ÎCCJ, decizie (scj.ro #86943)

Acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale. Limitele controlului judecătoresc din perspectiva prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul

Index alfabetic: acțiune în anulare

- hotărâre arbitrală

C.proc.civ., art. 343

3

alin. (1), art. 354, art. 358, art. 358

12

, art. 364 lit. c) și i)

Ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) C.proc.civ. nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești, potrivit art. 343

3

alin. (1) C.proc.civ., iar acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

De aceea, referirile recurentei la o pretinsă excepție a lipsei de interes, ca și cele care vizează inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile a părții adverse sunt aspecte de fond, care exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acțiunea în anulare și, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate într-o asemenea acțiune.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 90 din 17 ianuarie 2014

Notă

: * În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă.

** În același sens sunt : Decizia nr. 1836/24.04.2013 publicată în Buletinul Casației nr. 12/2013, Decizia nr. 3311/14.10.2010 publicată în Buletinul Casației nr. 2/2011.

Prin sentința civilă nr. 2/PI/18.03.2013, Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, a respins acțiunea în anulare formulată de petenta SC D. SRL împotriva sentinței arbitrale nr. 108/29.10.2012 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în contradictoriu cu intimata SC L.S. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petenta a invocat, în esență, aspecte privind nulitatea hotărârii arbitrale, raportat la greșita constituire a tribunalului arbitral, la lipsa procedurii concilierii prealabile, la însușirea unui raport de expertiză pe care l-a apreciat a fi nul; totodată, a expus critici ce țin de dreptul la apărare al părții adverse.

Curtea de apel a constatat, în ceea ce privește incidența art. 358 C.proc.civ. și art. 6 din Regulamentul Curții de Arbitraj, raportat la termenele și modalitatea de constituire a instanței arbitrale, că procedura a fost pe deplin respectată; mai mult, a notat că în componența tribunalului arbitral au intervenit numeroase schimbări determinate de cererile de recuzare promovate chiar de către SC D. SRL.

Pe de altă parte, a apreciat că lipsa indicării în dispozitivul sentinței arbitrale a căii de atac și a termenului în care aceasta putea fi formulată nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii, deoarece nu este cuprins în enumerarea art. 364 C.proc.civ., dar și că partea a fost reprezentată la dezbateri de un avocat, așa încât a beneficiat de consiliere juridică de specialitate; totodată, a subliniat că art. 365 alin. (2) C.proc.civ. arată în mod expres calea de atac ce se poate exercita împotriva unei hotărâri arbitrale, iar petenta nu poate invoca necunoașterea legii.

În ceea ce privește criticile aduse modului de soluționare a litigiului, prima instanță le-a considerat ca fiind lipsite de relevanță, notând, totuși, că starea conflictuală dintre părți s-a declanșat în anul 2009, când pârâta-reclamantă din acțiunea arbitrală a introdus pe rolul Tribunalului Timiș o acțiune, ulterior scoasă de pe rol și trimisă instanței arbitrale, așa încât a apreciat că acțiunea nu este nici prescrisă, că nu poate fi invocată lipsa procedurii prealabile, că nu se poate reține incidența puterii de lucru judecat, dar și că nu se poate susține nulitatea hotărârii arbitrale, atât timp cât s-a întemeiat, între altele, pe un raport de expertiză administrat în condiții de contradictorialitate între aceleași părți, cu privire la aceleași raporturi juridice. De altfel, Curtea a constatat că aceste aspecte au fost pe larg analizate în hotărârea arbitrală, care și-a motivat amplu soluția, nu doar în ceea ce privește fiecare excepție invocată, ci și fondul.

În final, prima instanță a mai notat că prin concluziile scrise petenta a invocat lipsa de interes a părții adverse, precum și inadmisibilitatea acțiunii; reținând că aceste aspecte au fost totuși supuse analizei instanței arbitrale, le-a omis din analiza sa în cadrul considerentelor sentinței date în acțiunea în anulare, în raport de tardivitatea invocării lor.

Așadar, în esență, apreciind că petenta nu și-a structurat motivele în vreunul dintre cele prevăzute limitativ de art. 364 C.proc.civ., prima instanță a respins acțiunea în anulare.

Împotriva acestei sentințe, SC D. SRL a declarat recurs, solicitând modificarea sa în totalitate; în finalul cererii de recurs a pretins, însă, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare.

În motivare, recurenta a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.proc.civ., dar a evocat și art. 304

1

C.proc.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, petenta a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 354 și 358 C.proc.civ., dar și art. 25 din Regulamentul Curții de Arbitraj, dar și că nu a luat în discuție excepțiile invocate în ultimul alineat al acțiunii în anulare.

Astfel, a susținut că tribunalul arbitral a fost constituit cu încălcarea art. 25 din Regulamentul Curții de Arbitraj, deoarece nu i s-a permis ca în termenul legal de 20 de zile să își desemneze un arbitru – acesta fiind desemnat de către Curtea de Arbitraj înlăuntrul aceluiași termen, aspect care înfrânge egalitatea de tratament a părților și atrage incidența art. 358 C.proc.civ.

De asemenea, a mai arătat că instanța nu a luat în discuție excepția lipsei procedurii prealabile, nici excepția lipsei de interes, deși aceasta din urmă a fost invocată nu doar în concluziile scrise, cum a reținut prima instanță, ci și în ultimul alineat al acțiunii în anulare; recurenta a circumscris aceste critici art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În final, a solicitat să se constate că intimata nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra sa, precum și faptul că sentința atacată nu este motivată în drept.

Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:

Cu titlu prealabil, se cuvine subliniată maniera improprie în care recurenta și-a formulat criticile, pe care le-a îndreptat mai degrabă în direcția hotărârii arbitrale decât împotriva sentinței pronunțate în acțiunea în anulare, cu toate că aceasta din urmă constituie obiect al recursului.

În acest context, mai trebuie notat și că, deși a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.proc.civ., autoarea căii de atac nu a procedat la o sistematizare adecvată a criticilor, prin circumstanțierea fiecăreia în parte vreunuia dintre motivele de recurs evocate.

De aceea, Înalta Curte va examina motivele de recurs invocate și, numai în măsura în care va regăsi în cuprinsul cererii de recurs critici care le-ar putea fi încadrate, le va dezvolta în prezenta decizie.

Potrivit art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.proc.civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.proc.civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a încălcat prevederile art. 354 și 358 C.proc.civ., dar și art. 25 din Regulamentul Curții de Arbitraj, că nu a luat în discuție excepțiile invocate în ultimul alineat al acțiunii în anulare, că intimata nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra sa, precum și că sentința atacată nu este motivată în drept, toate aceste critici fiind circumscrise de autoarea căii de atac prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Pornind de la considerațiile expuse mai sus, instanța supremă va verifica afirmațiile recurentei, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., subliniind așadar că ipotezele reglementate de art. 304 pct. 5 și 8 C.proc.civ. nu vor mai fi examinate, referirile la acestea fiind făcute de către recurentă doar formal.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. are în vedere fie lipsa motivării, fie existența unor considerente contradictorii ori străine de natura pricinii; recurenta a afirmat că sentința atacată nu a fost motivată în drept, dar Înalta Curte constată că această susținere este contrazisă de înseși considerentele hotărârii recurate, din care rezultă pe deplin textele de lege care au fundamentat silogismul judiciar.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. presupune fie lipsa de temei legal, fie încălcarea sau aplicarea greșită a legii; în concret, dintre aceste ipoteze, recurenta a afirmat că prima instanță a încălcat art. 354, 358 C.proc.civ., dar și art. 25 din Regulamentul Curții de Arbitraj.

Privite prin prisma motivelor limitativ indicate de art. 364 C.proc.civ., susținerile recurentei pot fi încadrate în ipotezele reglementate de lit. c) și i).

Potrivit art. 364 lit. c) C.proc.civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată doar prin acțiune în anulare când tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală.

În speță, ambele părți și-au desemnat câte un arbitru, care apoi au ales un supraarbitru; urmare, însă, a unor repetate cereri de recuzare, dar și de abținere, s-a constatat că tribunalul arbitral nu s-a putut constitui și, la data de 14.05.2012, s-a dispus reluarea procedurii de numire a arbitrilor, etapă în cadrul căreia pârâta-recurentă nu a nominalizat nicio persoană; de aceea, la data de 06.06.2012, președintele Curții de Arbitraj a procedat la desemnarea, în calitate de arbitru, a D-lui I.I., conform art. 25 alin. (1) din Regulamentul Curții de Arbitraj.

Potrivit art. 358

12

C.proc.civ., orice excepție privind constituirea tribunalului arbitral trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

În respectarea acestei dispoziții legale, pârâta-recurentă a invocat în fața instanței arbitrale excepția nelegalei constituiri (care a fost respinsă), invocând însă doar că al doilea tribunal arbitral a fost constituit fără ca primul să fi fost dezînvestit și că nu partea adversă și-a desemnat arbitrul, ci avocatul acesteia.

În recurs, însă, ca și în acțiunea în anulare de altfel, petenta-recurentă a invocat un aspect nou – respectiv împrejurarea că nu i s-ar fi permis ca în termenul legal de 20 de zile să își desemneze un arbitru –, pe care nu l-a susținut în condițiile art. 358

12

C.proc.civ., așa încât Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește această fundamentare a nelegalei constituiri a instanței arbitrale, a operat sancțiunea decăderii reglementată de textul legal evocat mai sus, așa încât ea nu mai poate fi invocată și, pe cale de consecință, nici examinată.

Așa fiind, afirmația recurentei în sensul că prin modalitatea în care au fost desemnați arbitrii s-ar fi încălcat principiul egalității de tratament reglementat de art. 358 C.proc.civ. este lipsită de fundament.

Pe de altă parte, recurenta a mai afirmat că a fost încălcat art. 354 C.proc.civ. – care indică locul arbitrajului –, dar Înalta Curte notează că nicio critică nu a fost expusă pentru a contura măcar aparența realității unei asemenea susțineri.

În altă ordine de idei, în conformitate cu art. 364 lit. i) C.proc.civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată doar prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

În motivarea acestei critici, reluate în recurs, se arată că prima instanță nu a luat în discuție excepțiile invocate în ultimul alineat al acțiunii în anulare, că intimata nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra sa, precum și că sentința atacată nu este motivată în drept.

Înalta Curte subliniază că, în calitate de autoare a demersului judiciar, SC D. SRL avea la îndemână calea acțiunii, iar nu a excepției, așa încât excepțiile a căror omisiune de soluționare este imputată primei instanțe sunt în realitate argumente care ar fi putut conduce la respingerea cererii de arbitrare, examinate deja ca atare în cadrul procedurii arbitrale.

Ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) C.proc.civ. nu permite, însă, examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești, potrivit art. 343

3

alin. (1) C.proc.civ., iar acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

De aceea, referirile recurentei la o pretinsă excepție a lipsei de interes – motivată de neexecutarea de către intimată a filei CEC –, ca și cele care vizează inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile a părții adverse sunt aspecte de fond, care exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acțiunea în anulare și, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate într-o asemenea acțiune.

În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, Înalta Curte reamintește părților că dispozițiile art. 720

1

C.proc.civ. nu își găsesc aplicarea în materie arbitrală, după cum rezultă din însuși conținutul părții introductive a textului legal.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, sentința atacată se dovedește a fi legală, motivele invocate nejustificând nici casarea, nici modificarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1), cu aplicarea art. 366 alin. (3) C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.