ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 696/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 15 iulie 2009, reclamanții B.C.I., S.C. și B.C., au solicitat suspendarea Ordinului nr. 1472 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 2 iulie 2009. Prin sentința civilă nr. 3516 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență faptul că dispozițiile art. 581 C. proc. civ. sunt inaplicabile în litigiile de contencios administrativ, în raport cu reglementările cu caracter special cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554//2004, care impun condiții specifice de admisibilitate pentru cererea de suspendare a unui act administrativ. Î mpotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, faptul că în mod eronat prima instanță a reținut ca temei de drept pentru cererea lor dispozițiile art. 581 C. proc. civ., atâta timp cât atât în preambulul acțiunii, cât și în fondul acțiunii, au arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și față de criticile recurenților-reclamanți ca și de apărările intimatului, apreciază că soluția instanței de fond este corectă și se impune a fi menținută, în considerarea celor în continuare arătate. În raport de obiectul cererii de ordonanță președințială formulată, Înalta Curte reține că în mod judicios prima instanța a reținut că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârât, în raport de caracterul special al dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 581 C. proc.

civ. În acest sens, practica constată a Înaltei Curți a arătat că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004) ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în Codul de procedură civilă Susținerea recurenților-reclamanți că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că și-ar fi întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 581 C. proc. civ.

iar nu pe cele ale Legii nr. 554/2004, este nefondată, din examinarea cererii de chemare în judecată rezultând neîndoielnic faptul că reclamanții au înțeles să solicite suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe calea ordonanței președințiale, reglementată de dispozițiile art. 581 C. proc. civ. (fila 4 din dos de fond).

Este adevărat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanții au menționat și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 (fila 3 din dos de fond, paragraful 2 din cerere) dar simpla referire generică la aceste dispoziții legale, fără a se proceda la indicarea temeiurilor de fapt și a dovezilor privind îndeplinirea celor două condiții expres și cumulativ prevăzute de aceste dispoziții pentru suspendarea executării unui act administrativ, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, nu poate acoperi carența procedurală a acțiunii astfel promovate, carență ce nu poate fi acoperită nici de către instanța de judecată în virtutea rolului său activ, având în vedere că principiul rolului activ al instanței nu poate fi extins până la a permite o substituire a acesteia în rolul procesual al părților litigante.

Față de aceste considerente Curtea, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C.I., S.C. și B.C. împotriva sentinței civile nr. 3516 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.