ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3944/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, contestatorul F.N.I. a solicitat anularea încheierii nr. 866 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de judecătorul delegat cu executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului Timișoara și implicit, anularea sancțiunii disciplinare constând în suspendarea dreptului de a primi și cumpăra bunuri pe o perioadă de o lună, aplicată de Comisia de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara, prin Hotărârea nr. 488 din 08 octombrie 2009. În motivarea contestației, deținutul F.N.I. a arătat că în mod abuziv i s-a întocmit raport de incident și că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost sancționat, învederând totodată că nu și-a putut formula apărarea singur, refuzându-i-se dreptul de a fi asistat de un avocat.

Totodată, deținutul a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei A.N.P. nr. 497/2006, precum și a Hotărârii nr. 488 din 08 octombrie 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 181 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, a respins ca fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată în privința Hotărârii nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timișoara de către reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor București și a respins ca fiind neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată în privința Deciziei nr. 497/2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor București de către reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la Hotărârea nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timișoara, Curtea a observat că aceasta face obiectul dosarului nr. 26867/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, fiind atacată în procedura prevăzută de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Prin urmare, de vreme ce această hotărâre urmează o altă procedură, dată în competența judecătoriilor ca instanță de executare în materie penală, potrivit dispozițiilor art. 25 - 26 din Legea nr. 275/2006, instanța de fond a apreciat că devin incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește Decizia nr. 497/2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Curtea a remarcat faptul că reclamantul nu indică în concret care anume dintre dispozițiile acesteia încalcă prevederile Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Reclamantul este nemulțumit de pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, arătând că în fața comisiei de disciplină nu i se permite să aibă parte de apărător nici angajat și nici din oficiu, că nu există cercetare efectivă în înțelesul și aplicarea articolelor invocate din CEDO, respectiv camerele de filmat montate nu funcționează, aceleași persoanele care cercetează abaterea aplică și sancțiunea, nu se respectă dreptul la apărare, nu se audiază martori, neexistând în acest sens niciun fel de apărare împotriva acestei proceduri.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că reclamantul critică o stare de fapt, declarându-se nemulțumit de felul cum înțeleg reprezentanții Penitenciarului Timișoara să aplice Decizia ANP nr. 497/2007, iar nu de dispozițiile Anexei la decizia menționată, care vizează Metodologia privind procedura disciplinară aplicabilă persoanelor private de libertate, astfel încât a apreciat că susținerile reclamantului constituie apărări de fond care fac obiectul litigiului penal, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara.

De altfel, a remarcat judecătorul fondului, principiile pe care le invocă reclamantul vizând cercetarea efectivă și dreptul la apărare, precum și administrarea probelor, sunt instituite la art. 1 alin. (3), 4 și 5, precum și la art. 2 alin. (3) din Decizia ANP nr. 497/2007, astfel încât nu se poate susține că acest act administrativ cu caracter normativ ar contraveni prevederilor art. 1, 3, 6, 13 și 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive: - s-au încălcat prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 și art. 153 alin. (2) C. proc.

civ., deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenție (Penitenciarul Gherla, Arad, Jilava, Timișoara și Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul; - nu s-a ținut seama de faptul că nu are studii juridice, iar avocatul care l-a reprezentat în fața Judecătoriei Timișoara nu i-a susținut interesele și în fața Curții de Apel Timișoara; - competența de soluționare a excepțiilor de nelegalitate invocate era aparținea Tribunalului Arad sau Tribunalului Timișoara; - în mod greșit instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor București, reținând că este criticată o stare de fapt. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul Penitenciarul Timișoara, reține că aceasta nu este fondată, față de dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ. și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Susținerile recurentului privind neregularitatea citării sale și încălcării produse, în consecință, drepturilor sale, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că în dosarul de fond se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului la Penitenciarul Timișoara, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, recurentul-reclamant a fost prezent în instanță la termenul de judecată din 20 aprilie 2011, când cauza s-a soluționat în fond și a pus concluzii cu privire la excepțiile de nelegalitate invocate. În aceste condiții, Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se reține existența vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, instanța de control judiciar reține că, față de obiectul acțiunii formulate de F.N.I., respectiv excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și a Hotărârii nr. 488 din 08 octombrie 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara, competența de soluționare în primă instanță revine Curții de apel, care este instanța competentă să soluționeze în fond legalitatea actelor administrative, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. Nefondată este și critica ce privește încălcarea dreptului la apărare, în sensul că, în fața Curții de apel, nu a fost asistat sau reprezentat de un avocat, întrucât reclamantul nu a formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în forma reglementată de legea specială, O.U.G.

nr. 51/2008. Înalta Curte reține ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată în privința Hotărârii nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timișoara și ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate invocată în privința Deciziei nr. 497/2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor București. Astfel, având în vedere că Hotărârea nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timișoara face obiectul dosarului penal nr. 26867/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, în cauză devin incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor București, fără însă a indica în concret motivele de nelegalitate pe care le consideră susceptibile a influența soluționarea fondului în cauza dedusă judecății, pentru ca instanța să poată verifica dacă între fondul pricinii și actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ. Simpla enunțare a normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepției de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt și de drept care să determine aplicarea acestui text de lege.

Excepția de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura acestuia. În mod corect instanța de fond a remarcat că susținerile reclamantului constituie apărări de fond și nu motive de nelegalitate, care se analizează în raport de legi sau tratate cu forță juridică superioară. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge excepția inadmisibilității recursului. Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 181 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011.