ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 207/2013

Asupra recursului penal de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

pronunțată în dosarul nr. 7695/90/2012,

instanța

a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.F.O. și a

constatat legalitatea și temeinicia acestei măsuri.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile de fapt și de drept care

au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și justifică

în continuare privarea de libertate a acestuia.

S-a constatat că indiciile temeinice,

în sensul art. 68

1

C. proc. pen., ale săvârșirii de către inculpat a

infracțiunilor imputate subzistă și impun în continuare privarea sa de

libertate, acestea decurgând din materialul probator administrat în cauză.

De asemenea, s-a constatat că sunt

îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse

judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

pericol ce rezidă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a

faptelor presupus a fi fost comise, gravitatea acestora, urmarea produsă, amploarea

fenomenului infracțional, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel

de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte care, în opinia

instanței, denotă periculozitate și justifică o reacție fermă din partea

autorităților statului.

Prin urmare, s-a constatat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68

1

din același cod, cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs

inculpatul

C.F.O.

Concluziile formulate de

reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului și ultimul cuvânt al

acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând

a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Pitești a

procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a

constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul

social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și

care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea

liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii,

aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică

trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile

prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea

măsurii arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la

libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele

reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de

pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu

excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din

Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același

sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive

nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi

judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

Examinarea gradului de pericol social

al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării

temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant

Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România,

Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus

săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este

conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor, frecvența

pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care

le produc în societate, conduc înalta Curte la concluzia că nu se impune, în

acest moment, lăsarea în libertate a inculpatului.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat C.F.O., la plata sumei de 300 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.F.O. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

pronunțată în dosarul nr. 7695/90/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

ianuarie 2013