ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2008

HOTĂRÂRE
27.05.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 60 din 3 martie 2008 a Curții de Apel București, secția

I

penală, în

temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul M.I.N.

împotriva rezoluției din 6 august 2007 dispusă

de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 478/P/2007

și a

rezoluției din 29 noiembrie 2007

dispusă în dosarul nr. 1795/11/2/2007 de

Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în contradictoriu cu intimata B.D.L.

S-a dispus menținerea

rezoluțiilor atacate.

A fost obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare

către stat.

S-a reținut că

prin plângerea înregistrată la această instanță la

31

decembrie 2007 petentul M.I.N. în contradictoriu cu intimata B.D.L. În temeiul

art. 2781 C. proc. pen. a solicitat desființarea rezoluției nr. 1795/11/2/2007

dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București la 29 noiembrie 2007 și a rezoluției din 6 august 2007 dispusă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 478/P/2007.

În motivarea plângerii petentul susține că a

reclamat

comiterea infracțiunii de

înșelăciune

prev.

de

art. 215 alin.

(1) și (3) C. pen.

de către intimata B.E. - avocat în

cadrul Baroului Ialomița și care l-a asistat juridic într-un proces civil (nr. 2455/2004)

în baza contractului de asistență juridică pentru care a achitat onorariul de

10.500.000 lei rol, dar intimata l-a indus în eroare prin nedepunerea

interesului în rezolvarea favorabilă a cauzei și prin

renunțarea la administrarea probelor ce i-ar fi adus petentului câștig

de

cauză.

Prin rezoluțiile criticate în mod greșit s-a

constatat că fapta imputată intimatei nu există întrucât aceasta, la încheierea

contractului de asistență juridică l-a indus în eroare pe petent, acțiune

desfășurată și ulterior prin renunțarea la

administrarea

probelor necesare și utile soluționării cauzei civile. In

această

situație acțiunea intimatei a condus la admiterea cererii

reclamanților și obligarea petentului la plata de

despăgubiri.

La dosarul cauzei au fost atașate dosarele nr. 478/P/2007

și nr. 1795/11/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, dar și petentul a depus mai multe

înscrisuri referitoare la

cauza civilă în care acesta a figurat ca

pârât.

Prima instanță, efectuând

potrivit

disp. art. 2781

controlul de

legalitate al rezoluțiilor criticate, prin prisma actelor și lucrărilor

dosarului, a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 478/P/2007 din 6 august 2007

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi

penale față de numita B.D.E. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune

prev. de

art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., în

temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând că

fapta penală reclamată de petent nu există.

Petentul a încheiat cu intimata un contract de

asistență juridică având ca obiect "asistarea și reprezentarea în dosarul

civil nr. 2455/2004",dar nu a rezultat că intimata a prezentat cu prilejul

încheierii contractului, ori ulterior, ca

adevărată o faptă mincinoasă

sau, ca mincinoasă o faptă adevărată, calitatea

intimatei de avocat îi permitea, potrivit art. 28 din Legea nr. 51/1995 să

asiste juridic și să reprezinte orice persoană fizică, în temeiul unui contract

de asistență juridică.

Potrivit statutului profesiei de avocat ,prin

încheierea contractului de asistență juridică, intimata și-a asumat obligații

de diligentă.

Privitor la modul defectuos în care intimata

și-a îndeplinit

obligațiile și care a fost

reclamat de petent s-a constatat că aceasta

nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Plângerea formulată de petent împotriva

rezoluției nr. 468/P/2007 a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr.

1795/11/2/2007 din 29 noiembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București reținându-se că intimata în calitate de

avocat care l-a asistat juridic a respectat obligațiile stabilite de Legea nr. 51/1995

și nu există indicii privind

săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune

prev.

de

art. 215 alin.

(1) și (3) C. pen.

, sau a unei alte infracțiuni.

Prima instanță a constatat că prin rezoluțiile

criticate au fost examinate toate împrejurările reclamate de către petent și în

mod

temeinic s-a stabilit lipsa indiciilor

ori probelor în sensul comiterii de

către intimată a infracțiunii de

înșelăciune.

Activitatea intimatei de a-l asista juridic și

reprezenta pe petent în procesul civil s-a bazat pe încheierea unui contract de

asistență juridică în temeiul Legii nr. 51/1995,

obligațiile asumate de

intimată, în calitate de avocat fiind obligații

de diligentă, iar nu de

rezultat.

Intimata nu și-a asumat și, nici nu putea, iar petentul nu a

susținut și probat că în calitate de avocat

"l-a asigurat" că va obține

câștig de cauză în procesul civil.

Pe parcursul derulării procedurii

de

soluționare a plângeri lor petentului, nici nu s-a invocat măcar că

între

intimată și partea adverbă petentului din procesul civil(respectiv

reclamanții)ar fi existat ,,o înțelegere frauduloasă" pentru ca intimata

să nu-l apere pe petent potrivit obligațiilor asumate prin contract. Totodată

se constată că intimata în calitate de avocat ce la asistat, ori reprezentat pe

petent în procesul civil, avea un mandat special dat de petent în virtutea

căruia exercita toate drepturile procesuale ale acestuia cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 51/1995.

Faptul că intimata a renunțat la administrarea

unor probe în procesul civil nu poate conduce la constatarea comiterii faptei

penale, acțiunea intimatei ca avocat înscriindu-se în limitele exercitării

drepturilor procesuale ale părții pe care o asista/reprezenta.

De altfel, sentința civilă nr. 913 din 4 august

2006 pronunțată în dosarul nr. 2455/2004 a făcut obiectul recursului declarat

și soluționat prin decizia civilă nr. 581/R din 7 noiembrie 2006,când au fost

examinate atât renunțarea pentru petent de către intimată la

excepția lipsei calității procesuale pasive, dar

și materialul probator

administrat în cauză, recursul petentului M.N.M.

fiind respins, ca nefondat.

Așa fiind, prima

instanță a constatat că plângerea petentului a

fost

temeinic examinată și corect s-a constatat că fapta penală reclamată de petent

nu există, măsura neînceperii urmăririi penale față de intimată fiind legală și

temeinică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

petentul M.I.N., susținând în esență, prin concluziile scrise depuse la dosar,

că a pierdut procesul civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 2455/2004 aflat

pe rolul Judecătoriei Fetești datorită relațiilor existente între intimată și

judecătorul cauzei, că nu a participat la ședințele de judecată în care

intimata în calitate de avocat, a renunțat la probele și excepțiile formulate

anterior și că, prin acțiunea sa cu rea-credință, intimata i-a creat un

prejudiciu petentului.

Examinând

sentința recurată prin prisma criticilor formulate și

sub

toate aspectele conform art. 385/6 alin. (39 C. proc. pen., Curtea constată că recursul

este nefondat.

Din actele

existente la dosarul cauzei rezultă că între petent și

intimată

a fost încheiat un contract de asistență juridică, având ca obiect asigurarea

de către intimata în calitate de avocat înscris în

Baroul Ialomița, a asistenței juridice și a reprezentării petentului în

dosarul civil nr. 2455/2004 aflat pe rolul Judecătoriei Fetești. În care avea

calitatea de pârât și care s-a finalizat printr-o hotărâre

judecătorească(sentința civilă nr. 913 din 4 august 2006) nefavorabilă

petentului.

În speță, petentul a formulat plângere penală

împotriva intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în

contracte

prev. de

art. 215 alin. (1) și (3)

civile sus-menționate intimata a renunțat la administrarea probelor în apărare.

Potrivit Statutului profesiei de avocat, în

cazul în care se angajează să asiste și/sau să reprezinte un client într-o

procedură legală, avocatul își asumă obligații de diligentă, iar nu de

rezultat; asista rea și reprezentarea clientului impun diligentă profesională

adecvată, pregătirea temeinică a cauzei, cu promptitudine, potrivit naturii

cazului ,a experienței și crezului său profesional.

Este adevărat că

din actele depuse la dosar rezultă că la unul

dintre

termenele de judecată, intimata a solicitat anumite probe în combaterea

acțiunii formulate de reclamanți, la care ulterior a renunțat în parte, după

cum tot astfel nu a mai susținut excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată

prin întâmpinare.

Această conduită

a intimatei este circumscrisă contractului de

asistență

juridică și reprezentare pe care l-a încheiat cu petentul și a mandatului pe

care acesta i l-a încredințat pentru susținerea intereselor sale.

Modul defectuos în care un avocat își asistă

și/sau reprezintă clientul în cauza pentru care a fost angajat, dacă este

apreciat ca atare de către acesta din urmă, nu atrage, prin el însuși, o

răspundere penală a avocatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, executarea

necorespunzătoare a unui contract putând antrena eventual o răspundere civilă

profesională a avocatului.

În

mod corect s-a reținut

atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul

ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu

soluționarea

plângerii împotriva soluției

procurorului că în cauză nu sunt întrunite

cerințele prevăzute de lege

pentru a putea reține săvârșirea de către intimată a infracțiunii de

înșelăciune, astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi

respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat

conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.

ÎN

Respinge ca

nefondat recursul declarat de petiționarul M.I.N. împotriva sentinței penale

nr. 60 din 3 martie 2008 a Curții

de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2562/2010
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 17 din 20 ianuarie 2010 a respins ca nefon
ÎCCJ 2009-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2009
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 295 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 6505/2/2008 în baza art. 278 1 a
ÎCCJ 2008-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2248/2008
Asupra recursului de față: Prin sentința penală nr. 21 din 1 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.N.G. împotriva r
ÎCCJ 2009-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 667/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 262 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278
ÎCCJ 2010-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3817/2010
Asupra recursurilor penale de față; În baza actelor și lucrărilor din doar, constată următoarele; Prin Sentința penală nr. 57 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, excepția privind
Sursă