ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Prima instanță

Prin încheierea din 25 martie 2009, Judecătoria

Arad, în baza dispozițiilor art. 4 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

a sesizat Curtea de Apel Timișoara cu excepția de nelegalitate a H.G. nr.

1897/2006 și a art. 162-163 în special, invocată de către reclamantul F.N.I.

Instanța a reținut că în susținerea

excepției se arată faptul că sunt nelegale dispozițiile care permit persoanelor

care execută sancțiunea disciplinară cu izolarea să-și cumpere țigări, dar nu

permit să-și cumpere mâncare sau să primească pachete, în condițiile în care

rația alimentară zilnică dată în Administrația Penitenciarului acestor persoane

este insuficientă calitativ și cantitativ. Reclamantul a mai susținut că

stabilirea acestor restricții pentru persoanele care execută o pedeapsă

privativă de libertate, altele decât cele stabilite prin lege, contravine

actului normativ cu forță juridică superioară și că aceste dispoziții încalcă

prevederile CEDO și art. 21 din Constituția României.

primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 354 din 151

- Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate

invocată de reclamantul F.N.I. în privința H.G. nr. 1897/2006 și a art. 162 –

163 din acest act normativ.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că cel care invocă o astfel de excepție are

obligația de a arăta motivele de nelegalitate a actului administrativ pe care

le consideră susceptibile să influențeze soluționarea fondului în cauza dedusă

judecății.

Simpla susținere neargumentată, că o

dispoziție dintr-un act normativ este nelegală, nu poate constitui o motivare a

excepției de nelegalitate, deoarece nu cuprinde elementele de fapt și de drept

care să determine cărui text de lege contravine respectiva dispoziție.

primul ciclu procesual

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat recurs reclamantul F.N.I.

Prin Decizia nr. 3183 din 17 iunie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a casat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

În considerentele deciziei s-a

reținut că instanța de fond a ignorat faptul că reclamantul se afla în stare d

e

detenție, neavând venituri care să-i

permită să apeleze la un apărător, iar în măsura în care a considerat că avea

nevoie de lămuriri suplimentate în legătură cu aspecte legate de excepția de

nelegalitate cu care fusese sesizată, prima instanță era datoare, potrivit prevederilor

art. 129 C. proc. civ., să ceară reclamantului informații și explicații

suplimentare, mai ales că la termenul din data de 27 octombrie 2008 reclamantul

a fost prezent, fiind adus sub escortă din Penitenciarul Arad, când i s-a și înmânat

un exemplar al întâmpinării Guvernului României.

S-a mai arătat că excepția de

nelegalitate trebuie analizată cel puțin prin raportare la dispozițiile Legii

nr. 275/2006.

rejudecare

Rejudecând cauza, prin sentința nr. 479

din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara a respins excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006, în general, precum și a art. 162 și art. 163

din acest act normativ.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

a constatat că articolele a căror nelegalitate este invocată de reclamant nu

contravin dispozițiilor Legii nr. 275/2006 sau unei alte prevederi invocată de

acesta.

În ceea ce privește justificarea

concretă a măsurii de limitare a drepturilor recunoscute de legiuitor persoanelor

care execută o pedeapsă privativă de libertate și anume împrejurarea că pe

timpul executării sancțiunii disciplinare cu izolarea deținuților li se

suspendă dreptul de a primi bunuri, vizite, cu excepția vizitei apărătorului,

persoanelor cu calități oficiale sau a reprezentanților diplomatici, în

conformitate cu prevederile art. 46-48 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

275/2006, dreptul de a efectua convorbiri telefonice, precum și cumpărături, în

afară articolelor necesare pentru petiționare, corespondență, fumat și igienă

individuală, este determinată de necesitatea prevenirii pe viitor a unor

activități care ar putea să atragă răspunderea disciplinară a persoanelor

deținute.

Această măsură nu interzice însă

dreptul deținuților de a primi hrana pe timpul izolării, astfel ca starea de

sănătate să nu fie afectată în nici un mod.

Curtea a concluzionat că prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1897/2006,

reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile

legale.

II. Instanța de recurs

1.Criticile reclamantului

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul F.N.I. care a criticat-o pentru nelegalitate și

pentru netemeinicie invocând în esență următoarele motive:

- s-au încălcat prevederile ar. 90, alin.

(6), art. 105 alin. (2), art. 129 – 130 și art. 153 alin. (2) C. proc. civ.,

precum și art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost

citat la toate locurile de detenție ( penitenciarul Jilava, Timișoara și

Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;

- nu s-a ținut seama de prevederile

art. 312 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., în sensul că nu are studii

juridice și nu i s-a asigurat un avocat gratuit care să îl consilieze și să-l

îndrume în susținerea cauzei și la redactarea recursului , fiindu-i insuficient

termenul de 5 zile de la comunicarea sentinței pentru redactarea motivelor de

recurs, în condițiile în care sentința atacată a primit-o în ziua de vineri,

solicitând repunerea în termenul de recurs, dacă s-ar aprecia dacă acesta a

fost tardiv motivat, din cauze independente de voința sa - necesitatea prezentării

sale într-un alt dosar, care viza liberarea sa condiționată;

- recurentul a susținut că în mod

greșit s-a respins excepția de nelegalitate a art. 162 și art. 163 din H.G. nr.

1897/2006 , care creează o discriminare între deținuți , deoarece în cazul

celor care execută sancțiunea disciplinară a izolării este permisă corespondența

și petiționarea scrisă, dar este interzisă cea telefonică, este permisă cumpărarea

articolelor de strictă necesitate și chiar a țigărilor, însă este interzisă

cumpărarea alimentelor, izolarea în sine reprezentând o măsură contrară art. 3

și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind o formă de

tortură care împiedică și păstrarea relațiilor cu familia, precum și participarea

la slujbele religioase, de grup, solicitându-se admiterea recursului și

modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

asupra recursului

Analizând sentința criticată prin

prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică formulată de

recurentul – reclamant, care vizează în principal încălcarea dreptului său la

apărare, susținându-se că nu a fost legal citat la instanța de fond, pe

parcursul judecării excepției de nelegalitate a prevederilor art. 162 și art. 163

din H.G. nr. 1897/2006 ce formează obiectul prezentului litigiu, este nefondată.

În mod normal instanța de recurs nu

verifică decât procedura la instanța de fond a cărei hotărâre a fost atacată,

însă, pentru a argumenta caracterul nereal al acestei critici, care vizează

toate fazele procesuale, după verificare s-au reținut următoarele:

În dosarul nr. 1054/55/2008 al

Curții de Apel Timișoara recurentul – reclamant a fost citat la Penitenciarul Arad pentru termenul de judecată din data de 18 august 2008, a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 2 din dosar ,

fiind prezent în instanță la termenul de judecată din 27 octombrie 2008 , când

a dat relații cu privire la procedura prealabilă necesar a fi îndeplinită

conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, așa cum rezultă din încheierea de

ședință de la această dată, de la fila 18 dosar fond, după care cauza s-a

amânat de la termenul din 24 noiembrie 2008, deoarece nu s-a putut îndeplini

procedura de citare cu reclamantul, întrucât fusese transferat la Penitenciarul Colibași.

Recurentul – reclamant a fost

prezent în instanță la termenul de judecată din 5 decembrie 2008, când cauza

s-a soluționat în fond și a pus concluzii cu privire la excepția de nelegalitate

invocată.

Cu prilejul soluționării recursului

declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 354/2008 a Curții de Apel

Timișoara s-a suspendat judecarea cauzei de către instanța de recurs la

termenul din 26 martie 2009 , pentru lipsa părților, recurentul fiind legal

citat potrivit dovezii de la fila 44 dosar fond , iar la termenul din 6 mai

2010, când recurentul nu a putut fi prezentat, ca urmare a citațiilor primite

pentru alte litigii aflate pe rolul altor instanțe, după cum rezultă din adresa

Penitenciarului de la fila 14, judecarea recursului fiind amânată pentru

termenul din 17 iunie 2010, când recurentul a depus concluzii cu privire la

recurs și a solicitat soluționarea în lipsă, conform art. 242 pct. 2 C. proc.

civ.

Urmare a deciziei de casare nr. 3183

din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reluat judecata la Curtea de Apel Timișoara, recurentul – reclamant fiind legal citat și prezentându-se la

termenul din 27 octombrie 2010 , când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, instanța

rămânând în pronunțare.

Prin urmare, critica recurentului privind

neîndeplinirea corectă a procedurii de citare și încălcarea dreptului său la

apărare pe tot parcursul soluționării cauzei, este total nefondată, fiind

contrazisă de dovezile de îndeplinire a procedurii de citare și de încheierile în

care s-a consemnat prezența acestuia la majoritatea termenelor de judecată și

în special la cele cu prilejul cărora s-au pus concluzii de fond, recurentului

acordându-i-se posibilitatea de a-și susține argumentele, care i-au fost

nemijlocit ascultate și analizate de instanță, fiind nejustificată susținerea privind

încălcarea prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Nefondată este și critica ce

privește pretinsa încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (2) C. proc. civ., în

sensul că nu i s-a asigurat un avocat, care să-l sfătuiască din punct de vedere

juridic, inclusiv în privința motivării recursului, întrucât pe de – o parte,

recurentul dovedește o bună cunoaștere a prevederilor legale, așa cum rezultă

din toate înscrisurile depuse la dosar, iar pe de altă parte, nu a formulat o

cerere de acordare a ajutorului public judiciar în forma reglementată de legea

specială. – O.U.G. nr. 51/2008.

Recursul reclamantului este motivat

și înregistrat în termenul legal, nefiind necesară analiza solicitării

repunerii în termen , formulată în temeiul art. 103 C. proc. civ.

Cel de-al treilea motiv de recurs

privește soluționarea pretins greșită de către Curtea de Apel Timișoara a

excepției de nelegalitate invocată de el cu privire la art. 162 și art. 163 din

H.G. nr. 1197/2006, fără a se indica vreun motiv de nelegalitate a sentinței nr.

479 din 3 noiembrie 2010, recurentul reluând susținerea privind pretinsa

discriminare creată între deținuți de aceste texte de lege.

Se constată că în mod corect prima

instanță a respins excepția de nelegalitate invocată de recurentul – reclamant,

dispozițiile a căror nelegalitate a fost invocată reglementând regimului

juridic restrictiv de drepturi, în cazul executării sancțiunii disciplinare cu

izolarea, ce poate fi aplicată pentru diverse abateri deținuților, în baza

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 , ori din examinarea art. 162

și art. 163 din H.G. nr. 1197/2006 nu rezultă nicio contradicție între aceste

dispoziții și prevederile Legii nr. 275/2006 .

De altfel, recurentul nu a indicat

nici la fond și nici în recurs textul de lege căruia contravin articolele a

căror nelegalitate a invocat-o.

Împrejurarea ca pe timpul executării

sancțiunii disciplinare cu izolarea, deținuților aflați în executarea unei

pedepse privative de libertate li se suspendă dreptul de a primi bunuri,

vizite, cu excepția vizitelor apărătorilor, persoanelor cu calități oficiale

sau reprezentanților diplomatici, fiindu-le interzis să efectueze convorbiri

telefonice, precum și cumpărături în afara articolelor necesare pentru

petiționare, corespondență, fumat și igienă individuală este determinată de

latura punitivă a acestei sancțiuni, restricțiile fiind prevăzute tocmai în

scopul prevenirii săvârșirii pe viitor a altor abateri disciplinare de către

deținuți și corectării comportamentului acestora.

Deși excepția de nelegalitate privește

conformarea unor dispoziții legale dintr-un act normativ cu forță juridică

inferioară cu prevederile dintr-o Lege sau Ordonanță cu forța juridică superioară

din legislația națională, recurentul a arătat că art. 162 și art. 163 din H.G.

nr. 1197/2006 contravin dispozițiilor art. 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, care vizează interzicerea torturii, a pedepselor sau

tratamentelor inumane ori degradante, precum și art. 8 din Convenție care

reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie, a

domiciliului și a corespondenței.

Potrivit art. 14 din Convenție,

exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie

asigurată de statele semnatare fără nici o deosebire de sex, rasă, culoare,

limbă, opinii politice, origine națională, textul vizând situații similare în

care se găsesc anumite persoane ale căror drepturi sunt afectate sau știrbite,

ori în speță dispozițiile a căror nelegalitate s-a invocat de către recurentul

– reclamant nu creează nici o discriminare între persoanele deținute, care sunt

izolate, fiindu-le tuturor celor care se află în executarea în executarea unei

sancțiuni disciplinare interzise anumite drepturi pe o perioadă limitată de

timp, cât execută această sancțiune, fără a se crea vreun regim discriminatoriu

și a se aduce atingere drepturilor fundamentale ocrotite de prevederile Convenției.

Este evident că deținuții care

execută sancțiunea disciplinară a izolării nu se află într-o situație similară

celor care nu au fost sancționați, astfel în diferența de tratament juridic se

justifică obiectiv, prin specificul regimului de constrângere aplicabil în

cazul primei categorii, care presupune restricționarea unor drepturi și

libertăți, în scop de pedeapsă, dar și de prevenție.

Constatând că sentința atacată nu

este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de

art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta

Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva

sentinței nr. 479 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

februarie 2011.