ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3121/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3121/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 72 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-au hotărât următoarele: În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, combinat cu art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.A. la 14 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 541 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 315 din 5 februarie 2007 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă prin neapelare cu ped.
de 14 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul că execute 14 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul că execute ped. de 14 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată combinat cu art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, modificată cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnată inculpata D.L. la 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
pe timp de 5 ani, în condițiile pedepsei accesorii prev. de art. 71 C. pen. și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. A fost confiscată cantitatea de 0,19 gr. heroină, cafeină și paracetamol și griseofulvin de la M.C.M. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut următoarea stare de fapt, pe baza probelor administrate: Inculpatul A.T. executa o pedeapsa cu închisoarea în penitenciar, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și până la momentul arestării, inculpatul, consumator de droguri se afla în relații de concubinaj cu inculpata D.L. Inculpatul a purtat discuții telefonice cu inculpata și i-a dat instrucțiuni cu privire la modul în care urma să-i trimită pachet în Penitenciarul Giurgiu și cu privire la conținutul acestuia.
În acest sens, inculpatul T.A. s-a înțeles cu martorul B.M.M. (persoană privată de libertate în Penitenciarul Giurgiu) să primească pachet în numele acestuia, pachet ce urma să fie preluat de fratele și cumnata acestuia din urmă, de la inculpata D.L. Detaliile privind întâlnirile dintre martorii B.C.P., B.E. și inculpata D.L. au fost stabilite telefonic, astfel că aceștia s-au întâlnit în București, în zona stației de metrou Eroii Revoluției. Prima întâlnire „de control” a avut loc la 17 ianuarie 2008, între inculpată și soții B. care au venit însoțiți și de cei trei copii, când a fost introdus un pachet destinat inculpatului T.A., prin intermediul martorului B.M.M., fără ca în acesta să se afle droguri.
La 5 februarie 2008, inculpata cunoscând deja modalitatea în care vor decurge faptele, a revenit la întâlnirea stabilită telefonic, prin intermediul inculpatului T.A. și a înmânat soților B. pachetul destinat inc. T.A. De data aceasta, pentru a evita eventuale neplăceri, inculpata a mai pregătit un alt pachet cu alimente în care se aflau și portocale, destinate copiilor familiei B. Inculpata D. a procedat astfel pentru a evita consumul altor portocale aflate în pachetul destinat inculpatului T.A. și în care erau disimulate droguri. Cei doi soți nu au cunoscut intenția inculpatei, au luat pachetul și s-au prezentat la Penitenciarul Giurgiu. În penitenciar a intrat B.E. care a dat pachetul său lui B.M.M., iar la control s-au depistat în două portocale câte o bilă, care la rândul ei conținea alte 3 bile mici, lipite prin ardere și care conțineau o substanță pulverulentă de culoare maro.
Din raportul de constatare tehnico-științifică al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor București din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a rezultat că cele șase bile au conținut cantitatea de 0,50 gr. heroină (cafeină, paracetamol, griseofulvin), heroină (diacetilmorfină), substanțe ce fac parte din tabelul anexă 1 din Legea nr. 143/200. În baza aceleiași înțelegeri prealabile, dar folosind altă modalitate, inculpatul T.A. a luat legătura telefonică cu inculpata D. și i-a dat detalii cu privire la următorul pachet care urma să fie primit de acesta prin intermediul altei persoane. În acest sens, martorul D.G. a luat legătura cu martora M.C.M. căreia i-a adus la cunoștință că urmează să fie contactată de inculpată pentru a-i înmâna un pachet pentru acesta.
Inculpata s-a deplasat la Giurgiu unde s-a întâlnit cu M.C.M., căreia i-a înmânat pachetul care a fost ulterior introdus în Penitenciarul Giurgiu, iar cu ocazia controlului specific efectuat de lucrătorii din cadrul acestei unități, au fost găsite ascunse într-un pachet de biscuiți, cinci bile din plastic lipite prin ardere, în care se afla o substanță. Cu ocazia expertizării la 12 februarie 2008 s-a stabilit că bilele găsite asupra acestui din urmă martor conțineau 0,32 gr. heroină și cofeină. La 14 aprilie 2008 inculpata D.L. a fost recunoscută din grup de martorii B.E., B.C.P., M.C.M. și M.F.M. Inculpatul T.A. a recunoscut că a „comandat” personal telefonic drogurile de la un fost prieten martorul S.A., acesta dând pachetele prin intermediul altor persoane, iar inculpata nu a cunoscut conținutul pachetelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații care au susținut că inculpatul T.A. s-a autodenunțat, iar inculpata D.L. nu a cunoscut conținutul pachetelor. Prin Decizia penală nr. 93 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inc. T.A., a desființat în parte sentința atacată și rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și 41 alin. (2) pct. 34 lit. a), art. 74 lit. c) și 76 lit. a), art. 80 C. pen. inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.; în temeiul art. 39 C. pen.
s-a contopit restul de 1.125 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 315 din 5 februarie 2007 a Judecătoriei sector 1 București cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata D.L. În motivarea soluției de admitere a apelului pentru inc. A.T. s-a reținut că acestui inculpat i s-a aplicat o pedeapsă excesivă în raport de cantitățile mici de droguri traficate și de atitudinea de recunoaștere a acestuia pe parcursul procesului penal.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpații care, în esență, au susținut următoarele: - nelegalitatea hotărârii din apel, prin încălcarea dreptului la apărare al inculpaților care deși aveau interese contrare au fost asistați de același avocat ales; - s-a mai susținut că din probe nu rezultă cu exactitate dacă substanța aflată în pachet era sau nu drog, întrucât se vorbește de urme de substanță; - și, în fine, ambii inculpați au criticat hotărârile pentru netemeinicie, sub aspectul pedepselor aplicate stabilind să se acorde eficiență sporită circumstanțelor judiciare atenuante reținute. Examinând hotărârile atacate în raport de criticile formulate, de cazurile de casare înscrise în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 14 C. proc.
pen., cât și din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se constată a fi întemeiat, pentru considerentele ce urmează, recursul declarat de inc. D.L. Pentru ca pedeapsă aplicată unui făptuitor să realizeze cerințele legii este necesar să respecte criteriile stabilite prin art. 72 C. pen., dar în același timp, să reflecte în mod real și concret pericolul faptei și al făptuitorului. Încercând să răspundă acestor deziderate instanțele au acordat și menținut în favoarea inc. D.L. circumstanțe judiciare atenuante, coborând pedeapsa aplicată acesteia sub limita minimă legală stabilită de textul incriminator. Dar deși au reținut în mod corect în favoarea acesteia dispozițiile art. 74 - 76 C. pen., instanțele nu le-au acordat eficiența necesară în raport de împrejurări de necontestat, rezultate din probe și de contextul general al situației de fapt, în care s-au desfășurat activitățile infracționale.
În acest sens, se impunea aprecierea unor împrejurări rezultate din probe, potrivit cărora, întreaga activitate infracțională a fost concepută și organizată telefonic de inc. T.A., consumator de droguri, din detenție. Și dacă inculpatul prin procedeele folosite a atras în activitatea infracțională mai multe persoane care însă nu au cunoscut caracterul ilicit al activităților lor, nu același lucru se poate spune despre concubina sa, inc. D.L., atrasă în activitatea infracțională instigată și folosită potrivit instrucțiunilor primite de la inc. A.T. la realizarea întâlnirilor cu persoanele interpuse, la predarea pachetelor către acestea al căror conținut de droguri era cunoscut de ea și de inc.
A.T. Desigur, în acest context și față de natura relațiilor existente între cei doi inculpați se impunea acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor judiciare atenuante reținute în favoarea acestei inculpate. Sub acest aspect, critica și recursul formulate de acestea sunt fondate și potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul inc. D.L., hotărârile urmând a fi casate numai cu privire la pedeapsa principală și complementară aplicate acesteia, care se vor reduce așa cum se va arăta în dispozitivul prezentei hotărâri. În rest, criticile formulate sunt nefondate, pentru cele ce urmează. În cauză nu se poate vorbi de contrarietate de interese între inculpați, atâta timp cât inc.
T.A. a recunoscut comiterea faptei, susținând însă că inc. D.L. nu a cunoscut conținutul pachetelor trimise prin intermediari, împrejurare confirmată și de inc. D.L. În sensul legii și al practicii judiciare contrarietatea de interese presupune afirmația unuia din inculpați ca și ceilalți au participat la comiterea faptei, iar aceștia neagă, ceea ce nu este cazul în speță. Neexistând interese procesuale contrare în cauză, împrejurarea că în fața instanței de apel cei doi inculpați au fost asistați de același apărător ales, nu poate constitui o încălcare a drepturilor și intereselor procesuale ale inculpaților, ce atrage o nulitate absolută de natura celei arătate prin art. 197 al. 2 C. proc.
pen., care în final să conducă la casarea hotărârii din apel, așa cum s-a solicitat. Neîntemeiată este critica vizând natura substanțelor aflate în conținutul pachetelor introduse în Penitenciarul Giurgiu. Din cele două rapoarte de constatare tehnico-științifică din 13 februarie 2008 și 15 februarie 2008 rezultă neîndoielnic că bilele găsite la 12 februarie 2008 asupra martorei M.C.M. conțin 0,32 gr. heroină și cafeină, iar cele 6 bile depistate în portocale în pachetul predat de B.E. conțin cantitatea de 0,50 gr. heroină (cafeină, paracetamol și griseofulvin), heroina făcând parte din substanțele arătate în tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000 ca fiind drog de mare risc. Și, în fine, pedeapsa de 8 ani închisoare pentru inc.
T.A., așa cum a fost stabilită de instanța de apel reflectă pericolul faptei, redat de modul de concepere și executare a activității infracționale, de natura și cantitatea drogurilor ce au făcut obiect al instigării la trafic, cât și de starea de recidivă și numeroasele condamnări aflate în antecedentele sale, fiind conformă prevederile art. 72 și 52 C. pen. Drept urmarea considerentelor prezentate nu se constată motive de casare a hotărârilor atacate în ce privește pe inc. A.T. și în consecință, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul acestui inculpat se va respinge, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.
pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa aplicată inc. D.L. perioada reținerii și arestării preventive, constatându-se că inc. A.T. este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata D.L. împotriva Deciziei penale nr. 93/A din 9 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, casează decizia atacată și Sentința penală nr. 72 din 11 februarie 2009 a Tribunalului Giurgiu, secția penală, numai cu privire la pedepsele aplicate acestei inculpate, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul că, prin menținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. reduce pedeapsa principală de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, iar pedeapsa complementară de la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
la 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate D.L. durata reținerii și arestării preventive de la 14 aprilie 2008 la 5 octombrie 2009. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva aceleiași decizii. Constată că inculpatul T.A. este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat T.A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată D.L., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 5 octombrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.