ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3429 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, prin care solicita anularea actului administrativ nr. 224439 din 5 decembrie 2008, emis de Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul autorității pârâte, prin care reclamantului i s-a refuzat dreptul de a participa la concursurile organizate pentru încadrarea directă a unor posturi de ofițer, prin derogare de la prevederile Ordinului M.A.I.

nr. 300/2004, și admiterea participării sale la concurs. De asemenea, instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de autoritatea pârâtă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Obiectul acțiunii formulate îl reprezintă constatarea nelegalității refuzului pârâtului de a-i permite reclamantului să participe la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru încadrarea directă ca ofițer și, drept urmare, anularea actului administrativ ce încorporează acest refuz.

Pârâtul susține că refuzul său se întemeiază pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, modificat și completat, conform cărora pentru dobândirea calității de polițist este necesar ca persoana care solicită acest lucru să aibă comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate, dispoziții legale ce au fost concretizate și prin acte administrative unilaterale cu caracter normativ; afirmă că reclamantul nu îndeplinește această cerință legală, deoarece, anterior, fiind subofițer de poliție în cadrul fostului Inspectorat de Poliție Transporturi Iași, a fost trecut în rezervă prin încetarea raporturilor de serviciu, la propunerea Consiliului de judecată, în baza prevederilor art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995, pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului, precum și aducerea unor grave prejudicii onoarei și demnității polițistului, constând în: - acordarea unui împrumut pentru care a solicitat dobândă de 15% lună; - încălcarea prevederilor Decretului nr. 328/1966, republicat, privind circulația pe drumurile publice, prin depășirea vitezei legale și abordarea unei conduite necivilizate față de agentul care a efectuat controlul;

- frecventarea unor medii și locuri ce au condus la existența unor suspiciuni de implicare în traficul de țigări; - comportament imoral față de un jandarm care asigura serviciul de pază în cadrul unității din care făcea parte, căruia i-a adresat injurii; - prezentarea unor documente de decontare neconforme cu realitatea, în urma executării unei misiuni; - părăsirea postului în timpul executării serviciului în noaptea de 28 din 29 noiembrie 1997. Instanța de fond a constatat, pe de o parte, că motivul invocat de pârât pentru a justifica refuzul său de a da curs solicitării reclamantului este legal și fundamentat și, pe de altă parte, că probele administrate la propunerea reclamantului nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia acestui motiv.

Astfel, se arată în considerentele sentinței recurate, actele care au stat la baza destituirii anterioare din poliție a reclamantului constituie o bază factuală mai mult decât suficientă pentru a concluziona că reclamantul nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, modificată și completată; de asemenea, reține prima instanță, este necontestat că reclamantul nu a atacat în justiție actul administrativ prin care a fost trecut în rezervă și i-au încetat raporturile de serviciu, astfel că acel act a dobândit caracter definitiv.

Pe de altă parte, arată instanța de fond, din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 92/P/1998 a Parchetului Militar Iași rezultă că obiectul cercetării penale l-au constituit doar trei din cele șase fapte pentru care reclamantul a fost trecut în rezervă, astfel că cel puțin cele trei fapte, prezentând o gravitate ridicată, care nu au făcut obiectul unei cercetări din partea organelor de urmărire penală, justifică, fără echivoc, concluzia neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, modificată și completată. Mai mult, se arată în considerentele sentinței recurate, din cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, contrar celor susținute de reclamant, rezultă că doar în privința unei singure fapte s-a reținut că nu există, respectiv cea încadrată în art. 215 alin. (1) C. pen.

și art. 291 C. pen., în timp ce în cazul celorlalte două fapte s-a apreciat că, fie lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, în privința faptei încadrate în art. 20 rap. la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., fie nu este prevăzută de legea penală, în privința faptei încadrate în art. 333 C. pen., ceea ce nu exclude ilicitul disciplinar în privința celor două fapte din urmă.

Pe de altă parte, reține prima instanță, nu există nici un act administrativ care să infirme, într-un fel sau altul, cele reținute prin actele care au stat la baza încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului cu instituția de poliție angajatoare, reclamantul depunând la dosar doar un raport fără număr de înregistrare (filele 40, 41) prin care s-a propus rechemarea sa în cadrele active ale Poliției dar pentru considerente care țin de unele rezultate obținute de reclamant pe timpul cât a avut calitatea de polițist, fără a se aduce vreo critică actelor menționate anterior; de altfel, arată instanța de fond, această propunere cuprinsă și în adresa nr. 24303 din 6 martie 2002 a I.G.P.R. - D.M.R.U.

(fila 42), nu a fost acceptată de către organele competente, nefiind depusă la dosar vreo dovadă în acest sens. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, din actele dosarului, rezultă că situația reclamantului a făcut obiectul analizei conducerii pârâtului în mai multe rânduri, prin rapoartele depuse la dosar (filele 24-29) apreciindu-se că nu este oportună acordarea de derogări de la cerințele dispozițiilor actelor administrative în vigoare, pe care reclamantul nu le îndeplinea, pentru reîncadrarea ca polițist, iar înscrisurile clasificate nu dovedesc o altă situație de fapt, cuprinzând date concordante cu cele aflate în înscrisurile de la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, apreciază instanța de fond, faptul că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru a i se permite participarea la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru încadrarea directă ca ofițer nu echivalează cu îngrădirea dreptului la muncă, întrucât acesta trebuie exercitat cu respectarea prevederilor legale, și nici cu încălcarea dreptului la carieră ca funcționar public, pentru același considerent. Totodată, reține instanța de judecată, atitudinea pârâtului nu este discriminatorie, deoarece respectarea cerinței legale în discuție incumbă tuturor polițiștilor. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

Susține recurentul, în esență, că în mod greșit instanța de judecată nu a solicitat autorității intimate să depună o serie de documente care ar fi probat nelegalitatea măsurii îndepărtării sale din rândul cadrelor M.A.I., nu a avut în vedere calificativele, promovările și recompensele acordate în perioada în care și-a desfășurat activitatea și nu a ținut seama de rezoluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la faptele care i-au fost imputate. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, prin actul contestat în cauză, autoritatea intimată i-a refuzat recurentului-reclamant participarea la eventualele concursuri ce se vor organiza de către Poliția Română pentru încadrarea directă a unor posturi de ofițer, prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, temeiul juridic al acestei măsuri constituindu-l prevederile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Potrivit acestor dispoziții legale, „La concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor și la încadrarea directă a unor specialiști are acces orice persoană, indiferent de rasă, naționalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale prevăzute pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale: … c) să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate”.

Reperele acestui comportament, considerat de lege ca fiind „corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate”, sunt date de dispozițiile aceluiași act normativ, constituind conținutul art. 41-43 din Legea nr. 360/2002, referitoare la îndatoririle polițistului, care impun persoanei ce exercită această funcție, printre altele: să fie disciplinată și să dovedească probitate profesională și morală în întreaga activitate; să fie respectuoasă, cuviincioasă și corectă față de șefi, colegi sau subalterni; prin întregul său comportament, să se arate demnă de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist; să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.

De asemenea, comportarea necorespunzătoare a polițistului în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției, este calificată, conform art. 57 lit. a) din lege, drept abatere disciplinară, dacă fapta, comisă cu vinovăție, nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune. Conform dispozițiilor legale sus menționate, comportamentul reprezintă, atât pentru aspirantul la profesia de polițist, cât și pentru persoana care exercită această profesie, o condiție esențială, el trebuind să fie „corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate”.

Or, din probele administrate în cauză, rezultă că tocmai această condiție nu este îndeplinită de către recurent, întrucât, prin Ordinul I.G.P. nr. 0564 din 31 martie 1998, la propunerea Consiliului de judecată, s-a dispus trecerea în rezervă a acestuia, în conformitate cu prevederile art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului, precum și aducerea unor grave prejudicii onoarei și demnități polițistului, constând în acordarea unui împrumut de bani cu camătă, părăsirea postului dat prin consemn, relații cu persoane aflate în atenția poliției, abuzuri în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Cum faptele reținute în sarcina recurentului-reclamant prin actul de trecere în rezervă nu constituie un „comportament corespunzător” în sensul dispozițiilor Legii nr. 360/2002, în mod corect a apreciat instanța de fond că acesta nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din același act normativ și că, drept urmare, refuzul autorității pârâte de a-i permite să participe la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru încadrarea directă ca ofițer este unul justificat. Față de dispozițiile legale sus menționate, nu pot fi reținute criticile recurentului referitoare la nelegalitatea măsurii de trecere în rezervă, la calificativele, promovările și recompensele primite și la măsura neînceperii urmăririi penale cu privire la faptele care i-au fost imputate.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, actul de trecere în rezervă, prin care au fost reținute în sarcina recurentului abaterile disciplinare, se prezumă a fi legal, până la proba contrară, recurentul nefăcând dovada că ar fi contestat respectivul act iar, pe de altă parte, celelalte împrejurări invocate nu au relevanță în cauză, în raport cu dispozițiile legale ce constituie temeiul refuzului primit din partea autorității intimate, care vizează exclusiv „un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate” iar nu cazierul judiciar al candidatului, care reprezintă o altă condiție de participare la concurs, prevăzută însă la lit. b) a art. 10 din Legea nr. 360/2002.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.D. împotriva sentinței nr. 3429 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.