ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1342/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1342/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față:

Prin Sentința penală nr. 499 din 9 iunie 2008

pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală în Dosarul nr. 3179/98/2007

(1638/2007), în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. s-a dispus achitarea inculpatului K.M.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5)

și art. 290 C. pen.

Totodată, în baza

art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d), respectiv, lit. c) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.N. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5)

și, respectiv, art. 290 C. pen.

Prin aceeași hotărâre

a fost respinsă acțiunea civilă formulată de SC B.T. SRL.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și partea

civilă SC B.T. SRL.

Parchetul a criticat

hotărârea atacată sub aspectul greșitei achitări a inculpaților și a greșitei

încadrări juridice dată uneia dintre faptele reținute în sarcina inculpatului

K.M.M., apreciindu-se că inculpatul nu a fost coautor al tentativei la

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 raportat

la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., ci complice.

Partea civilă SC B.T.

SRL a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei achitări a

inculpaților, solicitându-se, în latură civilă, efectuarea unei expertize

contabile în vederea stabilirii prejudiciului.

Prin Decizia penală nr. 206 din 7 octombrie 2009,

Curtea de Apel București, secția I-a penală a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și partea civilă SC B.T.

SRL Constanța.

Împotriva hotărârii

instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și partea civilă SC B.T. SRL.

Prin Decizia penală

nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007, s-au admis recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC

B.T. SRL împotriva Deciziei penale nr. 206 din 7 octombrie 2010 a Curții de

Apel București, secția I penală, s-a casat decizia penală atacată și Sentința

penală nr. 499 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Ialomița, secția penală, iar în

rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpaților K.M.M. și M.N. la pedepse de

câte 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1),

(2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) și alin. (2)

C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 290 C.

pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., s-a

dispus condamnarea inculpaților K.M.M. și M.N. la pedepse de câte 2 luni

închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate,

urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 3 ani și 4 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b), în condițiile art. 71 C. pen.

Totodată, în baza

art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea contractului de asociere în

participațiune din 21 decembrie 2005 și a biletului la ordin din 20 decembrie

2005 emis în favoarea inculpatului M.N. de către partea civilă SC B.T. SRL.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15

noiembrie 2010, sub nr. 9355/1/2010, condamnații K.M.M. și M.N. au formulat

cerere de contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 3888 din 3

noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

- Secția Penală,

pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007

Cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. raportat la art.

385

14

alin. (

1

1

) C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, în argumentare susținându-se că Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, a dispus condamnarea

contestatorilor fără a proceda la audierea lor, deși, în raport de soluția de

achitare pronunțată în fond și menținută în apel și limitele recursurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC

B.T. SRL, audierea era obligatorie, conform dispozițiilor art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen.

În vederea

soluționării cererii de contestație în anulare, a fost acvirat Dosarul nr.

3179/98/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a pronunțat

decizia contestată.

Prin Încheierea din

21 februarie 2011, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a contestației

în anulare formulată de condamnații K.M.M. și M.N., reținându-se că cererea a

fost formulată în termen, în raport de data punerii în executare a deciziei

atacate și că motivul invocat se încadrează în cazul prevăzut de art. 386 lit.

e) C. proc. pen., din actele dosarului rezultând că inculpații nu au fost

audiați în recurs, deși față de aceștia se pronunțase o soluție de achitare în

primă instanță, menținută în apel.

Prin aceeași

încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr.

3888 din 3 noiembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție

- Secția Penală,

pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007, formulată de contestatorii condamnați

K.M.M. și M.N.

Ulterior pronunțării

pe admisibilitatea în principiu a cererii, la data de 21 martie 2011, la

dosarul cauzei a fost depus un memoriu intitulat „completare la contestația în

anulare", formulat de apărătorul ales al contestatorilor, în care au fost

invocate temeiuri suplimentare față de cererea inițială, respectiv, cele

prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

Constatând că, deși

precizarea cererii, în limitele anterior menționate, s-a făcut ulterior

declarării admisibilității în principiu, Înalta Curte va proceda la analizarea

temeiniciei cererii în raport de toate motivele invocate, reținând că

temeiurile suplimentare au fost formulate în argumentarea motivului în raport

de care s-a apreciat asupra admisibilității.

Analizând temeinicia

cererii de contestație în anulare în aceste limite, Înalta Curte constată că

aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 386

lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face

contestație în anulare când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei

de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar

ascultarea acesteia este obligatorie potrivit art. 385

14

ori art.

385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În conformitate cu

dispozițiile art. 385 alin. (1) C. pen., cu ocazia judecării recursului, instanța

este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit

dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când

acesta nu a fost audiat la instanțele de fond și de apel, precum și atunci când

aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de

condamnare.

În speță, având în

vedere soluția de achitare dispusă de instanța de fond față de inculpați sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215

alin. (1), (2) și (5) și art. 290 C. pen., soluție menținută și de instanța de

apel, precum și limitele recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și partea civilă SC B.T. SRL prin care se solicita

condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de

sesizare a instanței, instanței de recurs îi revenea obligația de ascultare a

inculpaților prezenți, conform art. 385

14

alin. (1

1

) C.

pen.

Prezentând cronologic

desfășurarea judecății cauzei în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, se

constată că la primul termen de judecată în recurs, instanța a dispus amânarea

judecării cauzei, la cererea apărătorului ales al inculpaților K.M.M. și M.N.,

avocat S.M., acordându-i-se astfel posibilitatea de pregăti apărarea.

La următorul termen

de judecată, din 20 aprilie 2010, luând act de susținerile apărătorului ales al

inculpaților care a învederat faptul că inculpatul K.M.M. se afla în țară,

urmând a face diligentele necesare în vederea prezentării acestuia în instanță,

iar inculpatul M.N. se afla în Grecia, fiind incertă prezența sa în instanță,

Înalta Curte, în vederea asigurării prezenței inculpaților în instanță pentru

audiere a dispus amânarea cauzei și citarea inculpaților cu mențiunea „prezența

obligatoriei în instanță pentru a fi audiați".

Inculpații au fost

citați cu această mențiune pentru termenele din 1 iunie 2010, când nici

apărătorul și nici inculpații nu s-au prezentat în instanță, și pentru termenul

din 14 septembrie 2010.

La acest ultim

termen, apărătorul ales al inculpaților, avocat S.M., nu a motivat în niciun

fel absența inculpaților și nici nu a solicitat acordarea altui termen de

judecată pentru ca inculpații să se prezinte în instanță. Ca urmare, luând act

de lipsa nejustificată a inculpaților care, deși legal citați, nu s-au

prezentat în instanță și, constatând că asistența juridică era asigurată de

avocatul susmenționat și nu mai erau alte chestiuni prealabile, instanța a

acordat cuvântul în dezbateri.

Prin urmare, este

evident faptul că, deși în fața instanței de recurs, procedura de citare s-a

realizat prin afișare la adresele de domiciliu indicate de inculpați în cursul

urmăririi penale și reiterate în cursul judecății în primă instanță și în apel,

dar și prin afișare la Consiliul Local Țăndărei, inculpații nu s-au prezentat

în instanță și nici nu au comunicat, prin intermediul apărătorului ales sau

printr-un înscris depus la dosarul cauzei, dorința de a se prezenta și a fi

audiați sau situația care îi împiedică să participe la judecarea cauzei.

În plus, nici apărătorul

ales al inculpaților nu a învederat instanței dorința clienților săi de a fi

audiați și nici nu a contestat procedura de citare cu inculpații.

Relevant în acest

sens este faptul că la judecarea cauzei în recurs, inculpații au fost citați

întocmai ca și la nivelul instanței de fond și de apel. Or, la judecarea cauzei

în fond, citarea inculpaților în maniera criticată prin prezenta cale de atac,

nu i-a împiedicat să se prezinte în instanță unde s-a procedat, de altfel, la

audierea lor, sau să formuleze o serie de apărări, personal, sau prin

intermediul aceluiași apărător ales, avocat S.M.

Surprinzător, aceeași

modalitate de citare nu a constituit nici în apel o cauză de împiedicare pentru

inculpați de a-și exercita drepturile procesuale, apărătorul lor ales, avocat

S.M., formulând o serie de apărări în cauză, fără însă a sublinia vreun moment

lipsa de procedură cu clienții săi.

Deosebit de relevantă

sub aspectul modalității de îndeplinire a procedurii de citare este

împrejurarea că inculpații nu au indicat în scris sau prin reprezentant o altă

adresă de reședință unde să se facă comunicarea actelor de procedură pentru a

institui în sarcina instanței obligația de citare la respectiva adresă, conform

art. 177 alin. (3) C. proc. pen.

În aceste condiții,

nu se poate invoca lipsa de diligentă a instanței de recurs în efectuarea unor

verificări suplimentare cu privire la aspectul dacă inculpații se aflau sau nu

la domiciliile indicate, prezumându-se că atâta vreme cât procedura de citare

s-a realizat prin afișare, iar mandatarul inculpaților nu a invocat vicierea

acesteia, inculpații au avut cunoștință de dosar și au optat să nu se prezinte

în instanță.

De altfel, aceeași

atitudine procesuală au adoptat inculpații și pe parcursul judecării cauzei în

apel când, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță, apărările fiind

formulate exclusiv prin intermediul aceluiași apărător ales.

Susținerile apărării

în sensul că, deși inculpații au fost reprezentați în recurs de apărător ales,

nu au avut cunoștință de cauză întrucât mandatul apărătorului fusese dat pentru

toate fazele procesuale, la începutul procesului penal, iar ulterior încheierii

contractului de asistență juridică, inculpații nu au mai comunicat cu avocatul,

sunt neîntemeiate, întrucât din împuternicirile avocațiale depuse la dosarul

cauzei rezultă că între inculpați și dl. avocat S.M. s-au încheiat contracte de

asistență juridică distincte, pentru fiecare grad de jurisdicție în parte,

respectivele delegații cuprinzând mențiuni exprese cu privire la obiectul

mandatului și instanța în fața căreia își va produce efectele. În plus,

informațiile furnizate de apărător în ședința din 20 aprilie 2010 cu privire la

locul în care se află inculpații și obligația asumată de avocat de a asigura

prezența în instanță a inculpatului K.M.M., constituie o dovadă a faptului că

inculpații aveau cunoștință despre cauză, discutând cu mandatarul lor.

Prin urmare, instanța

de recurs nu a procedat la audierea inculpaților, întrucât, deși legal citați,

aceștia nu s-au prezent și nici nu au învederat instanței imposibilitatea

obiectivă de prezentare în instanță.

Pe cale de

consecință, față de argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în

speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. examinate

în corelație cu dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., motiv pentru

care cererea de contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de contestație în

anulare formulată de contestatorii K.M.M. și M.N. împotriva Deciziei nr. 3888

din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007.

Obligă contestatorii

la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2011.