ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1890/2008

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 165 din 3 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, în dosarul nr. 6652/2004, s-a dispus condamnarea inculpatei M.E., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciunea în formă agravată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 C. pen. și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) conform art. 66 C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen.;

- o lună închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 și 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa mai grea, aceea de 5 ani închisoare, pe care inculpata o va executa în final.

Au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.I., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.I. cu privire la comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligată inculpata M.E. să despăgubească partea civilă SC S.G. SA, în lichidare judiciară, reprezentată de judecătorul sindic P.L., cu sumele de 2.116.300.000 ROL și 116.600.000 ROL, reprezentând despăgubiri materiale.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă SC S.G. SA împotriva inculpatului T.I.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă M.G. împotriva inculpatului T.I.

S-a constatat că SC M.S. SRL Alba Iulia, județul Alba, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a dispus desființarea măsurilor asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba în dosar penal nr. 705/P/2003, prin ordonanțele din 27 iulie 2004 și 30 iulie 2004, constând în sechestrarea bunurilor inculpatului T.I.

S-a dispus desființarea procesului-verbal de aplicare a sechestrului, întocmit la 02 august 2004 de către I.P.J. Alba.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata M.E. să plătească în favoarea statului suma de 1200 RON, cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut, în fapt, următoarele:

SC S. SA a intrat în lichidare în cursul anului 1998, cauza formând obiectul dosarului comercial nr. 3958/1998 al Tribunalului Alba, fiind desemnat judecător sindic, magistratul P.L.

Inculpata M.E. a fost angajată la această societate inclusiv în cursul derulării procesului de lichidare judiciară, făcând inclusiv plăți ale personalului de pază.

Tribunalul Alba a aprobat planul de lichidare a patrimoniului SC S. SA, creditorii fiind de acord cu sesizarea acesteia, inclusiv a bunurilor mobile, iar sumele obținute urmau să fie depuse la bancă pe seama averii debitorului.

Pentru realizarea procedurii falimentului, a fost numit, în condițiile Legii nr. 64/1995, lichidator judiciar, inculpatul T.I.

Ulterior, modificărilor survenite prin Legea nr. 99/1999, judecătorul sindic a preluat întreg patrimoniul debitoarei, indisponibilizând contul societății deschis la B.A., iar după ce această bancă a intrat în faliment, contul a fost transferat la B.C.R., sucursala Alba.

S-a depus, și la această unitate bancară, specimenul de semnătură a judecătorului sindic, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 10 din Legea nr. 64/1995, plățile neputându-se efectua decât prin dispoziția emisă de judecătorul sindic.

Unitatea bancară nu putea elibera nici o sumă de bani, decât pe baza dispoziției de plată semnată de judecătorul sindic.

Inculpata M.E., în perioada 22 noiembrie 2001 – 10 octombrie 2003, a întocmit un număr de 15 ordine de plată pe numele său, aplicând pe ele, în fals, semnătura judecătorului sindic, precum și ștampilele cu impresiunea SC S. SA (pe 10 din ele) și SC S. SA, în lichidare.

Aceste ordine de plată sunt: 17 din 22 noiembrie 2001; 5 din 18 ianuarie 2002; 11 din 19 februarie 2002; 15 din 1 aprilie 2002; 87 din 8 mai 2002; 76 din 9 ianuarie 2002; 1 din 20 mai 200; 63 din 18 decembrie 2002; 26 din 3 februarie 2003; 10 din 6 martie 2003; 57 din 2 iunie 2003; 67 din 30 iunie 2003; 68 din 1 august 2003; 12 din 10 septembrie 2003 și 58 din 10 octombrie 2003, cu o valoare totală de 2.116.300.000 lei, sumă pe care a încasat-o prezentând ordinele la B.C.R., sucursala Alba.

Pe aceste ordine de plată, la rubrica beneficiar și-a trecut numele ei, și la rubrica privind destinația sumei a trecut „salarii, arhivare etc.”.

Inculpata a profitat de faptul că anterior, în repetate rânduri, judecătorul sindic a împuternicit-o să ridice sume cu aceste destinații, pe baza unor ordine de plată legal semnate. De pe aceste ordine de plată, a avut ca model semnătura judecătorului sindic.

Cu ocazia audierilor în fața instanței, inculpata a susținut că nu a falsificat semnătura judecătorului sindic, ci și-a executat propria semnătură (crezând că are drept de semnătură în bancă). Afirmația este însă contrazisă de Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 6833 din 29 noiembrie 2003 întocmit de I.P.J. Alba.

Ștampila indicată cu impresiunea SC S. SA a fost aplicată de inculpată, probabil la sediul societății. Ștampila nu era valabilă oricum, societatea fiind în lichidare. Ștampila SC S. SA ,în lichidare s-a aplicat de inculpată la biroul lichidatorului judiciar T.I. unde acesta petrecea lungi perioade de timp, rămânând uneori chiar singură în încăperea în care se aflau ștampilele biroului, aflate într-un sertar neîncuiat.

Inculpata a susținut că a beneficiat de complicitatea inculpatului T.I., cu ocazia acestor operațiuni ilicite de întocmire a ordinelor de plată și retragerea sumelor de bani și că toate sumele de bani retrase au fost predate inculpatului T.I.

Instanța de fond a reținut că versiunea nu este susținută de probele dosarului.

Astfel, din probele administrate rezultă că, în cursul procedurii de lichidare judiciară a societății a fost scos la vânzare activul imobil, „Complex de creștere a porcilor” în suprafață de 90.369 m.p., cu o serie de edificate cum ar fi : hale, un siloz, cântare, magazii, ateliere, sediu administrativ etc. alături de alte active.

Cetățeanul italian M.G., parte civilă în cauză a aflat din ziar că SC S. SA a scos la licitație active, în vederea vânzării.

La licitație a participat SC M.S. SRL, o societate cu capital privat înființată de partea civilă M.G.

Oferta SC M.S. SRL a fost depusă de M.G.

Societatea a adjudecat pentru suma de 2.600.000.000 lei imobilul „Complex de creștere a porcilor” descris anterior. S-a emis ordonanța de adjudecare din 15 martie 2001, după care ordonanța de adjudecare definitivă din 27 aprilie 2000, ambele de către Tribunalul Alba.

Cu ocazia procedurii de achiziționare a acestui imobil, cetățeanul italian M.G. i-a cunoscut pe inculpații T.I. și M.E.

Inculpatul T.I. a prezentat italianului dosarul de lichidare și i-a dat relații despre licitația care urma să aibă loc.

După câștigarea licitației prețul de adjudecare a fost depus în contul SC S. SA din contul cetățeanului italian, deschis la B.C.R. Alba.

Ulterior viramentului acestei sume, partea civilă a mai făcut o plată în numerar, respectiv suma de 450.000.000 lei, fiind convins că o plătește tot în contul licitării și adjudecării imobilului, pentru activități de consultanță. Suma s-a ridicat de la B.C.R. Alba, în prezența martorilor T.A. și P.S. și dusă la apartamentul martorei T.A., de unde au fost ridicați de către M.E.

Ulterior, partea civilă a prezentat o chitanță pentru respectiva sumă, văzută de cei doi martori, dar nu a spus cine a completat-o. Chitanța în original a fost dusă în Italia și nu a fost depusă la dosar în original.

Inculpata M.E. a susținut că a predat suma de bani inculpatului, versiunea a fost menținută și în rechizitoriu, însă nu a fost confirmată până la urmă, de probe.

Starea de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cauză și este, în mod evident, diferită parțial de cea reținută în rechizitoriu.

Cu privire la vinovăția inculpatei M.E. nu există dubii, chiar dacă a încercat să se disculpe, arătând că suma de 166.000.000 lei, a fost plătită cu titlu de salarii, nu a putut prezenta statele de plată și că cele 15 ordine de plată s-au întocmit la indicațiile inculpatului T.I., iar ea a crezut că procedează legal, urmând ca acesta să plătească creditorii societății. A arătat că a crezut că are drept de semnătură în bancă.

Susținerile că s-ar fi aflat în eroare, sunt complet neplauzibile. Din modul anterior de lucru, putea să știe foarte bine că are drept de semnătură în bancă are doar judecătorul sindic și că poate scoate sume de bani de la bancă doar pe baza unor ordine de plată semnate de acesta. Nu a putut să explice ce a făcut-o să creadă că are un drept propriu de semnătură în bancă. Este absolut evident că a încercat să falsifice semnătura judecătorului sindic P.L., aspect ce rezultă din raportul de constatare nr. 6833 din 29 noiembrie 2003 întocmit de I.P.J. Alba, care a analizat atât semnături valabile ale judecătorului sindic cât și semnături de pe ordinele falsificate.

Nu există nici un motiv obiectiv care să o fi determinat să creadă că sumele de bani scoase pe „propria” semnătură, trebuie predate fără nici un act, inculpatului T.I., pentru a fi plătiți diverși creditori, fără să fi făcut vreo dovadă că s-au făcut asemenea plăți în perioada noiembrie 2001 – octombrie 2003. De altfel, cu excepția declarației inculpatei, nu există nici o probă care să susțină această versiune, în aceste condiții, nici declarațiile inculpatei nu pot constitui mijloace de probă.

Câtă vreme nu a putut face dovada cu acte că a folosit suma de 166.000.000 lei pentru plata de salarii, lucru de altfel contrazis de evidențele contabile ale societății, apare evident că inculpata a delapidat această sumă.

Cu privire la inculpatul T.I., instanța constată că vinovăția acestuia față de comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu a fost dovedită.

Astfel, vinovăția acestuia nu poate fi reținută decât pe baza declarațiilor inculpatei și a împrejurării că pe 5 dintre ordinele de plată apare ștampila cu mențiunea în lichidare. Declarația inculpatei, poate constitui mijloc de probă, conform art. 69 C. proc. pen., doar în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator. Declarația inculpatei M.E. nu se coroborează cu asemenea fapte și împrejurări.

Aplicarea ștampilei cu mențiunea „în lichidare” putea fi făcută de către inculpată, chiar în unul din birourile inculpatului T.I., unde se prezenta frecvent.

Astfel, martorul B.D.F. a arătat că, dată fiind atmosfera din biroul unde se aflau ștampilele, în care era un dute-vino, era posibil ca inculpata să fi putut aplica vreo ștampilă de pe birou în mod fraudulos.

Martorul a văzut-o pe inculpată la birou, stând pe un scaun cu hârtii în față și chiar scriind.

Martorul B.S.G. a arătat, de asemenea, că inculpata venea la biroul inculpatului T.I., stătea la birou, scria, iar o dată a stat chiar mai mult făcând calcule pentru grupe de muncă.

Martorul nu a văzut-o aplicând vreo ștampilă, însă a apreciat că putea face acest lucru în mod fraudulos, fără ca el și colegii lui să știe.

Martora C.M.R. a confirmat că ștampila societății SC S. SA, cu mențiunea în lichidare, era păstrată într-un sertar care nu era niciodată încuiat.

Deosebit de relevantă este declarația martorei B.M., care a arătat că în cursul activității de lichidare a SC S. SA, inculpata venea în mod frecvent la biroul inculpatului T.I. Martora arată că au fost diverse situații în care inculpata M.E., prezentă la birou, aplica ștampila S., în lichidare, fără să ceară permisiunea cuiva, întrucât era „de-a casei” și beneficia de o încredere deosebită.

Inculpata aplica ștampila respectivă chiar pe biroul martorei, fără ca inculpatul T.I. să fie de față. Acesta știa unde se păstrează ștampilele.

Martora a explicat că așa se proceda cu reprezentanții firmelor mari, permițându-li-se să aplice personal ștampilele, fiind vorba de un volum mare de activitate.

Martorul N.M. a arătat că era posibil ca inculpata să fi rămas singură în încăperea în care se găsea sertarul cu ștampilele.

Nu toți mai lucrează la biroul inculpatului T.I. astfel că nu pot fi acuzați de subiectivism.

Aparent există o stare de dubiu cu privire la persoana care a aplicat ștampila cu mențiunea „în lichidare”, care nu poate decât să-i profite inculpatului.

Instanța a apreciat însă că ansamblul probelor arată că nu inculpatul a aplicat ștampila. Astfel, dacă acesta a intenționat să fie complicele inculpatei M.E., nu rezultă de ce nu s-a aplicat această ștampilă, pe toate ordinele de plată, mai ales că ștampila fără mențiunea „în lichidare” nu era valabilă.

Pe de altă parte, inculpatul T.I. este cel care a semnalat judecătorul sindic cu lipsa sumei de 2.116.300.000 lei din contabilitatea societății, așa cum rezultă din adresa judecătorului sindic nr. 3958 din 22 octombrie 2003. Nu rezultă care a fost interesul lui de a dezvălui lipsa câtă vreme ar fi acționat cu intenție, ca și complice, în scopul ridicării ei de la bancă. În fine, nu rezultă că inculpatul ar fi încasat vreo sumă din acei bani, cu excepția declarației inculpatei, nici o probă nu confirmă acest aspect. Și atunci, rămâne întrebare, de ce ar fi aplicat inculpatul ștampilele?

Cea mai plauzibilă concluzie este aceea că nu inculpatul a aplicat ștampilele, ci inculpata M.E., profitând de prezențele ei dese la biroul inculpatului și la posibilitatea de a avea la îndemână ștampila.

În spijinul acestei concluzii, vine și declarația martorului Ș.G.L., care a vizitat-o împreună cu inculpatul T.I. pe inculpata M.E., acasă la ea, în Teiuș. În fața martorului, inculpata a recunoscut că a semnat ordinele de plată și că este treaba ei ce a făcut cu banii. Mai mult sau mai puțin direct, declarația inculpatei, în acel context, apare ca o mărturisire că a acționat singură și a beneficiat tot singură de sumele ridicate de la bancă.

Pe lângă faptul că declarația inculpatei M.E. nu se coroborează cu alte fapte și împrejurări care să rezulte din ansamblul probațiunii, ea nu este dezinteresată, din contra, incriminându-l pe inculpatul T.I., ea a încercat să se disculpe, arătând că a crezut că ceea ce a făcut a fost legal, câtă vreme a predat sumele de bani acestuia.

Față de aceste aspecte, instanța constată că inculpatul T.I. nu a comis acte de complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., comisă de inculpata M.E., astfel că se impune achitarea lui pe motiv că fapta nu există.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune, infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului T.I., comisă în dauna cetățeanului italian M.G., instanța reține următoarele:

Cetățeanul italian, prin declarația sa dată în faza de urmărire penală, arată că după ce a adjudecat imobilul aparținând SC S. SA, la licitație s-a purtat o discuție cu lichidatorul judiciar (inculpatul T.I.) în prezența lui T.A., ocazie cu care lichidatorul i-a spus că în afara sumei de 2.600.000.000 lei, mai trebuie să achite o sumă pentru taxe. Discuția a avut loc cu câteva zile înainte de emiterea chitanței.

Mai departe, acesta arată că a ridicat de la B.C.R. suma de 450.000.000 lei (nu precizează la ce dată) de față fiind P.S., sumă cu care, împreună cu acesta, s-a deplasat la locuința lui T.A., unde în prezența acesteia, fără să fie de față P.S., „i-a dat lichidatorului întreaga sumă”, de la care a primit în schimb „de pe masă” o chitanță pentru suma de 450.000.000 lei, de pe care a făcut o fotocopie pe care i-a dat-o lui P.S., care a legalizat-o la notar.

Cu ocazia confruntării cu inculpatul T.I., partea civilă și-a menținut afirmația că i-a dat acestuia suma de 450.000.000 lei, în casa A.T., primind în schimb o chitanță.

Martora T.A. a declarat la urmărirea penală că, cu ocazia virării sumei de 2,6 miliarde lei, pentru achiziția imobilului adjudecat în sediul B.C.R. Alba, cetățeanul italian i-a întrebat pe inculpați, unde trebuie virată suma de 400.000.000 lei, iar M.E. a răspuns că trebuie predată în numerar și că îi va da o chitanță. Le-a spus că va mai dura, iar M.E. a spus că va veni personal să ia banii de la locuința martorei. Inculpatul T.I. a fost de față și a putut auzi discuțiile.

După aceea (martora nu a spus la cât timp) partea civilă a scos o sumă de bani de la B.C.R. Alba pe care a pus-o într-o cutie, după care ea, italianul și cu P.S. s-au deplasat la domiciliul ei, unde a apărut în 10 minute și inculpata M.E. Italianul i-a predat banii acesteia. Martora nu a văzut că acesta să predea vreo chitanță.

În faza de judecată, martora și-a schimbat radical declarația. A arătat că plata în numerar s-a făcut de italian către inculpata M.E., în apartamentul său, situat în blocul cu B.P., de față fiind și P.S. La momentul respectiv, martora și cetățeanul italian știau că M.E. este directoare la firma în lichidare. A văzut ulterior chitanța, dar nu știe cine și când a predat-o.

În continuare, martora a arătat că „nu-mi amintesc despre vreo discuție între inculpatul T.I. și cetățeanul italian cu privire la această plată în numerar”. A explicat neconcordanțele dintre declarația dată în faza de urmărire penală, și cea din faza de judecată, prin aceea că, la urmărirea penală, procurorul care a audiat-o i-a sugerat răspunsul la unele întrebări. Mai arată că nu a cunoscut ce sumă s-a plătit în numerar, sumele de 400.000.000 lei, respectiv 450.000.000 lei, le-a aflat de la procurorii anchetatori, care i-au prezentat chitanța fiscală și diferența dintre 3 miliarde și 2,6 miliarde.

Martorul P.S., arată că a fost cu cetățeanul italian la bancă pentru ridicarea banilor, s-a deplasat de la domiciliul martorei T.A., cunoaște că s-a făcut o plată în numerar, dar nu știe cui anume. Italianul a spus că are documente justificative pentru plată, dar nu i le-a arătat în ziua respectivă și nu i-a spus cui a plătit. Martorul nu a cunoscut ca suma să fi fost destinată inculpaților T.I. sau M.E. Italianul i-a dat chitanța la o săptămână, după acest moment, alături de o altă chitanță, în alt. Deși martorul i-a cerut, italianul nu a putut prezenta vreo factură.

Inculpata M.E. a declarat că a ridicat de la domiciliul martorei T.A. o geantă în care se afla o sumă mare de bani, două sute și ceva de milioane, pe care a predat-o inculpatului T.I. Martora i-a spus că trebuie să predea acei bani inculpatului T.I., iar ea nu a știut nimic de proveniența lor.

Martora A., cunoaște că cetățeanul italian a predat personal suma de 450.000.000 lei, inculpatului T.I., în apartamentul martorei T.A., însă cunoaște acest lucru de la T.A., P.S. și M.G. Declarația se impune a fi înlăturată, fiind într-o totală contradicție cu restul probatoriului.

Urmare a versiunii prezentate de martora T.A. în faza de judecată, singurele declarații care-l incriminează pe inculpatul T.I., sunt acelea ale inculpatei M.E. și ale cetățeanului italian M.G. Ambele sunt subiective, se contrazic între ele și se contrazic cu restul probatoriului.

În concluzie, declarația părții civile M.G. și ale inculpatei M.E. se impune a fi înlăturată, ca fiind vădit nesincere.

Chitanțele aflate la dosarul de urmărire penală, una pentru suma de 450.000.000 lei, și alta în alt, sunt în copii xerox, astfel că nu au putut fi expertizate (adresa nr. 199 din 29 septembrie 2004 a L.I.E.C. Cluj).

Ele conțin ștampila SC S. SA, în lichidare, care putea fi aplicată în aceleași condiții în care s-au ștampilat și cele 15 ordine de plată. Câtă vreme nu s-a făcut dovada că plata în numerar s-a făcut către inculpatul T.I. sau în beneficiul acestuia, nu rezultă ce interes ar fi avut acesta să elibereze chitanțele. Semnăturile de pe aceste chitanțe sunt total diferite de semnătura inculpatului T.I., care a fost depusă de acesta în original, pe diverse acte ale dosarului (declarații, confruntări etc.).

Raportat la analiza probatoriului, instanța constată că inculpatul T.I., nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., în dauna părții vătămate M.G. și nici de comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Probele au confirmat că cetățeanul italian a făcut respectiva plată în numerar și este evident că respectiva plată nu a avut nici o bază legală; prețul imobilului adjudecat a fost de 2.600.000.000 lei. Se poate concluziona că aceasta a fost victima unei înșelăciuni. De asemenea, cineva a falsificat respectivele chitanțe fiscale.

În aceste condiții, s-a impus ca inculpatul T.I. să fie achitat pe motiv că faptele nu au fost comise de el.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpata M.E.

Prin decizia penală nr. 91/ A din 2 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr. 2793/57/2006 al Curții de Apel Alba Iulia au fost respinse, cu opinie majoritară, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpata M.E.

În opinia separată s-a apreciat că se impune desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și în cadrul rejudecării, admiterea apelului declarat de parchet în sensul condamnării inculpatului T.I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., în dauna părții vătămate M.G.

În opinia majoritară s-a reținut, în esență, că probele administrate în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată ori în cauză, probele administrate în cursul judecății în fond și în apel nu susțin o hotărâre de condamnare față de inculpatul T.I. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Cu privire la achitarea inculpatului T.I. pentru infracțiunile de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., parte vătămată M.G., respectiv fals material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., instanța de apel a considerat că acestea nu au fost săvârșite de inculpat, astfel încât hotărârea fondului este la adăpost de orice critică.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpata M.E.

Parchetul a criticat hotărârile pentru greșita achitare a inculpatului T.I. în raport de infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de trimitere în judecată, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În motivele scrise dar și în susținerea orală, procurorul a invocat faptul că deși instanțele au considerat ca fiind dovedită împrejurarea că cetățeanul italian a predat, în numerar, suma de 450.000.000 lei după achitarea în întregime a prețului bunurilor adjudecate de societatea pe care o reprezenta, plată ce nu avea la bază o obligație legală, în mod greșit au apreciat că nu există probe care să ateste faptul că această sumă a fost solicitată și primită de inculpatul T.I.

Se reține că întreaga motivare a instanței s-a axat pe împrejurarea că din declarațiile martorilor P.S. și T.A. nu a rezultat că inculpatul ar fi primit suma de 450.000.000 lei la domiciliul acesteia din urmă.

Dar, reține parchetul, relevante sub aspectul vinovăției inculpatului T.I., pentru această infracțiune, sunt declarațiile martorilor T.A. și P.S. care nu trebuiesc analizate trunchiat ci în raport de celelalte elemente care converg spre pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Sunt invocate, atât declarațiile părții vătămate, procesul verbal de confruntare dintre inculpați, dintre inculpatul T.I. și partea civilă M.G., dar și dintre inculpatul T.I. și martora T.A.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., procurorul reține că instanțele, în mod nejustificat, au înlăturat declarațiile martorilor date în faza de urmărire penală.

Fără o argumentară pertinentă, bazată pe o reglementare legală nu se justifică înlăturarea probelor administrate în mod legal atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății.

Cât privește inculpata M.E., parchetul a criticat greșita reținere în favoarea sa, a circumstanțelor atenuante impunându-se înlăturarea lor, cu consecința majorării pedepsei aplicate.

Inculpata M.E. a solicitat casarea ambelor hotărâri și în cadrul rejudecării, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având drept consecință reducerea pedepsei.

Au fost invocate cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 18 și 21 C. proc. pen.

În motivarea orală a recursului, inculpata M.E., prin apărătorul ales, a susținut că în cauză în mod greșit s-a dispus de către instanțele de fond și apel, citarea în calitate de parte responsabilă civilmente a judecătorului sindic. În acest context, fiind incidente dispozițiile legale privind citarea părților în proces se impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este fondat pentru următoarele considerente:

Aprecierea probelor, ca operațiune finală a activității de probațiune, permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecății.

Spre deosebire de intenția pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raționament. De aceea instanța este obligată să verifice fiecare probă în conținutul ei, prin izvorul de unde provine, prin confruntarea cu alte probe administrate pentru ca, în final, să se înlăture orice îndoială. Existența îndoielii este incompatibilă cu convingerea, cu certitudinea deplină.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte reține că instanțele au dat o greșită interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești în ceea ce-l privește pe inculpatul T.I.

Au fost eludate prevederile art. 63 C. proc. pen., potrivit cu care probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Organele judiciare pot reține orice probă dacă apreciază că aceasta a fost administrată cu respectarea dispozițiilor legii și dacă reflectă adevărul în cauza concretă dedusă judecății.

Este adevărat că, în raport de prevederile art. 200 C. proc. pen. și art. 289 probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată a unei persoane dar acestea nu pot fi înlăturate, în lipsa unei motivări temeinice, de instanța de judecată în procesul final de analiză și de interpretare a probelor.

Parte din probele administrate în cursul urmăririi penale pot fi verificate de instanța de judecată în condiții de oralitate, publicitate, contradictorialitate, iar cele care nu pot fi verificate din motive obiective, imposibilitatea audierii nemijlocite a unui martor, a părții vătămate, a părții civile, dar care au fost administrate cu respectarea condițiilor legii în faza de urmărire penală, urmează a fi avute în vedere de către instanțele investite cu judecarea cauzei.

În speță, inculpata M.E. și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, iar în cursul judecății a arătat că „.a acționat la indicațiile inculpatului T.I. Inculpatul T.I. a fost cel care mi-a cerut să transfer banii într-un cont personal, bani pe care îi schimbam în valută și îi predam inculpatului T.I. Cu privire la ștampilele aplicate pe respectivele ordine de plată arăt că pe 10 din ele am aplicat eu ștampila societății S. fără mențiunea de lichidare, iar pe celelalte 5 s-a aplicat ștampila unității cu mențiunea „în lichidare”, în biroul inculpatului T.I. de către acesta sau de către un salariat al dânsului”.

Împrejurarea că inculpatului M.E. a relatat aspecte reale rezultă și din aceea că, potrivit declarațiilor inculpatului T.I., dar și a martorilor B.D., B.S.G., N.M., ștampila SC S. cu mențiunea „în lichidare” se afla în sertarul de la biroul inculpatului T.I.

Mai mult, martora C.M.R. arată în declarația dată în cursul cercetării judecătorești că „în afară de inculpat nu a văzut alte persoane să umble în sertar. Biroul colaboratorilor se închidea cu cheia în situația în care toți colaboratorii erau plecați. Nu-mi amintesc de situații în care persoane străine de birou să fi rămas singure în biroul colaboratorilor”.

Aceste declarații se completează parțial și cu declarațiile martorului B.D. care arată că „ștampilele se păstrau într-un sertar fiind folosite, atât cum am constatat eu, de dl. T.I. care le aplica și le punea la loc în sertarul respectiv, dar și cu declarația martorului B.G. care afirmă că „nu am văzut-o niciodată pe inculpata M.E. să aplice ștampila, însă menționez că nu am stat tot timpul lângă dânsa”.

Se impune, ca alături de aceste declarații să se aibă în vedere faptul că inculpata M.E. avea calitatea de laborantă, calitate ce nu-i permitea să-și atingă scopul infracțional fără ajutorul lichidatorului judiciar.

În atare condiții, Înalta Curte apreciază că în raport de toate probele administrate pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului T.I., prezumția de nevinovăție a fost înlăturată prin probe certe care demonstrează aportul dat coinculpatei M.E. la săvârșirea infracțiunii.

Fondată este critica parchetului și în ceea ce privește achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., parte vătămată fiind M.G.

Vinovăția inculpatului, pentru această faptă este probată, pe de o parte, prin declarațiile inculpatei M.E., relatările acesteia fiind constante atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, dar și cu declarațiile părții civile M.G., ale martorelor A.A., T.A. și P.S.

Astfel, martora T.A. a arătat că cetățeanul italian, la solicitarea inculpatului, a ridicat din contul său personal pe care-l avea deschis la B.C.R., sucursala Alba Iulia suma de 450.000.000 lei, operațiune la care inculpatul a fost prezent.

Martorul P.S., confirmă că l-a însoțit pe cetățeanul italian la bancă pentru ridicare sumei de 450.000.000 lei iar apoi la domiciliul martorei T.A. unde trebuia predată această sumă la o anumită persoană, fără să cunoască numele acesteia.

De asemenea, martora A.A. confirmă faptul că cetățeanul italian a plătit suma de 450.000.000 lei inculpatului T.I., fiindu-i solicitată cu titlu de cheltuieli ocazionate de licitație și intabularea bunurilor dobândite la licitație. Aceleiași martore i-au fost predate două chitanțe, una completată cu suma de 450.000.000 lei iar alta în alb, ce urma a fi plătită la cererea inculpatului T.I. pentru intabulare, sumă ce nu a mai fost remisă întrucât martorul P.S. i-a atras atenția părții civile că sumele de bani necesare pentru intabulare au fost suportate de societate și că nu se mai impunea achitarea vreunei sume de către aceasta.

Coroborând, astfel, toate declarațiile date în cauză, cu procesele-verbale de confruntare dintre inculpat și partea civilă, dintre inculpat și martora T.A., convorbirile telefonice purtate între partea civilă și această martoră, Înalta Curte apreciază că și pentru această faptă, prezumția de nevinovăție a fost înlăturată, achitarea inculpatului fiind greșită.

De altfel, în opinia separată formulată de judecător în apel, se reține vinovăția inculpatului și, pe cale de consecință, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În privința infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată se impune a se reține faptul că cele două chitanțe conțin date ce nu corespund realității, dar urmează a se constata ca fiind împlinit termenul de prescripție specială al răspunderii penale prevăzută de art. 124 C. pen. Fapta a fost comisă în cursul anului 2000, astfel că, față de limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare, s-a împlinit termenul prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen., cu referire la art. 124 C. pen.

Fondată este critica parchetului și în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei M.E.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că spre deosebire de circumstanțele atenuante legale, care se aplică în virtutea legii și se impun instanței în mod obligatoriu, circumstanțele judiciare atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., sunt împrejurări de fapt care, numai raportate la fapta concretă, la ansamblul împrejurărilor în care aceasta a fost comisă și la persoana infractorului, pot dobândi, prin apreciere, valențe atenuante.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante și reducerea substanțială a pedepsei nu este însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare, reduc, în asemenea măsură, gravitatea faptei în ansamblul său sau caracterizează favorabil persoana inculpatului astfel încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface exigențele ce decurg din dispozițiile art. 52 C. pen.

Pe de altă parte, constatarea circumstanțelor atenuante este facultativă astfel încât instanța, chiar dacă stabilește existența obiectivă a unei împrejurări invocată ca circumstanță atenuantă, poate refuza aplicarea art. 74 C. pen., dacă, raportând-o la ansamblul faptei concrete și la persoana inculpatei, aceasta nu apare suficient de ușurătoare pentru a justifica coborârea pedepsei sub minimul special.

În cauză, deși Înalta Curte reține că, în mod justificat au fost reținute în favoarea inculpatei circumstanțele judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., totuși reducerea pedepsei aplicate inculpatei M.E. spre minimul special prevăzută în norma de incriminare nu se justifică în raport de gradul de pericol social ridicat a faptei. Inculpata a săvârșit două infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, fiind aplicabile două cauze de agravare a pedepsei și anume, forma continuată, respectiv concursul de infracțiuni. La aceste elemente se adaugă, natura relațiilor sociale lezate dar și prejudiciul mare cauzat prin faptele săvârșite și nerecuperat până la data judecării recursului.

În atare condiții, hotărârile pronunțate în cauză vor fi reformate și sub aspectul individualizării judicioase a pedepsei.

Cât privește recursul inculpatei M.E., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Sub aspectul cuantumului pedepsei și al modalității de executare, criticile nu pot fi primite având în vedere argumentele prezentate anterior.

De asemenea, încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., este legală în raport de consecințele deosebit de grave rezultate în urma comiterii faptei.

În fine, critica ce vizează procedura de citare cu partea responsabilă civilmente nu poate fi circumscrisă unei nulități absolute în sensul prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ci al unei nulități relative. Cum, însă, inculpata nu a dovedit existența vreunei vătămări și nici că aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârilor pronunțate în cauză, argumentele invocate nu pot fi acceptate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pt.2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 12 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 165 din 3 iulie 2006 a Tribunalului Alba și, în rejudecare, va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) și c) C. pen., aplicate inculpatei M.E. în pedepsele componente.

Va majora pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

Va majora pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., de la 6 luni închisoare la 10 luni închisoare.

Va majora pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., de la o lună închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele și va dispune aplicarea pedepsei de 7 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Va aplica inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Pentru inculpatul T.I., ținând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., dar și de exigențele ce decurg din art. 52 C. pen., va aplica inculpatului, pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

Același inculpat va fi condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

Vor fi interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială prevăzută de art. 124 C. pen.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., va obliga inculpatul T.I. la plata sumei de 450.000.000lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă M.G.

În temeiul dispozițiilor art. 346 C. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ., va obliga pe același inculpat, în solidar cu inculpata M.E., la plata sumei de 2.116.300.000 lei cu același titlu către partea civilă SC S. SA Oiejdea – județul Alba.

Vor fi menținute celelalte dispoziții.

În temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.E. împotriva aceleiași decizii.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată M.E. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpații M.E. și T.I.

Casează decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 165 din 3 iulie 2006 a Tribunalului Alba, secția penală, după cum urmează:

Pentru inculpata M.E.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatei M.E. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

Majorează pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., de la 6 luni închisoare la 10 luni închisoare.

Majorează pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., de la o lună închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) și c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen.

Pentru inculpatul T.I.:

Condamnă pe inculpatul T.I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune executarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) și c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C., pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) și c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială prevăzut de art. 124 C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., obligă pe inculpatul T.I. la plata sumei de 450.000.000 lei (ROL) cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă M.G.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și 1003 C. civ., obligă pe inculpatul T.I. în solidar cu inculpata M.E. la plata sumei de 2.116.300.000 lei (ROL) cu titlu de despăgubiri civile către SC S. SA Oiejdea - județul Alba.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.E. împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe inculpata M.E. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 C. proc. pen., obligă pe inculpatul T.I. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2008.