ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei a. Obiectul excepției de nelegalitate Prin plângerea formulată către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, petentul F.N.I. a solicitat să fie scos la întrunirile religioase ale bisericii baptiste, precum și participarea la alte activități, în perioada când petentul este ținut la izolare, invocând art. 9 din C.E.D.O.

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2008, plângerea petentului a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 163 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pe timpul executării sancțiunii disciplinare cu izolarea, persoanele private de libertate nu sunt scoase la muncă, nu participă la activitățile cultural-educative și sportive, sunt private de posibilitatea de a păstra și de a folosi aparatura radio-tv, li se suspendă dreptul de a primi bunuri, de a primi vizite, cu excepția vizitelor apărătorului, persoanelor cu calități oficiale sau ale reprezentanților diplomatici, de a efectua convorbiri telefonice, precum și cumpărături, în afara articolelor necesare pentru petiționare, corespondență, fumat și igienă individuală, acțiunile administrației penitenciarului Arad fiind conforme cu aceste prevederi.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație petentul F.N.I., invocând, la termenul din 01 aprilie 2008, excepția de nelegalitate a art. 163 din H.G. nr. 1897/2006, susținând că acest text normativ încalcă dreptul său la libertatea conștiinței și credinței religioase, garantat prin Constituție, prin faptul că persoanelor care execută sancțiunea disciplinară a izolării nu li se permite participarea la întrunirile religioase. Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul G.R. a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantului, cu motivarea că numai actele administrative unilaterale cu caracter individual pot face obiectul excepției de nelegalitate invocate în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

b. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința civilă nr. 53 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii, și, în consecință, respins excepția de nelegalitate invocată de către reclamantul F.N.I. ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă cu exclusivitate la actul administrativ unilateral, cu caracter individual, ca obiect al excepției de nelegalitate, pe când cererea reclamantului privește un act administrativ cu caracter normativ. c. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul F.N.I., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de fond.

În motivarea căii de atac, recurentul a invocat neregularitatea citării sale în fața instanței de fond și a mai susținut că, în cauză, instanța de fond a refuzat, cu rea-credință, judecarea cererii sale, în condițiile în care alte cereri ale sale având ca obiect excepția de nelegalitate a unor acte administrative normative au fost analizate, pe fond, de către alte instanțe, sentința recurată constituindu-se, astfel, în denegare de dreptate II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat, și îl va admite, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Excepția de nelegalitate invocată vizează dispozițiile art. 163 din H.G.

nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal . În jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut în mod constant că, în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ. Din Expunerea de motive la proiectul Legii nr. 262/2007 rezultă că modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 viza includerea ambelor categorii de acte (cu caracter normativ și cu caracter individual) în sfera de cuprindere a excepției de nelegalitate.

Modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a urmărit includerea expresă în sfera actelor supuse controlului de legalitate pe calea excepției de nelegalitate și a actelor cu caracter individual, iar nu excluderea actelor cu caracter normativ. Mai mult, principiul coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru actele individuale, cât și pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor și în privința actelor normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior acestui moment.

De altfel, din reglementarea aparentă a Legii nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, nu rezultă nici un argument în favoarea ideii că legiuitorul ar fi urmărit instituirea unui regim juridic diferit în privința actului administrativ cu caracter individual, față de actul administrativ cu caracter normativ, în ceea ce privește includerea acestora în sfera actelor administrative ce pot face obiectul excepției de nelegalitate. Această concluzie apare cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat, în principiu, oricând [(art. 7 alin. (1¹)], pe calea unei acțiuni principale, condiții în care, în virtutea principiului qui potest plus, potest minus, părții îi va fi deschisă și calea excepției, ca instrument prin care se urmărește, în esență, înlăturarea efectelor unui act administrativ considerat nelegal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond, ce apreciază, inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată în speță, este nefondată, și, ca urmare, va admite recursul formulat, fără a mai fi necesară examinarea celorlalte critici ale recurentului. Întrucât, soluționând cauza în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., prima instanță nu a mai procedat la analiza fondului cererii reclamantului-recurent, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către F.N.I. împotriva Sentinței civile nr. 53 din data de 15 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.