ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3853/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3853/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC C.S.O.

SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin a solicitat

obligarea pârâtei L.W.H.U.T. la plata sumei de 500.000 lei daune și plata

cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 1617 din 8 decembrie 2009 Tribunalul Caraș Severin, a admis

acțiunea reclamantei SC C.S.O. SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei

jumătate din suma consemnată în art. 4 al convenției, adică 500.000 RON și

8.187 RON reprezentând taxă de timbru și 8 RON timbru judiciar.

Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 17/A din 20 ianuarie 2011 a

admis apelul pârâtei L.W.H.U.T. , a schimbat în tot sentința apelată în sensul

că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC C.S.P. SRL.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta SC C.S.P. SRL. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

punctul 9 C. proc. civ., în motivarea căruia, după o prezentare detaliată a

situației de fapt, a susținut, în esență, că instanța de apel nu a examinat

contractul de prestări servicii în ansamblu, nu a examinat totalitatea

clauzelor din contract și prin împărțirea prevederilor contractului în două

părți a ajuns la concluzii greșite.

Făcând referiri la

dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. recurenta susține că în raport de

aceste prevederi legale, apare nejustificată concluzia instanței care împarte

clauzele contractului în două părți, iar la prima parte ajunge la concluzia,

greșită, cu privire la efectele contractului, care obliga pe beneficiar doar la

plata prestației, dar nu și la obligația de dezdăunare înscrisă la art. 4 lit. a)

din contract.

Prezentând condițiile

angajării răspunderi pentru daune așa cum au fost consemnate de părțile

contractante, recurenta susține că cea de-a doua condiție referitoare la

înlăturarea prestatorului de la execuția lucrărilor nu este îndeplinită.

Totodată, susține

recurenta, instanța în mod greșit a acceptat exonerarea de răspundere a pârâtei

față de reclamantă având în vedere fapta terțului SC A.Q.C.S. SA, dar și

ordinul legii. Pârâta fără a respecta prevederile art. 4 lit. a) din contract a

înlăturat prestatorul SC C.S.P. SRL de la executarea lucrărilor fiind astfel

obligat la plata unor daune rezultate din neexecutarea contractului.

Pentru aceste motive

a solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului pârâtei cu confirmarea sentinței instanței de fond.

Înalta Curte în

conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.

Din expunerea

criticilor aduse deciziei, rezultă că deși a fost invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa

deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate

din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare

sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă,

instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei

atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se

încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate în

cererea de recurs pârâta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de

interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând

încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C.

proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi

reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Indicarea de către

recurentă a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării

recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului,

cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele

instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al

acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând

trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a

imagina eventualele motive de nelegalitate,

pentru

că, potrivit art. 129 alin.

(1)

C. proc. civ., părțile sunt cele care

au

obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile

stabilite

de lege.

În alți termeni față

de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează va constata nulitatea cererii

de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

Potrivit art. 274 alin.

(3) C. proc. civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor

minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau

de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Față de munca depusă

de avocatul intimatului pârât în pregătirea apărării, formularea întâmpinării,

Înalta Curte reține că în cauză nu se justifică suma de 20.573 lei reprezentând

cheltuieli de judecată și în consecință va aplica dispozițiile art. 274 alin. (3)

C. proc. civ. obligând recurenta reclamantă la plata sumei de 10.000 lei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanta

SC C.S.P. SRL împotriva deciziei nr. 17/A din

20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Obligă recurenta

reclamantă la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul

pârât L.P.H.U.T.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2011.