ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 696/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea de ordonanță președințială înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, la data de 15 iulie 2009,

reclamanții B.C.I., S.C. și B.C., au solicitat suspendarea Ordinului

nr. 1472 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, la data de 2 iulie 2009.

Prin

sentința civilă nr. 3516 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

admițând excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță

președințială formulată de reclamanți.

Pentru

a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență faptul

că dispozițiile art. 581 C. proc. civ. sunt inaplicabile în litigiile

de contencios administrativ, în raport cu reglementările cu caracter

special cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554//2004, care impun condiții

specifice de admisibilitate pentru cererea de suspendare a unui act administrativ.

Î

mpotriva

acestei sentințe, reclamanții au formulat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, faptul

că în mod eronat prima instanță a reținut ca temei de drept

pentru cererea lor dispozițiile art. 581 C. proc. civ., atâta timp cât

atât în preambulul acțiunii, cât și în fondul acțiunii, au

arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile

Legii nr. 554/2004.

Recursul

nu este fondat.

Înalta

Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile

legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ. și

față de criticile recurenților-reclamanți ca și de

apărările intimatului, apreciază că soluția

instanței de fond este corectă și se impune a fi

menținută, în considerarea celor în continuare arătate.

În

raport de obiectul cererii de ordonanță președințială

formulată, Înalta Curte reține că în mod judicios prima

instanța a reținut că este întemeiată excepția de

inadmisibilitate a cererii, invocată de pârât, în raport de caracterul

special al dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004,

dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu

caracter general cuprinse în art. 581 C. proc. civ.

În

acest sens, practica constată a Înaltei Curți a arătat că,

în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de

ordonanță președințială ce vizează cererile de

suspendare a executării actului administrativ, justificat de

existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această

materie (art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004) ceea ce obligă la

urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de

drept comun, prevăzută în Codul de procedură civilă

Susținerea

recurenților-reclamanți că prima instanță a

reținut în mod greșit faptul că și-ar fi întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 581 C. proc. civ. iar nu pe cele ale

Legii nr. 554/2004, este nefondată, din examinarea cererii de chemare în

judecată rezultând neîndoielnic faptul că reclamanții au

înțeles să solicite suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al

Procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, pe calea ordonanței președințiale,

reglementată de dispozițiile art. 581 C. proc. civ. (fila 4 din dos

de fond).

Este

adevărat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată,

reclamanții au menționat și dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004 (fila 3 din dos de fond, paragraful 2 din cerere) dar simpla

referire generică la aceste dispoziții legale, fără a se

proceda la indicarea temeiurilor de fapt și a dovezilor privind

îndeplinirea celor două condiții expres și cumulativ

prevăzute de aceste dispoziții pentru suspendarea executării

unui act administrativ, respectiv existența cazului bine justificat

și a pagubei iminente, nu poate acoperi carența procedurală a

acțiunii astfel promovate, carență ce nu poate fi acoperită

nici de către instanța de judecată în virtutea rolului său

activ, având în vedere că principiul rolului activ al instanței nu

poate fi extins până la a permite o substituire a acesteia în rolul

procesual al părților litigante.

Față

de aceste considerente Curtea, în considerarea dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C.I., S.C.

și B.C. împotriva sentinței civile nr. 3516 din 27 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.