ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4370/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie

2009 pe rolul Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamantul H.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, obligarea acestuia să-i răspundă punctual la

toate solicitările făcute prin sesizarea sa din 08 martie 2009, prin care aducea

la cunoștință organului administrativ central o serie de situații de fapt,

ce impuneau emiterea de pârât a unui răspuns ferm, de natură a clarifica aceste

situații.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că este angajat al Inspectoratului de Poliție Județean

Iași, ca ofițer în cadrul Serviciului Ordine Publică.

Constatând o serie de

nereguli ale echipei manageriale, reclamantul a făcut o serie de sesizări cu scopul

efectuării, de cei în drept, a unor verificări privind respectarea cadrului dispozițional

intern în acordarea primelor și indemnizațiilor de merit și a altor drepturi

bănești.

Arată, de asemenea, reclamantul

că a sesizat și modalitatea deficitară din activitatea de cercetare prealabilă

dispusă de Inspectoratului de Politie Județean Iași în procedura aplicării

sancțiunilor disciplinare polițiștilor, modalitatea defectuoasă de relaționare dintre

conducerea instituției și subordonați, neîndeplinirea sarcinilor manageriale

de ofițerii din conducerea inspectoratului, precum și luarea unor decizii discreționare

privind cariera polițiștilor, inclusiv în ce privește evaluarea activității

sale profesionale.

Deși a atașat demersurilor

sale, formulate în temeiul Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 27/2002, documentele

doveditoare, pârâtul i-a răspuns abia după trei luni, fără însă a răspunde în mod

clar celor sesizate, ci a încercat inducerea sa în eroare prin afirmații evazive,

ce nu lămuresc situația de fapt.

Reclamantul și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile O.G. nr. 27/2002 și ale Legii nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 02 septembrie 2009, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale

a Tribunalului Iași față de calitatea sa de autoritate publică centrală, iar

pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

A susținut pârâtul

că, în urma sesizării reclamantului, au fost efectuate verificări al căror rezultat

a fost comunicat reclamantului prin adresa din 11 iunie 2009, depusă la dosarul

cauzei.

A arătat pârâtul că obiectul

cererii reclamantului nu este comunicarea de informații publice, în sensul Legii

nr. 544/2001, ci doar efectuarea de verificări, iar nemulțumirea reclamantului

privind răspunsul la petiția sa nu face admisibilă acțiunea de față, din moment

ce Corpul de control a acționat în limitele competențelor atribuite prin

art. 3 din O.U.G. nr. 30/2007, coroborate cu art. 24 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 340/2004, cu modificările ulterioare.

Prin sentința civilă

nr. 593/CA, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței sale materiale și

a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 03 decembrie

2009, reclamantul a depus la dosar precizări la întâmpinarea pârâtului, criticând,

în esență, susținerile acestuia referitor la modul în care a fost soluționată

petiția sa, arătând că răspunsul din 11 iunie 2009 este nesatisfăcător și neconform

legii pentru vicii de fond și de formă și arătând că în cauză nu a fost respectat

termenul legal pentru efectuarea de verificări.

Reclamantul a susținut

că, în virtutea dreptului său constituțional la petiționare, prevăzut de art. 51

din Constituție, se impune admiterea acțiunii sale, întrucât nu i s-a răspuns

nici la punctul din raportul său din 02 mai 2009 prin care solicita ca pârâtul să

se pronunțe asupra corectitudinii dispunerii de către Direcția Inspecție Internă

a I.G.P.R a unei măsuri de evaluare a activității sale profesionale, măsură

ce se constituie ca abuz la adresa sa, acest demers fiind de natură a-i vătăma interesul

său legitim.

Prin sentința civilă

nr. 21/CA

din data de 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul H.C.

ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că art. 8 din O.G. nr. 27/2002 obligă autoritatea publică a răspunde

petiționarului „indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă”, obligație

îndeplinită în cauză de pârâtă, prin adresa sa din 11 iunie 2009, prin care îl informează

pe petent - generic - asupra faptului că cele sesizate prin petițiile sale, referitor

la acte și fapte privind conduita șefilor și colegilor reclamantului,

au fost verificate, dar că cele reclamate s-au dovedit a fi lipsite de „veridicitate”,

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor neavând obligația

de a-și justifica „punctual”, în raport cu reclamantul, ca angajat al instituției

subordonate acestuia, Inspectoratul de Politie Județean Iași, modul în

care organul administrativ central apreciază activitatea celorlalți angajați

ai Inspectoratului de Politie Județean Iași, inclusiv a echipei manageriale.

Cât privește măsura luată

în legătură directă cu reclamantul, respectiv cea de evaluare a activității

sale profesionale, dispusă de I.G.P.R - Direcția Inspecție Internă, și

cu privire la care reclamantul susține că nu ar fi primit un răspuns la petiția

sa, ce viza „corectitudinea” unei astfel de măsuri, Curtea reține că un astfel de

răspuns excede procedurii prevăzute de O.G. nr. 27/2002, reclamantul având deschisă

procedura prevăzută de dreptul comun în eventualitatea existenței unei vătămări

concrete a unui drept al său recunoscut prin lege, cu ocazia derulării procedurii

de evaluare a activității sale profesionale, a cărei supraveghere intră în atribuțiile

legale ale angajatorului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul H.C., solicitând modificarea ei în sensul admiterii

acțiunii sale.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt

și a apreciat eronat materialul probator depus în cauză, fără să ia măsuri

în vederea completării acestuia.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., fată de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

și urmează a-l respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit dispozițiilor

O.G. nr. 27/2002, petiția este definită ca „cererea, reclamația, sesizarea

sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean

sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor

publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor

și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale,

societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome,

denumite în continuare autorități și instituții publice.”

Legea instituie

în sarcina autorităților publice obligația corelativă dreptului cetățeanului

de a formula și adresa petiții, și anume obligația de a comunica acestuia

răspunsul în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției,

indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

În speță

se constată că, prin adresa din 11 iunie 2009, intimatul-pârât Ministerul Administrației

și Internelor a răspuns recurentului atât la petiția care face obiectul acestei

cauze, cât și la petițiile ulterioare (din 10 martie 2009, 28 aprilie 2009, 02

mai 2009), la care face referire recurentul în înscrisurile depuse la dosarul cauzei,

recurentul admițând că unele din aceste petiții reprezintă reveniri sau completări

la petiția inițială.

Analizând conținutul petițiilor

depuse de către recurent la dosarul de fond și al răspunsului formulat în cauză

de către intimatul-pârât

Ministerul Administrației și Internelor, față de faptul că recurentul

însuși recunoaște că a fost audiat în data de 29 aprilie 2009

în legătură cu aspectele

sesizate, Înalta Curte constată că intimatul-pârât

Ministerul

Administrației și Internelor a acționat în conformitate cu dispozițiile legale

ce reglementează competențele sale, cu respectarea drepturilor terțelor persoane

la care se face referire în petițiile recurentului-reclamant.

Înalta Curte arată că

solicitarea recurentului-reclamant de a se da un anumit curs sau soluție petiției

sale, precum și pretinderea unui anumit comportament din partea autorității

publice, excede cadrului legal instituit de O.G. nr. 27/2002, atribuțiilor

și competențelor legale conferite în acest sens autorităților publice.

Înalta Curte subliniază

că luarea unei anumite măsuri în materie disciplinară sau a exercitării atribuțiilor

de control este circumscrisă dreptului discreționar de apreciere al autorității

publice competente, drept ce nu poate fi supus cenzurii instanței de judecată

în situația inacțiunii autorității publice, ci numai în cazul în care

aceasta acționează cu exces de putere.

Și în această situație,

dreptul la acțiune ar aparține persoanelor afectate în mod direct și

nemijlocit de măsura luată.

În concluzie, în prezenta

cauză nu se poate reține vătămarea de către intimatul-pârât al dreptului recurentului-reclamant

la petiționare.

Înalta Curte reține că,

în situația în care recurentul-reclamant se consideră vătămat în mod direct

într-un alt drept al său sau interes legitim de comportamentul, măsurile luate sau

actele emise de către autoritățile publice intimate, acesta are deschisă calea

prevăzută de dispozițiile legale în materie.

În aceste condiții,

față de cele arătate mai sus și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge r

ecursul formulat de recurentul

H.C. împotriva sentinței civile nr. 21/CA din data de 25 ianuarie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.