ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2639/2014

Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 26 din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a respins excepția tardivității invocată de pârâta SC E.P. SRL Caransebeș; a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.N. SRL Italia în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SRL Caransebeș și a dispus anularea Hotărârii arbitrale nr. 11 din 21 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 9/2011 de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Caraș-Severin; a obligat pârâta la 8.368 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut cu privire la excepția tardivității acțiunii în anulare că data de comunicare a hotărârii arbitrale către reclamantă în Italia a fost 23 februarie 2012 după cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul depus la dosar, iar acțiunea în anulare a fost depusă la poștă la data de 23 martie 2013, în termen legal.

S-a mai reținut că tribunalul a soluționat cauza fără a atașa contractul părților și prin urmare fără a cunoaște clauzele din cuprinsul acestuia, inclusiv clauza compromisorie ce atrage competența, părțile optând pentru o cale procedurală și o Curte expres arătate în contract, de care părțile nu pot face abstracție, iar tribunalul arbitrai al C.C.I.A. Caraș-Severin Ie-a nesocotit întrucât nu era competent să soluționeze litigiul. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal pârâta SC E.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin Decizia nr. 2365 din 13 iunie 2013 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.P.

SRL Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 26 din 5 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, și a obligat recurenta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata către intimata SC C.N. SRL. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că a fost soluționată în mod corect excepția tardivității declarării acțiunii în anulare, precum și faptul că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea hotărârii arbitrale în sensul că potrivit clauzei compromisorii, competența nu aparținea Curții de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comerț Caraș-Severin, astfel că, soluția de anulare a hotărârii arbitrale în aceste circumstanțe este legală.

Din această perspectivă, s-a apreciat că, în mod corect, instanța de fond nu a mai analizat celelalte motive ale acțiunii în anulare, câtă vreme s-a stabilit că tribunalul arbitrai nu avea competența să soluționeze cauza, iar consecința a fost aceea a anulării sentinței arbitrale. Împotriva acestei decizii, contestatoarea SC E.P. SRL Caransebeș a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 31 martie 2014. În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea SC E.P. SRL Caransebeș a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția tardivității declarării acțiunii în anulare, întrucât pe plicul menționat prin care s-a comunicat hotărârea arbitrală apare, în mod clar, ștampila poștală cu data de 22 februarie 2012, iar intimatei SC C.N.

SRL i s-a comunicat hotărârea și avea posibilitatea de a formula acțiune în anulare până la data de 22 martie 2012, în termenul legal de o lună, prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ., calculând acest termen raportat la data de 22 februarie 2012 care apare pe plic. Mai susține contestatoarea că, din conținutul dovezilor de comunicare rezultă, fără echivoc, faptul că hotărârea arbitrală a fost comunicată intimatei la data de 22 februarie 2012, astfel cum apare pe ștampila aplicată în Italia, chiar dacă pe același plic mai apare și data de 23 martie 2012, iar față de această situație, se apreciază că în cauză, analizându-se excepția de tardivitate raportat la data de 23 februarie 2012, ca termen de comunicare a hotărârii arbitrare, s-a realizat potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. o eroare materială, întrucât soluționarea excepției de tardivitate trebuia analizată în raport de data de 22 februarie 2012. Contestația în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente: Conform art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate.

Contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară de retractare a fost creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale și nu pentru reformarea unor greșeli de fond, iar în aceste condiții, aceasta nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului cauzei sau o reapreciere a probelor. În cuprinsul contestației în anulare, contestatoarea SC E.P. SRL Caransebeș susține că motivul acestei căi de atac îl reprezintă dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs, care în opinia sa este rezultatul unei presupuse erori materiale, cu privire la analizarea excepției de tardivitate a acțiunii în anulare.

În speța de față, greșeala materială invocată se referă la modul în care instanța de recurs a apreciat probele de la dosar, respectiv asupra situației de fapt și de drept reținute în urma analizei făcute asupra motivării date de către Curtea de Apel Timișoara, în raport de înscrisurile de la dosar. Astfel, instanța de recurs a analizat modul în care Curtea de Apel Timișoara a soluționat excepția tardivității acțiunii în anulare și a stabilit că aceasta a apreciat în mod corect, în sensul respingerii excepției tardivității declarării acțiunii în anulare invocată de pârâta SC E.P. SRL Caransebeș, reținându-se că, dovezile comunicării actului sunt în concordanță și cu interpretarea bazată pe derularea în timp a operațiunii, hotărârea arbitrală fiind comunicată societății SC C.N.

SRL la 23 februarie 2012, iar acțiunea în anulare a fost transmisă prin poștă la data de 23 martie 2012, în termenul legal de o lună prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ. Din această perspectivă se constată că, instanța de recurs a verificat motivarea Curții de Apel Timișoara cu privire la modul de soluționare al excepției tardivității, pronunțându-se asupra acestei chestiuni, reținând că raționamentul logic este susținut de documentele de la dosar, mai ales că acesta a fost și unul dintre motivele de recurs ale contestatoarei. Față de aceste precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluției, printr-o rediscutare a probelor.

Astfel, motivele invocate de către contestatoare privind „greșeala materială" a instanței supreme nu pot fi reținute a fi de natura celei prevăzute de lege pentru a fi sancționată cu admiterea contestației în anulare. Prin încheierea din 18 noiembrie 2014, conform art. 281 C. proc. civ., din oficiu Înalta Curte a îndreptat eroarea materială din cuprinsul minutei pronunțate la data de 23 septembrie 2014, privind data pronunțării deciziei contestate, respectiv 13 iunie 2013 în loc de 13 mai 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC E.P. SRL Caransebeș împotriva Deciziei nr. 2365 din 13 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 379/59/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.