ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4739/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 09 iunie 2010, sub nr. 5103/1/2010, revizuienta T.E. a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 3239 din 25 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 16177/3/2007, solicitând admiterea cererii, schimbarea în tot a deciziei atacate, respingerea recursului și menținerea deciziei nr. 809A din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a sentinței civile nr. 376 din 22 august 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

În motivarea cererii, după reiterarea situației de fapt și expunerea motivelor ce ar întemeia admiterea acțiunii în revendicare, revizuienta a susținut, în esență, că, instanța de recurs, în mod greșit, a soluționat cauza pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, deși temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituia art. 480 C. civ. și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, revizuienta a apreciat că instanța de recurs a judecat cauza ultra petit partium, încălcând art. 6 al Convenției. În drept, au fost invocate dispozițile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cererea fiind legal timbrată. Intimații T.F.T. și T.V. nu au formulat întâmpinare, în condițiile art. 326 alin. (2) C. proc.

civ., depunând concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată. Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale relevante, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 2 teza finală C. proc. civ. se raportează la nerespectarea principiului disponibilității, în ipoteza în care, instanța, admițând o cerere de chemare în judecată, depășește limitele obiective, fixate prin efectul cererii de chemare în judecată, și acordă mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Potrivit art. 129 C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Astfel, textul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. implică exigenta ca revizuienta să se raporteze la obiectul cererii de chemare în judecată, iar nu la temeiurile acesteia sau la mijloacele de apărare. În cauză, prin decizia civilă nr. 3239 din 25 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de pârâții T.F.T. și T.V.

împotriva deciziei civile nr. 809A din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a modificat-o, în sensul că a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 376 din 22 august 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, cu consecința schimbării în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată. În acest context procesual, având în vedere cauza juridică a cererii de revizuire introdusă de revizuienta T.E. - art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, instanța de recurs, prin examinarea acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun, și din perspectiva legii speciale, nu a acordat altceva decât s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut.

Astfel, deși instanța de revizuire nu are atributul de a exercita un control al deciziei pronunțate de instanța de recurs decât în limitele fixate de textul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte consideră necesar să precizeze, doar pentru argumente de rigoare, că, și în ipoteza în care partea reclamantă se prevalează de un anumit temei juridic pentru cererea cu care învestesc instanța, temei juridic ce se integrează dreptului comun, instanța de judecată, constatând că, pentru cererea dedusă judecății, există edictat un act normativ special, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, este ținută a face aplicarea normelor speciale, după ce va fi supus această chestiune dezbaterii părților, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.

Existența principiului anterior menționat, cu aplicabilitate atât în planul dreptului substanțial, cât și al celui procesual, constituie un impediment în a se recurge la normele dreptului comun, egal opozabil părților și instanței, de esența lui fiind aceea că părțile nu pot avea alegerea normelor aplicabile, potrivit ierarhiei și priorităților normelor juridice ce operează într-un stat de drept. În acest sens, instanței nu îi este permis a ignora existența actului normativ special ce se suprapune dreptului comun pentru reglementarea unui anumit tip de relații sociale, disciplinate juridic prin adoptarea unei legi speciale; instanța este autoritatea ce aplică legea, iar adoptarea unui act normativ special este o chestiune de opțiune a legislativului, ce nu poate fi cenzurată în procesul de aplicare a legii, fără a interfera cu autoritatea legiuitoare, ceea ce ar contraveni principiului separației puterilor în stat.

Or, promovând cererea de revendicare a imobilului, în temeiului dreptului comun - art. 480 C. civ., reclamanta a urmărit aceeași finalitate ca cea proprie procedurii prealabile, obligatorii, instituite de legea specială, Legea nr. 10/2001, anume restituirea în natură sau prin echivalent a acestui imobil, astfel încât analizarea cererii din perspectiva legii speciale nu echivalează cu pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) sau cu acordarea a mai mult decât s-a cerut (plus petita), pentru a atrage revizuirea deciziei instanței de recurs. Mai mult, instanța constată că, prin motivele de revizuire expuse, revizuienta invocă veritabile temeiuri de fond, care, în opinia sa, ar determina admiterea acțiunii în revendicare și critică hotărârea instanței de recurs din unghiul acestor motive, iar nu din cel care ar justifica promovarea unei cereri de revizuire, în sensul art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., declanșând un adevărat recurs la recurs. În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel deghizat, prin care să se obțină o rejudecare a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (cauzele Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008). Astfel, redeschiderea procedurilor nu poate fi admisă decât în cazul existentei unor circumstanțe excepționale și de substanță, cu păstrarea unui just echilibru al intereselor părților implicate în cauză, circumstanțe care nu se regăsesc în cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu este incident motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienta T.E. împotriva deciziei civile nr. 3239 din 25 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Înalta Curte o va obliga pe revizuienta T.E. la 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații T.F.T. și T.V., cheltuieli reduse în raport de criteriul complexității cauzei, impus de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 3239 din 25 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuienta T.E. Obligă pe revizuienta T.E. la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimații T.F.T. și T.V., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2011.