ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 696/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 696/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin
cererea de ordonanță președințială înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, la data de 15 iulie 2009,
reclamanții B.C.I., S.C. și B.C., au solicitat suspendarea Ordinului
nr. 1472 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, la data de 2 iulie 2009.
Prin
sentința civilă nr. 3516 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
admițând excepția inadmisibilității acțiunii, invocată
de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță
președințială formulată de reclamanți.
Pentru
a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență faptul
că dispozițiile art. 581 C. proc. civ. sunt inaplicabile în litigiile
de contencios administrativ, în raport cu reglementările cu caracter
special cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554//2004, care impun condiții
specifice de admisibilitate pentru cererea de suspendare a unui act administrativ.
Î
mpotriva
acestei sentințe, reclamanții au formulat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, faptul
că în mod eronat prima instanță a reținut ca temei de drept
pentru cererea lor dispozițiile art. 581 C. proc. civ., atâta timp cât
atât în preambulul acțiunii, cât și în fondul acțiunii, au
arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile
Legii nr. 554/2004.
Recursul
nu este fondat.
Înalta
Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile
legale incidente, incluzând art. 304
1
C. proc. civ. și
față de criticile recurenților-reclamanți ca și de
apărările intimatului, apreciază că soluția
instanței de fond este corectă și se impune a fi
menținută, în considerarea celor în continuare arătate.
În
raport de obiectul cererii de ordonanță președințială
formulată, Înalta Curte reține că în mod judicios prima
instanța a reținut că este întemeiată excepția de
inadmisibilitate a cererii, invocată de pârât, în raport de caracterul
special al dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004,
dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu
caracter general cuprinse în art. 581 C. proc. civ.
În
acest sens, practica constată a Înaltei Curți a arătat că,
în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de
ordonanță președințială ce vizează cererile de
suspendare a executării actului administrativ, justificat de
existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această
materie (art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004) ceea ce obligă la
urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de
drept comun, prevăzută în Codul de procedură civilă
Susținerea
recurenților-reclamanți că prima instanță a
reținut în mod greșit faptul că și-ar fi întemeiat
acțiunea pe dispozițiile art. 581 C. proc. civ. iar nu pe cele ale
Legii nr. 554/2004, este nefondată, din examinarea cererii de chemare în
judecată rezultând neîndoielnic faptul că reclamanții au
înțeles să solicite suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al
Procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, pe calea ordonanței președințiale,
reglementată de dispozițiile art. 581 C. proc. civ. (fila 4 din dos
de fond).
Este
adevărat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată,
reclamanții au menționat și dispozițiile art. 14 din Legea
nr. 554/2004 (fila 3 din dos de fond, paragraful 2 din cerere) dar simpla
referire generică la aceste dispoziții legale, fără a se
proceda la indicarea temeiurilor de fapt și a dovezilor privind
îndeplinirea celor două condiții expres și cumulativ
prevăzute de aceste dispoziții pentru suspendarea executării
unui act administrativ, respectiv existența cazului bine justificat
și a pagubei iminente, nu poate acoperi carența procedurală a
acțiunii astfel promovate, carență ce nu poate fi acoperită
nici de către instanța de judecată în virtutea rolului său
activ, având în vedere că principiul rolului activ al instanței nu
poate fi extins până la a permite o substituire a acesteia în rolul
procesual al părților litigante.
Față
de aceste considerente Curtea, în considerarea dispozițiilor art. 312 C.
proc. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.C.I., S.C.
și B.C. împotriva sentinței civile nr. 3516 din 27 octombrie 2009 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.