ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1342/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1342/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației
în anulare de față:
Prin Sentința penală nr. 499 din 9 iunie 2008
pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală în Dosarul nr. 3179/98/2007
(1638/2007), în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.
pen. s-a dispus achitarea inculpatului K.M.M. sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5)
și art. 290 C. pen.
Totodată, în baza
art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d), respectiv, lit. c) C. proc.
pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.N. sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5)
și, respectiv, art. 290 C. pen.
Prin aceeași hotărâre
a fost respinsă acțiunea civilă formulată de SC B.T. SRL.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și partea
civilă SC B.T. SRL.
Parchetul a criticat
hotărârea atacată sub aspectul greșitei achitări a inculpaților și a greșitei
încadrări juridice dată uneia dintre faptele reținute în sarcina inculpatului
K.M.M., apreciindu-se că inculpatul nu a fost coautor al tentativei la
infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 raportat
la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., ci complice.
Partea civilă SC B.T.
SRL a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei achitări a
inculpaților, solicitându-se, în latură civilă, efectuarea unei expertize
contabile în vederea stabilirii prejudiciului.
Prin Decizia penală nr. 206 din 7 octombrie 2009,
Curtea de Apel București, secția I-a penală a respins, ca nefondate, apelurile
declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și partea civilă SC B.T.
SRL Constanța.
Împotriva hotărârii
instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București și partea civilă SC B.T. SRL.
Prin Decizia penală
nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
penală, pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007, s-au admis recursurile
declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC
B.T. SRL împotriva Deciziei penale nr. 206 din 7 octombrie 2010 a Curții de
Apel București, secția I penală, s-a casat decizia penală atacată și Sentința
penală nr. 499 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Ialomița, secția penală, iar în
rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpaților K.M.M. și M.N. la pedepse de
câte 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.,
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1),
(2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) și alin. (2)
C. pen.
În baza art. 65 C.
pen., s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea
pedepsei principale.
În baza art. 290 C.
pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., s-a
dispus condamnarea inculpaților K.M.M. și M.N. la pedepse de câte 2 luni
închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a
II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.
În baza art. 33 lit.
a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate,
urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 3 ani și 4 luni
închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a și lit. b), în condițiile art. 71 C. pen.
Totodată, în baza
art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea contractului de asociere în
participațiune din 21 decembrie 2005 și a biletului la ordin din 20 decembrie
2005 emis în favoarea inculpatului M.N. de către partea civilă SC B.T. SRL.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15
noiembrie 2010, sub nr. 9355/1/2010, condamnații K.M.M. și M.N. au formulat
cerere de contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 3888 din 3
noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
- Secția Penală,
pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007
Cererea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. raportat la art.
385
14
alin. (
1
1
) C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, în argumentare susținându-se că Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, a dispus condamnarea
contestatorilor fără a proceda la audierea lor, deși, în raport de soluția de
achitare pronunțată în fond și menținută în apel și limitele recursurilor
declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC
B.T. SRL, audierea era obligatorie, conform dispozițiilor art. 385
14
alin. (1
1
) C. proc. pen.
În vederea
soluționării cererii de contestație în anulare, a fost acvirat Dosarul nr.
3179/98/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a pronunțat
decizia contestată.
Prin Încheierea din
21 februarie 2011, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a contestației
în anulare formulată de condamnații K.M.M. și M.N., reținându-se că cererea a
fost formulată în termen, în raport de data punerii în executare a deciziei
atacate și că motivul invocat se încadrează în cazul prevăzut de art. 386 lit.
e) C. proc. pen., din actele dosarului rezultând că inculpații nu au fost
audiați în recurs, deși față de aceștia se pronunțase o soluție de achitare în
primă instanță, menținută în apel.
Prin aceeași
încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr.
3888 din 3 noiembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție
- Secția Penală,
pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007, formulată de contestatorii condamnați
K.M.M. și M.N.
Ulterior pronunțării
pe admisibilitatea în principiu a cererii, la data de 21 martie 2011, la
dosarul cauzei a fost depus un memoriu intitulat „completare la contestația în
anulare", formulat de apărătorul ales al contestatorilor, în care au fost
invocate temeiuri suplimentare față de cererea inițială, respectiv, cele
prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.
Constatând că, deși
precizarea cererii, în limitele anterior menționate, s-a făcut ulterior
declarării admisibilității în principiu, Înalta Curte va proceda la analizarea
temeiniciei cererii în raport de toate motivele invocate, reținând că
temeiurile suplimentare au fost formulate în argumentarea motivului în raport
de care s-a apreciat asupra admisibilității.
Analizând temeinicia
cererii de contestație în anulare în aceste limite, Înalta Curte constată că
aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 386
lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face
contestație în anulare când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei
de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar
ascultarea acesteia este obligatorie potrivit art. 385
14
ori art.
385
16
alin. (1) C. proc. pen.
În conformitate cu
dispozițiile art. 385 alin. (1) C. pen., cu ocazia judecării recursului, instanța
este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit
dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când
acesta nu a fost audiat la instanțele de fond și de apel, precum și atunci când
aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de
condamnare.
În speță, având în
vedere soluția de achitare dispusă de instanța de fond față de inculpați sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215
alin. (1), (2) și (5) și art. 290 C. pen., soluție menținută și de instanța de
apel, precum și limitele recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel București și partea civilă SC B.T. SRL prin care se solicita
condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de
sesizare a instanței, instanței de recurs îi revenea obligația de ascultare a
inculpaților prezenți, conform art. 385
14
alin. (1
1
) C.
pen.
Prezentând cronologic
desfășurarea judecății cauzei în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, se
constată că la primul termen de judecată în recurs, instanța a dispus amânarea
judecării cauzei, la cererea apărătorului ales al inculpaților K.M.M. și M.N.,
avocat S.M., acordându-i-se astfel posibilitatea de pregăti apărarea.
La următorul termen
de judecată, din 20 aprilie 2010, luând act de susținerile apărătorului ales al
inculpaților care a învederat faptul că inculpatul K.M.M. se afla în țară,
urmând a face diligentele necesare în vederea prezentării acestuia în instanță,
iar inculpatul M.N. se afla în Grecia, fiind incertă prezența sa în instanță,
Înalta Curte, în vederea asigurării prezenței inculpaților în instanță pentru
audiere a dispus amânarea cauzei și citarea inculpaților cu mențiunea „prezența
obligatoriei în instanță pentru a fi audiați".
Inculpații au fost
citați cu această mențiune pentru termenele din 1 iunie 2010, când nici
apărătorul și nici inculpații nu s-au prezentat în instanță, și pentru termenul
din 14 septembrie 2010.
La acest ultim
termen, apărătorul ales al inculpaților, avocat S.M., nu a motivat în niciun
fel absența inculpaților și nici nu a solicitat acordarea altui termen de
judecată pentru ca inculpații să se prezinte în instanță. Ca urmare, luând act
de lipsa nejustificată a inculpaților care, deși legal citați, nu s-au
prezentat în instanță și, constatând că asistența juridică era asigurată de
avocatul susmenționat și nu mai erau alte chestiuni prealabile, instanța a
acordat cuvântul în dezbateri.
Prin urmare, este
evident faptul că, deși în fața instanței de recurs, procedura de citare s-a
realizat prin afișare la adresele de domiciliu indicate de inculpați în cursul
urmăririi penale și reiterate în cursul judecății în primă instanță și în apel,
dar și prin afișare la Consiliul Local Țăndărei, inculpații nu s-au prezentat
în instanță și nici nu au comunicat, prin intermediul apărătorului ales sau
printr-un înscris depus la dosarul cauzei, dorința de a se prezenta și a fi
audiați sau situația care îi împiedică să participe la judecarea cauzei.
În plus, nici apărătorul
ales al inculpaților nu a învederat instanței dorința clienților săi de a fi
audiați și nici nu a contestat procedura de citare cu inculpații.
Relevant în acest
sens este faptul că la judecarea cauzei în recurs, inculpații au fost citați
întocmai ca și la nivelul instanței de fond și de apel. Or, la judecarea cauzei
în fond, citarea inculpaților în maniera criticată prin prezenta cale de atac,
nu i-a împiedicat să se prezinte în instanță unde s-a procedat, de altfel, la
audierea lor, sau să formuleze o serie de apărări, personal, sau prin
intermediul aceluiași apărător ales, avocat S.M.
Surprinzător, aceeași
modalitate de citare nu a constituit nici în apel o cauză de împiedicare pentru
inculpați de a-și exercita drepturile procesuale, apărătorul lor ales, avocat
S.M., formulând o serie de apărări în cauză, fără însă a sublinia vreun moment
lipsa de procedură cu clienții săi.
Deosebit de relevantă
sub aspectul modalității de îndeplinire a procedurii de citare este
împrejurarea că inculpații nu au indicat în scris sau prin reprezentant o altă
adresă de reședință unde să se facă comunicarea actelor de procedură pentru a
institui în sarcina instanței obligația de citare la respectiva adresă, conform
art. 177 alin. (3) C. proc. pen.
În aceste condiții,
nu se poate invoca lipsa de diligentă a instanței de recurs în efectuarea unor
verificări suplimentare cu privire la aspectul dacă inculpații se aflau sau nu
la domiciliile indicate, prezumându-se că atâta vreme cât procedura de citare
s-a realizat prin afișare, iar mandatarul inculpaților nu a invocat vicierea
acesteia, inculpații au avut cunoștință de dosar și au optat să nu se prezinte
în instanță.
De altfel, aceeași
atitudine procesuală au adoptat inculpații și pe parcursul judecării cauzei în
apel când, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță, apărările fiind
formulate exclusiv prin intermediul aceluiași apărător ales.
Susținerile apărării
în sensul că, deși inculpații au fost reprezentați în recurs de apărător ales,
nu au avut cunoștință de cauză întrucât mandatul apărătorului fusese dat pentru
toate fazele procesuale, la începutul procesului penal, iar ulterior încheierii
contractului de asistență juridică, inculpații nu au mai comunicat cu avocatul,
sunt neîntemeiate, întrucât din împuternicirile avocațiale depuse la dosarul
cauzei rezultă că între inculpați și dl. avocat S.M. s-au încheiat contracte de
asistență juridică distincte, pentru fiecare grad de jurisdicție în parte,
respectivele delegații cuprinzând mențiuni exprese cu privire la obiectul
mandatului și instanța în fața căreia își va produce efectele. În plus,
informațiile furnizate de apărător în ședința din 20 aprilie 2010 cu privire la
locul în care se află inculpații și obligația asumată de avocat de a asigura
prezența în instanță a inculpatului K.M.M., constituie o dovadă a faptului că
inculpații aveau cunoștință despre cauză, discutând cu mandatarul lor.
Prin urmare, instanța
de recurs nu a procedat la audierea inculpaților, întrucât, deși legal citați,
aceștia nu s-au prezent și nici nu au învederat instanței imposibilitatea
obiectivă de prezentare în instanță.
Pe cale de
consecință, față de argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în
speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. examinate
în corelație cu dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., motiv pentru
care cererea de contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată.
Conform art. 192
alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de contestație în
anulare formulată de contestatorii K.M.M. și M.N. împotriva Deciziei nr. 3888
din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007.
Obligă contestatorii
la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 4 aprilie 2011.