ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1342/2011

Asupra contestației în anulare de față: Prin Sentința penală nr. 499 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală în Dosarul nr. 3179/98/2007 (1638/2007), în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului K.M.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) și art. 290 C. pen. Totodată, în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d), respectiv, lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) și, respectiv, art. 290 C. pen. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea civilă formulată de SC B.T.

SRL. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și partea civilă SC B.T. SRL. Parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei achitări a inculpaților și a greșitei încadrări juridice dată uneia dintre faptele reținute în sarcina inculpatului K.M.M., apreciindu-se că inculpatul nu a fost coautor al tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., ci complice. Partea civilă SC B.T. SRL a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei achitări a inculpaților, solicitându-se, în latură civilă, efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii prejudiciului.

Prin Decizia penală nr. 206 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I-a penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și partea civilă SC B.T. SRL Constanța. Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC B.T. SRL. Prin Decizia penală nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007, s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC B.T. SRL împotriva Deciziei penale nr. 206 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a casat decizia penală atacată și Sentința penală nr. 499 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Ialomița, secția penală, iar în rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpaților K.M.M.

și M.N. la pedepse de câte 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) și alin. (2) C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpaților K.M.M. și M.N. la pedepse de câte 2 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), în condițiile art. 71 C. pen. Totodată, în baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea contractului de asociere în participațiune din 21 decembrie 2005 și a biletului la ordin din 20 decembrie 2005 emis în favoarea inculpatului M.N. de către partea civilă SC B.T. SRL. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 noiembrie 2010, sub nr. 9355/1/2010, condamnații K.M.M. și M.N.

au formulat cerere de contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007 Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 385 14 alin. ( 1 1 ) C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în argumentare susținându-se că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, a dispus condamnarea contestatorilor fără a proceda la audierea lor, deși, în raport de soluția de achitare pronunțată în fond și menținută în apel și limitele recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC B.T.

SRL, audierea era obligatorie, conform dispozițiilor art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. În vederea soluționării cererii de contestație în anulare, a fost acvirat Dosarul nr. 3179/98/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a pronunțat decizia contestată. Prin Încheierea din 21 februarie 2011, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a contestației în anulare formulată de condamnații K.M.M. și M.N., reținându-se că cererea a fost formulată în termen, în raport de data punerii în executare a deciziei atacate și că motivul invocat se încadrează în cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen., din actele dosarului rezultând că inculpații nu au fost audiați în recurs, deși față de aceștia se pronunțase o soluție de achitare în primă instanță, menținută în apel.

Prin aceeași încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007, formulată de contestatorii condamnați K.M.M. și M.N. Ulterior pronunțării pe admisibilitatea în principiu a cererii, la data de 21 martie 2011, la dosarul cauzei a fost depus un memoriu intitulat „completare la contestația în anulare", formulat de apărătorul ales al contestatorilor, în care au fost invocate temeiuri suplimentare față de cererea inițială, respectiv, cele prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

Constatând că, deși precizarea cererii, în limitele anterior menționate, s-a făcut ulterior declarării admisibilității în principiu, Înalta Curte va proceda la analizarea temeiniciei cererii în raport de toate motivele invocate, reținând că temeiurile suplimentare au fost formulate în argumentarea motivului în raport de care s-a apreciat asupra admisibilității. Analizând temeinicia cererii de contestație în anulare în aceste limite, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente: Potrivit art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestație în anulare când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acesteia este obligatorie potrivit art. 385 14 ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. În conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (1) C. pen., cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost audiat la instanțele de fond și de apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. În speță, având în vedere soluția de achitare dispusă de instanța de fond față de inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) și art. 290 C. pen., soluție menținută și de instanța de apel, precum și limitele recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă SC B.T.

SRL prin care se solicita condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de sesizare a instanței, instanței de recurs îi revenea obligația de ascultare a inculpaților prezenți, conform art. 385 14 alin. (1 1 ) C. pen. Prezentând cronologic desfășurarea judecății cauzei în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că la primul termen de judecată în recurs, instanța a dispus amânarea judecării cauzei, la cererea apărătorului ales al inculpaților K.M.M. și M.N., avocat S.M., acordându-i-se astfel posibilitatea de pregăti apărarea. La următorul termen de judecată, din 20 aprilie 2010, luând act de susținerile apărătorului ales al inculpaților care a învederat faptul că inculpatul K.M.M.

se afla în țară, urmând a face diligentele necesare în vederea prezentării acestuia în instanță, iar inculpatul M.N. se afla în Grecia, fiind incertă prezența sa în instanță, Înalta Curte, în vederea asigurării prezenței inculpaților în instanță pentru audiere a dispus amânarea cauzei și citarea inculpaților cu mențiunea „prezența obligatoriei în instanță pentru a fi audiați". Inculpații au fost citați cu această mențiune pentru termenele din 1 iunie 2010, când nici apărătorul și nici inculpații nu s-au prezentat în instanță, și pentru termenul din 14 septembrie 2010. La acest ultim termen, apărătorul ales al inculpaților, avocat S.M., nu a motivat în niciun fel absența inculpaților și nici nu a solicitat acordarea altui termen de judecată pentru ca inculpații să se prezinte în instanță.

Ca urmare, luând act de lipsa nejustificată a inculpaților care, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și, constatând că asistența juridică era asigurată de avocatul susmenționat și nu mai erau alte chestiuni prealabile, instanța a acordat cuvântul în dezbateri. Prin urmare, este evident faptul că, deși în fața instanței de recurs, procedura de citare s-a realizat prin afișare la adresele de domiciliu indicate de inculpați în cursul urmăririi penale și reiterate în cursul judecății în primă instanță și în apel, dar și prin afișare la Consiliul Local Țăndărei, inculpații nu s-au prezentat în instanță și nici nu au comunicat, prin intermediul apărătorului ales sau printr-un înscris depus la dosarul cauzei, dorința de a se prezenta și a fi audiați sau situația care îi împiedică să participe la judecarea cauzei.

În plus, nici apărătorul ales al inculpaților nu a învederat instanței dorința clienților săi de a fi audiați și nici nu a contestat procedura de citare cu inculpații. Relevant în acest sens este faptul că la judecarea cauzei în recurs, inculpații au fost citați întocmai ca și la nivelul instanței de fond și de apel. Or, la judecarea cauzei în fond, citarea inculpaților în maniera criticată prin prezenta cale de atac, nu i-a împiedicat să se prezinte în instanță unde s-a procedat, de altfel, la audierea lor, sau să formuleze o serie de apărări, personal, sau prin intermediul aceluiași apărător ales, avocat S.M. Surprinzător, aceeași modalitate de citare nu a constituit nici în apel o cauză de împiedicare pentru inculpați de a-și exercita drepturile procesuale, apărătorul lor ales, avocat S.M., formulând o serie de apărări în cauză, fără însă a sublinia vreun moment lipsa de procedură cu clienții săi.

Deosebit de relevantă sub aspectul modalității de îndeplinire a procedurii de citare este împrejurarea că inculpații nu au indicat în scris sau prin reprezentant o altă adresă de reședință unde să se facă comunicarea actelor de procedură pentru a institui în sarcina instanței obligația de citare la respectiva adresă, conform art. 177 alin. (3) C. proc. pen. În aceste condiții, nu se poate invoca lipsa de diligentă a instanței de recurs în efectuarea unor verificări suplimentare cu privire la aspectul dacă inculpații se aflau sau nu la domiciliile indicate, prezumându-se că atâta vreme cât procedura de citare s-a realizat prin afișare, iar mandatarul inculpaților nu a invocat vicierea acesteia, inculpații au avut cunoștință de dosar și au optat să nu se prezinte în instanță.

De altfel, aceeași atitudine procesuală au adoptat inculpații și pe parcursul judecării cauzei în apel când, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță, apărările fiind formulate exclusiv prin intermediul aceluiași apărător ales. Susținerile apărării în sensul că, deși inculpații au fost reprezentați în recurs de apărător ales, nu au avut cunoștință de cauză întrucât mandatul apărătorului fusese dat pentru toate fazele procesuale, la începutul procesului penal, iar ulterior încheierii contractului de asistență juridică, inculpații nu au mai comunicat cu avocatul, sunt neîntemeiate, întrucât din împuternicirile avocațiale depuse la dosarul cauzei rezultă că între inculpați și dl. avocat S.M.

s-au încheiat contracte de asistență juridică distincte, pentru fiecare grad de jurisdicție în parte, respectivele delegații cuprinzând mențiuni exprese cu privire la obiectul mandatului și instanța în fața căreia își va produce efectele. În plus, informațiile furnizate de apărător în ședința din 20 aprilie 2010 cu privire la locul în care se află inculpații și obligația asumată de avocat de a asigura prezența în instanță a inculpatului K.M.M., constituie o dovadă a faptului că inculpații aveau cunoștință despre cauză, discutând cu mandatarul lor. Prin urmare, instanța de recurs nu a procedat la audierea inculpaților, întrucât, deși legal citați, aceștia nu s-au prezent și nici nu au învederat instanței imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanță.

Pe cale de consecință, față de argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. examinate în corelație cu dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., motiv pentru care cererea de contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorii K.M.M. și M.N. împotriva Deciziei nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3179/98/2007. Obligă contestatorii la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2011.