ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2365/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC C.N. SRL Italia a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 11 din 21 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial organizată în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severim și a încheierii din data de 21 octombrie 2011 prin care în mod netemeinic, nelegal și abuziv a fost obligată la plata sumei de 301.000 euro și la plata sumei de 11.217 RON cu titlu de taxă de arbitraj, respingerea cererii de arbitraj pe motiv de necompetență, din moment ce nu există o clauză compromisorie care să stabilească ca for competent Curtea de Arbitraj din România, respecitv nu există convenție arbitrală care să dispună arbitrajul la Caraș-Severin.

Reclamanta menționează că nu acceptă competența de soluționare a litigiului de către instanțele române, pentru că prin înțelegerea intervenită între părți, contractul din 23 ianuarie 2006, care constituie legea părților, prevede că orice litigiu este de competența Curții de Arbitraj Comercial de la Viena, constituită potrivit regulamentului acestei Curți, astfel cum este prevăzut în clauza compromisorie. Prin sentința civilă nr. 26 din 05 iulie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins excepția tardivității invocată de pârâta SC E.P. SRL Caransebeș; a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.N. SRL Italia în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SRL Caransebeș și a dispus anularea hotărârii arbitrale nr. 11 din 21 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 9/2011 de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin; a obligat pârâta la 8.368 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele: Cu privire la excepția tardivității acțiunii în anulare s-a reținut că data de comunicare a hotărârii arbitrale către reclamantă în Italia a fost de 23 februarie 2012 după cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul depus la dosar. Pârâta contestă neîntemeiată această dată a comunicării susținând că este în realitate 22 februarie 2012. Acțiunea în anulare a fost depusă la poștă la data de 23 martie 2013, în termen legal. S-a reținut că Tribunalul a soluțional cauza fără a atașa contractul părților și, prin urmare, fără a cunoaște clauzele din cuprinsul acestuia, inclusiv clauza compromisorie ce atrage competența.

În contractul părților din 23 ianuarie 2006, în art. 17 intitulat „Jurisdicție. Tribunalul competent și legea aplicabilă”, s-a prevăzut că: „Toate controversele care pot greva între părți în legătură cu contractul la care se aplică prezentele condiții generale, cât și litigiile aferente, vor fi rezolvate pe cale definitivă, fără a se putea adresa altor instanțe, potrivit Regulamentului de conciliere și arbitraj al Curții Internaționale de la Viena, de unul sau mai mulți arbitri”. Părțile au optat pentru o cale procedurală și o Curte expres arătate în contract, de care părțile nu pot face abstracție, iar Tribunalul arbitral al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin le-a nesocotit întrucât nu era competent să soluționeze litigiul.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC E.P. SRL solicitând în principal casarea hotărârii atacate în baza disp. art. 312 pct. 3 C. proc. civ., în subsidiar admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în baza disp. art. 312 pct. 2 raportat la art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc civ. și pe fond respingerea acțiunii în anulare și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii arbitrale nr. 11 din 21 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 9/2011 de Curtea de Arbitraj Comercial organizată în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin și a încheierii din data de 21 octombrie 2011. În motivarea recursului se arată că hotărârea arbitrală a fost comunicată reclamantei în data de 22 februarie 2012 conform ștampilei poștei din Breda di Plave.

Reclamanta a depus la poștă acțiunea în anulare la 23 martie 2013, iar termenul legal de declarare a acțiunii în anulare a fost împlinit la data de 22 martie 2012. Se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că la 01 ianuarie 2012 a intrat în vigoare un nou Regulament al Curții de Arbitraj I.C.C. Paris, care interzice în mod expres utilizarea sa într-un alt cadru instituționalizat decât Curtea I.C.C. Reclamanta face vorbire despre existența unui contract pe care recunoaște că l-a semnat și invocă chiar prevederea arbitrală existentă în contract, fapt ce dovedește că părțile au înțeles ca în cazul unui litigiu să se adreseze unei Curți arbitrale, în speță fiind competentă Curtea de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerț Caraș-Severin, deoarece bunurile care fac obiectul litigiului se află în Caransebeș.

În mod eronat instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor de nelegalitate ale hotărârii arbitrale atacate deoarece acestea sunt strâns legate de fondul cauzei. Tribunalul arbitral a pus din oficiu in discuția părților competența de soluționare a cauzei și a considerat că este competent să judece. Recurenta arată că există posibilitatea învestirii Tribunalului arbitral în lipsa unei convenții arbitrale explicite, prin simpla introducere a unei cereri de arbitrale și acceptarea tacită, dar neechivocă, de către pârât a judecății. Excepțiile privind competența Curții pot fi ridicate cel mai târziu la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea decăderii. Deși în fapt invocă cu totul alte aspecte, în drept debitoarea invocă la rând toate dispozițiile art. 384 C. proc.

civ. fără a face vorbire de motivele care duc Ia invocarea acestor dispoziții legale, fapt ce dovedește netemeinicia acțiunii și dovedește doar intenția clară a debitoarei de a anula hotărârea Tribunalului arbitral fără a se soluționa fondul problemei. În acest sens, recurenta face o prezentare a motivelor invocate de intimata-reclamantă în acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara. În cauză, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Curtea de Apel a soluționat în mod corect excepția tardivității declarării acțiunii în anulare, respingând-o.

Astfel, s-a reținut în mod corect că dovezile comunicării actului sunt în concordanță și cu interpretarea bazată pe derularea în timp a operațiunii, fiind lipsit de logică a considera că la o anumită dată plicul a fost comunicat părții, iar a doua zi s-a întors în circuitul poștal. S-a reținut în mod corect faptul că hotărârea arbitrală a fost comunicată societății SC C.N. SRL Ia 23 februarie 2012, iar acțiunea în anulare a fost transmisă prin poștă la data de 23 martie 2012, în termenul legal de o lună prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ. În conformitate cu clauza compromisorie inserată în contractul încheiat de părți din 23 ianuarie 2008, s-a stabilit că orice litigiu va fi soluționat de Curtea Internațională de Ia Viena, conform Statutului de la Viena potrivit Regulamentului Curții Internaționale de Arbitraj.

Curtea de Apel a reținut că, potrivit considerentelor hotărârii atacate, Tribunalul a pus din oficiu în discuție problema competenței acestuia și a consemnat susținerile reprezentantului părții prezente (reclamanta în dosarul arbitral) fără a se pronunța în fapt și în drept asupra acestei competențe. Nu se poate reține critica recurentei în sensul că există posibilitatea învestirii Tribunalului arbitral în lipsa unei convenții arbitrale explicite, prin simpla introducere a unei cereri de arbitrale și acceptarea tacită, dar neechivocă, de către pârât a judecății.

În speță nu există situația permisă a acestei reguli, respectiv „lipsa unei convenții arbitrale explicite”, dimpotrivă există o clauză compromisorie inclusă în contractul încheiat de părți și care stabilește competența de soluționare a litigiilor, potrivit Regulamentului de conciliere și arbitraj a Curții Internaționale de Arbitraj, conform Statutului de la Viena, în fața Curții Internaționale de la Viena, de la unul sau mai mulți arbitri. Critica potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor de nelegalitate a hotărârii arbitrale deoarece acestea ar fi legate de fondul cauzei, situație față de care recurenta consideră că nu s-a pronunțat pe fonul cauzei, este neîntemeiată.

Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea hotărârii arbitrale în sensul că potrivit clauzei compromisorii, competența nu aparține Curții de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comerț Caraș-Severin. Soluția de anulare a hotărârii arbitrale în aceste circumstanțe este legală. În mod corect instanța de fond nu a mai analizat celelalte motive ale acțiunii în anulare, câtă vreme s-a stabilit că Tribunalul arbitral nu avea competența să soluționeze cauza, iar consecința a fost aceea a anulării sentinței arbitrale. Ca atare, analizarea celorlalte motive legate de fondul cauzei era de prisos. Condiția esențială a învestirii instaței arbitrale o constituie existența unei convenții arbitrale valabile.

Sancțiunea procedurală este aceea a anulării hotărârii, fără ca litigiul să fie judecat în fond în urma admiterii acțiunii în anulare. Singura excepție ar fi aceea ca instanța de judecată să fie competentă să soluționeze litigiul, ceea ce nu este cazul de față. În speță, deși există convenție arbitrală, Tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără a exista contractul dintre părți la dosar pentru a fi verificat, ca și cum contractul dintre părți nu exista, respectiv în lipsa unei clauze compromisorii. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, potrivit disp.

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Potrivit disp. art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIl D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.P. SRL Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 26 din 05 iuilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C.N. SRL. Irevocabilă. Pronunțată îm ședință publică, astăzi, 13 iunie 2013.