ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 770/ LC din 30

septembrie 2010, Tribunalul SATU mare a admis excepția insuficientei timbrări a

acțiunii formulată de reclamanta SC R. SA Oradea, în contradictoriu cu pârâții

SC T. SRL Carei și M.B., prin care a solicitat obligarea pârâților la predarea

bunurilor și reintegrarea în spațiu.

De asemenea, a fost obligată

reclamanta să plătească pârâților suma de 19.840 lei, cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel reclamanta SC R. SA, prin care a solicitat modificarea sentinței, în

sensul admiterii în parte a acțiunii și diminuarea cheltuielilor de judecată

acordate de către instanța de fond.

Prin criticile de apel, reclamanta a

arătat că prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâților la

restituirea bunurilor aflate în cele trei șoproane, care au format obiectul

unui contract de închiriere cu SC C. SA, iar instanța, în mod greșit a stabilit

că acțiunea este evaluabilă în bani, deși are ca obiect o obligație de „a

face”.

În consecință, reclamanta a apreciat

că a timbrat corect cererea.

Reclamanta a mai formulat critici și

cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată,

raportat la munca desfășurată de avocatul pârâților.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 48 din 24 mai 2011, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a

micșorat cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial,

la suma de 10.000 lei; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, a formulat

recurs pârâta SC T. SRL CAREI, prin care a solicitat admiterea recursului și

menținerea dispozițiilor sentinței de fond, în ceea ce privește acordarea în

totalitate a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin criticile formulate recurenta a

arătat că urmare unor obligații fiscale restante ale SC C. SA și adjudecării de

către pârâtă a unor bunuri scoase la licitație de către A.F.P. Carei,

reclamanta a promovat, cu rea credință, o serie de procese.

În cauza de față, onorariul de avocat

a fost stabilit, conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, în raport

de timpul și volumul de muncă solicitate, de prezența avocatului la toate

termenele de judecată.

Prin reducerea onorariului avocațial

achitat, prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pârâta

este în imposibilitate de a-și recupera cheltuielile de judecată. Pe de altă

parte, reducerea onorariului nu este justificată, fără a avea legătură cu

soluția pronunțată.

Recursul este nefondat, urmând a fi

respins pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, va examina în raport de

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrare

efectuată de către instanță, greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ.

Astfel, dispozițiile textului legal

sus menționat, reglementează un aspect al raportului juridic de drept

procesual, textul stabilind că „Partea care cade în pretenții, va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. În cadrul acestui raport,

instanța va determina cuantumul cheltuielilor de judecată, partea din vina

căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute justificat

de partea câștigătoare.

O componentă a cheltuielilor de

judecată este constituită din onorariile de avocat, care se stabilesc pe baza

reglementării cuprinse în Legea nr. 51/1998.

Pentru a răspunde criticilor

recurentei și pentru argumentarea soluției pronunțată, Înalta Curte arată că

trebuie făcută o disociere între raportul juridic civil, respectiv contractul

de asistență juridică, reglementat de Legea nr. 51/1995 și raportul juridic de

drept procesual civil, reglementat de art. 274 C. proc. civ., raport în cadrul

căruia trebuie soluționată problema lichidării cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că raportul juridic

dintre avocat și clientul său (părțile contractului de asistență juridică) nu

poate fi controlat în mod direct de către nici un organ al statului, însă în

situația aplicării dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., acest raport nu este

stânjenit în nici un mod, deoarece activitatea instanței nu stânjenește

executarea contractului de asistență juridică, reglementat de Legea nr.

51/1995, ea fiind limitată la stabilirea cheltuielilor de judecată și nu la

neacordarea onorariului avocatului.

Critica recurentei privind stabilirea

cheltuielilor de judecată în raport de art. 132 din Statutul profesiei de

avocat, vizează raporturile dintre avocat și clientul său, aceste sume putând

fi recuperate prin intermediul executării silite de la client, și nu au

relevanță asupra situației de față, în care aceste sume au fost achitate de

client, dar nu au fost justificate în fața instanței.

În raport de această situație, Înalta

Curte constată că în mod legal instanța de apel redus cuantumul cheltuielilor

de judecată solicitate, ocazionate de prestația avocatului în fața instanței de

fond, această măsură reprezentând o chestiune de apreciere lăsată la dispoziția

instanțelor devolutive.

În raport de aceste precizări, Înalta

Curte, constatând legalitatea deciziei pronunțată de către instanța de apel, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC T. SRL CAREI împotriva deciziei nr. 48/ C/2011-A din 24

mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

27 ianuarie 2012.