ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3944/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, contestatorul F.N.I. a solicitat

anularea încheierii nr. 866 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de judecătorul

delegat cu executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului Timișoara și

implicit, anularea sancțiunii disciplinare constând în suspendarea dreptului de

a primi și cumpăra bunuri pe o perioadă de o lună, aplicată de Comisia de

disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara, prin Hotărârea nr.

488 din 08 octombrie 2009.

În motivarea

contestației, deținutul F.N.I. a arătat că în mod abuziv i s-a întocmit raport

de incident și că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost

sancționat, învederând totodată că nu și-a putut formula apărarea singur,

refuzându-i-se dreptul de a fi asistat de un avocat. Totodată, deținutul a

invocat excepția de nelegalitate a Deciziei A.N.P. nr. 497/2006, precum și a

Hotărârii nr. 488 din 08 octombrie 2009 a Comisiei de disciplină constituită în

cadrul Penitenciarului Timișoara.

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 181 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, a

respins ca fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată în privința

Hotărârii nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului

Timișoara de către reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâții

Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor București

și a respins ca fiind neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată în

privința Deciziei nr. 497/2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor

București de către reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâții

Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor București.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

Hotărârea nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului

Timișoara, Curtea a observat că aceasta face obiectul dosarului nr.

26867/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, fiind atacată în procedura prevăzută

de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de

organele judiciare în cursul procesului penal.

Prin urmare, de vreme

ce această hotărâre urmează o altă procedură, dată în competența judecătoriilor

ca instanță de executare în materie penală, potrivit dispozițiilor art. 25 - 26

din Legea nr. 275/2006, instanța de fond a apreciat că devin incidente

dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

Decizia nr. 497/2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Curtea

a remarcat faptul că reclamantul nu indică în concret care anume dintre dispozițiile

acesteia încalcă prevederile Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale. Reclamantul este nemulțumit de pretinsa încălcare a

dreptului la un proces echitabil, arătând că în fața comisiei de disciplină nu

i se permite să aibă parte de apărător nici angajat și nici din oficiu, că nu

există cercetare efectivă în înțelesul și aplicarea articolelor invocate din

CEDO, respectiv camerele de filmat montate nu funcționează, aceleași persoanele

care cercetează abaterea aplică și sancțiunea, nu se respectă dreptul la

apărare, nu se audiază martori, neexistând în acest sens niciun fel de apărare

împotriva acestei proceduri.

Prin urmare, instanța

de fond a reținut că reclamantul critică o stare de fapt, declarându-se

nemulțumit de felul cum înțeleg reprezentanții Penitenciarului Timișoara să

aplice Decizia ANP nr. 497/2007, iar nu de dispozițiile Anexei la decizia

menționată, care vizează Metodologia privind procedura disciplinară aplicabilă

persoanelor private de libertate, astfel încât a apreciat că susținerile

reclamantului constituie apărări de fond care fac obiectul litigiului penal,

aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara.

De altfel, a remarcat

judecătorul fondului, principiile pe care le invocă reclamantul vizând

cercetarea efectivă și dreptul la apărare, precum și administrarea probelor,

sunt instituite la art. 1 alin. (3), 4 și 5, precum și la art. 2 alin. (3) din

Decizia ANP nr. 497/2007, astfel încât nu se poate susține că acest act

administrativ cu caracter normativ ar contraveni prevederilor art. 1, 3, 6, 13

și 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru nelegalitate

și pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive:

- s-au încălcat

prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 și art.

153 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu a fost citat la toate locurile de

detenție (Penitenciarul Gherla, Arad, Jilava, Timișoara și Rahova) unde s-a

aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;

- nu s-a ținut seama

de faptul că nu are studii juridice, iar avocatul care l-a reprezentat în fața

Judecătoriei Timișoara nu i-a susținut interesele și în fața Curții de Apel

Timișoara;

- competența de

soluționare a excepțiilor de nelegalitate invocate era aparținea Tribunalului

Arad sau Tribunalului Timișoara;

- în mod greșit

instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007 a

Administrației Naționale a Penitenciarelor București, reținând că este

criticată o stare de fapt.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu

art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția

inadmisibilității recursului invocată de intimatul Penitenciarul Timișoara,

reține că aceasta nu este fondată, față de dispozițiile art. 282

1

C.

proc. civ. și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Susținerile

recurentului privind neregularitatea citării sale și încălcării produse, în

consecință, drepturilor sale, sunt nefondate.

Înalta Curte constată

că în dosarul de fond se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a

recurentului la Penitenciarul Timișoara, în conformitate cu dispozițiile art.

90 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată,

recurentul-reclamant a fost prezent în instanță la termenul de judecată din 20

aprilie 2011, când cauza s-a soluționat în fond și a pus concluzii cu privire

la excepțiile de nelegalitate invocate.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a

recurentului-reclamant, neputându-se reține existența vreunei vătămări de

natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză.

În ceea ce privește

competența materială de soluționare a cauzei, instanța de control judiciar

reține că, față de obiectul acțiunii formulate de F.N.I., respectiv excepția de

nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007 a Administrației Naționale a

Penitenciarelor, precum și a Hotărârii nr. 488 din 08 octombrie 2009 a Comisiei

de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara, competența de

soluționare în primă instanță revine Curții de apel, care este instanța

competentă să soluționeze în fond legalitatea actelor administrative, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Nefondată este și

critica ce privește încălcarea dreptului la apărare, în sensul că, în fața

Curții de apel, nu a fost asistat sau reprezentat de un avocat, întrucât

reclamantul nu a formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în

forma reglementată de legea specială, O.U.G. nr. 51/2008.

Înalta Curte reține

ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă

a excepției de nelegalitate invocată în privința Hotărârii nr. 488/2009 a

Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timișoara și ca neîntemeiată

a excepției de nelegalitate invocată în privința Deciziei nr. 497/2007 a

Administrației Naționale a Penitenciarelor București.

Astfel, având în

vedere că Hotărârea nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul

Penitenciarului Timișoara face obiectul dosarului penal nr. 26867/325/2009 al

Judecătoriei Timișoara, în cauză devin incidente dispozițiile art. 5 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau

desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Pe de altă parte,

recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007

a Administrației Naționale a Penitenciarelor București, fără însă a indica în

concret motivele de nelegalitate pe care le consideră susceptibile a influența

soluționarea fondului în cauza dedusă judecății, pentru ca instanța să poată

verifica dacă între fondul pricinii și actul administrativ există o legătură

juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului în

procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului

administrativ.

Simpla enunțare a

normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepției de

nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt și de drept care să

determine aplicarea acestui text de lege.

Excepția de

nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ,

reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui

act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe

rol, indiferent de natura acestuia.

În mod corect

instanța de fond a remarcat că susținerile reclamantului constituie apărări de

fond și nu motive de nelegalitate, care se analizează în raport de legi sau

tratate cu forță juridică superioară.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamantul F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepția

inadmisibilității recursului.

Respinge recursul

declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 181 din 20 aprilie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.