ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 184 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că prin acțiunea în contencios-administrativ reclamanta SC E.R. SRL a solicitat anularea parțială a deciziei de impunere nr. 714 din 27 iulie 2007 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 49787/SIF1 din 27 iulie 2007 întocmit de D.G.F.P.

CLUJ cu consecința desființării parțiale a actului administrativ fiscal, sub aspectul considerării ca nedeductibile a cheltuielilor arătate în capitolul III pct. 3.1 lit. a) din raportul fiscal pentru suma de 751.298 lei compusă din: 526.741 lei impozit pe profit și 174.618 lei majorări de întârziere aferente. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului fiscal efectuat pentru perioada 28 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2006 i s-au stabilit obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe profit cu majorări de întârziere aferente perioadei. Acestea provin din considerarea că nedeductibile fiscal a unor cheltuieli aferente unor servicii prestate de societatea mamă germană apreciate de echipa de control ca fiind servicii de administrare și conducere din interiorul grupului de societăți supuse restricțiilor de deductibilitate prevăzute de pct. 41 din Normele de aplicare ale Codului fiscal aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, cheltuieli nedeductibile în cuantum de 3.305.474 lei. Prin sentința civilă numărul 705 din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanta SC E. România SRL, sentință recurată de către reclamantă. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 3121 din 4 iunie 2009, a admis recursul declarat de către SC E. România SRL, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Pentru hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că sentința de fond nu este motivată, nu cuprinde argumentele pe care se sprijină, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Instanța de recurs a mai apreciat că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, în acest sens fiind necesară o expertiză tehnică în specialitatea contabilitate, stabilind această obligație instanței de fond. Rejudecând cauza, după analizarea raportului de expertiză contabilă efectuat și raportându-se la dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel a apreciat că nu există probele necesare pentru a califica cheltuielile pretinse de către reclamanta SC E. România SRL ca fiind deductibile conform criteriilor impuse de dispozițiile art. 48, Titlul al II-lea din H.G. 44/2004. În opinia instanței de fond, aspectele relevate în cuprinsul expertizei contabile nu fac dovada prestării efective a serviciilor, ci doar dovada facturării acestor servicii, Curtea concluzionând că expertul nu a reușit să ofere un răspuns pertinent și să prezinte concluzii însoțite de un material probator adecvat în elucidarea acestei probleme.

A arătat prima instanță că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamantă, într-un volum consistent atașat dosarului, cuprind doar o enumerare unilaterală de pretinse activități, fără nici o dovadă că acele activități au fost efectiv prestate, nefiind prezentate situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare. Mai mult, a mai arătat Curtea, toate aceste servicii sunt pretins prestate de către anumite persoane fizice pentru care nu există nici o dovadă că sunt angajate ale societății prestatoare de servicii. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termenul legal reclamanta SC E. România SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut greșit starea de fapt și a interpretat greșita norma legală, nu a ținut cont de argumentele expuse și de probațiunea existentă la dosar și în consecință, a pronunțat o soluție greșită. În acest sens, recurenta a susținut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că suma în discuție reprezintă cheltuieli deductibile fiscal, fiind aferentă unor servicii efectiv prestate pentru care au fost încheiate contracte specifice fiind îndeplinite condițiile prevăzute de legislația fiscală aplicabilă. Recurenta apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond nu este motivată în drept și în fapt încălcându-se normele imperative prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. și totodată instanța de fond a dat o interpretare pertinentă probei cu expertiza contabilă, înlăturând nemotivat concluziile expertului, încălcând prevederile art. 212 C. proc. civ. cât și dispozițiile art. 120 alin. (4) și (5). În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Intimatele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj și Agenția Națională de Administrare Fiscală au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că, în mod corect s-a reținut prin sentința criticată, faptul că nu există probele necesare pentru a califica aceste pretinse cheltuieli, ca fiind deductibile conform criteriilor impuse de dispozițiile art. 48 Titlul II din H.G.

nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Astfel, în ceea ce privește criticile recurentei-reclamante cu privire la nemotivarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, Înalta Curte le apreciază ca fiind, nefondate. Dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consacră principiul conform căruia hotărârile judecătorești trebuie să fie motivate, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

În speță, se constată că instanța de fond a respectat cerințele impuse de dispozițiile legale mai sus menționate, întrucât în cuprinsul hotărârii sunt expuse corespunzător argumentele care determină formarea convingerii instanței, judecătorul fondului cauzei prezentând toate elementele care l-au condus la concluzia respingerii cererii. Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și art. 304 1 C. proc. civ., nu sunt fondate, pentru motivele care vor fi expuse în continuare. Cu ocazia rejudecării cauzei în fond după casare, instanța de fond a procedat la administrarea unei expertize tehnice de specialitate, conformându-se dispozițiilor stabilite prin Decizia nr. 3121 din 4 iunie 2009 în baza dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., expertiză care urma a stabili caracterul deductibil sau nedeductibil al sumelor refuzate la deducere de către organul de control, analiză care urma a fi efectuată prin prisma criteriilor instituite de dispozițiile H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice a Codului fiscal pct. 48 al Titlului al II-lea. Potrivit acestor prevederi, pentru a fi deductibile cheltuielile efectuate cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuiesc îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat de părți, justificarea prestării efective a serviciilor prin situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru, studiu de fezabilitate, de piață, etc., iar contribuabilul are obligația de a dovedi necesitatea efectuării cheltuielilor respective prin specificul activității desfășurate.

În cauză, instanța de fond nu și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat, întrucât acesta nu a răspuns condițiilor legale mai sus menționate, pentru a fi considerate ca deductibile cheltuielile respective. Aprecierea instanței de fond în sensul că nu pot fi considerate ca fiind prestate serviciile respective, în lipsa documentelor justificative care să constituie dovada efectivă a efectuării acestora este corectă, având în vedere dispozițiile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004. Criticile recurentei referitoare la neînsușirea concluziilor raportului de expertiză sunt nefondate întrucât instanța de fond, a înlăturat motivat aceste concluzii, având în vedere că din documentația enumerată de către expert nu rezultă îndeplinirea condițiilor legale, prestarea serviciilor respective nefiind dovedită prin situații de lucrări, procese verbale de recepție, studii de fezabilitate sau orice materiale corespunzătoare.

În consecință, Înalta Curte reține că sunt nefondate motivele de recurs invocate, iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.R. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către recurenta-reclamantă SC E.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 184 din data de 24 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.