ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2248/2008

Asupra recursului de față: Prin sentința penală nr. 21 din 1 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.N.G. împotriva rezoluției emisă la data de 21 august 2007 în dosarul nr. 1287/11-2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rezoluția nr. 644/P/2007 din 12 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul avocat T.V., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se că faptele nu există.

S-a avut în vedere faptul că intimatul a încheiat cu petentul, la data de 12 octombrie 2005, contractul de asistență juridică nr. 27, cu privire la acordarea asistenței juridice în dosar nr. 4518/2006 al Tribunalului București, secția a ll-a penală și că intimatul nu i-a prezentat petentului ca adevărată nici o faptă mincinoasă, prin care să încerce să-l inducă în eroare la încheierea contractului. Împotriva rezoluției, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, prin rezoluția nr. 1287/11-2/2007 din 21 august 2007, a respins-o cu motivarea că în cauză nu există indicii cu privire la săvârșirea unei pretinse infracțiuni de înșelăciune de către intimat.

Petentul s-a adresat cu plângere în temeiul dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., instanței de judecată, cu motivarea că nu ar fi încheiat contractul de asistență juridică cu avocatul, dacă ar fi cunoscut că nu va exista o prestație de bună-credință și profesionistă din partea acestuia. Instanța fondului a reținut că la încheierea contractului de asistentă juridică, buna credință a părților este prezumată, iar în speță, petentul nu a putut să dovedească contrariul, motiv pentru care s-a reținut că în cauză nu există indicii de vinovăție ale intimatului, iar dacă justițiabilul reclamă calitatea necorespunzătoare a prestației avocatului, el trebuie să indice elementele de probațiune și nu doar să susțină acest aspect.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimatul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în esență aceleași ca și cele indicate în plângerea inițială, dar și pentru alte aspecte care exced cadrului procesual stabilit de dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de petent, care pot fi analizate conform art. 278 1 C. proc. pen., ca și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Petentul a formulat plângere penală împotriva intimatului avocat, susținând că acesta și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de asistență juridică încheiat cu petentul.

S-a apreciat de petent că a fost indus în eroare cu ocazia încheierii contractului, la a cărei încheiere nu ar fi procedat, dacă nu ar fi fost amăgit privind prestația ce urma a fi executată din partea intimatului. Contractul încheiat între părți este un contract de asistență juridică, ca o manifestare a libertății contractuale, la încheierea căruia buna credință este prezumată. Revine celui care invocă sarcina de a dovedi efectuarea unor acte de inducere în eroare cu ocazia încheierii sau executării contractului și reaua credință a celeilalte părți contractante. Din actele premergătoare efectuate în cauză, nu se desprinde existența nici unuia dintre actele materiale caracteristice infracțiunii de înșelăciune, astfel că în mod justificat, procurorul a constatat existența impedimentului în exercitarea acțiunii penale, iar prima instanță a confirmat, îndreptățit, rezoluția procurorului.

Prin urmare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul E.N. G. împotriva sentinței penale nr. 21 din 1 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2008.