ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5471/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5471/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare

în judecată completată la 21 septembrie 2009, înregistrată pe rolul Curții de Apel

Iași la nr. 131/45/2010, ca urmare a declinării competenței de către Tribunalul

Vaslui, prin sentința nr. 43/CA din 25 ianuarie 2010, reclamantul P.M. a chemat

în judecată pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui și Ministerul Administrației

și Internelor, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

încadrarea sa în categoria profesională A, a corpului ofițerilor de poliție, ulterior

urmând să-i fie echivalat gradul profesional corespunzător pregătirii și studiilor

superioare absolvite și să-i fie plătite drepturilor salariale corespunzătoare gradului

profesional de ofițer, de la data la care avea acest drept și până la data încadrării

în corpul ofițerilor, restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea

situației create prin discriminare și obligarea pârâților la plata sumei de 50.000

RON, cu titlu de daune morale.

de drept care au stat la baza formulării acțiunii.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a absolvit Școala de agenți poliție Câmpina în 1993, că

a fost încadrat ca adjunct, iar apoi șef de post la diferite posturi de poliție,

în 2007 la Poienești, iar în anul 2005 a absolvit Facultatea de Științe Juridice

- specializarea Drept, din cadrul Universității Iași și a obținut diploma de licență

la Universitatea din Alba Iulia.

A învederat petiționarul

că din coroborarea dispozițiilor art. 73 alin. (7) și art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 360/2002 rezultă că are dreptul să fie încadrat fără vreo altă formalitate în

corpul ofițerilor de poliție, în grad profesional corespunzător, în acest sens fiind

și practica judiciară în materie.

În susținerea cererii,

reclamantul a invocat existența discriminării față de absolvenții Facultății de

Drept din cadrul Academiei de Poliție, curs frecvență redusă, care au beneficiat

de posturi privilegiate în cadrul instituției, au susținut examenul de promovare

în corpul ofițerilor, separat de ceilalți absolvenți ai facultăților de drept, iar

numărul posturilor scoase la concurs a fost identic cu numărul participanților din

cadrul Academiei.

Reclamantul a mai arătat

că a participat la două concursuri de promovare, în anii 2006 și 2007, obținând

la primul nota 8,20, iar la al doilea 7,50 și că unul din colegii care a participat

la concursul din anul 2007 a fost promovat doar pe bază de raport, așa cum a solicitat

și el.

Prin precizările depuse

la dosarul Tribunalului Vaslui la data de 04 martie 2009, reclamantul a susținut

că a solicitat promovarea în corpul ofițerilor de poliție pe baza notelor obținute

la concursurile la care a participat, iar nu din oficiu, că a fost discriminat în

raport cu colegii săi E.S. și N.I., care au fost promovați pe bază de raport în

baza notelor obținute la concursul din anul 2006, pe posturi care nu au fost scoase

la concurs. A mai arătat reclamantul că ar fi trebuit să fie promovat pe un post

de ofițer pe linie judiciară la Bârlad, scos la concurs și rămas vacant.

Prin alte precizări depuse

la dosar la data de 09 decembrie 2009, reclamantul a arătat că este îndreptățit

să fie promovat în temeiul art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1) și (2) și art. 59

alin. (1) din Legea nr. 188/1999, acesta fiind singurul act normativ în vigoare

care reglementa cariera polițistului.

de pârât.

Prin întâmpinare, pârâtul

Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui a invocat excepția necompetenței materiale

a Tribunalului Vaslui și a lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu

are prerogativa de a acorda gradele profesionale în corpul ofițerilor de poliție,

nefiind implicat în raportul juridic dedus judecății.

S-a mai susținut, în subsidiar,

că că acțiunea este neîntemeiată, nu există nicio discriminare în privința reclamantului,

invocându-se hotărârea nr. 142 din 13 februarie 2008 a Consiliului de Combatere

a Discriminării.

Pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului

și a tardivității acțiunii, arătând că, față de data la care reclamantul a absolvit

Facultatea de Științe Juridice și data la care a introdus acțiunea, a fost depășit

termenul prevăzut de lege pentru introducerea cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, Ministerul

Administrației și Internelor a susținut că legislația în vigoare prevede obligația

sa de a promova în corpul ofițerilor, agenții de poliție absolvenți ai instituțiilor

de învățământ superior de lungă sau scurtă durată, întrucât agenții de poliție cu

studii superioare au doar dreptul prevăzut de art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002,

de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante.

Ministerul a mai arătat

că ofițerii de poliție nu provin, ci „pot proveni” din rândul agenților de poliție

absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă

sau scurtă durată ale ministerului sau ai altor instituții de învățământ superior,

cu profil corespunzător specialităților necesare poliției.

Tribunalul Vaslui, prin

sentința nr. 43/CA din 25 ianuarie 2010, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, unde s-a format Dosarul cu nr. 131/45/2010.

Printr-un punct de vedere

depus la dosarul Curții de Apel Iași, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că, prin Deciziile nr. 818-821/2008,

Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde

înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea

unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să

le înlocuiască prin norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în

alte acte normative, iar prezenta cauză se încadrează în situația analizată de Curtea

Constituțională.

de fond.

Prin sentința nr. 138/CA

din 31 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția tardivității acțiunii, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant.

de drept care au format convingerea instanței de fond.

Pentru a pronunța soluția

de respinge a excepției tardivității acțiunii, instanța a reținut următoarele:

Prin raportul din 19

noiembrie 2007, reclamantul-agent de poliție și absolvent din anul 2005 al Facultății

de Științe Juridice, specializarea Drept, din cadrul Universității Iași, licențiat

în drept, a solicitat pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui să

îl promoveze în corpul ofițerilor de poliție, în temeiul dispozițiilor art. 73

alin. (7) din Legea nr. 360/2002 și art. 78 alin. (1) din același act normativ coroborat

cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Prin adresa din 18

decembrie 2007, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui i-a comunicat reclamantului,

la data de 20 decembrie 2007, punctul său de vedere referitor la solicitarea de

promovare în corpul ofițerilor, iar reclamantul, nemulțumit de răspunsul primit,

a formulat cerere de chemare în judecată la data de 15 decembrie 2008.

A reținut instanța că

termenul de un an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, calculat de la data

de 20 decembrie 2007, când reclamantul a primit răspunsul pârâtului referitor la

refuzul de a-l promova în corpul ofițerilor s-a împlinit [ca urmare a prelungirii

lui potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ.] la data de 22 decembrie 2008, ulterior

datei la care reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată.

S-a constatat că pârâtul

Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui are calitate procesuală pasivă, deoarece

acestei instituții îi revine obligația de plată a drepturilor salariale aferente

gradului profesional de ofițer, solicitate de reclamant prin acțiunea introductivă.

În motivarea soluției

de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, Curtea de apel a apreciat

că cele reținute prin Deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008,

nr. 820/2008 și nr. 821/2008 nu pot fi interpretate în sensul că persoanelor interesate

li s-a restrâns dreptul de acces la justiție.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

În raport cu dispozițiile

art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data de 19

noiembrie 2007, când reclamantul a solicitat promovarea în corpul ofițerilor, trecerea

agenților de poliție care au absolvit studii superioare de lungă durată cu diplomă

de licență sau echivalentă ori studii superioare de scurtă durată cu diplomă sau

echivalentă, în corpul ofițerilor de poliție nu se face de drept, ci în cadrul stabilit

de Legea nr. 360/2002, prin concurs.

Din înscrisurile aflate

la dosarul cauzei reiese că reclamantul a participat la două concursuri, în anii

2006 și 2007, însă nu a reușit să ocupe nici un post, posturile vacante fiind ocupate

de candidați cu note mai mari.

Susținerile reclamantului

privind modalitatea promovării colegilor săi, E.S. și N.I., nu au fost examinate,

deoarece instanța nu a fost învestită cu verificarea legalității actelor administrative

prin care cei doi au fost promovați, ci cu cererea privind trecerea reclamantului

în corpul ofițerilor de poliție, în baza art. 73 alin. (7) și art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 360/2002 și a rezultatelor pe care le-a obținut la concursurile din

2006 și 2007, or, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Instanța a reținut că

în cauză nu sunt incidente prevederile art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1) și

(2) și art. 59 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare în octombrie

2006, înlăturând afiirmațiile reclamantului în acest sens, întrucât, potrivit

art. 5 alin. (1) lit. f) și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, polițiștii

sunt funcționari publici cu statut special, reglementat prin Legea nr. 360/2002.

În ceea ce privește discriminarea

invocată de reclamant, Curtea de apel a reținut că nu pot fi primite argumentele

invocate de reclamant, deoarece acesta nu se află în situația absolvenților Facultății

de Drept din cadrul Academiei de Poliție cărora li se acordă gradul profesional

de subinspector de poliție, în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002,

ci în cea reglementată de dispozițiile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002.

În raport cu Deciziile

Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008,

instanța a reținut că nu poate să lipsească de eficiență juridică dispozițiile

art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 și să îl includă și pe reclamant în sfera

de aplicare a prevederilor art. 21 alin. (3), care vizează altă categorie de persoane,

din care acesta nu face parte.

II. Recursurile părților.

Împotriva sentinței

nr. 138/CA din 31 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul P.M. și pârâtul Inspectoratul

de Poliție al Județului Vaslui.

P.M.

Recurentul reclamant P.M.

a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că prima instanță

a judecat procesul fără a cerceta fondul, iar modificarea hotărârii nu este posibilă

fără administrarea unor noi probatorii cu înscrisuri.

Recurentul a arătat că

în lipsa deciziilor/ordinelor de numire a numiților N.I. și E.S. în posturi de ofițeri

poliție (contracandidații săi la concursul din 12 octombrie 2006) nu poate fi cercetat

fondul cauzei.

S-a învederat că este

nelegală motivarea instanței cum că nu a fost învestită cu verificarea actelor administrative

prin care cei doi au fost promovați, deoarece, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, instanța de judecată e competentă să se pronunțe și asupra legalității

actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus

judecății, iar recurentul-reclamant a solicitat depunerea respectivelor înscrisuri

la dosar, întrucât astfel se putea dovedi că cei doi au fost numiți în posturi care

nu au fost scoase la concurs.

Recurentul a susținut

că nu s-a motivat discriminarea invocată de el cu privire la numitul E.S., care

a obținut aceeași notă la concursul din 12 octombrie 2006, însă deși a fost respins,

ca și recurentul, totuși a fost promovat ulterior concursului, cu încălcarea procedurii

reglementată de Legea nr. 360/2002, și Ordinele Ministrului Administrației și Internelor

nr. 300/2004 și nr. 588/2005.

O altă critică privește

concluzia pretins greșită a instanței de fond privind neîndeplinirea condițiilor

legale pentru completarea Legii nr. 360/2002 cu prevederile Legii nr. 188/2006 în

vigoare în octombrie 2006, când a avut loc concursul.

În susținerea acestei

opinii, s-a arătat că în lipsa reglementării carierei polițiștilor, a modalității

de susține a concursului de promovare în funcții superioare, în cuprinsul Legii

nr. 360/2002, erau aplicabile acestui domeniu dispozițiile Legii nr. 188/2006 privind

Statutul funcționarului public, la care se face trimitere prin art. 78 alin.

(1) din Legea nr. 360/2002 și nicidecum Ordinele Ministrului Administrației și Internelor

nr. 300/2004 și 588/2005 a căror inexistență a invocat-o recurentul (întrucât nu

au fost publicate în M.Of.), dar instanța nu a analizat acest aspect.

Ultimul motiv de recurs

privește motivarea eronată a primei instanțe privind imposibilitatea pretins greșit

invocată în hotărâre, de a lipsi de eficiență prevederile art. 73 alin. (7) din

Legea nr. 360/2002, față de Deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și

821, ceea ce dovedește că nu s-a dorit cercetarea fondului cauzei și descoperirea

ilegalităților.

Ulterior, la 26

noiembrie 2010 recurentul a depus la dosar concluzii scrise în care a structurat

altfel motivele de recurs prezentate anterior și a invocat și alte critici noi,

care, nevizând motive de ordine publică, nu mai pot fi cercetate, deoarece s-au

formulat peste termenul legal de motivare a recursului,de 15 zile de la comunicarea

hotararii, prevăzut de art. 302 C. proc. civ., sentința atacată fiind comunicată

recurentului-reclamant la data de 12 iulie 2010, după cum rezultă din dovada comunicării

de la dosar fond.

pârâtul Inspectoratul Județean de Poliției Vaslui.

Recurentul-pârât Inspectoratul

Județean de Poliției Vaslui a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie, arătând că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității

sale procesuale pasive, cu privire la capătul principal de cerere din acțiunea introductivă,

care vizează încadrarea petiționarului P.M., agent de poliție absolvent al unei

instituții de învățământ superior, în categoria profesională A, a ofițerilor de

poliție, măsură care intră în competența și atribuțiile Inspectoratului General

al Poliției Române și a Ministrului de resort, conform art. 15 din Legea nr.

360/2002.

Recurentul a învederat

că are atribuții și, pe cale de consecință, calitate procesuală pasivă, numai cu

privire la solicitarea reclamantului de a i se plăti drepturile bănești corespunzătoare

gradului profesional de ofițer.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii primului capăt

de cerere, față de recurentul-pârât, pentru lipsa capacității procesuale pasive

a acestuia.

Recurenul pârât Inspectoratul

Județean de Poliție Vaslui a depus la dosar hotărârea nr. 222 din 08 septembrie

2010 pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării.

II. Considerentele instanței

de recurs.

Analizând sentința criticată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont și de dispozițiile art. 403

1

C. proc. civ., precum și sub toate aspectele, Curtea constată următoarele:

reclamantului P.M.

Prima critică formulată

de recurent, care privește necercetarea fondului cauzei deduse judecății, în lipsa

ordinelor/deciziilor de numire în posturile de ofițer poliție a contracandidaților

săi la concursul din 12 octombrie 2006 - N.I. și E.S., este nefondată.

Curtea de Apel Iași a

analizat susținerile, argumentele și probatoriul administrat în cauză prin prisma

dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorii se pronunță

numai asupra cererilor cu care au fost învestiți.

În speță, obiectul acțiunii

de contencios administrativ cu care recurentul a învestit instanța l-a constituit

obligarea intimatului-pârât Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui la încadrarea

recurentului în categoria profesională A – corpul ofițerilor de poliție, cu echivalarea

gradului profesional, potrivit studiilor absolvite în 2005 – Facultatea de Drept

din cadrul Universității Iași, cu plata drepturilor bănești corespunzătoare gradului

profesional de ofițer și înlăturarea situației discriminatoriii create, acțiunea

fiind completă la 21 septembrie 2009 cu un capăt de cerere vizând acordarea unor

daune morale în valoare de 50.000 RON.

În lipsa unei solicitări

exprese a recurentului-reclamant, Curtea de Apel Iași nu-și putea extinde controlul

de legalitatea asupra unor acte administrative individuale pentru care nu a fost

învestită (ordinele/deciziile de numire în postul de ofițeri superiori a altor persoane)

deoarece s-ar fi încălcat dreptul de dispoziție al recurentului exercitat prin formularea

cererii de chemare în judecată și prevederile imperative ale art. 129 alin. (6)

C. proc. civ., care limitează controlul judecătoresc numai asupra cererilor expres

formulate de părți.

Ordinele/deciziile de

numire în posturile de ofițeri superiori a lui N.I. și E.S. - contracandidații recurentului

la examenul din 12 decembrie 2006 sunt acte administrative individuale, conform

art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ și nu „operațiuni materiale”

în sensul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocat de recurent, acestea

semnificând operațiuni premergătoare, pregătitoare emiterii unui act juridic, care,

de regulă, nu produc prin ele însele efecte juridice, decât în condițiile și cazurile

expres prevăzute de lege, iar depunerea acestor înscrisuri la dosarul cauzei era

inutilă, în condițiile în care nu s-a solicitat anularea acestor acte administrative.

De altfel, prima instanța

a analizat judicios probele administrate în cauză, din care rezultă că nu este vorba

de un „refuz nejustificat” al intimatului de a promova recurentul în postul de ofițer

superior clasa A, ca urmare a absolvirii cursurilor de învățământ superior, deoarece,

potrivit art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,

așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, „agenții de poliție care au absolvit

cursuri superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor

de ofițeri vacante, în condițiile prezentei legi”.

Prin urmare, absolvirea

studiilor de învățământ superior, conferă agenților de poliție vocația de a ocupa

un post de ofițer, categoria A, conform art. 14 din Legea nr. 360/2002, prin promovarea

examenului organizat pentru ocuparea acestor posturi, dacă sunt îndeplinite și celelalte

condiții prevăzute de lege, în acest sens fiind și dispozițiile art. 2 din Legea

nr. 360/2002, precum și art. 49 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrției

și Internelor nr. 300/2004, care enumeră cerințele ce trebuie îndeplinite de către

acei agenți de poliție care au absolvit studii superioare, pentru a participa la

concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante.

Recurentul-reclamant a

participat atât la concursul de trecere în categoria ofițerilor de poliție a unor

absolvenți de studii superioare organizat în cadrul Inspectoratul General al Poliției

Române la 08 septembrie 2006, când nu a fost admis nici un candidat, dar și la concursul

din 12 octombrie 2006.

Înscrierea candidaților

și centralizarea mediilor obținute s-a făcut potrivit specializării pentru care

au optat, așa cum rezultă din anunțul concursului din 26 iulie 2006 și procesul-verbal

încheiat de comisia de concurs la 12 octombrie 2006.

Astfel, din tabelul nominal

cu rezultatul obținut la testul scris reiese că pentru cele două posturi de la specializarea

„Investigații criminale” au concurat 6 candidați, primii admiși fiind A.G. cu media

9,40 și N.I. cu media 8,80, pe locul 3 figurând D.C.S., care a obținut aceeași medie

cu recurentul P.M. - 8,20, aflat pe locul 4 în tabelul centralizator.

Pentru cele două posturi

scoase la concurs pentru „ordine publică” au concurat 14 candidați, primii clasați

fiind P.P. - 9,70 și M.M. - media 9,10, pe locul 3 figurând E.S. cu media 8,80,

acesta din urmă fiind respins la examen, ca urmare a inexistenței unui post vacant

și pentru acest concurent.

Urmare a deblocării a

350 posturi în scopul reducerii deficitului de personal în structurile Inspectoratului

General de Poliție, cu adresa din 14 noiembrie 2006 pârâtul Inspectoratul General

de Poliție – Direcția Management Resurse Umane a comunicat pârâtului Inspectoratul

Județean de Poliție Vaslui suplimentarea unui post de ofițer poliție, în care a

fost promovat numitul E.S. – agentul care la concursul din 12 octombrie 2006 a fost

respins, cu media cea mai mare obținută în urma examenului – 8,80, medie superioară

celei obținute de recurent - 8,20, fiind nefondate susținerile recurentului privind

promovarea preferențială și lipsită de transparență a contracandidaților săi, din

moment ce aceștia au obținut medii mai mari (media reprezentând criteriul obiectiv

de departajare în cazul unui examen), iar candidatul care a obținut aceeași medie

cu recurentul nu a contestat modalitatea de promovare.

Susținerea privind pretinsa

discriminare între recurent și numitul E.S., urmează a fi înlăturată, deoarece nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2002, cei doi agenți

participând la același concurs de promovare în funcția de ofițer de poliție, la

care recurentul a obținut o medie mai mică decât contracandidatul său, promovat

după concurs, cu ocazia suplimentării posturilor în cadrul Inspectoratului

Județean de Poliție Vaslui, nefiind vorba de un tratament preferențial sau o altă

situație discriminatorie, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, în acest sens

pronunțându-se Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea

nr. 222 din 08 septembrie 2010.

Critica privind completarea

Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu prevederile Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarului public – art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1)

și (2) și art. 59 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 în vigoare în luna octombrie

2006, potrivit cărora promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut

de funcționarul public se face prin concurs sau examen, prin transformarea postului

ocupat de funcționarul public în urma promovării examenului, în privința carierei,

respectiv a promovării prin concurs a polițiștilor este, de asemenea, nefondată.

Chiar dispozițiile Legii

nr. 188/1999 invocate de recurent art. 5 alin. (1) lit. f) și alin. (3) prevăd posibilitatea

reglementării unor statute speciale pentru funcționarii publici din anumite domenii

specifice de activitate, cum este cel al Poliției sau altor structuri din cadrul

Ministerul Administrației și Internelor.

Potrivit principiului

„specialia generalibus derogant”, în cazul existenței unor dispoziții privind cariera,

promovarea polițiștilor, în legea-cadru care reglementează statutul acestei categorii

speciale a funcționarilor publici - Legea nr. 360/2002, nu mai au aplicabilitate

prevederile generale vizând promovarea funcționarilor publici, menționate în Legea

nr. 188/1999.

În acest sens sunt și

prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.U.G.

nr. 89/2003, potrivit cărora dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile

Legii nr. 188/1999 și ale altor acte normative aplicabile funcționarilor publici,

în măsura în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică

polițistului, așa cum corect a reținut și prima instanța, criticile recurentului

fiind nefondate sub acest aspect.

Împrejurarea că Ordinele

Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management

și resurse umane și nr. 588/2005 pentru aprobarea Ghidului carierei personalului

Ministerului Administrației și Internelor, prin care s-au detaliat condițiile și

procedurile de recrutare, selecționare, promovare în grad și funcții de conducere

a polițiștilor și personalului contractual din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, nu au fost publicate în M.Of., nu poate conduce la

sancțiunea inexistenței acestor acte normative, adoptate cu respectarea competențelor

legale, în baza și în executarea legii.

Potrivit art. 35 alin.

(3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea

avizului și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin

H.G. nr. 50/2005, în prezent abrogată, nu sunt supuse regimului de publicare în

M.Of., Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte

acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementările din sectorul de apărare,

ordine publică, și siguranță națională.

O prevedere similară există

și în Regulamentul privind procedurile pentru elaborarea, avizarea și prezentarea

proiectelor de acte normative spre adoptare, la nivelul Guvernului, aprobat prin

H.G. nr. 554/2001 – art. 27 alin. (3), act normativ aprobat și înlocuit cu H.G.

nr. 50/2005.

Nu se poate reține o vătămare

a dreptului recurentului la informare, prin nepublicarea celor 2 ordine deoarece,

conform art. 26 alin. (3) din regulamentul menționat anterior, aprobat prin Ordinul

Ministruluin Administrației și Internelor nr. 533/2003, „actele normative nesecrete,

nebroșate, se multiplică și se difuzează subunităților din subordine de către comandamentele

de armă, inspectoratele și direcțiile generale, direcții aparatului central”, iar

art. 28 dispune că „în unitățile din structura Ministerului Administrației și

Internelor actele normative interne se iau în evidență și se difuzează celor interesați

de către compartimentele speciale (…)”, respectiv de secretariat, registratură etc.

Cum Ordinele Ministrului

Administrației și Internelor nr. 300/2004 și nr. 588/2005 nu erau clasificate, acestea

puteau fi consultate de polițiștii interesați, inclusiv de recurentul-reclamant.

Prima instanță a constatat

corect că în speță sunt aplicabile prevederile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002

privind promovarea agenților de poliție care au absolvit studii superioare și au

dreptul să participe la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante,

în condițiile legii, și nu ale art. 21 alin. (3) din același act normativ privind

acordarea gradului profesional de subinspector de poliție absolvenților Colegiului

de poliție sau a Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție a Ministerului

Administrației și Internelor, întrucât recurentul nu a absolvit cursurile acestei

instituții.

Inexistența unei discriminări

în cazul recurentului, în raport cu absolvenții Academiei de Poliție a fost confirmată

prin hotărârea nr. 222 din 08 septembrie 2010 a Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării.

Cu privire la recursul

pârâtului Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui:

Din considerentele sentinței

atacate, rezultă că prima instanță a reținut corect că recurentul-pârât Inspectoratul

Județean de Poliție Vaslui nu avea atribuții decât în privința plății suplimentului

drepturilor bănești care s-ar fi cuvenit reclamantului, dacă s-ar fi admis principalul

capăt de cerere, privind promovarea în cadrul corpului ofițerilor de poliție, însă

acțiunea reclamantului a fost în întregime respinsă ca nefondată, față de toți pârâții

chemați în judecată, astfel că nu există un interes procesual care să justifice

modificarea sentinței.

din recurs.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte constată că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele

de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., că este temeinică

și legală, nefiind identificate motive de reformare, potrivit art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ., astfel că, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.M. împotriva sentinței civile nr. 138/CA din 31 mai 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui împotriva aceleiași sentințe, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 decembrie 2010.