ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3429 din 21

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, prin care solicita anularea actului administrativ nr. 224439 din 5

decembrie 2008, emis de Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul

autorității pârâte, prin care reclamantului i s-a refuzat dreptul de a

participa la concursurile organizate pentru încadrarea directă a unor posturi

de ofițer, prin derogare de la prevederile Ordinului M.A.I. nr. 300/2004, și

admiterea participării sale la concurs. De asemenea, instanța de judecată a

respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de autoritatea pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Obiectul acțiunii formulate îl

reprezintă constatarea nelegalității refuzului pârâtului de a-i permite reclamantului

să participe la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru încadrarea

directă ca ofițer și, drept urmare, anularea actului administrativ ce

încorporează acest refuz.

Pârâtul susține că refuzul său se

întemeiază pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, modificat și completat, conform cărora pentru

dobândirea calității de polițist este necesar ca persoana care solicită acest

lucru să aibă comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și

practicate în societate, dispoziții legale ce au fost concretizate și prin acte

administrative unilaterale cu caracter normativ; afirmă că reclamantul nu

îndeplinește această cerință legală, deoarece, anterior, fiind subofițer de

poliție în cadrul fostului Inspectorat de Poliție Transporturi Iași, a fost

trecut în rezervă prin încetarea raporturilor de serviciu, la propunerea

Consiliului de judecată, în baza prevederilor art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995,

pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare,

ordinelor și instrucțiunilor ministrului, precum și aducerea unor grave

prejudicii onoarei și demnității polițistului, constând în:

- acordarea unui împrumut pentru

care a solicitat dobândă de 15% lună;

- încălcarea prevederilor Decretului

nr. 328/1966, republicat, privind circulația pe drumurile publice, prin

depășirea vitezei legale și abordarea unei conduite necivilizate față de

agentul care a efectuat controlul;

- frecventarea unor medii și locuri

ce au condus la existența unor suspiciuni de implicare în traficul de țigări;

- comportament imoral față de un

jandarm care asigura serviciul de pază în cadrul unității din care făcea parte,

căruia i-a adresat injurii;

- prezentarea unor documente de

decontare neconforme cu realitatea, în urma executării unei misiuni;

- părăsirea postului în timpul

executării serviciului în noaptea de 28 din 29 noiembrie 1997.

Instanța de fond a constatat, pe de

o parte, că motivul invocat de pârât pentru a justifica refuzul său de a da

curs solicitării reclamantului este legal și fundamentat și, pe de altă parte,

că probele administrate la propunerea reclamantului nu au aptitudinea de a

dovedi netemeinicia acestui motiv.

Astfel, se arată în considerentele

sentinței recurate, actele care au stat la baza destituirii anterioare din

poliție a reclamantului constituie o bază factuală mai mult decât suficientă

pentru a concluziona că reclamantul nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 10

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, modificată și completată; de

asemenea, reține prima instanță, este necontestat că reclamantul nu a atacat în

justiție actul administrativ prin care a fost trecut în rezervă și i-au încetat

raporturile de serviciu, astfel că acel act a dobândit caracter definitiv.

Pe de altă parte, arată instanța de fond,

din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 92/P/1998 a Parchetului

Militar Iași rezultă că obiectul cercetării penale l-au constituit doar trei

din cele șase fapte pentru care reclamantul a fost trecut în rezervă, astfel că

cel puțin cele trei fapte, prezentând o gravitate ridicată, care nu au făcut

obiectul unei cercetări din partea organelor de urmărire penală, justifică,

fără echivoc, concluzia neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 10 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 360/2002, modificată și completată.

Mai mult, se arată în considerentele

sentinței recurate, din cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

contrar celor susținute de reclamant, rezultă că doar în privința unei singure

fapte s-a reținut că nu există, respectiv cea încadrată în art. 215 alin. (1)

C. pen. și art. 291 C. pen., în timp ce în cazul celorlalte două fapte s-a

apreciat că, fie lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, în

privința faptei încadrate în art. 20 rap. la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin.

(1) lit. c) și g) C. pen., fie nu este prevăzută de legea penală, în privința

faptei încadrate în art. 333 C. pen., ceea ce nu exclude ilicitul disciplinar

în privința celor două fapte din urmă.

Pe de altă parte, reține prima

instanță, nu există nici un act administrativ care să infirme, într-un fel sau

altul, cele reținute prin actele care au stat la baza încetării raporturilor de

serviciu ale reclamantului cu instituția de poliție angajatoare, reclamantul

depunând la dosar doar un raport fără număr de înregistrare (filele 40, 41)

prin care s-a propus rechemarea sa în cadrele active ale Poliției dar pentru

considerente care țin de unele rezultate obținute de reclamant pe timpul cât a

avut calitatea de polițist, fără a se aduce vreo critică actelor menționate

anterior; de altfel, arată instanța de fond, această propunere cuprinsă și în

adresa nr. 24303 din 6 martie 2002 a I.G.P.R. - D.M.R.U. (fila 42), nu a fost

acceptată de către organele competente, nefiind depusă la dosar vreo dovadă în

acest sens.

De asemenea, se arată în

considerentele sentinței atacate, din actele dosarului, rezultă că situația

reclamantului a făcut obiectul analizei conducerii pârâtului în mai multe

rânduri, prin rapoartele depuse la dosar (filele 24-29) apreciindu-se că nu

este oportună acordarea de derogări de la cerințele dispozițiilor actelor

administrative în vigoare, pe care reclamantul nu le îndeplinea, pentru

reîncadrarea ca polițist, iar înscrisurile clasificate nu dovedesc o altă

situație de fapt, cuprinzând date concordante cu cele aflate în înscrisurile de

la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, apreciază instanța

de fond, faptul că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru a i se

permite participarea la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru

încadrarea directă ca ofițer nu echivalează cu îngrădirea dreptului la muncă,

întrucât acesta trebuie exercitat cu respectarea prevederilor legale, și nici

cu încălcarea dreptului la carieră ca funcționar public, pentru același

considerent.

Totodată, reține instanța de

judecată, atitudinea pârâtului nu este discriminatorie, deoarece respectarea

cerinței legale în discuție incumbă tuturor polițiștilor.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

Susține recurentul, în esență, că în

mod greșit instanța de judecată nu a solicitat autorității intimate să depună o

serie de documente care ar fi probat nelegalitatea măsurii îndepărtării sale

din rândul cadrelor M.A.I., nu a avut în vedere calificativele, promovările și

recompensele acordate în perioada în care și-a desfășurat activitatea și nu a

ținut seama de rezoluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la faptele

care i-au fost imputate.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

Astfel, prin actul contestat în

cauză, autoritatea intimată i-a refuzat recurentului-reclamant participarea la

eventualele concursuri ce se vor organiza de către Poliția Română pentru

încadrarea directă a unor posturi de ofițer, prin derogare de la prevederile

Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, temeiul

juridic al acestei măsuri constituindu-l prevederile art. 10 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Potrivit acestor dispoziții legale,

„La concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului

Administrației și Internelor și la încadrarea directă a unor specialiști are

acces orice persoană, indiferent de rasă, naționalitate, sex, religie, avere

sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale

prevăzute pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale: … c)

să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și

practicate în societate”.

Reperele acestui comportament,

considerat de lege ca fiind „corespunzător cerințelor de conduită admise și

practicate în societate”, sunt date de dispozițiile aceluiași act normativ, constituind

conținutul art. 41-43 din Legea nr. 360/2002, referitoare la îndatoririle

polițistului, care impun persoanei ce exercită această funcție, printre altele:

să fie disciplinată și să dovedească probitate profesională și morală în

întreaga activitate; să fie respectuoasă, cuviincioasă și corectă față de șefi,

colegi sau subalterni; prin întregul său comportament, să se arate demnă de

considerația și încrederea impuse de profesia de polițist; să aibă o conduită

corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin

activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din

care face parte.

De asemenea, comportarea

necorespunzătoare a polițistului în serviciu, familie sau în societate, care

aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului

instituției, este calificată, conform art. 57 lit. a) din lege, drept abatere

disciplinară, dacă fapta, comisă cu vinovăție, nu a fost săvârșită în astfel de

condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune.

Conform dispozițiilor legale sus

menționate, comportamentul reprezintă, atât pentru aspirantul la profesia de

polițist, cât și pentru persoana care exercită această profesie, o condiție

esențială, el trebuind să fie „corespunzător cerințelor de conduită admise și

practicate în societate”.

Or, din probele administrate în

cauză, rezultă că tocmai această condiție nu este îndeplinită de către

recurent, întrucât, prin Ordinul I.G.P. nr. 0564 din 31 martie 1998, la

propunerea Consiliului de judecată, s-a dispus trecerea în rezervă a acestuia,

în conformitate cu prevederile art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995 privind

Statutul cadrelor militare, pentru comiterea de abateri grave de la prevederile

regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului, precum și

aducerea unor grave prejudicii onoarei și demnități polițistului, constând în

acordarea unui împrumut de bani cu camătă, părăsirea postului dat prin consemn,

relații cu persoane aflate în atenția poliției, abuzuri în exercitarea

atribuțiilor de serviciu.

Cum faptele reținute în sarcina recurentului-reclamant

prin actul de trecere în rezervă nu constituie un „comportament corespunzător”

în sensul dispozițiilor Legii nr. 360/2002, în mod corect a apreciat instanța

de fond că acesta nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c)

din același act normativ și că, drept urmare, refuzul autorității pârâte de a-i

permite să participe la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru

încadrarea directă ca ofițer este unul justificat.

Față de dispozițiile legale sus

menționate, nu pot fi reținute criticile recurentului referitoare la

nelegalitatea măsurii de trecere în rezervă, la calificativele, promovările și

recompensele primite și la măsura neînceperii urmăririi penale cu privire la

faptele care i-au fost imputate.

Aceasta, întrucât, pe de o parte,

actul de trecere în rezervă, prin care au fost reținute în sarcina recurentului

abaterile disciplinare, se prezumă a fi legal, până la proba contrară,

recurentul nefăcând dovada că ar fi contestat respectivul act iar, pe de altă

parte, celelalte împrejurări invocate nu au relevanță în cauză, în raport cu dispozițiile

legale ce constituie temeiul refuzului primit din partea autorității intimate,

care vizează exclusiv „un comportament corespunzător cerințelor de conduită

admise și practicate în societate” iar nu cazierul judiciar al candidatului,

care reprezintă o altă condiție de participare la concurs, prevăzută însă la

lit. b) a art. 10 din Legea nr. 360/2002.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

G.D. împotriva sentinței nr. 3429 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.