ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2892/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2892/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 332 din 14 iunie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a respins
excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC I.D.R.E. SRL
București, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de
pârâta SC H.D.S.I. SRL Caransebeș iar în final a admis acțiunea reclamantei și
a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în Municipiul
Caransebeș Județul Caraș-Severin și obligarea pârâtei la 10,30 lei cheltuieli
de judecată.
Instanța de fond a
reținut în esență că reclamanta are calitate procesuală activă întrucât are
calitate de locator în raportul juridic născut în baza contractului de
subînchiriere.
De asemenea a
constatat că, între părți s-a încheiat un contract de subînchiriere și de
fidejusiune pentru spațiul comercial din litigiu, inițial pentru o perioadă de
10 ani, care ulterior a fost prelungită până la 22 martie 2010, însă datorită
neîndeplinirii obligațiilor din contract, reclamanta a notificat pârâta cu
privire la rezilierea actului începând cu 15 martie 2010 conform art. 14.1 lit.
e).
Astfel, instanța de
fond a apreciat că în urma acestei stări de fapt pârâta nu mai are titlu pentru
folosința spațiului, cu atât mai mult cu cât s-a împlinit și durata
contractului.
Cu privire la cererea
de suspendare a judecării cauzei s-a considerat că este neîntemeiată dat fiind
că pârâta nu este parte în litigiu având ca obiect revendicarea spațiilor
comerciale.
Apelul declarat de
pârâta SC H.D.S.I. SRL Caransebeș împotriva acestei sentințe a fost respins ca
nefondat de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 61 din 17
februarie 2011.
Verificând modul de
soluționare a excepției calității procesuale active a reclamantei și
legalitatea rezilierii de drept în raport de clauzele contractuale și
executarea obligațiilor părților instanța de apel a apreciat că instanța de
fond în mod corect a respins-o atâta timp cât reclamanta deține calitatea de
locator în raport cu pârâta, ca deținător a spațiului până la 01 ianuarie 2020
ca urmare a contractului de închiriere nr. 384 din 01 martie 2005 și a actului
adițional din 31 decembrie 2007 la acesta, încheiat cu proprietarul tabular al
imobilului.
Cu privire la
reziliere, instanța de apel a apreciat că ea poate opera de plin drept în baza
art. 14.1 lit. e) din contractul părților în condițiile din textul precizat, a
putut fi activată dacă partea locator nu și-a îndeplinit obligațiile.
Instanța de control
judiciar a apreciat că evacuarea s-a dispus legal ca urmare a rezilierii
contractului părților cu data de 15 martie 2010, chiar dacă începând cu 22
martie 20010 pârâtei i-ar fi expirat și termenul de subînchiriere înscris în
actul adițional, astfel că nu deține nici un titlu asupra spațiului comercial
din litigiu.
Împotriva acestei
decizii pârâta SC H.D.S.I. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.
304 punctul 9 C. proc. civ..
În argumentarea
motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că la data introducerii
cererii de chemare în judecată contractul de închiriere era încă în derulare,
nefiind îndeplinite condițiile legale pentru evacuare.
De asemenea, a
susținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind evacuarea, deși
instanța de apel a apreciat că rezilierea poate opera de plin drept în baza
art. 14.1 lit. e) din contractul părților.
Recurenta, consideră
că reclamanta, a dat dovadă de rea credință, modificând unilateral contractul
de subînchiriere și stabilind plata unei chirii majorate în mod nejustificat.
Deși instanța de apel
a considerat că nu are relevanță și nici incidență în speță actul adițional nr.
1014 din 29 octombrie 2009, nesemnat de către pârâtă și neinvocat de către
reclamantă, recurenta susține că prin actul adițional menționat li s-a solicitat
plata unei chirii mai mari, calculată la o suprafață diferită față de cea
menționată în contract.
Pentru aceste motive
recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în
sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Prin concluziile
scrise depuse la dosar intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului
ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.
Recursul este
nefondat.
Prin motivul de
recurs întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a invocat
aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1410 C. civ., prilej pentru a repune în
discuție evacuarea din spațiul comercial situat în localitatea Caransebeș.
Astfel, recurenta
printr-o motivare lapidară susține că la data introducerii cererii de chemare
în judecată contractul de subînchiriere era în derulare și reclamanta nu a
solicitat rezilierea acestuia, considerând că în speță nu sunt îndeplinite
condițiile legale privind evacuarea.
Potrivit art. 1410 C.
civ. acțiunea în evacuare este specifică raporturilor de locațiune, adică
acelora în care locatorul s-a obligat să procure folosința pe timp determinat a
unui bun. Acțiunea în evacuare presupune întotdeauna ca între părți să se fi
stabilit anterior un raport privitor la folosința bunului, un acord, indiferent
dacă acesta este unul oneros, specific contractului de locațiune sau unul cu
titlu gratuit.
Astfel între părți
s-a încheiat un contract de subînchiriere și de fidejusiune pentru spațiul
comercial situat în municipiul Caransebeș, inițial pentru o perioadă de 10 ani,
care ulterior a fost prelungită până la 22 martie 2010, însă datorită
neîndeplinirii obligațiilor din contract reclamanta a notificat pârâta cu
privire la rezilierea contractului începând cu 15 martie 2010 conform art. 14.1
lit. e).
Se constată că,
clauza înscrisă la art. 14.1 lit. e) din contractul părților constituie o
condiție rezolutorie asumată de părți cu privire la încetarea de drept a
raporturilor contractuale astfel că instanța de apel a reținut corect operarea
de plin drept a articolului menționat iar evacuarea s-a dispus legal ca urmare
a rezilierii contractului părților cu data de 15 martie 2010.
Susținerea recurentei
că reclamanta nu a solicitat rezilierea contractului nu poate fi reținută
întrucât în cazul de față nu era nevoie să se formuleze un petit privind
rezilierea deoarece părțile au avut un pact care excludea definitiv intervenția
instanței pentru rezilierea contractului.
Din motivarea
explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat
circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care
s-au invocat, instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile.
Așa fiind, se
constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor
formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest
aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
Având în vedere
dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta pârâtă la plata
cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC H.D.S.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 61
din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.
Obligă recurenta
pârâtă SC H.D.S.I. SRL la plata sumei de 7778,71 lei cheltuieli de judecată
către intimata reclamantă SC I.D.R.E. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 septembrie 2011.