivării recursului, întrucât pe de – o parte, recurentul dovedește o bună cunoaștere a prevederilor legale, așa cum rezultă din toate înscrisurile depuse la dosar, iar pe de altă parte, nu a formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în forma reglementată de legea specială. – O.U.G. nr. 51/2008. Recursul reclamantului este motivat și înregistrat în termenul legal, nefiind necesară analiza solicitării repunerii în termen , formulată în temeiul art. 103 C. proc. civ. Cel de-al treilea motiv de recurs privește soluționarea pretins greșită de către Curtea de Apel Timișoara a excepției de nelegalitate invocată de el cu privire la art. 162 și art. 163 din H.G.

nr. 1197/2006, fără a se indica vreun motiv de nelegalitate a sentinței nr. 479 din 3 noiembrie 2010, recurentul reluând susținerea privind pretinsa discriminare creată între deținuți de aceste texte de lege. Se constată că în mod corect prima instanță a respins excepția de nelegalitate invocată de recurentul – reclamant, dispozițiile a căror nelegalitate a fost invocată reglementând regimului juridic restrictiv de drepturi, în cazul executării sancțiunii disciplinare cu izolarea, ce poate fi aplicată pentru diverse abateri deținuților, în baza Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 , ori din examinarea art. 162 și art. 163 din H.G. nr. 1197/2006 nu rezultă nicio contradicție între aceste dispoziții și prevederile Legii nr. 275/2006 . De altfel, recurentul nu a indicat nici la fond și nici în recurs textul de lege căruia contravin articolele a căror nelegalitate a invocat-o.

Împrejurarea ca pe timpul executării sancțiunii disciplinare cu izolarea, deținuților aflați în executarea unei pedepse privative de libertate li se suspendă dreptul de a primi bunuri, vizite, cu excepția vizitelor apărătorilor, persoanelor cu calități oficiale sau reprezentanților diplomatici, fiindu-le interzis să efectueze convorbiri telefonice, precum și cumpărături în afara articolelor necesare pentru petiționare, corespondență, fumat și igienă individuală este determinată de latura punitivă a acestei sancțiuni, restricțiile fiind prevăzute tocmai în scopul prevenirii săvârșirii pe viitor a altor abateri disciplinare de către deținuți și corectării comportamentului acestora. Deși excepția de nelegalitate privește conformarea unor dispoziții legale dintr-un act normativ cu forță juridică inferioară cu prevederile dintr-o Lege sau Ordonanță cu forța juridică superioară din legislația națională, recurentul a arătat că art. 162 și art. 163 din H.G.

nr. 1197/2006 contravin dispozițiilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care vizează interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, precum și art. 8 din Convenție care reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței.

Potrivit art. 14 din Convenție, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie asigurată de statele semnatare fără nici o deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, opinii politice, origine națională, textul vizând situații similare în care se găsesc anumite persoane ale căror drepturi sunt afectate sau știrbite, ori în speță dispozițiile a căror nelegalitate s-a invocat de către recurentul – reclamant nu creează nici o discriminare între persoanele deținute, care sunt izolate, fiindu-le tuturor celor care se află în executarea în executarea unei sancțiuni disciplinare interzise anumite drepturi pe o perioadă limitată de timp, cât execută această sancțiune, fără a se crea vreun regim discriminatoriu și a se aduce atingere drepturilor fundamentale ocrotite de prevederile Convenției.

Este evident că deținuții care execută sancțiunea disciplinară a izolării nu se află într-o situație similară celor care nu au fost sancționați, astfel în diferența de tratament juridic se justifică obiectiv, prin specificul regimului de constrângere aplicabil în cazul primei categorii, care presupune restricționarea unor drepturi și libertăți, în scop de pedeapsă, dar și de prevenție. 3. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței nr. 479 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.