ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 184/ CA din 5 iulie

2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului I.P.J Vaslui precum și

excepția lipsei plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din LCA și

pe fondul cauzei a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care reclamantul J.I.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I. – I.P.J. VASLUI, echivalarea

gradului profesional corespunzător pregătirii, respectiv studiilor superioare,

absolvite precum și plata drepturilor salariale aferente gradului profesional

de ofițer, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau

anulării situației create prin discriminare.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la excepția

lipsei calității procesual pasive a pârâtului I.P.J. Vaslui, instanța de fond a

apreciat că aceasta nu este întemeiată motivat de faptul că reclamantul își

desfășoară activitatea la I.P.J. Vaslui, fiindu-i aplicabile, astfel, prevederile

Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

Referitor la lipsa

plângerii prealabile, Curtea de apel a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile

în care reclamantul a formulat în scris, la data de 25 august 2006, un raport

prin care a solicitat trecerea în cadrul ofițerilor de poliție categoria A,

invocând faptul că are studii superioare, cerere la care nu a primit nici un

răspuns până la data promovării acțiunii, respectiv 22 octombrie 2008, în

pofida multiplelor reveniri.

Pe fondul cauzei

Curtea de apel, analizând dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv

art. 9 alin. (2), art. 21 alin. (4), art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002,

art. 49 alin. (1) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300

din 21 iunie 2004, art. 49 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, a

apreciat că agenții de poliție, absolvenți, cu diplomă de licență, a unor forme

de învățământ superior de lungă durată, au doar dreptul de a participa la

concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante și nu de a fi promovați

în mod direct și fără îndeplinirea vreunei formalități.

Consideră instanța de

fond că simplu fapt al absolvirii unor studii superioare de lungă durată nu dau

dreptul încadrării automate a agenților de poliție în categoria ofițerilor de

poliție fiind necesară promovarea unui concurs, în condițiile în care existența

studiilor superioare reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea

agenților de poliție la concurs și pentru promovarea directă a acestora în

corpul ofițerilor de poliție.

De altfel, reține

instanța de fond că reclamantul a participat la 3 concursuri organizate pentru

ocuparea unui astfel de post, respectiv în luna octombrie 2006, în luna

octombrie 2007 și în luna septembrie 2008, examene pe care datorită notelor

obținute nu le-a promovat.

Împotriva Sentinței civile

nr. 184/ CA din 5 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul J.I. cât și

pârâtul I.P.J. Vaslui, formulând critici circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut,

în esență, următoarele:

2.1 În susținerea

recursului promovat recurentul I.P.J. Vaslui a susținut că, față de capătul

principal al acțiunii deduse judecății și văzând dispozițiile art. 15 din Legea

nr. 360/2002, în mod nefondat instanța de fond a respins excepția lipsei

calității procesual pasive, în condițiile în care nu este de competența sa

acordarea gradelor profesionale din corpul ofițerilor de poliție, nefiind, deci

debitor al vreunei obligații civile în cadrul raportului juridic dedus judecății,

cum în mod greșit se reține în considerentele hotărârii recurate.

2.2 Recurentul J.I.,

prin criticile formulate, susține că deși, la dosarul cauzei se aflau depuse

toate înscrisurile necesare soluționării cauzei, în fond, Curtea de apel nu a

efectuat o analiză a acestora, în condițiile în care în motivarea hotărârii

pronunțate nu face vreo trimitere la aspectele solicitate și nici la

discriminările invocate prin cererea de chemare în judecată, ci se rezumă, doar

la a conchide în sensul că trecerea în corpul ofițerilor de poliție se face

prin concurs, lucru total eronat prin raportare la legislația în vigoare în

februarie 2004, respectiv Ordinele M.A.I. nr. 325/2002 și nr. 330/2002.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurenților circumscrise motivelor de recurs

prev. de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri pentru considerentele

arătate în continuare.

3.1 Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond a procedat la respingerea excepției

lipsei calității procesual pasive a recurentului-pârât I.P.J. Vaslui, căruia,

în calitate de angajator, în raport cu conținutul raportului juridic dedus

judecății, îi incumbă o serie de obligații în derularea procedurii invocate de

recurentul-reclamant dar și obligația de plată a unor eventuale drepturi

salariale restante în raport cu pretențiile formulate prin cererea de chemare

în judecată. Faptul că, capătul principal de cerere îl reprezintă echivalarea

gradului profesional corespunzător studiilor superioare absolvite nu poate

conduce la exonerarea recurentului-pârât de obligațiile ce-i incumbă în raport

de drepturile pretinse de recurentul-reclamant, cum în mod greșit se susține

prin cererea de recurs.

Prin urmare Înalta

Curte constată că nu poate fi primit motivul de recurs invocat, în condițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., prin cererea de recurs, de către recurentul - pârât

I.P.J. Vaslui.

3.2 Înalta Curte văzând

dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 9 alin. (2) din Legea nr.

360/2002 privind Statutul polițistului, care prevăd că ofițerii de poliție pot

proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă de licență,

ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale M.I.R.A.

sau ai altor

instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților

necesare poliției, stabilite prin Ordin al ministrului administrației și

internelor, precum și art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a

fost modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004,

potrivit căruia agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul

de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în

condițiile prezentei legi, constată că instanța de fond, identificând și

aplicând în mod corect, normele legale incidente în cauză, a conchis în sensul

că  absolvirea studiilor superioare nu reprezintă singura condiție necesară pentru

trecerea unui polițist de la categoria B, corpul agenților de poliție, la

categoria A, corpul ofițerilor de poliție, fiind necesară și promovarea unui

examen organizat pentru ocuparea posturilor vacante de ofițer de poliție.

Așadar, în mod corect

instanța de fond a apreciat că recurentul, licențiat al Facultății de Drept din

cadrul Universității S.H., sesiunea februarie 2004, nu poate beneficia de

promovarea directă în corpul ofițerilor de poliție, având doar dreptul de a

participa la examenul sau concursul organizat pentru ocuparea posturilor

vacante de ofițeri de poliție, în condițiile legii, absolvirea studiilor

superioare nereprezentând, așadar, de iure avansarea acestora pe un post de

ofițer, ci doar o condiție prealabilă și necesară participării la concurs.

Chiar și în raport de

dispozițiile art. 103 din Ordinul M.I. nr. 330/2002, invocat prin cererea de

recurs, recurentul nu avea dreptul ci avea doar vocația de a fi trecut în

categoria ofițerilor de poliție, sub condiția îndeplinirii cerințelor postului

și în limita posturilor ramase vacante după încheierea activității de promovare

a ofițerilor în grade profesionale superioare și asigurarea locurilor pentru

promoția de ofițeri de poliție.

Înalta Curte, reamintind

că principiul legalității nu se opune existenței unor reglementări diferite în

raport cu persoane care se află în situații diferite, va înlătura și

susținerile recurentului-reclamant referitoare la pretinsa discriminare

invocată în raport de absolvenții Academiei de Poliție A.I.C., curs frecvență

redusă.

În consecință, Înalta

Curte, constatând că, în mod corect instanța de fond a reținut, în urma

analizei  circumstanțelor concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de fapt

și de drept prezentate de părțile litigante, că reclamantul nu avea dreptul, în

raport cu prevederile legale în vigoare la data formulării cererii sale de

acordare a gradului corespunzător pregătirii și vechimii sale în poliție,

respectiv, de a fi încadrat în corpul ofițerilor de poliție, fără examen și

fără îndeplinirea vreunei alte formalități, va înlătura toate criticile

formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care ambele recursuri vor fi respinse, ca

nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamantul J.I. și pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului

Vaslui împotriva Sentinței nr. 184/ CA din 5 iulie

2010

a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2011.