ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3875/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Iași, reclamantul G.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., D.P.T. și S.R.P.T., obligarea acestora la trecerea reclamantului din categoria agenților de poliție, în categoria ofițerilor de poliție și acordarea gradului profesional corespunzător în raport cu studiile absolvite și cu vechimea în cadrul Poliției României. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este agent de poliție din anul 1990, în cadrul Postului de Poliție T.F. Pașcani, subunitate a S.P.T. Iași, direcția de poliție transporturi din M.I.R.A., și totodată absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității M.K.

Iași, licențiat în drept, din februarie 2001, indicând și că a solicitat de mai multe ori trecerea sa în categoria ofițerilor de poliție. Ulterior, reclamantul și-a modificat acțiunea chemând în judecată în calitate de pârât I.P.J. Iași și I.G.P.R. A mai arătat reclamantul că se consideră discriminat față de agenții de poliție care au urmat, ulterior apariției Legii nr. 360/2002 cursurile de învățământ fără frecvența la Academia de Poliție A.I.C. București. Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 1054/R din 18 ianuarie 2007 și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Iași. La Curtea de apel, reclamantul a arătat că pentru opozabilitate, cheamă în judecată în calitate de pârât și C.N.C.D.

La termenul de judecată din 24 septembrie 2007 instanța, constatând că pârâtul D.P.T.F. București și S.R.P.T.F. Iași nu au personalitate juridică, a admis excepția lipsei personalității juridice a acestor pârâte. Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 15/CA din 28 ianuarie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.G.P.R. și totodată a respins acțiunea promovată de reclamantul G.N., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și I.G.P.R. În motivarea soluției s-a reținut că, Legea nr. 360/2002 în vigoare la data de 4 septembrie 2003 a consacrat posibilitatea, iar nu obligația trecerii agenților de poliție cu studii superioare, cu diplomă de licență sau echivalentă în corpul ofițerilor de poliție, astfel că autoritățile publice au un drept de apreciere în ceea ce privește modalitatea de selectare a acestora.

În aceste condiții, refuzul pârâților de a-l trece pe reclamant, fără concurs, în corpul ofițerilor nu a adus atingere dreptului acestuia de promovare profesională. Ca atare, instanța nu a primit susținerea potrivit căreia, reclamantul a fost supus discriminării, față de alți agenți de poliție care ar fi fost trecuți fără concurs, în corpul ofițerilor. Practica pârâților de a selecționa ofițeri de poliție numai pe bază de concurs nu este de natură să dezavantajeze pe reclamant în activitate, dimpotrivă, dacă s-ar fi admis cererea reclamantului de trecere fără concurs din rândul agenților în corpul ofițerilor de poliție, discriminați ar fi fost cei care au fost promovați ofițeri, prin concurs.

Prin urmare, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi fost supus unei excluderi sau restricții care să conducă la restrângerea sau încălcarea dreptului său de a promova profesional. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul G.N. Invocând ca temei legal al criticilor formulate, prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 și art. 3041 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susținut că sentința atacată prin prezentul recurs este nelegală întrucât au fost greșit aplicate prevederile Legii nr. 360/2002, privind statutul polițistului. Se arată astfel că în mod eronat instanța de fond a stabilit că nu se poate ține seama de solicitările verbale adresate pârâților în vederea trecerii sale în corpul ofițerilor de poliție în perioada februarie 2001 – 4 septembrie 2003, până la primul său raport scris și respectiv până la modificarea Legii nr. 360/2002, prin O.U.G.

nr. 82/2003, câtă vreme pârâții au știut de aceste solicitări și l-au asigurat că nu este necesar să întocmească și un raport scris. A mai susținut recurentul că instanța de fond, greșit a luat în considerare documentele prezentate de pârâți conținând liste cu numărul posturilor ocupate prin concurs în perioada 2001 – 2004, câtă vreme acestea nu au fost semnate pentru conformitate. Reluând practic în cuprinsul motivelor de recurs toate capetele de cerere din acțiunea sa, astfel cum a fost precizată ulterior, recurentul - reclamant a redat și conținutul textelor legale, apreciate ca fiind incidente în cauză, din Legea nr. 360/2002 [art. 3, art. 4 alin. (1), art. 4 alin. (2) și art. 5, art. 73 și urm.].

S-a mai susținut că prevederile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevăd expres că agenții de poliție care au absolvit studii superioare vor fi încadrați în categorii și grade profesionale corespunzătoare studiilor, în condițiile legii, astfel că instanța în mod greșit a respins acțiunea sa, ignorând claritatea textului. Recurentul a mai arătat că prevederile Legii au fost aplicate discriminatoriu întrucât în cazul unor foști colegi ai săi de la aceeași unitate de poliție, avansarea s-a făcut fără examen sau concurs, instanța nefăcând nicio mențiune despre faptul că pârâții nu au depus la dosar dovezi referitoare la modalitatea de selecționare a personalului din sursa internă, în perioada 25 august 2002, data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 și până la data modificării acesteia prin O.U.G.

nr. 89/2003, după cum nu a examinat nici conținutul Ordinului M.I. nr. 330/2002. În continuarea motivelor de recurs dezvoltate o categorie distinctă de susțineri ale recurentului - reclamant vizează organizarea concursului din anul 2006, cu privire la care se arată că pârâții - intimați nu au depus precizările solicitate, recurentul prezentând și exemplificând situația mai multor persoane, față de care a și solicitat ca instanța de recurs să ceară pârâților să depună relații privind modalitatea în care au fost acestea promovate. În fine, recurentul - reclamant a mai arătat că în aprecierea sa, la concursul de promovare la care a participat, a fost discriminat față de mulți alți agenți de poliție care au fost favorizați atât la înscrierea la concurs cât și cu privire la rezultatele obținute, el nefiind promovat deși a obținut medii egale sau chiar mai mari față de candidații declarați admiși, de asemenea nominalizați.

Tot în legătură cu discriminarea la care susține că a fost supus prin conduita părților, recurentul - reclamant a arătat că instanța nu s-a pronunțat și nu a ținut cont de punctul de vedere al C.N.C.D. din data de 26 septembrie 2007 prin care s-a arătat că poate fi vorba despre încălcarea dreptului său la promovarea profesională, indicând că astfel a fost încălcată și jurisprudența C.E.D.O., fiind apoi redat integral conținutul unor prevederi cuprinse în Ordonanța nr. 137/2000, cu modificări, privind prevederea și sancționarea tuturor formelor de discriminare [art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3 și art. 6], al prevederilor din Constituția României [art. 16, art. 11, art. 20, art. 41, art. 52 și art. 53 precum și art. 148 alin. (2)] ca și a unor texte din C.E.D.O.

(art. 14 și art. 17) și a altor trate internaționale la care și România este parte. Concluzionând, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului și admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată, în sensul de a se stabili, în principal că este îndreptățit a fi trecut în corpul ofițerilor de poliție începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002, conform art. 73 alin. (1) și (7), iar în subsidiar, să se dispună valorificarea rezultatului obținut la concursul la care a participat, reținând că au fost admiși candidați cu note egale și chiar mai mici, date fiind studiile pe care le-a făcut în perioada 2001 - 2003 și investițiile materiale dar și de timp pe care acestea le-au presupus.

Intimații M.I.R.A. și I.G.P.R. au formulat în cauză întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În esență, intimații au susținut că sunt nefondate criticile recurentului câtă vreme instanța de fond corect a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2003, în vigoare la data promovării acțiunii, potrivit cu care agenții de poliție care au absolut studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile legii, art. 9 alin. (2) din același act normativ indicând ca „ofițerii de poliție pot proveni” și din rândul agenților de poliție absolvenți de studii superioare, ceea ce în mod evident nu impunea o obligație în sarcina autorității.

S-a mai arătat de către intimați că solicitarea reclamantului de-a fi trecut în corpul ofițerilor, fără obligativitatea susținerii unui examen sau concurs nu este justificată, mai cu seamă că acesta a participat la un asemenea concurs însă a fost declarat respins, urmare a notelor obținute în contextul clasamentului rezultat. În faza soluționării recursului, Înalta Curte a încuviințat recurentului, conform art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisuri, primind cu acest titlu și un memoriu intitulat „note scrise” întocmit de S.N.P.V.P.L., fără însă ca această entitate să dețină vreo calitate procesuală în cauză. Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului precum și hotărârea atacată, în raport de prevederile legale aplicabile, de criticile recurentului, dar și față de apărările intimaților - pârâți și analizând totodată cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc.

civ., constată că nu subzistă motive care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii, pentru considerentele în continuare arătate. Reclamantul - recurent G.N. a solicitat instanței, la data de 11 ianuarie 2007 ca pârâții - intimați să fie obligați să dispună trecerea sa din categoria agenților de poliție în categoria ofițerilor de poliție, cu acordarea gradului profesional corespunzător, fiindu-i astfel recunoscut dreptul conferit de Legea nr. 360/2002. Actele dosarului atestă că recurentul - reclamant este agent de poliție din anul 1990, iar în sesiunea februarie 2001 a absolvit cursurile Facultății de Drept din Universitatea M.K. Iași, cu diploma de licență obținută la Academia de Poliție A.I.C.

București, urmând și alte cursuri postuniversitare în perioada 2004 - 2006. Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a examinat și incidența prevederilor Legii nr. 360/2002 [art. 73 alin. (7) și respectiv art. 9 alin. (2)] în forma în vigoare la data de 4 septembrie 2003, față de momentul la care a fost formulată prima solicitare a reclamantului, de trecere în corpul ofițerilor de poliție. În acord cu prima instanță Înalta Curte reține că, în adevăr, anterior acestei date, nu s-a dovedit că au existat alte solicitări similare pretinsele cereri verbale nefiind probate nici chiar indirect, astfel cum nefondat s-a reținut prin motivele de recurs.

Din coroborarea și interpretarea sistematică a textelor sus-arătate, chiar în forma în vigoare la data de 4 septembrie 2003, rezultă că pentru agenții de poliție care au absolvit studii suplimentare de lungă durată, intenția legiuitorului a fost aceea de a consacra posibilitatea de încadrare în categoria ofițerilor de poliție în condițiile stabilite de lege, ceea ce nu presupunea încadrarea lor automată, de drept. Așa fiind, autoritățile competente, în cauză pârâți intimați în mod corect au răspuns memoriilor și rapoartelor reclamantului depuse și în anii 2004, 2005, în sensul că are posibilitatea de a participa la concursurile organizate în acest sens.

Înalta Curte reține totodată că recurentul - reclamant, până la data de 11 ianuarie 2007 nu a dovedit că ar fi contestat vreunul din răspunsurile autorităților pârâte, mai mult, în anul 2006 s-a înscris chiar la unul din concursurile organizate în acest scop, pe care însă nu l-a promovat, deși a obținut nota de 7,50, întrucât ultima notă cu care s-a promovat examenul a fost de 8,50. Prin dispozițiile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum au fost acestea modificate prin O.U.G.

nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004, în vigoare la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, s-a stipulat dreptul agenților de poliție care au absolvit studii superioare, de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, renunțându-se în adevăr la varianta inițială a textului, ce prevedea încadrarea, fără altă distincție, în categorii și grade corespunzătoare studiilor agenților de poliție care au absolvit studii superioare de lungă durată, pentru a se corela acest text cu prevederile art. 9 alin. (2) din același act normativ. Pe deplin întemeiat și corespunzător dovezilor depuse la dosar, instanța de fond a reținut că în perioada 4 septembrie 2003, când a fost întocmit primul referat al recurentului și până la apariția O.U.G.

nr. 89/2003, ca și ulterior nu au fost trecuți agenți de poliție în corpul ofițerilor, fără concurs. Nu se poate reține așadar refuzul nejustificat al pârâților - intimați de a-l încadra automat, fără concurs, pe reclamantul - recurent, în corpul ofițerilor de poliție, după cum, în conformitate cu prevederile legale incidente [art. 73 alin. (7) și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002] nu se poate reține nici încălcarea dreptului la promovare profesională, nefondate fiind și criticile vizând pretinsul tratament discriminatoriu la care a fost supus, în legătură cu exercitarea acestui drept. În completarea argumentelor prezentate de instanța de fond în acest sens, a căror valabilitate o confirmă, Înalta Curte arată că potrivit practicii constante a C.E.D.O., a distinge nu înseamnă a discrimina.

Curtea Europeană a arătat că noțiunea de discriminare în sensul art. 14 din Convenție, cuprinde în general cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile convenției nu impun ca acestuia să-i fie acordat un tratament mai favorabil. Din această perspectivă, raportat la situația concretă a recurentului - reclamant, Înalta Curte reține că nu au fost probate și confirmate aspecte de fapt care să demonstreze că persoane aflate în situații analoage sau comparabile cu a sa au beneficiat de un alt tratament, mai favorabil.

Susținerile recurentului - reclamant, reiterate și prin motivele de recurs, vizând cazul altor persoane expres arătate, nu au fost probate ba chiar infirmate prin conținutul documentelor depuse de pârâții - intimați, a căror autenticitate nu poate fi pusă la îndoială, potrivit cu care, din februarie 2001 și până în prezent au fost scoase la concurs 2.167 posturi de ofițeri, pentru agenții de poliție, neputând fi realizată o altă modalitate de trecere a sa în corpul ofițerilor de poliție. În acest context nefondate sunt și criticile recurentului - reclamant vizând modalitatea de promovare la concursul la care a participat în anul 2006, independent de faptul că legalitatea propriu-zisă a acestui concurs excede cadrului legal și analizei în procesul de față, nefiind formulată prin acțiunea introductivă o astfel de cerere.

În plus, rezultă fără echivoc din răspunsurile intimaților - pârâți că recurentul a obținut nota de 7,50 în vreme ce ultima notă cu care s-a promovat examenul a fost 8,50, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute în funcție de numărul posturilor, nefiind posibilă redistribuirea celor care au avut media sub limita ultimului admis, la o altă instituție din cadrul M.I.R.A., care ar avea posturi vacante. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii legale și temeinice pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.N. împotriva sentinței nr. 15/CA din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.