ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul B.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești și ministrul justiției și libertăților

cetățenești, anularea Ordinului nr. 2714/C/2008 emis de acesta din urmă.

In motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că acest act normativ contravine unor dispoziții legale cu forță

juridică superioară, în sensul că ordinul a fost semnat de un secretar de stat,

astfel că se aduce atingere unor drepturi reglementate de art. 185 și art. 186

din H.G. nr. 1897/2006.

Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Curtea de Apel București, prin

sentința nr. 2796 din data de 30 iunie 2009 a respins acțiunea formulată de

reclamantul B.F.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești și ministrul justiției și libertăților cetățenești.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele considerente:

Ordinul nr. 2714/C/2008, a cărui

anulare s-a solicitat prin prezenta acțiune, a fost semnat de un secretar de

stat, iar acest aspect nu contravine dispozițiilor legale fiind permis de art.

10 alin. (1) din H.G. nr. 83/2005 care prevede că „ministrul justiției poate

delega, în condițiile legii, unele dintre atribuțiile sale secretarilor de

stat, subsecretarului de stat ori secretarului general sau secretarului general

adjunct".

În ceea ce privește discriminarea, pe

care reclamantul a invocat-o pe motiv că i se limitează numărul de vizite la

care are posibilitatea reclamantul, instanța a constatat că regimul de detenție

presupune o limitare a drepturilor și libertăților cetățeanului iar faptul că

regimul de detenție variază, în funcție de pedeapsă și de gradul de

periculozitate al persoanei private de libertate, nu constituie o diferențiere

arbitrară echivalentă unei discriminări ci o diferențiere întemeiată pe

aspectele obiective menționate mai sus.

In ceea ce privește interdicția de a

deține un aparat care se alimentează la curent electric, instanța a reținut că

această interdicție este justificată de necesitatea asigurării securității în

locurile de detenție. Faptul că reclamantul are dreptul să aibă acces la

programele de radio nu împiedică autoritățile competente să precizeze

modalitatea concretă în care se poate exercita acest drept, în vederea

asigurării securității la locul de detenție, atâta timp cât reglementările impuse

nu aduc atingere substanței dreptului respectiv.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, pentru că, deși a invocat excepția de neconstituționalitate a

ordinului atacat, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Examinând cauza prin prisma motivului

de recurs invocat și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

Susținerea recurentului-reclamant

potrivit căreia instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de

neconstituționalitate a Ordinului nr. 2714 din 1 noiembrie 2008, nu poate fi

primită, întrucât această instanță, prin încheierea de ședință din data de 23

iunie 2009, a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă având

în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Instanța de fond a constatat în mod

corect că, potrivit dispozițiilor art. 10 din H.G. nr. 83/2005 privind

organizarea și funcționarea Ministerului Justiției " ministrul justiției

poate delega, în condițiile legii, unele dintre atribuțiile sale secretarilor

de stat, subsecretarului de stat ori secretarului general sau secretarului

general adjunct", astfel că, semnarea ordinului ministrului justiției nr.

2714/C/2008 de către secretarul de stat nu contravine dispozițiilor legale mai

sus menționate.

Deasemenea, potrivit dispozițiilor

art. 48, alin. (4), art. 49 alin. (2)

din Legea

nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de

organele

judiciare în cursul procesului penal, durata și periodicitatea vizitelor,

numărul și greutatea pachetelor ce pot fi primite de persoanele aflate în

executarea pedepselor privative de libertate, precum și bunurile care pot fi

primite, păstrate și folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al

ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României.

In temeiul textelor de lege

susmenționate, ministrul justiției a emis ordinul nr. 2714 din 1 noiembrie

2008, reglementând durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul

pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate și

folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate,

ordin care a fost publicat în M.Of. al României nr. 891 din 27 decembrie 2007.

Astfel că, Ordinul ministrului

justiției, contestat prin prezenta acțiune, a fost emis pe baza Legii nr.

275/2006 și pentru organizarea executării acestei legi.

Înalta Curte retine totodată că acest

ordin nu vatămă în nici un fel vreun drept ori vreun interes legitim al

reclamantului, la emiterea acestuia fiind respectate drepturile legale ale

persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a primi

vizite, pachete și bunuri.

In același mod, se constată că

prevederile actului administrativ atacat respectă întocmai prevederile legale

referitoare la regimul de executare a pedepsei pentru diferite categorii de

persoane private de libertate: arestați preventiv, condamnați în regim de

maximă siguranță, condamnați în regim închis, semideschis sau deschis, minori

și femei gravide, etc.

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul B.F.I. împotriva sentinței nr. 2796 din data de 30 iunie 2009 a

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2010.