ÎCCJ, decizie (scj.ro #83120)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83120) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Inadmisibilitatea
acțiunii în anulare împotriva unei încheieri interlocutorii pronunțată de un
tribunal arbitral.
Acțiunea în anulare este
o cale restrictivă de exercitare a controlului judecătoresc atât din punctul de
vedere al hotărârilor care pot face obiectul controlului cât și al motivelor de
anulare. În consecință, aceste dispoziții nu pot fi extinse și la încheierile
de suspendare pronunțate de tribunalul arbitral.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția
comercială decizia nr.150 din 23 ianuarie 2009)
Prin încheierea de
ședință din data de 27 martie 2007, Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de
Comerț , Industrie și Agricultură Sibiu în temeiul art. 325 raportat la
dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 cod procedură civilă a dispus suspendarea
provizorie a executării hotărârii arbitrale nr. 2 din data de 10 aprilie 2003,
pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și
Agricultură Sibiu până la soluționarea cererii de revizuire.
Împotriva acestei încheieri a formulat acțiune în
anulare pârâta SC C.I. SRL, prin care a invocat încălcarea dreptului la apărare
și nelegala constituire a tribunalului arbitral.
Reclamanta a invocat excepția
tardivității introducerii acțiunii în anulare și excepția lipsei de interes.
Prin sentința comercială nr. 1 din
data de 11 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia Secția Comercială a respins
excepția tardivității introducerii acțiunii în anulare formulată de pârâtă, a
admis acțiunea în anulare și în consecință a constatat nulă încheierea atacată.
Excepția tardivității introducerii
acțiunii în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât încheierea atacată
nu a fost comunicată pârâtei, astfel că termenul de introducere al acțiunii în
anulare nu a început să curgă.
În ceea ce privește fondul cererii,
instanța a reținut că soluționarea cererii s-a făcut cu încălcarea
dispozițiilor art. 341 alin. 2 cod procedură civilă, încălcându-se normele
imperative ale legii. Astfel, completul arbitral care a pronunțat încheierea
din data de 27 martie
2007 a
fost compus dintr-un singur arbitru, deși completul arbitral
trebuia să fie compus din 3 arbitri, potrivit art. 345 alin. 2 cod procedură
civilă. De asemenea, a fost găsită întemeiată și critica vizând încălcarea
dreptului la apărare, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită
cu pârâta.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs reclamanta SC S. SA, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de
art. 304 pct. 7 și 9 cod procedură civilă, prin care a solicitat admiterea
recursului, modificarea sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii
în anulare și menținerea încheierii arbitrale atacate.
Recurenta, prin
criticile formulate a susținut, printre altele, că acțiunea în anularea
încheierilor arbitrale este inadmisibilă.
Recursul este
fondat.
În temeiul art.304 ( 9 ) Cod
procedură civilă invocat de recurentă în sprijinul susținerilor care au fost
făcute în legătură cu greșita aplicare a dispozițiilor procedurale care
reglementează promovarea acțiunii în anulare în materia încheierilor de
suspendare, Înalta Curte a luat în examinare critica privind inadmisibilitatea
acestei acțiuni.
Abordarea acestei excepții va avea în
vedere concepția Cărții a IV –a Cod procedură civilă din care rezultă că
arbitrajul este o instituție bazată pe autonomia de voință a părților, iar
participarea instanței statale în procesul arbitral, fie că rezolvă chestiuni
cu caracter incidental, fie că asigură un control de legalitate al hotărârii
arbitrale are caracter complementar. În acest sens sunt de observat
dispozițiile art. 342, 358
8
, 358
9
și 358
13
Cod procedură civilă. Revenind la speță, se va observa că, s-a pus în discuție
admisibilitatea acțiunii în anulare promovată împotriva încheierii prin care
Curtea de Arbitraj a suspendat executarea hotărârii arbitrale în temeiul
art.325 raportat la dispozițiile art.403 (2) Cod procedură civilă.
Pentru a răspunde la
această critică s-au avut în vedere dispozițiile art. 358
8
și 358
9
Cod procedură civilă care dau dreptul părților să se adreseze instanței
judecătorești sau tribunalului arbitral în cazul în care solicită să se
încuviințeze o serie de măsuri în cursul judecății, măsuri vremelnice care țin
de buna administrare a actului de judecată. Este evident că părțile au o
opțiune în acest sens și că de această dată competențele sunt concurente, însă
nu se poate omite faptul că în ce privește tribunalul arbitral competența este
limitată de voința părților în sensul că aceste măsuri se pot lua numai dacă părțile
se învoiesc. Nu este mai puțin adevărat că pentru aprecierea temeiniciei
cererilor, tribunalul arbitral trebuie să țină seama de regulile de drept comun
care reglementează încuviințarea acestor măsuri, dar nu se va înțelege prin
aceasta că, în ipoteza în care textul aplicabil trimite la o cale de atac
admisă în fața instanței statale, aceste competențe se extind și în cazul
încheierilor pronunțate de tribunalul arbitral. Concluzia se desprinde din
dispozițiile procedurale situate în capitolul ,, Despre arbitraj” în care sunt
prevăzute expres, acțiunile care pot fi promovate și căile de atac.
În alte cuvinte, în nicio
situație încheierile pronunțate de tribunalul arbitral prin care se iau astfel
de măsuri, nu sunt supuse acțiunii în anulare sau recursului, reglementarea din
capitolul VIII care tratează numai problema desființării hotărârii arbitrale
fiind edificatoare în acest sens. De asemenea sunt de observat și dispozițiile
art. 358
13
Cod procedură civilă în care nu există nicio prevedere
în legătură cu posibilitatea de a supune controlului pe calea acțiunii în
anulare a măsurilor dispuse de tribunalul arbitral prin încheieri, chiar dacă
acestea se referă la suspendarea executării hotărârii. Concretizând argumentele
de mai sus prin raportare la textele avute în vedere în această analiză se va
reține că încheierile arbitrale indiferent de natura lor nu sunt supuse ,,
controlului ” pe calea separată a acțiunii în anulare sau odată cu exercitarea
acțiunii în anulare întrucât în nicio situație nu există susținere în
dispozițiile procedurale. În ce privește ultima ipoteză s-ar putea reține
totuși că eventualele dezlegări date de tribunalul arbitral prin încheierile
pronunțate în cursul soluționării litigiului ar putea să fie puse în discuție
pe calea acțiunii în anulare numai în măsura care se încadrează în motivele
prevăzute de art.364 (a-i) Cod procedură civilă.
Astfel,
dacă în dreptul comun sunt încheieri care pot fi atacate separat sau odată cu
calea de atac promovată, o astfel de posibilitate fiind reglementată
procedural, dispozițiile respective nu vor putea fi extinse asupra încheierilor
pronunțate de tribunalul arbitral. Din tăcerea legii nu poate fi înțeles
contrariul întrucât dispozițiile procedurale privind judecata și ,, căile de
atac ” în materia arbitrajului țin seama de faptul că reglementările respective
se adresează strict tribunalului arbitral, care nu desemnează un organ de
jurisdicție asemenea instanței judecătorești. În sprijinul argumentelor expuse
vin și dispozițiile art. 364 Cod procedură civilă care stabilesc că numai
hotărârea arbitrală este supusă acestei proceduri de desființare în fața
instanței statale, pentru motivele prevăzute la punctele ( a – i ) astfel că se
poate conchide că acțiunea în anulare este o cale restrictivă de exercitare a
controlului judecătoresc atât din punctul de vedere al hotărârilor care pot
face obiectul controlului cât și al motivelor de anulare. În consecință, aceste
dispoziții nu pot fi extinse și la încheierile de suspendare pronunțate de
tribunalul arbitral.