ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3853/2011

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC C.S.O. SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin a solicitat obligarea pârâtei L.W.H.U.T. la plata sumei de 500.000 lei daune și plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința comercială nr. 1617 din 8 decembrie 2009 Tribunalul Caraș Severin, a admis acțiunea reclamantei SC C.S.O. SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei jumătate din suma consemnată în art. 4 al convenției, adică 500.000 RON și 8.187 RON reprezentând taxă de timbru și 8 RON timbru judiciar. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 17/A din 20 ianuarie 2011 a admis apelul pârâtei L.W.H.U.T.

, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC C.S.P. SRL. Împotriva acestei sentințe reclamanta SC C.S.P. SRL. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., în motivarea căruia, după o prezentare detaliată a situației de fapt, a susținut, în esență, că instanța de apel nu a examinat contractul de prestări servicii în ansamblu, nu a examinat totalitatea clauzelor din contract și prin împărțirea prevederilor contractului în două părți a ajuns la concluzii greșite. Făcând referiri la dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. recurenta susține că în raport de aceste prevederi legale, apare nejustificată concluzia instanței care împarte clauzele contractului în două părți, iar la prima parte ajunge la concluzia, greșită, cu privire la efectele contractului, care obliga pe beneficiar doar la plata prestației, dar nu și la obligația de dezdăunare înscrisă la art. 4 lit. a) din contract.

Prezentând condițiile angajării răspunderi pentru daune așa cum au fost consemnate de părțile contractante, recurenta susține că cea de-a doua condiție referitoare la înlăturarea prestatorului de la execuția lucrărilor nu este îndeplinită. Totodată, susține recurenta, instanța în mod greșit a acceptat exonerarea de răspundere a pârâtei față de reclamantă având în vedere fapta terțului SC A.Q.C.S. SA, dar și ordinul legii. Pârâta fără a respecta prevederile art. 4 lit. a) din contract a înlăturat prestatorul SC C.S.P. SRL de la executarea lucrărilor fiind astfel obligat la plata unor daune rezultate din neexecutarea contractului. Pentru aceste motive a solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei cu confirmarea sentinței instanței de fond.

Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului. Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. Indicarea de către recurentă a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. În alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Față de munca depusă de avocatul intimatului pârât în pregătirea apărării, formularea întâmpinării, Înalta Curte reține că în cauză nu se justifică suma de 20.573 lei reprezentând cheltuieli de judecată și în consecință va aplica dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. obligând recurenta reclamantă la plata sumei de 10.000 lei. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC C.S.P. SRL împotriva deciziei nr. 17/A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât L.P.H.U.T. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.