ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4370/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul H.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, obligarea acestuia să-i răspundă punctual la toate solicitările făcute prin sesizarea sa din 08 martie 2009, prin care aducea la cunoștință organului administrativ central o serie de situații de fapt, ce impuneau emiterea de pârât a unui răspuns ferm, de natură a clarifica aceste situații. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că este angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, ca ofițer în cadrul Serviciului Ordine Publică.

Constatând o serie de nereguli ale echipei manageriale, reclamantul a făcut o serie de sesizări cu scopul efectuării, de cei în drept, a unor verificări privind respectarea cadrului dispozițional intern în acordarea primelor și indemnizațiilor de merit și a altor drepturi bănești. Arată, de asemenea, reclamantul că a sesizat și modalitatea deficitară din activitatea de cercetare prealabilă dispusă de Inspectoratului de Politie Județean Iași în procedura aplicării sancțiunilor disciplinare polițiștilor, modalitatea defectuoasă de relaționare dintre conducerea instituției și subordonați, neîndeplinirea sarcinilor manageriale de ofițerii din conducerea inspectoratului, precum și luarea unor decizii discreționare privind cariera polițiștilor, inclusiv în ce privește evaluarea activității sale profesionale.

Deși a atașat demersurilor sale, formulate în temeiul Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 27/2002, documentele doveditoare, pârâtul i-a răspuns abia după trei luni, fără însă a răspunde în mod clar celor sesizate, ci a încercat inducerea sa în eroare prin afirmații evazive, ce nu lămuresc situația de fapt. Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile O.G. nr. 27/2002 și ale Legii nr. 554/2004. Prin întâmpinarea formulată la data de 02 septembrie 2009, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași față de calitatea sa de autoritate publică centrală, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată. A susținut pârâtul că, în urma sesizării reclamantului, au fost efectuate verificări al căror rezultat a fost comunicat reclamantului prin adresa din 11 iunie 2009, depusă la dosarul cauzei.

A arătat pârâtul că obiectul cererii reclamantului nu este comunicarea de informații publice, în sensul Legii nr. 544/2001, ci doar efectuarea de verificări, iar nemulțumirea reclamantului privind răspunsul la petiția sa nu face admisibilă acțiunea de față, din moment ce Corpul de control a acționat în limitele competențelor atribuite prin art. 3 din O.U.G. nr. 30/2007, coroborate cu art. 24 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 340/2004, cu modificările ulterioare. Prin sentința civilă nr. 593/CA, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 03 decembrie 2009, reclamantul a depus la dosar precizări la întâmpinarea pârâtului, criticând, în esență, susținerile acestuia referitor la modul în care a fost soluționată petiția sa, arătând că răspunsul din 11 iunie 2009 este nesatisfăcător și neconform legii pentru vicii de fond și de formă și arătând că în cauză nu a fost respectat termenul legal pentru efectuarea de verificări. Reclamantul a susținut că, în virtutea dreptului său constituțional la petiționare, prevăzut de art. 51 din Constituție, se impune admiterea acțiunii sale, întrucât nu i s-a răspuns nici la punctul din raportul său din 02 mai 2009 prin care solicita ca pârâtul să se pronunțe asupra corectitudinii dispunerii de către Direcția Inspecție Internă a I.G.P.R a unei măsuri de evaluare a activității sale profesionale, măsură ce se constituie ca abuz la adresa sa, acest demers fiind de natură a-i vătăma interesul său legitim.

Prin sentința civilă nr. 21/CA din data de 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul H.C. ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că art. 8 din O.G.

nr. 27/2002 obligă autoritatea publică a răspunde petiționarului „indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă”, obligație îndeplinită în cauză de pârâtă, prin adresa sa din 11 iunie 2009, prin care îl informează pe petent - generic - asupra faptului că cele sesizate prin petițiile sale, referitor la acte și fapte privind conduita șefilor și colegilor reclamantului, au fost verificate, dar că cele reclamate s-au dovedit a fi lipsite de „veridicitate”, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor neavând obligația de a-și justifica „punctual”, în raport cu reclamantul, ca angajat al instituției subordonate acestuia, Inspectoratul de Politie Județean Iași, modul în care organul administrativ central apreciază activitatea celorlalți angajați ai Inspectoratului de Politie Județean Iași, inclusiv a echipei manageriale.

Cât privește măsura luată în legătură directă cu reclamantul, respectiv cea de evaluare a activității sale profesionale, dispusă de I.G.P.R - Direcția Inspecție Internă, și cu privire la care reclamantul susține că nu ar fi primit un răspuns la petiția sa, ce viza „corectitudinea” unei astfel de măsuri, Curtea reține că un astfel de răspuns excede procedurii prevăzute de O.G. nr. 27/2002, reclamantul având deschisă procedura prevăzută de dreptul comun în eventualitatea existenței unei vătămări concrete a unui drept al său recunoscut prin lege, cu ocazia derulării procedurii de evaluare a activității sale profesionale, a cărei supraveghere intră în atribuțiile legale ale angajatorului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H.C., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii sale.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt și a apreciat eronat materialul probator depus în cauză, fără să ia măsuri în vederea completării acestuia. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., fată de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Potrivit dispozițiilor O.G.

nr. 27/2002, petiția este definită ca „cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.” Legea instituie în sarcina autorităților publice obligația corelativă dreptului cetățeanului de a formula și adresa petiții, și anume obligația de a comunica acestuia răspunsul în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

În speță se constată că, prin adresa din 11 iunie 2009, intimatul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a răspuns recurentului atât la petiția care face obiectul acestei cauze, cât și la petițiile ulterioare (din 10 martie 2009, 28 aprilie 2009, 02 mai 2009), la care face referire recurentul în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurentul admițând că unele din aceste petiții reprezintă reveniri sau completări la petiția inițială.

Analizând conținutul petițiilor depuse de către recurent la dosarul de fond și al răspunsului formulat în cauză de către intimatul-pârât Ministerul Administrației și Internelor, față de faptul că recurentul însuși recunoaște că a fost audiat în data de 29 aprilie 2009 în legătură cu aspectele sesizate, Înalta Curte constată că intimatul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a acționat în conformitate cu dispozițiile legale ce reglementează competențele sale, cu respectarea drepturilor terțelor persoane la care se face referire în petițiile recurentului-reclamant. Înalta Curte arată că solicitarea recurentului-reclamant de a se da un anumit curs sau soluție petiției sale, precum și pretinderea unui anumit comportament din partea autorității publice, excede cadrului legal instituit de O.G.

nr. 27/2002, atribuțiilor și competențelor legale conferite în acest sens autorităților publice. Înalta Curte subliniază că luarea unei anumite măsuri în materie disciplinară sau a exercitării atribuțiilor de control este circumscrisă dreptului discreționar de apreciere al autorității publice competente, drept ce nu poate fi supus cenzurii instanței de judecată în situația inacțiunii autorității publice, ci numai în cazul în care aceasta acționează cu exces de putere. Și în această situație, dreptul la acțiune ar aparține persoanelor afectate în mod direct și nemijlocit de măsura luată. În concluzie, în prezenta cauză nu se poate reține vătămarea de către intimatul-pârât al dreptului recurentului-reclamant la petiționare.

Înalta Curte reține că, în situația în care recurentul-reclamant se consideră vătămat în mod direct într-un alt drept al său sau interes legitim de comportamentul, măsurile luate sau actele emise de către autoritățile publice intimate, acesta are deschisă calea prevăzută de dispozițiile legale în materie. În aceste condiții, față de cele arătate mai sus și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge r ecursul formulat de recurentul H.C. împotriva sentinței civile nr. 21/CA din data de 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.