ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 184/ CA din 5 iulie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului I.P.J Vaslui precum și excepția lipsei plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din LCA și pe fondul cauzei a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care reclamantul J.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I. – I.P.J. VASLUI, echivalarea gradului profesional corespunzător pregătirii, respectiv studiilor superioare, absolvite precum și plata drepturilor salariale aferente gradului profesional de ofițer, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anulării situației create prin discriminare.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului I.P.J. Vaslui, instanța de fond a apreciat că aceasta nu este întemeiată motivat de faptul că reclamantul își desfășoară activitatea la I.P.J. Vaslui, fiindu-i aplicabile, astfel, prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului. Referitor la lipsa plângerii prealabile, Curtea de apel a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamantul a formulat în scris, la data de 25 august 2006, un raport prin care a solicitat trecerea în cadrul ofițerilor de poliție categoria A, invocând faptul că are studii superioare, cerere la care nu a primit nici un răspuns până la data promovării acțiunii, respectiv 22 octombrie 2008, în pofida multiplelor reveniri.

Pe fondul cauzei Curtea de apel, analizând dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 9 alin. (2), art. 21 alin. (4), art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, art. 49 alin. (1) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300 din 21 iunie 2004, art. 49 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, a apreciat că agenții de poliție, absolvenți, cu diplomă de licență, a unor forme de învățământ superior de lungă durată, au doar dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante și nu de a fi promovați în mod direct și fără îndeplinirea vreunei formalități.

Consideră instanța de fond că simplu fapt al absolvirii unor studii superioare de lungă durată nu dau dreptul încadrării automate a agenților de poliție în categoria ofițerilor de poliție fiind necesară promovarea unui concurs, în condițiile în care existența studiilor superioare reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea agenților de poliție la concurs și pentru promovarea directă a acestora în corpul ofițerilor de poliție. De altfel, reține instanța de fond că reclamantul a participat la 3 concursuri organizate pentru ocuparea unui astfel de post, respectiv în luna octombrie 2006, în luna octombrie 2007 și în luna septembrie 2008, examene pe care datorită notelor obținute nu le-a promovat.

2. Cererile de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 184/ CA din 5 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul J.I. cât și pârâtul I.P.J. Vaslui, formulând critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, următoarele: 2.1 În susținerea recursului promovat recurentul I.P.J. Vaslui a susținut că, față de capătul principal al acțiunii deduse judecății și văzând dispozițiile art. 15 din Legea nr. 360/2002, în mod nefondat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive, în condițiile în care nu este de competența sa acordarea gradelor profesionale din corpul ofițerilor de poliție, nefiind, deci debitor al vreunei obligații civile în cadrul raportului juridic dedus judecății, cum în mod greșit se reține în considerentele hotărârii recurate.

2.2 Recurentul J.I., prin criticile formulate, susține că deși, la dosarul cauzei se aflau depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei, în fond, Curtea de apel nu a efectuat o analiză a acestora, în condițiile în care în motivarea hotărârii pronunțate nu face vreo trimitere la aspectele solicitate și nici la discriminările invocate prin cererea de chemare în judecată, ci se rezumă, doar la a conchide în sensul că trecerea în corpul ofițerilor de poliție se face prin concurs, lucru total eronat prin raportare la legislația în vigoare în februarie 2004, respectiv Ordinele M.A.I. nr. 325/2002 și nr. 330/2002. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenților circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri pentru considerentele arătate în continuare. 3.1 Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a procedat la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a recurentului-pârât I.P.J. Vaslui, căruia, în calitate de angajator, în raport cu conținutul raportului juridic dedus judecății, îi incumbă o serie de obligații în derularea procedurii invocate de recurentul-reclamant dar și obligația de plată a unor eventuale drepturi salariale restante în raport cu pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Faptul că, capătul principal de cerere îl reprezintă echivalarea gradului profesional corespunzător studiilor superioare absolvite nu poate conduce la exonerarea recurentului-pârât de obligațiile ce-i incumbă în raport de drepturile pretinse de recurentul-reclamant, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Prin urmare Înalta Curte constată că nu poate fi primit motivul de recurs invocat, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin cererea de recurs, de către recurentul - pârât I.P.J. Vaslui. 3.2 Înalta Curte văzând dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care prevăd că ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă de licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale M.I.R.A. sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin Ordin al ministrului administrației și internelor, precum și art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004, potrivit căruia agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile prezentei legi, constată că instanța de fond, identificând și aplicând în mod corect, normele legale incidente în cauză, a conchis în sensul că absolvirea studiilor superioare nu reprezintă singura condiție necesară pentru trecerea unui polițist de la categoria B, corpul agenților de poliție, la categoria A, corpul ofițerilor de poliție, fiind necesară și promovarea unui examen organizat pentru ocuparea posturilor vacante de ofițer de poliție.

Așadar, în mod corect instanța de fond a apreciat că recurentul, licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității S.H., sesiunea februarie 2004, nu poate beneficia de promovarea directă în corpul ofițerilor de poliție, având doar dreptul de a participa la examenul sau concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante de ofițeri de poliție, în condițiile legii, absolvirea studiilor superioare nereprezentând, așadar, de iure avansarea acestora pe un post de ofițer, ci doar o condiție prealabilă și necesară participării la concurs. Chiar și în raport de dispozițiile art. 103 din Ordinul M.I.

nr. 330/2002, invocat prin cererea de recurs, recurentul nu avea dreptul ci avea doar vocația de a fi trecut în categoria ofițerilor de poliție, sub condiția îndeplinirii cerințelor postului și în limita posturilor ramase vacante după încheierea activității de promovare a ofițerilor în grade profesionale superioare și asigurarea locurilor pentru promoția de ofițeri de poliție. Înalta Curte, reamintind că principiul legalității nu se opune existenței unor reglementări diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite, va înlătura și susținerile recurentului-reclamant referitoare la pretinsa discriminare invocată în raport de absolvenții Academiei de Poliție A.I.C., curs frecvență redusă.

În consecință, Înalta Curte, constatând că, în mod corect instanța de fond a reținut, în urma analizei circumstanțelor concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de părțile litigante, că reclamantul nu avea dreptul, în raport cu prevederile legale în vigoare la data formulării cererii sale de acordare a gradului corespunzător pregătirii și vechimii sale în poliție, respectiv, de a fi încadrat în corpul ofițerilor de poliție, fără examen și fără îndeplinirea vreunei alte formalități, va înlătura toate criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care ambele recursuri vor fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul J.I. și pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui împotriva Sentinței nr. 184/ CA din 5 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.