ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3388/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 58/F de la 11 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 699/46/2009, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționara I.E. împotriva Rezoluțiilor nr. 175/P/2008 din 26 februarie 2009 și respectiv 273/II/2/2009 din 22 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și s-au menținut rezoluțiile atacate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petiționara la 100 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 26 martie 2008, petiționara I.E.

a formulat plângere penală împotriva procurorilor care au dat soluțiile de netrimitere în judecată și respectiv au confirmat aceste soluții în Dosarul nr. 78/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în care fuseseră cercetate persoanele care au pătruns fără drept în livada ce-i aparținea și au tăiat și sustras mai mulți pomi, precum și împotriva primului procuror care a confirmat soluția menționată. Pentru Dosarul nr. 78/P/2003 soluționat, inițial, prin Rezoluția din 27 februarie 2003, prin scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.B.G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 C. pen. s-a dispus, prin Sentința penală nr. 83 din 22 martie 2005 a Judecătoriei Brezoi, rămasă definitivă, restituirea cauzei la parchet, pentru a completa cercetările și față de H.G.

și G.G., pentru infracțiunile de tăiere și sustragere de pomi fructiferi și alți arbori, în condițiile dispozițiilor Legii nr. 11/1974, modificată prin Legea nr. 348/2003. Prin Ordonanța din 1 noiembrie 2005, procurorul N.P. a dispus din nou scoaterea de sub urmărire penală față de cei trei învinuiți, pentru infracțiunile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 348/2003 și art. 21 din Legea nr. 11/1974, iar pentru învinuitul P.B.G. și pentru infracțiunea de furt calificat. Pentru a ajunge la această soluție, procurorul a reținut că învinuitul P.B., în calitatea de moștenitor al defunctei P.V., ce avea acte primare pentru teren livadă neproductivă a acționat fără intenția de a fura și față de faptul că a beneficiat de aprobarea Primăriei Brezoi, urmare cererii sale nr. 5215 din 26 iulie 2002, de a curăța terenul de vegetația pomicolă și forestieră căzută după furtună, printre care și 5 meri și 2 nuci, nu se poate reține nici tăierea fără drept a arborilor menționați.

Ceilalți doi învinuiți G.G. și H.G. nu cunoșteau situația juridică a terenului, fiind doar angajați pentru tăierea arborilor scoși din rădăcini. Prin Ordonanța nr. 371/II/2/2007, primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, P.E.D., a respins plângerea petiționarei, ca nefondată, după ce, urmare parcurgerii tuturor gradelor procesuale în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., prin Decizia nr. 493/R din 11 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus casarea în totalitate a Deciziei penale nr. 95/A din 23 mai 2007 (prin care se dispusese condamnarea inculpatului P.B.G. Radu, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208, 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

și fuseseră achitați inculpații H.G. și G.G., pentru aceeași infracțiune) și soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului din 1 noiembrie 2005, de către primul procuror al parchetului. Prin aceeași ordonanță, primul procuror a dispus, din nou, scoaterea de sub urmărire penală a numitului P.B.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de toți cei trei făptuitori pentru infracțiunile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 348/2003 și art. 21 din Legea nr. 11/1974, deoarece s-a constatat că în cauză fusese începută urmărirea penală doar pentru infracțiunea de furt față de învinuitul P. și nu dispusese niciodată începerea urmăririi penale pentru infracțiunile din legile speciale.

Cercetându-i pe cei doi procurori în Dosarul 175/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a reținut că nu există date sau indicii în sensul că cei doi magistrați și-ar fi încălcat în vreun mod atribuțiile de serviciu sau că ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului în cuprinsul actelor procesuale, iar aspectele de fond ce țin de temeinicia soluției pot fi controlate numai pe calea controlului ierarhic de către procurorii superiori sau pe calea plângerii la instanța de judecată.

Plângerea petiționarei împotriva acestei rezoluții formulată la data de 1 aprilie 2009, a fost respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin Rezoluția nr. 273/II/2/2009 din 22 aprilie 2009. La data de 27 mai 2009, petiționara a formulat plângere împotriva celor două rezoluții la Curtea de Apel Pitești, invocând, în esență, faptul că procurorul I.M., care a soluționat plângerea, se regăsea în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc.

pen., deoarece a fost o perioadă de mai ani procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, fiind în relații foarte apropiate cu cei doi magistrați cercetați în cauză, că rezoluția de neîncepere nu răspunde decât parțial plângerii petiționarei, deoarece a invocat două situații de care era nemulțumită, doar una fiind abuzul în serviciu săvârșit de cei doi magistrați în Dosarul nr. 78/P/2003, și 25/II/2/2003, cealaltă situație referindu-se la încălcarea cu bună știință a principiului non bis in idem, în Dosarul nr. 1324/P/2007 al aceluiași parchet. În ce privește cel de-al doilea dosar, petiționara a sesizat faptul că ambii magistrați ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece, la plângerea părții vătămate L.M., după ce anterior se mai dispuseseră soluții de netrimitere în judecată față de expertul S.I., au dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ care, în sine, dar și prin motivarea rezoluției, recunoaște existența vinovăției.

Urmare acestei soluții a fost sesizată Judecătoria Brezoi pentru anularea mențiunilor false din expertiză, ajungându-se practic la posibilitatea desființării unor hotărâri definitive și irevocabile. Analizând actele și lucrările existente în dosarul de urmărire penală, precum și înscrisurile prezentate de parte, în fața instanței de judecată s-a constatat că plângerea petiționarei este nefondată. Din succesiunea rezoluțiilor și ordonanțelor procurorilor și ținând seama de soluțiile pronunțate de către instanțele de judecată în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., curtea de apel a apreciat că toate soluțiile procurorilor au fost supuse unui control judecătoresc efectiv care a condus, într-o anume etapă, inclusiv la condamnarea penală a persoanei care a luat de pe terenul petiționarei pomii fructiferi.

Analiza de temeinicie și legalitate a soluțiilor adoptate de procuror trebuie să se facă numai pe calea controlului ierarhic, precum și a controlului judecătorului în proceduri instituite de lege, câtă vreme nu există niciun indiciu în sensul încălcării grave și cu intenție de a prejudicia a normelor procedurale de către procurori. În condițiile în care P.B.G.R. a avut, inițial, Ordinul nr. 230 din 20 noiembrie 1999 al prefectului, care îi atribuia teren în acel punct și deținea acte primare de proprietate, adoptarea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală față de acesta, respectiv confirmarea acestei soluții și apoi adoptarea din nou a aceleiași soluții de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, cu motivarea lipsei intenției directe, infracționale, nu poate fi interpretată ca infracțiune.

De altfel, și judecătorul care a pronunțat Sentința penală nr. 35 din 18 martie 2008, a menținut Ordonanța procurorului din 1 noiembrie 2005 din Dosarul nr. 78/P/2003, așa cum a fost modificată prin Ordonanța nr. 371/II/2/2007 din 19 octombrie 2007, reținând că infracțiunile prevăzute în legea specială constituie în prezent contravenție, iar în ceea ce privește infracțiunea de furt, s-a reținut că între învinuitul P.B.G.R. și petiționară există litigii legate de dreptul de proprietate și că nu doar acesta a avut reprezentarea că este proprietar al terenului, ci și reprezentanții Primăriei orașului Brezoi, care i-au eliberat adeverința prin care aprobau curățarea terenului de pomi dezrădăcinați urmare furtunii.

Instanța de recurs a casat această sentință și a aplicat o sancțiune administrativă învinuitului P.B.G.R., pentru infracțiunea de furt calificat, ceea ce înseamnă că, în final, petiționara a dovedit în justiție temeinicia susținerilor sale. Tocmai eficiența acestui control judecătoresc a dovedit că acestui tip de verificare trebuie supusă activitatea procurorului, simpla neadoptare a unei soluții dorită de părți sau chiar care ar putea fi dată pe baza probelor dosarului, dar cu interpretarea anumitor aspecte, în sensul dubiului care-i profită persoanei acuzate, neputând constitui infracțiune.

Este adevărat că, inițial, prin rezoluția din 26 februarie 2009 nu s-a răspuns în mod expres petiționarei, în ceea ce privește acuzațiile de abuz în serviciu presupus a fi săvârșite în Dosarul nr. 1324/P/2007, însă, rațiunile pentru care s-a adoptat soluția față de cei doi procurori sunt identice, deoarece și în dosarul menționat soluția s-a bazat pe probele existente și pe convingerea magistratului care a dispus sancționarea administrativă a expertului. Acuzația de nerespectare a principiului non bis in idem nu are niciun fundament juridic. Chiar dacă anterior față de același expert se adoptaseră soluții de neîncepere a urmăririi penale, chiar art. 278 1 alin. (11) C. proc.

pen., permite, inclusiv pentru situația în care printr-o hotărâre definitivă s-a confirmat o soluție de netrimitere în judecată, redeschiderea urmăririi penale sau, după caz, începerea urmăririi penale dacă se descoperă fapte sau împrejurări noi necunoscute organului de urmărire penală, la momentul soluționării cauzei. Ordonanța nr. 1324/P/2007 din 10 februarie 2009 este, de asemenea, supusă controlului procurorului ierarhic superior și controlului judecătorului pe calea plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată, la cererea oricărei persoane interesate, astfel încât în mod corect procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin Rezoluția nr. 273/II/2/2009 din 22 aprilie 2009, a apreciat că activitatea procurorului și soluția sunt supuse unei verificări de fond care poate conduce la desființare acesteia, fără ca fapte procurorului să constituie infracțiune.

În ce privește incompatibilitatea procurorului care a soluționat Dosarul nr. 175/P/2008, așa cum corect a reținut și procurorul general, nu se regăsește în cauză niciuna dintre situațiile de incompatibilitate, simpla colegialitate, la un moment dat, al începutului carierei acestuia cu procurori de la Parchetul Brezoi sau Horezu, neputând să-l înlăture de la soluționarea cauzei, deoarece textul invocat de petiționară are în vedere un interes personal al procurorului în soluționarea cauzei într-un anume fel, interes care nu a putut fi dovedit în cauză. Față de toate aceste considerente, curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei și a obligat-o pe aceasta la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționara I.E., criticând-o, arătând în scris că în cele două cazuri semnalate, ca proprietar ce deține acte de proprietate autentice ce nu au fost luate în seamă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, iar pentru cel de-al doilea semnalat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, de asemenea, nu s-au avut în vedere actele din dosarul menționat. De asemenea, recurenta petiționară a menționat că au fost date o serie de ordonanțe contradictorii de către același procuror de la Parchetul Brezoi ce a acționat nelegal și în primul caz și deși existau acte autentice de proprietate nu s-a dorit judecarea acestuia.

În cel de-al doilea caz s-a propus de Parchetul Brezoi o expertiză, unde s-a propus o expertă care probabil fiind cunoscută a executat o lucrare, dar care Parchetul Brezoi, prin același procuror a luat-o ca fiind bună, cerând anularea hotărârilor soluționate în prealabil irevocabile, iar peste aceste acte la Curtea de Apel Pitești s-a dat o soluție contrarie cu actele din dosar și realitatea. La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 29900 la 8 septembrie 2009, aflate la filele 10 - 15 dosarul Înaltei Curți, motivele de recurs dezvoltate în scris. Astfel, recurenta petiționară consideră că sentința recurată este nelegală și netemeinică, deoarece prima instanță a apreciat superficial și neobiectiv temeiurile de drept și de fapt ale plângerii, iar argumentele sentinței sunt contradictorii și lipsite de coerență.

Recurenta petiționară a arătat că în plângerea formulată a invocat abuzul în serviciu al magistraților care s-a materializat în momentul când au decis scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului P.B., făcând referire la Ordinul nr. 230/1999, că cea care a primit terenul în proprietate este petiționara și nu P.B., apreciind că magistrații P.D. și P.N. au săvârșit infracțiunea de fals intelectual, întrucât au atestat fapte/împrejurări necorespunzătoare adevărului. Mai mult, din toate probele administrate în cauză se constată că numitul P.B.G.R. nu a avut vreodată un titlu de proprietate care să justifice convingerea sa că ar avea un drept de proprietate pe terenul său, iar soluția cu motivarea menționată, pronunțată de cei doi magistrați cercetați în cauză a fost una evident abuzivă.

Recurenta petiționară consideră argumentarea instanței de fond incoerentă și subiectivă, întrucât, deși constată că soluțiile de scoatere de sub urmărire penală au fost infirmate de instanța de control judiciar, ca urmare a plângerilor formulate de aceasta împotriva soluțiilor, totuși susține că activitatea procurorului a fost supusă controlului judecătoresc, care a fost suficient și eficient că „simpla neadoptare a unei soluții dorită de părți sau chiar care ar pute fi dată pe baza probelor dosarului, dar cu interpretarea anumitor aspecte, în sensul dubiului care-i profită persoanei acuzate, neputând constitui infracțiune …”. Astfel, recurenta concluzionează cu privire la acest prim motiv că soluția adoptată de procurorii P.D.

și P.N. a fost greșită, aspect impus de soluția instanței care a desființat rezoluțiile contestate de petiționară, soluția de scoatere de sub urmărire penală a făptuitorului P.B.G.R. s-a întemeiat pe o susținere mincinoasă, dovedită de actele dosarului, că a fost prejudiciată de activitatea magistraților, întrucât numai în urma demersurilor sale a fost adoptată soluția corectă în cauză, de către instanța de control judiciar, iar nu la inițiativa celor doi procurori și că toate aceste elemente se regăsesc în conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Totodată, recurenta petiționară apreciază că soluția instanței de fond este criticabilă și pentru maniera în care a respins argumentul referitor la incompatibilitatea procurorului care a soluționat plângerea sa împotriva celor doi magistrați.

Domnul procuror I.M. a fost o perioadă de mai mulți ani procuror în Râmnicu Vâlcea, în cadrul DIICOT, anterior lucrând și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, fiind în relații foarte apropiate cu cei doi magistrați cercetați, cu atât mai mult cu cât plângerea sa îi viza pe doi dintre foștii săi colegi, ceea ce ridică serioase dubii asupra obiectivismului magistratului, fiind în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc. pen. „există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă.” Un al doilea motiv de recurs invocat de către recurenta petiționară se referă la faptul că prima instanță nu a motivat refuzul de a analiza argumentele sale referitoare la dreptul și jurisprudența comunitară privind greșita soluționare de către aceeași magistrați a unui alt dosar penal (nr. 1324/P/2007), deși, în speță, soluția procurorilor a încălcat principiul non bis in idem.

Deși, prima instanță recunoaște că procurorul care a soluționat plângerea sa împotriva celor doi magistrați a lăsat nerezolvată o parte a petiției apreciază totuși rațiunile respectivului procuror că ar fi fost aceleași pentru care a respins integral plângerea sa și s-a limitat la a reitera teza potrivit căreia activitatea procurorului s-a analizat numai în cadrul verificărilor de fond ale soluțiilor date în cauzele soluționate și, deci, în activitatea sa procurorul nu ar putea săvârși niciodată infracțiunea de abuz în serviciu. Argumentul instanței de fond nu are nicio legătură cu principiul non bis in idem, care a făcut referire și a lăsat practic nesoluționată plângerea sa cu privire la acest aspect.

De asemenea a apreciat că este lipsit de relevanță că prin intervenția instanței de control i s-a făcut dreptate și s-a dispus soluția corectă. Câtă vreme procurorul a acționat cu bună-știință împotriva intereselor sale și a prejudiciat-o, este culpabil și trebuie să răspundă pentru faptele sale, chiar dacă adevărul a fost ulterior restabilit prin verificările făcute de către instanță. Astfel, așa cum s-a arătat prin plângere, cei doi magistrați P.N. și P.D.E. au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu în Dosarul penal nr. 1324/P/2007, încălcând prin soluția dată, principiul non bis in idem. În acest Dosar nr. 1324/P/2007, partea vătămată L.M. a invocat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către expertul S.I., care a efectuat expertiza topo în litigiul civil în care aceasta și L. s-au judecată timp de câțiva ani și care s-a soluționat irevocabil, în favoarea sa.

Anterior acestui dosar, același L.M. a formulat o plângere penală, cu obiect identic, împotriva expertului S.I. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, cu privire la aceeași expertiză topo. Plângerea penală a format obiectul dosarului de cercetare nr. 221/P/2006 și soluția pronunțată la acea dată a fost de neîncepere a urmăririi penale față de expertul S.I., întrucât nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Prin urmare soluția din Dosarul nr. 1324/P/2007, instrumentat în prezent de magistratul P.N., trebuia să fie neînceperea urmăririi penale sau încetarea urmăririi, în baza art. 10 lit. j) C. proc. pen., în cauză fiind aplicabil principiul non bis in idem, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi cercetată de două ori pentru aceeași faptă.

Recurenta petiționară a invocat jurisprudența comunitară, respectiv cauza H.G. și K.B. (cazuri conexate), recurs prealabil 11 februarie 2003, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a analizat dacă principiul non bis in idem, consacrat de art. 54 al Convenției de aplicare a Acordului Schengen, se aplică și procedurilor de încetare a acțiunii publice, prin care ministerul public decide să pună capăt urmăririi penale împotriva unei persoane. Curtea a reținut, în dispozitivul hotărârii, că principiul non bis in idem trebuie să fie interpretat lato sensu, într-un mod favorabil persoanelor fizice. În consecință, respectiva persoană trebuie să fie considerată ca fiind judecată „în mod definitiv” pentru faptele pentru care este acuzată, chiar dacă nu a intervenit nicio jurisdicție în procedură, iar decizia luată în cauză nu îmbracă forma unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, recurenta petiționară a făcut referire la Decizia nr. 1305 din 2 decembrie 2008 a Curții Constituționale. Recurenta petiționară a mai arătat, că în speță, deși procurorul P.N. cunoștea existența dosarului anterior soluționat, pentru că tot acesta se pronunțase în el, precum și soluția din acel dosar, a preferat cu bună-știință să îl ignore. O dovadă în acest sens o reprezintă chiar declarația petentului L.M., care a precizat că mai formulase anterior plângere împotriva expertului S. pentru aceeași faptă.

Din acest punct de vedere, soluția procurorului în Dosarul 1324/P/2007 a fost nelegală, întrucât acesta a dispus începerea urmăririi penale față de expert, iar prin Ordonanța nr. 1324/P/2007 din 10 februarie 2009 a scos de sub urmărire penală pe învinuit, însă în temeiul art. 10 lit. b 1 ), aplicându-i o amendă modică de 100 RON, iar nu în temeiul art. 10 lit. j). De asemenea, recurenta petiționară a invocat punctul 4 al ordonanței menționat, solicitarea procurorului, instanței civile, apreciind că soluția dată de procuror în această plângere a lui L.M.

că îi permite acestuia să relanseze litigiul civile cu petiționara, profitând de expertiza efectuată la solicitarea procurorului în Dosarul penal nr. 1324/P/2007, dosar în care însă aceasta nu a fost convocată de expertă la măsurători, așa cum ar fi fost legal și în care s-a stabilit totuși o măsură care l-a afectat în mod direct, anume aceea de a se anula expertiza efectuată de expertul S. în dosarul civile soluționat irevocabil. Prin maniera în care magistratul a înțeles să soluționeze Dosarul nr. 1324/P/2007, acesta a acționat abuziv, în contra intereselor legale ale petiționarei, fiind încălcat nu numai principiul non bis in idem, dar și dreptul său la apărare (aceasta neputând participa la expertiza efectuată și la verificarea așa-ziselor acte noi în condiții de contradictorialitate 9, câtă vreme prin această nouă expertiză s-a ajuns la concluzia că terenul său ar fi al petentului.

Recurenta petiționară consideră că domnul procuror P.N. s-a substituit practic instanței civile, care era singura în măsură să analizeze, în condiții de contradictorialitate, dreptul de proprietate al părților, în raport de actele acestora, și a decis, pe baza unei expertize la care aceasta nu a fost convocată, că petiționara nu are un drept de proprietate asupra unui teren, deși anterior instanțele civile analizaseră irevocabil titlurile părților și dreptul lor de proprietate. Din acest punct de vedere, recurenta petiționară a apreciat că Rezoluția nr. 175/P/2008 din 26 februarie 2009 comunicată acesteia de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, este nelegală, întrucât nu analizează aspectele sus menționate, deși este evident că, la data emiterii Rezoluției nr. 175/P/2009 (26 februarie), procurorul P.N.

emisese deja Ordonanța nr. 1324/P/2007 din 10 februarie 2009, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate și admiterea plângerii. La termenul de judecată de la 10 septembrie 2009, Înalta Curte față de Hotărârea Adunării Generale a ÎCCJ, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din țară, în asigurarea condițiilor statutului judecătorilor de către stat, a amânat cauza la 22 octombrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 17 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, au lipsit recurenta petiționară I.E. și intimații P.D.E. și P.N., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte constatând că până la ora strigării cauzei nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat părților cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 385 13 C. proc.

pen. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat a recursului declarat de petiționară, considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către intimați. Examinând recursul declarat de recurenta petiționară I.E. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, plângerea promovată de petiționara I.E. Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații P.D.E. și P.N. - prim-procuror, respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, județul Vâlcea, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, plângerea formulată de petiționară a fost examinată, în raport cu persoanele și faptele pretinse ca fiind comise de către acestea, procurorul constatând că la data de 7 martie 2008 petenta I.E.

din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție înregistrată sub nr. 3815/2008, solicitând cercetarea și tragerea la răspunderi penală sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. a magistraților P.D. și P.N. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, întrucât prin modul în care a efectuat cercetările și au adoptat soluțiile în Dosarul penal cu nr. 78/P/2003 și-ar fi încălcat îndatoririle de serviciu, iar în actele procedurale întocmite (rezoluții/ordonanțe) ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului. Plângerea a fost înaintată spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în Dosarul penal cu nr. 78/P/2003 la plângerea părții vătămate I.E. s-au efectuat cercetări față de învinuitul P.B.G.R. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., reținându-se în sarcina sa că în data de 30 iulie 2002 a tăiat fără drept și sustras 4 nuci și 2 meri de pe terenul părții vătămate în suprafață de 8.860 mp situat în punctul Valea Doabrei de pe raza localității Brezoi. Prin Rezoluția nr. 78/P/2003 din 27 februarie 2003 procuror A. (actualmente P.) D.E. a dispus în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, motivându-se că sub aspect subiectiv acesta nu a avut reprezentarea că terenul ar aparține părții vătămate.

Deși terenul i-ar fi atribuit părții vătămate prin ordinul Prefectului nr. 230/1994 și în urma a numeroase litigii civile, învinuitul nefiind parte în procese și nici autoarea acestuia P.V., s-a considerat proprietarul terenului în cauză în calitate de moștenitor al lui P.V., aflându-se în eroare cu privire la situația juridică a terenului. Împotriva soluției petenta I.E. a formulat plângere în condițiile art. 278 C. proc. pen. la prim-procurorul parchetului, plângere care i-a fost respinsă prin Rezoluția cu nr. 25/II/2/2003 din 24 martie 2003. După respingerea plângerii de prim procuror, petenta a formulat o nouă plângere în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. la Judecătoria Brezoi ce a constituit obiectul Dosarului cu nr. 260/2004.

Astfel că prin Încheierea din 8 aprilie 2004, instanța în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. a desființat rezoluția procurorului și a reținut cauza spre rejudecare, actul de sesizare constituindu-l plângerea petentului, iar pe fond prin Sentința penală nr. 183 de la 9 septembrie 2004 a dispus achitarea inculpatului P.B.R.G. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. Urmare apelului declarat de partea vătămată, sentința a fost desființată de Tribunalul Vâlcea prin Decizia penală nr. 214 de la 27 octombrie 2004, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât aceasta a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei și nu s-a pronunțat cu privire la toți participanții la comiterea faptei, partea vătămată plângându-se și cu privire la numitul G.G.

În consecință, Judecătoria Brezoi prin Sentința penală nr. 83 de la 22 martie 2005 în temeiul dispozițiilor art. 333 C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale. Ulterior, prin Ordonanța cu nr. 78/P/2003 din 1 noiembrie 2005 procuror P.N. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților P.B.G., G.G. și H.G. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., cercetați pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208, 209 lit. a), e) C. pen., art. 44 din Legea nr. 348/2003 și art. 21 din Legea nr. 11/1974. Împotriva soluției petenta I.E. a formulat plângere la Judecătoria Brezoi, plângere ce a fost admisă prin încheiere, dispunându-se desființarea rezoluției parchetului și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond prin Sentința penală nr. 24 de la 14 februarie 2007 l-a achitat pe inculpatul P.B.R.G.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 C. pen., precum și pe inculpații P.B.R.G., G.G. și H.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 11/1974 cu aplicarea art. 13 C. pen. în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. cu aplicarea a câte unei amenzi administrative pentru fiecare, amenzi, ce au fost constatate grațiate în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002. Pe latura civilă au fost obligați toți cei 3 inculpați în solidar la plata sumei de 2.259,75 RON reprezentând despăgubiri civile. Sentința a fost desființată în parte prin Decizia penală nr. 95/A de la 23 mai 2007 a Tribunalului Vâlcea, urmare a apelurilor declarate de Parchetul Brezoi, partea vătămată I.E. și inculpatul P.B.G.R., dispunându-se înlăturarea aplicării art. 10 lit. b 1 ) și art. 91 C. pen.

pentru inculpatul P.B.G.R. și condamnarea lui la 6 luni închisoare în baza art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. (pedeapsă constatată grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002), iar pe latura civilă înlăturarea obligării celor 3 inculpați în solidar la plata despăgubirilor civile către partea vătămată, urmând ca acestea, în cuantum de 2.259,75 RON să fie achitate numai de inculpatul P.B.G.R. De asemenea, a fost schimbat temeiul juridic al achitării celor trei inculpați pentru art. 43 din Legea nr. 11/1974 cu aplicarea art. 13 C. pen. din art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. în art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Prin decizia penală cu nr. 493/R de la 11 septembrie 2007 însă pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul cu nr. 14/128/2005 s-a dispus casarea în totalitate a Deciziei penale cu nr. 95/A de la 23 mai 2007 a Tribunalului Vâlcea și a Sentinței penale nr. 24/14 februarie 2007 a Judecătoriei Brezoi, întrucât plângerea împotriva soluției formulată de petentă nu a fost soluționată în prealabil de prim procurorul parchetului, conform art. 278 C. proc. pen. În consecință, prin Ordonanța cu nr. 371/II/2/2007 din 19 octombrie 2007 dată de prim-procurorul P.D.E. plângerea petentei a fost respinsă ca nefondată. Petenta a formulat o nouă plângere în condițiile art. 278 1 C. proc. pen.

la Judecătoria Brezoi ce a făcut obiectul Dosarului 1338/198/2007 și care i-a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentința penală nr. 35 de la 18 martie 2008, menținându-se Ordonanța procurorului cu nr. 78/P/2003 din 1 noiembrie 2005 și Ordonanța prim-procurorului cu nr. 371/II/2/2007 din 19 octombrie 2007. Tribunalul Vâlcea însă, urmare a recursului formulat de petentă a casat în totalitate sentința, iar pe fond a admis plângerea petentei împotriva soluției dispunând desființarea parțială a celor două ordonanțe în sensul că a schimbat temeiul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului P.B.G.R. din art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 18 1 și art. 91 lit. c) C. pen., aplicându-i amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 lit. a) C. pen.

și obligarea acestuia la plata sumei de 2.279,75 RON cu titlu de despăgubiri civile, respectiv 300 RON cheltuieli judiciare față de petent. Pe parcursul cercetărilor din Dosarul nr. 78/P/2003 petenta I.E., nemulțumită de modul cum au fost efectuate cercetările în cauză de procurorii P.D.E. și P.N., de soluțiile adoptate în cauză de aceștia, de concluziile puse în fața instanței și de exercitarea căilor de atac, a formulat plângere penală împotriva celor doi magistrați sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât în cuprinsul rezoluțiilor/ordonanțelor întocmite ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat date sau indicii temeinice că cei doi magistrați și-ar fi încălcat în vreun mod atribuțiile de serviciu, ori că în cuprinsul actelor procesuale ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, aspectele sesizate de petentă și imputate celor doi magistrați vizează în esență fondul litigiului, modul cum au efectuat cercetările în Dosarul penal cu nr. 78/P/2003, legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate de aceștia în cauza respectivă, aspecte care însă nu pot forma obiectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluțiilor procurorul este independent (art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de procurorul ierarhic superior în condițiile art. 278 C. proc. pen. sau de instanța de judecată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. când sunt apreciate ca fiind nelegale (art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004). Ele nu pot fi desființate pe calea unei plângeri penale împotriva celor care le-au adoptat pentru că dacă s-ar admite acest lucru ar însemna să se adauge la lege noi căi de atac, ceea ce ar fi inadmisibil, întrucât desfășurarea activității judiciare nu poate fi concepută fără autonomia celor care o realizează. În consecință aprecierea materialului probator a administrat într-o cauză, aplicarea legii la situația de fapt reținută sau interpretarea dispozițiilor legale incidente, reprezintă atribute esențiale ale activității judiciare desfășurate de magistrați și nu pot constitui temei al răspunderii penale a acestora.

Mai mult decât atât, potrivit legii, procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate și să exercite, în condițiile legii, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pe care le consideră netemeinice și nelegale (art. 67 alin. (2) și art. 68 din Legea nr. 304/2004). De asemenea, consemnările făcute de aceștia în cuprinsul actelor procedurale pe care le întocmesc nu pot constitui obiect al unei infracțiuni de fals, deoarece acestea nu reprezintă altceva decât niște concluzii, opinii sau susțineri personale cu privire la situația de fapt reținută în cauza ce o instrumentează, cu privire la analiza probatoriului administrat în cauză, la raționamentele logico-juridice aplicabile și la temeiurile de fapt și de drept aplicabile.

Situația de fapt mai sus arătată se susține prin actele premergătoare efectuate de procuror în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 175/P/2008 respectiv declarația dată de petiționara I.E.

la data de 10 iunie 2008, în fața procurorului; fotocopiile rezoluției dată de procuror la 27 februarie 2003 în Dosarul nr. 78/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi; comunicări făcute de parchet, petiționarei; a Deciziei penale nr. 214 de la 27 octombrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1448/2004; a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror la 1 noiembrie 2005 în Dosarul nr. 78/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi; a Deciziei penale nr. 95/A de la 23 mai 2007 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 14/198/2005; a încheierii de la 31 mai 2007 a Tribunalului Vâlcea - secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 14/198/2005; a Ordonanței de la 19 octombrie 2007 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în lucrarea cu nr. 371/II/2/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi; a Sentinței penale nr. 35 de la 18 martie 2008 a Judecătoriei Brezoi pronunțată în Dosarul nr. 1338/198/2007; a Sentinței civile nr. 372 de la 26 aprilie 2007 a Judecătoriei Brezoi, pronunțată în Dosarul nr. 246/198/2007; a unor adrese; a referatului cu propunere de a nu se începe urmărirea penală; a ordonanței de restituire de la 13 februarie 2008 dată de procuror în Dosarul nr. 1324/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.

La același dosar al parchetului la plângerea formulată de petiționară au fost anexate acesteia fotocopiile mai multor înscrisuri aflate la filele 52 - 70 dosarul parchetului. Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care prin Rezoluția din 22 aprilie 2009 în lucrarea cu nr. 273/II/2/2009, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționara I.E. împotriva Rezoluției nr. 175/P/2008 din 26 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Înalta Curte consideră că, prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de petiționară, în raport cu soluția dispusă de procuror, motivând, în mod judicios cu referiri la actele și lucrările dosarului de urmărire penală în cauză, precum și la dispozițiile legale, în condițiile arătate.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că în cauză au fost efectuate, în mod complet actele premergătoare, în urma cărora s-a stabilit, legal și temeinic, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații P.D.E. și P.N., prim-procuror și respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. De asemenea, Înalta Curte consideră din examinarea actelor premergătoare efectuate că nu există indicii cu privire la faptele pretins a fi comise, respectiv art. 246 și art. 289 C. pen., de către intimați, deoarece nu se poate antrena răspunderea penală a procurorilor menționați, pentru soluțiile date, acestea fiind dispuse în baza unui proces de interpretare a materialului probator și a aprecierii condițiilor legale incidente.

Simpla exercitare a atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz, chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză. De altfel, nici erorile judiciare, care se pot produce în confirmarea sau aplicarea legii ori în evaluarea probatorilor nu pot constitui obiectiv și nici subiectiv conținutul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., ele urmând a fi remediate prin căile de atac prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță, în considerentele sentinței pronunțate a evidențiat eficiența controlului judiciar asupra activității procurorilor care au dispus soluțiile menționate, cale care a asigurat verificarea criticilor formulate de petiționară, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, așa încât primul motiv de recurs formulat de recurenta petiționară cu privire la incoerența și contradictorialitatea argumentelor prezentate nu se susține.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici cel de-al doilea motiv de recurs privind refuzul primei instanțe de a analiza argumentele petiționarei referitoare la dreptul și jurisprudența comunitară cu privire la principiul non bis in idem, deoarece, pe de-o parte, din actele și lucrările dosarului primei instanțe nu rezultă că petiționara ar fi invocat această jurisprudență, iar pe de altă parte, prima instanță a respins în concret acuzația de nerespectare a principiului non bis in idem, apreciind că nu are niciun fundament juridice, invocând dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc.

pen., care permit inclusiv pentru situația în care printr-o hotărâre definitivă s-a confirmat o soluție de netrimitere în judecată, redeschiderea urmăririi penale sau, după caz, începerea urmăririi penale dacă se descoperă fapte sau împrejurări noi necunoscute organului de urmărire penală, la momentul soluționării cauză, chiar dacă anterior față de același expert se adoptaseră soluții de neîncepere urmării penale. Înalta Curte consideră că nu poate fi avută în vedere, în contextul cauzei de față, a incidenței cauzei H.G. și K.B. (hotărârea din 11 februarie 2003 pronunțată la acea dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene), invocată de către petiționară, deoarece în speța arătată principiul non bis in idem, consacrat de art. 54 din Convenția de aplicare a Acordului Schengen viza doi resortisanți din state diferite, respectiv Germania și Belgia.

Astfel, Înalta Curte, constată că, pe de-o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații P.D.E. și P.N., prim-procuror, respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., iar, pe de altă parte, în mod legal și motivat, prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petiționara I.E. împotriva Rezoluțiilor nr. 175/P/2008 din 26 februarie 2009 și respectiv 273/II/2/2009 din 22 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, menținând rezoluțiile atacate, așa încât criticile formulate în recurs de către recurenta petiționară I.E., nu sunt fondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară I.E. împotriva Sentinței penale nr. 58/F din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară I.E. împotriva Sentinței penale nr. 58/F din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.