ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3388/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3388/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 58/F de la 11 iunie

2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 699/46/2009, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea

formulată de petiționara I.E. împotriva Rezoluțiilor nr. 175/P/2008 din 26

februarie 2009 și respectiv 273/II/2/2009 din 22 aprilie 2009 ale Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești și s-au menținut rezoluțiile atacate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petiționara la 100 RON cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că la data de 26 martie 2008,

petiționara I.E. a formulat plângere penală împotriva procurorilor care au dat

soluțiile de netrimitere în judecată și respectiv au confirmat aceste soluții

în Dosarul nr. 78/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în care

fuseseră cercetate persoanele care au pătruns fără drept în livada ce-i

aparținea și au tăiat și sustras mai mulți pomi, precum și împotriva primului

procuror care a confirmat soluția menționată.

Pentru Dosarul nr.

78/P/2003 soluționat, inițial, prin Rezoluția din 27 februarie 2003, prin

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.B.G., cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 C. pen. s-a dispus, prin Sentința

penală nr. 83 din 22 martie 2005 a Judecătoriei Brezoi, rămasă definitivă,

restituirea cauzei la parchet, pentru a completa cercetările și față de H.G. și

G.G., pentru infracțiunile de tăiere și sustragere de pomi fructiferi și alți

arbori, în condițiile dispozițiilor Legii nr. 11/1974, modificată prin Legea

nr. 348/2003.

Prin Ordonanța din 1

noiembrie 2005, procurorul N.P. a dispus din nou scoaterea de sub urmărire

penală față de cei trei învinuiți, pentru infracțiunile prevăzute de art. 44

din Legea nr. 348/2003 și art. 21 din Legea nr. 11/1974, iar pentru învinuitul

P.B.G. și pentru infracțiunea de furt calificat.

Pentru a ajunge la

această soluție, procurorul a reținut că învinuitul P.B., în calitatea de

moștenitor al defunctei P.V., ce avea acte primare pentru teren livadă

neproductivă a acționat fără intenția de a fura și față de faptul că a

beneficiat de aprobarea Primăriei Brezoi, urmare cererii sale nr. 5215 din 26

iulie 2002, de a curăța terenul de vegetația pomicolă și forestieră căzută după

furtună, printre care și 5 meri și 2 nuci, nu se poate reține nici tăierea fără

drept a arborilor menționați.

Ceilalți doi

învinuiți G.G. și H.G. nu cunoșteau situația juridică a terenului, fiind doar angajați

pentru tăierea arborilor scoși din rădăcini.

Prin Ordonanța nr.

371/II/2/2007, primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi,

P.E.D., a respins plângerea petiționarei, ca nefondată, după ce, urmare

parcurgerii tuturor gradelor procesuale în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., prin Decizia nr. 493/R din 11 septembrie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Pitești s-a dispus casarea în totalitate a Deciziei penale nr.

95/A din 23 mai 2007 (prin care se dispusese condamnarea inculpatului P.B.G.

Radu, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208, 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

și fuseseră achitați inculpații H.G. și G.G., pentru aceeași infracțiune) și

soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului din 1 noiembrie 2005,

de către primul procuror al parchetului.

Prin aceeași

ordonanță, primul procuror a dispus, din nou, scoaterea de sub urmărire penală

a numitului P.B.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

și neînceperea urmăririi penale față de toți cei trei făptuitori pentru

infracțiunile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 348/2003 și art. 21 din Legea

nr. 11/1974, deoarece s-a constatat că în cauză fusese începută urmărirea

penală doar pentru infracțiunea de furt față de învinuitul P. și nu dispusese niciodată

începerea urmăririi penale pentru infracțiunile din legile speciale.

Cercetându-i pe cei

doi procurori în Dosarul 175/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești a reținut că nu există date sau indicii în sensul că cei doi magistrați

și-ar fi încălcat în vreun mod atribuțiile de serviciu sau că ar fi consemnat

împrejurări necorespunzătoare adevărului în cuprinsul actelor procesuale, iar

aspectele de fond ce țin de temeinicia soluției pot fi controlate numai pe

calea controlului ierarhic de către procurorii superiori sau pe calea plângerii

la instanța de judecată.

Plângerea

petiționarei împotriva acestei rezoluții formulată la data de 1 aprilie 2009, a

fost respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Pitești, prin Rezoluția nr. 273/II/2/2009 din 22 aprilie 2009.

La data de 27 mai

2009, petiționara a formulat plângere împotriva celor două rezoluții la Curtea

de Apel Pitești, invocând, în esență, faptul că procurorul I.M., care a

soluționat plângerea, se regăsea în cazul de incompatibilitate prevăzut de art.

48 lit. d) C. proc. pen., deoarece a fost o perioadă de mai ani procuror la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, fiind în relații foarte apropiate cu

cei doi magistrați cercetați în cauză, că rezoluția de neîncepere nu răspunde

decât parțial plângerii petiționarei, deoarece a invocat două situații de care

era nemulțumită, doar una fiind abuzul în serviciu săvârșit de cei doi

magistrați în Dosarul nr. 78/P/2003, și 25/II/2/2003, cealaltă situație referindu-se

la încălcarea cu bună știință a principiului non bis in idem, în Dosarul nr.

1324/P/2007 al aceluiași parchet.

În ce privește cel

de-al doilea dosar, petiționara a sesizat faptul că ambii magistrați ar fi

săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece, la plângerea părții

vătămate L.M., după ce anterior se mai dispuseseră soluții de netrimitere în

judecată față de expertul S.I., au dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ care, în sine, dar și prin motivarea rezoluției, recunoaște

existența vinovăției. Urmare acestei soluții a fost sesizată Judecătoria Brezoi

pentru anularea mențiunilor false din expertiză, ajungându-se practic la

posibilitatea desființării unor hotărâri definitive și irevocabile.

Analizând actele și

lucrările existente în dosarul de urmărire penală, precum și înscrisurile

prezentate de parte, în fața instanței de judecată s-a constatat că plângerea

petiționarei este nefondată.

Din succesiunea

rezoluțiilor și ordonanțelor procurorilor și ținând seama de soluțiile pronunțate

de către instanțele de judecată în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., curtea de apel a apreciat că toate soluțiile procurorilor au

fost supuse unui control judecătoresc efectiv care a condus, într-o anume

etapă, inclusiv la condamnarea penală a persoanei care a luat de pe terenul

petiționarei pomii fructiferi.

Analiza de temeinicie

și legalitate a soluțiilor adoptate de procuror trebuie să se facă numai pe

calea controlului ierarhic, precum și a controlului judecătorului în proceduri

instituite de lege, câtă vreme nu există niciun indiciu în sensul încălcării

grave și cu intenție de a prejudicia a normelor procedurale de către procurori.

În condițiile în care

P.B.G.R. a avut, inițial, Ordinul nr. 230 din 20 noiembrie 1999 al prefectului,

care îi atribuia teren în acel punct și deținea acte primare de proprietate,

adoptarea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală față de acesta,

respectiv confirmarea acestei soluții și apoi adoptarea din nou a aceleiași

soluții de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi,

cu motivarea lipsei intenției directe, infracționale, nu poate fi interpretată

ca infracțiune.

De altfel, și

judecătorul care a pronunțat Sentința penală nr. 35 din 18 martie 2008, a

menținut Ordonanța procurorului din 1 noiembrie 2005 din Dosarul nr. 78/P/2003,

așa cum a fost modificată prin Ordonanța nr. 371/II/2/2007 din 19 octombrie

2007, reținând că infracțiunile prevăzute în legea specială constituie în

prezent contravenție, iar în ceea ce privește infracțiunea de furt, s-a reținut

că între învinuitul P.B.G.R. și petiționară există litigii legate de dreptul de

proprietate și că nu doar acesta a avut reprezentarea că este proprietar al

terenului, ci și reprezentanții Primăriei orașului Brezoi, care i-au eliberat

adeverința prin care aprobau curățarea terenului de pomi dezrădăcinați urmare

furtunii.

Instanța de recurs a

casat această sentință și a aplicat o sancțiune administrativă învinuitului

P.B.G.R., pentru infracțiunea de furt calificat, ceea ce înseamnă că, în final,

petiționara a dovedit în justiție temeinicia susținerilor sale.

Tocmai eficiența

acestui control judecătoresc a dovedit că acestui tip de verificare trebuie

supusă activitatea procurorului, simpla neadoptare a unei soluții dorită de părți

sau chiar care ar putea fi dată pe baza probelor dosarului, dar cu

interpretarea anumitor aspecte, în sensul dubiului care-i profită persoanei

acuzate, neputând constitui infracțiune.

Este adevărat că,

inițial, prin rezoluția din 26 februarie 2009 nu s-a răspuns în mod expres

petiționarei, în ceea ce privește acuzațiile de abuz în serviciu presupus a fi

săvârșite în Dosarul nr. 1324/P/2007, însă, rațiunile pentru care s-a adoptat

soluția față de cei doi procurori sunt identice, deoarece și în dosarul menționat

soluția s-a bazat pe probele existente și pe convingerea magistratului care a

dispus sancționarea administrativă a expertului.

Acuzația de

nerespectare a principiului non bis in idem nu are niciun fundament juridic.

Chiar dacă anterior față de același expert se adoptaseră soluții de neîncepere

a urmăririi penale, chiar art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.,

permite, inclusiv pentru situația în care printr-o hotărâre definitivă s-a

confirmat o soluție de netrimitere în judecată, redeschiderea urmăririi penale

sau, după caz, începerea urmăririi penale dacă se descoperă fapte sau

împrejurări noi necunoscute organului de urmărire penală, la momentul

soluționării cauzei.

Ordonanța nr.

1324/P/2007 din 10 februarie 2009 este, de asemenea, supusă controlului procurorului

ierarhic superior și controlului judecătorului pe calea plângerii împotriva

soluției de netrimitere în judecată, la cererea oricărei persoane interesate,

astfel încât în mod corect procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Pitești, prin Rezoluția nr. 273/II/2/2009 din 22 aprilie 2009, a

apreciat că activitatea procurorului și soluția sunt supuse unei verificări de

fond care poate conduce la desființare acesteia, fără ca fapte procurorului să

constituie infracțiune.

În ce privește

incompatibilitatea procurorului care a soluționat Dosarul nr. 175/P/2008, așa

cum corect a reținut și procurorul general, nu se regăsește în cauză niciuna

dintre situațiile de incompatibilitate, simpla colegialitate, la un moment dat,

al începutului carierei acestuia cu procurori de la Parchetul Brezoi sau

Horezu, neputând să-l înlăture de la soluționarea cauzei, deoarece textul

invocat de petiționară are în vedere un interes personal al procurorului în

soluționarea cauzei într-un anume fel, interes care nu a putut fi dovedit în

cauză.

Față de toate aceste

considerente, curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei și

a obligat-o pe aceasta la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționara I.E., criticând-o,

arătând în scris că în cele două cazuri semnalate, ca proprietar ce deține acte

de proprietate autentice ce nu au fost luate în seamă de către Parchetul de pe

lângă Judecătoria Brezoi, iar pentru cel de-al doilea semnalat la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Pitești, de asemenea, nu s-au avut în vedere actele din

dosarul menționat. De asemenea, recurenta petiționară a menționat că au fost

date o serie de ordonanțe contradictorii de către același procuror de la

Parchetul Brezoi ce a acționat nelegal și în primul caz și deși existau acte

autentice de proprietate nu s-a dorit judecarea acestuia. În cel de-al doilea

caz s-a propus de Parchetul Brezoi o expertiză, unde s-a propus o expertă care

probabil fiind cunoscută a executat o lucrare, dar care Parchetul Brezoi, prin

același procuror a luat-o ca fiind bună, cerând anularea hotărârilor

soluționate în prealabil irevocabile, iar peste aceste acte la Curtea de Apel

Pitești s-a dat o soluție contrarie cu actele din dosar și realitatea.

La dosarul cauzei au

fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura

Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 29900 la 8 septembrie

2009, aflate la filele 10 - 15 dosarul Înaltei Curți, motivele de recurs dezvoltate

în scris.

Astfel, recurenta

petiționară consideră că sentința recurată este nelegală și netemeinică,

deoarece prima instanță a apreciat superficial și neobiectiv temeiurile de

drept și de fapt ale plângerii, iar argumentele sentinței sunt contradictorii

și lipsite de coerență.

Recurenta petiționară

a arătat că în plângerea formulată a invocat abuzul în serviciu al

magistraților care s-a materializat în momentul când au decis scoaterea de sub

urmărire penală a făptuitorului P.B., făcând referire la Ordinul nr. 230/1999,

că cea care a primit terenul în proprietate este petiționara și nu P.B.,

apreciind că magistrații P.D. și P.N. au săvârșit infracțiunea de fals

intelectual, întrucât au atestat fapte/împrejurări necorespunzătoare

adevărului.

Mai mult, din toate

probele administrate în cauză se constată că numitul P.B.G.R. nu a avut

vreodată un titlu de proprietate care să justifice convingerea sa că ar avea un

drept de proprietate pe terenul său, iar soluția cu motivarea menționată,

pronunțată de cei doi magistrați cercetați în cauză a fost una evident abuzivă.

Recurenta petiționară

consideră argumentarea instanței de fond incoerentă și subiectivă, întrucât,

deși constată că soluțiile de scoatere de sub urmărire penală au fost infirmate

de instanța de control judiciar, ca urmare a plângerilor formulate de aceasta

împotriva soluțiilor, totuși susține că activitatea procurorului a fost supusă

controlului judecătoresc, care a fost suficient și eficient că „simpla

neadoptare a unei soluții dorită de părți sau chiar care ar pute fi dată pe

baza probelor dosarului, dar cu interpretarea anumitor aspecte, în sensul

dubiului care-i profită persoanei acuzate, neputând constitui infracțiune …”.

Astfel, recurenta

concluzionează cu privire la acest prim motiv că soluția adoptată de procurorii

P.D. și P.N. a fost greșită, aspect impus de soluția instanței care a

desființat rezoluțiile contestate de petiționară, soluția de scoatere de sub

urmărire penală a făptuitorului P.B.G.R. s-a întemeiat pe o susținere

mincinoasă, dovedită de actele dosarului, că a fost prejudiciată de activitatea

magistraților, întrucât numai în urma demersurilor sale a fost adoptată soluția

corectă în cauză, de către instanța de control judiciar, iar nu la inițiativa

celor doi procurori și că toate aceste elemente se regăsesc în conținutul

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Totodată, recurenta

petiționară apreciază că soluția instanței de fond este criticabilă și pentru

maniera în care a respins argumentul referitor la incompatibilitatea

procurorului care a soluționat plângerea sa împotriva celor doi magistrați.

Domnul procuror I.M. a fost o perioadă de mai mulți ani procuror în Râmnicu

Vâlcea, în cadrul DIICOT, anterior lucrând și la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Horezu, fiind în relații foarte apropiate cu cei doi magistrați

cercetați, cu atât mai mult cu cât plângerea sa îi viza pe doi dintre foștii

săi colegi, ceea ce ridică serioase dubii asupra obiectivismului magistratului,

fiind în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc. pen.

„există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă.”

Un al doilea motiv de

recurs invocat de către recurenta petiționară se referă la faptul că prima

instanță nu a motivat refuzul de a analiza argumentele sale referitoare la

dreptul și jurisprudența comunitară privind greșita soluționare de către

aceeași magistrați a unui alt dosar penal (nr. 1324/P/2007), deși, în speță,

soluția procurorilor a încălcat principiul non bis in idem.

Deși, prima instanță

recunoaște că procurorul care a soluționat plângerea sa împotriva celor doi

magistrați a lăsat nerezolvată o parte a petiției apreciază totuși rațiunile

respectivului procuror că ar fi fost aceleași pentru care a respins integral

plângerea sa și s-a limitat la a reitera teza potrivit căreia activitatea

procurorului s-a analizat numai în cadrul verificărilor de fond ale soluțiilor

date în cauzele soluționate și, deci, în activitatea sa procurorul nu ar putea

săvârși niciodată infracțiunea de abuz în serviciu.

Argumentul instanței

de fond nu are nicio legătură cu principiul non bis in idem, care a făcut

referire și a lăsat practic nesoluționată plângerea sa cu privire la acest

aspect. De asemenea a apreciat că este lipsit de relevanță că prin intervenția

instanței de control i s-a făcut dreptate și s-a dispus soluția corectă. Câtă

vreme procurorul a acționat cu bună-știință împotriva intereselor sale și a

prejudiciat-o, este culpabil și trebuie să răspundă pentru faptele sale, chiar

dacă adevărul a fost ulterior restabilit prin verificările făcute de către

instanță.

Astfel, așa cum s-a

arătat prin plângere, cei doi magistrați P.N. și P.D.E. au exercitat în mod

abuziv atribuțiile de serviciu în Dosarul penal nr. 1324/P/2007, încălcând prin

soluția dată, principiul non bis in idem.

În acest Dosar nr.

1324/P/2007, partea vătămată L.M. a invocat săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă de către expertul S.I., care a efectuat expertiza topo în litigiul

civil în care aceasta și L. s-au judecată timp de câțiva ani și care s-a

soluționat irevocabil, în favoarea sa.

Anterior acestui

dosar, același L.M. a formulat o plângere penală, cu obiect identic, împotriva

expertului S.I. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, cu privire la

aceeași expertiză topo. Plângerea penală a format obiectul dosarului de

cercetare nr. 221/P/2006 și soluția pronunțată la acea dată a fost de

neîncepere a urmăririi penale față de expertul S.I., întrucât nu erau întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii.

Prin urmare soluția din

Dosarul nr. 1324/P/2007, instrumentat în prezent de magistratul P.N., trebuia

să fie neînceperea urmăririi penale sau încetarea urmăririi, în baza art. 10

lit. j) C. proc. pen., în cauză fiind aplicabil principiul non bis in idem,

potrivit căruia nicio persoană nu poate fi cercetată de două ori pentru aceeași

faptă.

Recurenta petiționară

a invocat jurisprudența comunitară, respectiv cauza H.G. și K.B. (cazuri

conexate), recurs prealabil 11 februarie 2003, Curtea de Justiție a

Comunităților Europene a analizat dacă principiul non bis in idem, consacrat de

art. 54 al Convenției de aplicare a Acordului Schengen, se aplică și

procedurilor de încetare a acțiunii publice, prin care ministerul public decide

să pună capăt urmăririi penale împotriva unei persoane. Curtea a reținut, în

dispozitivul hotărârii, că principiul non bis in idem trebuie să fie

interpretat lato sensu, într-un mod favorabil persoanelor fizice. În

consecință, respectiva persoană trebuie să fie considerată ca fiind judecată

„în mod definitiv” pentru faptele pentru care este acuzată, chiar dacă nu a

intervenit nicio jurisdicție în procedură, iar decizia luată în cauză nu

îmbracă forma unei hotărâri judecătorești. De asemenea, recurenta petiționară a

făcut referire la Decizia nr. 1305 din 2 decembrie 2008 a Curții

Constituționale.

Recurenta petiționară

a mai arătat, că în speță, deși procurorul P.N. cunoștea existența dosarului

anterior soluționat, pentru că tot acesta se pronunțase în el, precum și

soluția din acel dosar, a preferat cu bună-știință să îl ignore. O dovadă în

acest sens o reprezintă chiar declarația petentului L.M., care a precizat că

mai formulase anterior plângere împotriva expertului S. pentru aceeași faptă.

Din acest punct de

vedere, soluția procurorului în Dosarul 1324/P/2007 a fost nelegală, întrucât

acesta a dispus începerea urmăririi penale față de expert, iar prin Ordonanța

nr. 1324/P/2007 din 10 februarie 2009 a scos de sub urmărire penală pe

învinuit, însă în temeiul art. 10 lit. b

1

), aplicându-i o amendă

modică de 100 RON, iar nu în temeiul art. 10 lit. j).

De asemenea,

recurenta petiționară a invocat punctul 4 al ordonanței menționat, solicitarea

procurorului, instanței civile, apreciind că soluția dată de procuror în

această plângere a lui L.M. că îi permite acestuia să relanseze litigiul civile

cu petiționara, profitând de expertiza efectuată la solicitarea procurorului în

Dosarul penal nr. 1324/P/2007, dosar în care însă aceasta nu a fost convocată

de expertă la măsurători, așa cum ar fi fost legal și în care s-a stabilit

totuși o măsură care l-a afectat în mod direct, anume aceea de a se anula

expertiza efectuată de expertul S. în dosarul civile soluționat irevocabil.

Prin maniera în care

magistratul a înțeles să soluționeze Dosarul nr. 1324/P/2007, acesta a acționat

abuziv, în contra intereselor legale ale petiționarei, fiind încălcat nu numai

principiul non bis in idem, dar și dreptul său la apărare (aceasta neputând

participa la expertiza efectuată și la verificarea așa-ziselor acte noi în

condiții de contradictorialitate 9, câtă vreme prin această nouă expertiză s-a

ajuns la concluzia că terenul său ar fi al petentului.

Recurenta petiționară

consideră că domnul procuror P.N. s-a substituit practic instanței civile, care

era singura în măsură să analizeze, în condiții de contradictorialitate,

dreptul de proprietate al părților, în raport de actele acestora, și a decis,

pe baza unei expertize la care aceasta nu a fost convocată, că petiționara nu

are un drept de proprietate asupra unui teren, deși anterior instanțele civile

analizaseră irevocabil titlurile părților și dreptul lor de proprietate.

Din acest punct de

vedere, recurenta petiționară a apreciat că Rezoluția nr. 175/P/2008 din 26

februarie 2009 comunicată acesteia de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Pitești, este nelegală, întrucât nu analizează aspectele sus menționate,

deși este evident că, la data emiterii Rezoluției nr. 175/P/2009 (26

februarie), procurorul P.N. emisese deja Ordonanța nr. 1324/P/2007 din 10

februarie 2009, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a

sentinței recurate și admiterea plângerii.

La termenul de

judecată de la 10 septembrie 2009, Înalta Curte față de Hotărârea Adunării

Generale a ÎCCJ, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din

țară, în asigurarea condițiilor statutului judecătorilor de către stat, a

amânat cauza la 22 octombrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de

la acea dată, aflată la fila 17 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de

astăzi, au lipsit recurenta petiționară I.E. și intimații P.D.E. și P.N.,

procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte

constatând că până la ora strigării cauzei nu a fost depusă la dosar nicio

cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare

de judecată și a acordat părților cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Reprezentantul

Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat a recursului

declarat de petiționară, considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță

este legală și temeinică, întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză nu

rezultă indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală

de către intimați.

Examinând

recursul declarat de recurenta petiționară I.E. împotriva sentinței pronunțată

de prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art.

385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarei ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei

rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, plângerea promovată de petiționara

I.E.

Înalta Curte

consideră că au fost evaluate

corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au

condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații P.D.E.

și P.N. - prim-procuror, respectiv procuror la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Brezoi, județul Vâlcea, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen.

Așa cum a rezultat

din actele și lucrările dosarului, plângerea formulată de petiționară a fost

examinată, în raport cu persoanele și faptele pretinse ca fiind comise de către

acestea, procurorul constatând că la data de 7 martie 2008 petenta I.E. din

Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție înregistrată sub nr. 3815/2008, solicitând

cercetarea și tragerea la răspunderi penală sub aspectul comiterii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. a

magistraților P.D. și P.N. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi,

întrucât prin modul în care a efectuat cercetările și au adoptat soluțiile în

Dosarul penal cu nr. 78/P/2003 și-ar fi încălcat îndatoririle de serviciu, iar

în actele procedurale întocmite (rezoluții/ordonanțe) ar fi consemnat

împrejurări necorespunzătoare adevărului. Plângerea a fost înaintată spre

competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în Dosarul penal cu nr.

78/P/2003 la plângerea părții vătămate I.E. s-au efectuat cercetări față de

învinuitul P.B.G.R. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1)

C. pen., reținându-se în sarcina sa că în data de 30 iulie 2002 a tăiat fără

drept și sustras 4 nuci și 2 meri de pe terenul părții vătămate în suprafață de

8.860 mp situat în punctul Valea Doabrei de pe raza localității Brezoi.

Prin Rezoluția nr.

78/P/2003 din 27 februarie 2003 procuror A. (actualmente P.) D.E. a dispus în

temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire

penală a învinuitului, motivându-se că sub aspect subiectiv acesta nu a avut

reprezentarea că terenul ar aparține părții vătămate. Deși terenul i-ar fi

atribuit părții vătămate prin ordinul Prefectului nr. 230/1994 și în urma a

numeroase litigii civile, învinuitul nefiind parte în procese și nici autoarea

acestuia P.V., s-a considerat proprietarul terenului în cauză în calitate de

moștenitor al lui P.V., aflându-se în eroare cu privire la situația juridică a

terenului.

Împotriva soluției

petenta I.E. a formulat plângere în condițiile art. 278 C. proc. pen. la

prim-procurorul parchetului, plângere care i-a fost respinsă prin Rezoluția cu

nr. 25/II/2/2003 din 24 martie 2003.

După respingerea

plângerii de prim procuror, petenta a formulat o nouă plângere în condițiile

art. 278

1

C. proc. pen. la Judecătoria Brezoi ce a constituit

obiectul Dosarului cu nr. 260/2004.

Astfel că prin

Încheierea din 8 aprilie 2004, instanța în temeiul dispozițiilor art. 278 alin.

(8) lit. c) C. proc. pen. a desființat rezoluția procurorului și a reținut

cauza spre rejudecare, actul de sesizare constituindu-l plângerea petentului,

iar pe fond prin Sentința penală nr. 183 de la 9 septembrie 2004 a dispus

achitarea inculpatului P.B.R.G. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru

infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

Urmare apelului

declarat de partea vătămată, sentința a fost desființată de Tribunalul Vâlcea

prin Decizia penală nr. 214 de la 27 octombrie 2004, dispunând trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât aceasta a lăsat

nesoluționată latura civilă a cauzei și nu s-a pronunțat cu privire la toți

participanții la comiterea faptei, partea vătămată plângându-se și cu privire

la numitul G.G.

În consecință,

Judecătoria Brezoi prin Sentința penală nr. 83 de la 22 martie 2005 în temeiul

dispozițiilor art. 333 C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei la procuror

pentru completarea urmăririi penale.

Ulterior, prin

Ordonanța cu nr. 78/P/2003 din 1 noiembrie 2005 procuror P.N. a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților P.B.G., G.G. și H.G. în baza

art. 10 lit. d) C. proc. pen., cercetați pentru comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 208, 209 lit. a), e) C. pen., art. 44 din Legea nr. 348/2003

și art. 21 din Legea nr. 11/1974.

Împotriva soluției

petenta I.E. a formulat plângere la Judecătoria Brezoi, plângere ce a fost

admisă prin încheiere, dispunându-se desființarea rezoluției parchetului și

reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond prin Sentința penală nr. 24 de la

14 februarie 2007 l-a achitat pe inculpatul P.B.R.G. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 208 C. pen., precum și pe inculpații P.B.R.G., G.G. și H.G.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 11/1974 cu aplicarea

art. 13 C. pen. în baza art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea

a câte unei amenzi administrative pentru fiecare, amenzi, ce au fost constatate

grațiate în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002. Pe latura civilă au fost

obligați toți cei 3 inculpați în solidar la plata sumei de 2.259,75 RON

reprezentând despăgubiri civile.

Sentința a fost

desființată în parte prin Decizia penală nr. 95/A de la 23 mai 2007 a Tribunalului

Vâlcea, urmare a apelurilor declarate de Parchetul Brezoi, partea vătămată I.E.

și inculpatul P.B.G.R., dispunându-se înlăturarea aplicării art. 10 lit. b

1

)

și art. 91 C. pen. pentru inculpatul P.B.G.R. și condamnarea lui la 6 luni

închisoare în baza art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. (pedeapsă

constatată grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002), iar pe latura

civilă înlăturarea obligării celor 3 inculpați în solidar la plata

despăgubirilor civile către partea vătămată, urmând ca acestea, în cuantum de

2.259,75 RON să fie achitate numai de inculpatul P.B.G.R. De asemenea, a fost

schimbat temeiul juridic al achitării celor trei inculpați pentru art. 43 din

Legea nr. 11/1974 cu aplicarea art. 13 C. pen. din art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. în art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Prin decizia penală

cu nr. 493/R de la 11 septembrie 2007 însă pronunțată de Curtea de Apel Pitești

în Dosarul cu nr. 14/128/2005 s-a dispus casarea în totalitate a Deciziei

penale cu nr. 95/A de la 23 mai 2007 a Tribunalului Vâlcea și a Sentinței

penale nr. 24/14 februarie 2007 a Judecătoriei Brezoi, întrucât plângerea

împotriva soluției formulată de petentă nu a fost soluționată în prealabil de

prim procurorul parchetului, conform art. 278 C. proc. pen.

În consecință, prin

Ordonanța cu nr. 371/II/2/2007 din 19 octombrie 2007 dată de prim-procurorul

P.D.E. plângerea petentei a fost respinsă ca nefondată.

Petenta a formulat o

nouă plângere în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. la Judecătoria Brezoi ce a

făcut obiectul Dosarului 1338/198/2007 și care i-a fost respinsă, ca nefondată,

prin Sentința penală nr. 35 de la 18 martie 2008, menținându-se Ordonanța

procurorului cu nr. 78/P/2003 din 1 noiembrie 2005 și Ordonanța

prim-procurorului cu nr. 371/II/2/2007 din 19 octombrie 2007.

Tribunalul Vâlcea

însă, urmare a recursului formulat de petentă a casat în totalitate sentința,

iar pe fond a admis plângerea petentei împotriva soluției dispunând desființarea

parțială a celor două ordonanțe în sensul că a schimbat temeiul scoaterii de

sub urmărire penală a învinuitului P.B.G.R. din art. 10 lit. d) C. proc. pen.

în art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. raportat la art. 18

1

și

art. 91 lit. c) C. pen., aplicându-i amendă administrativă în cuantum de 1.000

RON pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209

lit. a) C. pen. și obligarea acestuia la plata sumei de 2.279,75 RON cu titlu

de despăgubiri civile, respectiv 300 RON cheltuieli judiciare față de petent.

Pe parcursul

cercetărilor din Dosarul nr. 78/P/2003 petenta I.E., nemulțumită de modul cum

au fost efectuate cercetările în cauză

de procurorii P.D.E.

și P.N., de soluțiile adoptate în cauză de aceștia, de concluziile puse în fața

instanței și de exercitarea căilor de atac, a formulat plângere penală

împotriva celor doi magistrați sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246

C. pen. și sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât în

cuprinsul rezoluțiilor/ordonanțelor întocmite ar fi consemnat împrejurări

necorespunzătoare adevărului.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat date sau indicii temeinice că

cei doi magistrați și-ar fi încălcat în vreun mod atribuțiile de serviciu, ori

că în cuprinsul actelor procesuale ar fi consemnat împrejurări

necorespunzătoare adevărului.

Astfel, aspectele

sesizate de petentă și imputate celor doi magistrați vizează în esență fondul

litigiului, modul cum au efectuat cercetările în Dosarul penal cu nr.

78/P/2003, legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate de aceștia în cauza

respectivă, aspecte care însă nu pot forma obiectul infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen., întrucât în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea

soluțiilor procurorul este independent (art. 64 alin. (2) din Legea nr.

304/2004).

Soluțiile adoptate de

procuror pot fi infirmate motivat de procurorul ierarhic superior în condițiile

art. 278 C. proc. pen. sau de instanța de judecată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. când sunt apreciate ca fiind nelegale (art. 64 alin. (3) din

Legea nr. 304/2004).

Ele nu pot fi

desființate pe calea unei plângeri penale împotriva celor care le-au adoptat

pentru că dacă s-ar admite acest lucru ar însemna să se adauge la lege noi căi

de atac, ceea ce ar fi inadmisibil, întrucât desfășurarea activității judiciare

nu poate fi concepută fără autonomia celor care o realizează.

În consecință

aprecierea materialului probator a administrat într-o cauză, aplicarea legii la

situația de fapt reținută sau interpretarea dispozițiilor legale incidente,

reprezintă atribute esențiale ale activității judiciare desfășurate de

magistrați și nu pot constitui temei al răspunderii penale a acestora.

Mai mult decât atât,

potrivit legii, procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe

care le consideră întemeiate și să exercite, în condițiile legii, căile de atac

împotriva hotărârilor judecătorești pe care le consideră netemeinice și

nelegale (art. 67 alin. (2) și art. 68 din Legea nr. 304/2004).

De asemenea,

consemnările făcute de aceștia în cuprinsul actelor procedurale pe care le

întocmesc nu pot constitui obiect al unei infracțiuni de fals, deoarece acestea

nu reprezintă altceva decât niște concluzii, opinii sau susțineri personale cu

privire la situația de fapt reținută în cauza ce o instrumentează, cu privire

la analiza probatoriului administrat în cauză, la raționamentele

logico-juridice aplicabile și la temeiurile de fapt și de drept aplicabile.

Situația de fapt mai

sus arătată se susține prin actele premergătoare efectuate de procuror în

dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr.

175/P/2008 respectiv declarația dată de petiționara I.E. la data de 10 iunie

2008, în fața procurorului; fotocopiile rezoluției dată de procuror la 27

februarie 2003 în Dosarul nr. 78/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Brezoi; comunicări făcute de parchet, petiționarei; a Deciziei penale nr. 214

de la 27 octombrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 1448/2004; a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată de

procuror la 1 noiembrie 2005 în Dosarul nr. 78/P/2003 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Brezoi; a Deciziei penale nr. 95/A de la 23 mai 2007 a Tribunalului

Vâlcea, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 14/198/2005; a încheierii de

la 31 mai 2007 a Tribunalului Vâlcea - secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

14/198/2005; a Ordonanței de la 19 octombrie 2007 dată de prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în lucrarea cu nr. 371/II/2/2007 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi; a Sentinței penale nr. 35 de la 18

martie 2008 a Judecătoriei Brezoi pronunțată în Dosarul nr. 1338/198/2007; a

Sentinței civile nr. 372 de la 26 aprilie 2007 a Judecătoriei Brezoi,

pronunțată în Dosarul nr. 246/198/2007; a unor adrese; a referatului cu

propunere de a nu se începe urmărirea penală; a ordonanței de restituire de la

13 februarie 2008 dată de procuror în Dosarul nr. 1324/P/2007 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Brezoi.

La același dosar al parchetului

la plângerea formulată de petiționară au fost anexate acesteia fotocopiile mai

multor înscrisuri aflate la filele 52 - 70 dosarul parchetului.

Soluția dată de

procuror a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Pitești, care prin Rezoluția din 22 aprilie 2009 în lucrarea cu

nr. 273/II/2/2009, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de

petiționara I.E. împotriva Rezoluției nr. 175/P/2008 din 26 februarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Înalta Curte

consideră că, prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor

premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de

petiționară, în raport cu soluția dispusă de procuror, motivând, în mod

judicios cu referiri la actele și lucrările dosarului de urmărire penală în

cauză, precum și la dispozițiile legale, în condițiile arătate.

Totodată, Înalta

Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra

actelor și lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că în cauză

au fost efectuate, în mod complet actele premergătoare, în urma cărora s-a

stabilit, legal și temeinic, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

intimații P.D.E. și P.N., prim-procuror și respectiv procuror la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Brezoi sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246

și art. 289 C. pen.

De asemenea, Înalta

Curte consideră din examinarea actelor premergătoare efectuate că nu există

indicii cu privire la faptele pretins a fi comise, respectiv art. 246 și art.

289 C. pen., de către intimați, deoarece nu se poate antrena răspunderea penală

a procurorilor menționați, pentru soluțiile date, acestea fiind dispuse în baza

unui proces de interpretare a materialului probator și a aprecierii condițiilor

legale incidente.

Simpla exercitare a

atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz,

chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză.

De altfel, nici

erorile judiciare, care se pot produce în confirmarea sau aplicarea legii ori

în evaluarea probatorilor nu pot constitui obiectiv și nici subiectiv

conținutul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C.

pen., ele urmând a fi remediate prin căile de atac prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte

constată că prima instanță, în considerentele sentinței pronunțate a evidențiat

eficiența controlului judiciar asupra activității procurorilor care au dispus

soluțiile menționate, cale care a asigurat verificarea criticilor formulate de

petiționară, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, așa încât primul motiv

de recurs formulat de recurenta petiționară cu privire la incoerența și

contradictorialitatea argumentelor prezentate nu se susține.

Totodată, Înalta

Curte nu poate avea în vedere nici cel de-al doilea motiv de recurs privind

refuzul primei instanțe de a analiza argumentele petiționarei referitoare la

dreptul și jurisprudența comunitară cu privire la principiul non bis in idem,

deoarece, pe de-o parte, din actele și lucrările dosarului primei instanțe nu

rezultă că petiționara ar fi invocat această jurisprudență, iar pe de altă

parte, prima instanță a respins în concret acuzația de nerespectare a

principiului non bis in idem, apreciind că nu are niciun fundament juridice,

invocând dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen., care

permit inclusiv pentru situația în care printr-o hotărâre definitivă s-a

confirmat o soluție de netrimitere în judecată, redeschiderea urmăririi penale

sau, după caz, începerea urmăririi penale dacă se descoperă fapte sau

împrejurări noi necunoscute organului de urmărire penală, la momentul

soluționării cauză, chiar dacă anterior față de același expert se adoptaseră soluții

de neîncepere urmării penale.

Înalta Curte

consideră că nu poate fi avută în vedere, în contextul cauzei de față, a

incidenței cauzei H.G. și K.B. (hotărârea din 11 februarie 2003 pronunțată la

acea dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene), invocată de către

petiționară, deoarece în speța arătată principiul non bis in idem, consacrat de

art. 54 din Convenția de aplicare a Acordului Schengen viza doi resortisanți

din state diferite, respectiv Germania și Belgia.

Astfel, Înalta Curte,

constată că, pe de-o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus, de către

procuror, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații P.D.E. și P.N.,

prim-procuror, respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi,

sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C.

pen., iar, pe de altă parte, în mod legal și motivat, prima instanță a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de către petiționara I.E. împotriva

Rezoluțiilor nr. 175/P/2008 din 26 februarie 2009 și respectiv 273/II/2/2009

din 22 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

menținând rezoluțiile atacate, așa încât criticile formulate în recurs de către

recurenta petiționară I.E., nu sunt fondate.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta

petiționară I.E. împotriva Sentinței penale nr. 58/F din 11 iunie 2009 a Curții

de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenta petiționară la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară I.E. împotriva Sentinței

penale nr. 58/F din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 octombrie 2009.