ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și ministrul justiției și libertăților cetățenești, anularea Ordinului nr. 2714/C/2008 emis de acesta din urmă. In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că acest act normativ contravine unor dispoziții legale cu forță juridică superioară, în sensul că ordinul a fost semnat de un secretar de stat, astfel că se aduce atingere unor drepturi reglementate de art. 185 și art. 186 din H.G. nr. 1897/2006.

Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, prin sentința nr. 2796 din data de 30 iunie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamantul B.F.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și ministrul justiției și libertăților cetățenești. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Ordinul nr. 2714/C/2008, a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta acțiune, a fost semnat de un secretar de stat, iar acest aspect nu contravine dispozițiilor legale fiind permis de art. 10 alin. (1) din H.G.

nr. 83/2005 care prevede că „ministrul justiției poate delega, în condițiile legii, unele dintre atribuțiile sale secretarilor de stat, subsecretarului de stat ori secretarului general sau secretarului general adjunct". În ceea ce privește discriminarea, pe care reclamantul a invocat-o pe motiv că i se limitează numărul de vizite la care are posibilitatea reclamantul, instanța a constatat că regimul de detenție presupune o limitare a drepturilor și libertăților cetățeanului iar faptul că regimul de detenție variază, în funcție de pedeapsă și de gradul de periculozitate al persoanei private de libertate, nu constituie o diferențiere arbitrară echivalentă unei discriminări ci o diferențiere întemeiată pe aspectele obiective menționate mai sus.

In ceea ce privește interdicția de a deține un aparat care se alimentează la curent electric, instanța a reținut că această interdicție este justificată de necesitatea asigurării securității în locurile de detenție. Faptul că reclamantul are dreptul să aibă acces la programele de radio nu împiedică autoritățile competente să precizeze modalitatea concretă în care se poate exercita acest drept, în vederea asigurării securității la locul de detenție, atâta timp cât reglementările impuse nu aduc atingere substanței dreptului respectiv. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, pentru că, deși a invocat excepția de neconstituționalitate a ordinului atacat, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a Ordinului nr. 2714 din 1 noiembrie 2008, nu poate fi primită, întrucât această instanță, prin încheierea de ședință din data de 23 iunie 2009, a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Instanța de fond a constatat în mod corect că, potrivit dispozițiilor art. 10 din H.G.

nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției " ministrul justiției poate delega, în condițiile legii, unele dintre atribuțiile sale secretarilor de stat, subsecretarului de stat ori secretarului general sau secretarului general adjunct", astfel că, semnarea ordinului ministrului justiției nr. 2714/C/2008 de către secretarul de stat nu contravine dispozițiilor legale mai sus menționate. Deasemenea, potrivit dispozițiilor art. 48, alin. (4), art. 49 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, durata și periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor ce pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României.

In temeiul textelor de lege susmenționate, ministrul justiției a emis ordinul nr. 2714 din 1 noiembrie 2008, reglementând durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, ordin care a fost publicat în M.Of. al României nr. 891 din 27 decembrie 2007. Astfel că, Ordinul ministrului justiției, contestat prin prezenta acțiune, a fost emis pe baza Legii nr. 275/2006 și pentru organizarea executării acestei legi. Înalta Curte retine totodată că acest ordin nu vatămă în nici un fel vreun drept ori vreun interes legitim al reclamantului, la emiterea acestuia fiind respectate drepturile legale ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a primi vizite, pachete și bunuri.

In același mod, se constată că prevederile actului administrativ atacat respectă întocmai prevederile legale referitoare la regimul de executare a pedepsei pentru diferite categorii de persoane private de libertate: arestați preventiv, condamnați în regim de maximă siguranță, condamnați în regim închis, semideschis sau deschis, minori și femei gravide, etc. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.F.I. împotriva sentinței nr. 2796 din data de 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.