ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2822/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2822/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin Sentința Arbitrală nr. 182

din 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara în dosarul arbitral nr. 154/2009

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC Z.P. SRL, fiind obligată pârâta

SC T.I.A.B. SA la plata sumei de 191.654 EURO cu titlu de penalități de

întârziere și la plata sumei de 30.046,45 RON cu titlu de refacturare costuri;

s-a reținut în sarcina pârâtei obligația de plată a cheltuielilor de arbitrare

în cuantum de 11.034,57 RON și a onorariului avocațial de 11.000 RON.

Împotriva sentinței arbitrale a

formulat acțiune în anulare SC T.I.A.B. SA TIMIȘOARA, solicitând desființarea

sentinței pronunțate de tribunalul arbitral și rejudecarea cauzei, cu

consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată cu motivarea sentința

arbitrală a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului, în sensul

art. 364 lit. e) C. proc. civ., totodată fiind încălcate ordinea publică,

bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, în sensul art. 364 lit.

i) C. proc. civ.

Astfel, raportându-se

la art. 364 lit. e) C. proc. civ., reclamanta a precizat că a invocat în fața

tribunalului arbitral caducitatea arbitrajului, respectând dispozițiile art.

353

3

C. proc. civ. și art. 33 alin. (6) din Regulamentul de

procedură arbitrală;

În ceea ce privește incidența

art. 364 lit. i) C. proc. civ., a arătat reclamanta că au fost încălcate

dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul arbitral unind cu

fondul excepția nulității actului de sesizare a instanței și excepția prematurității

cererii de arbitraj, excepțiile fiind soluționate greșit;

A mai arătat

reclamanta că s-au încălcat prevederile art. 201 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

întrucât expertul desemnat nu avea competențe pentru a efectua expertiza,

împrejurare ce rezultă din raportul de expertiză întocmit superficial,

neargumentat și contradictoriu, fără a se face trimitere la documentele

existente în dosar; concluziile expertului au mai mult o natură juridică, că nu

tehnică; că cererea de efectuare a unei contraexpertize a fost nejustificat

respinsă.

A mai precizat reclamanta

SC T.I.A.B. SA TIMIȘOARA că, soluția pronunțată pe fondul cauzei a contrazis

probatoriul administrat și clauzele contractului de subantrepriză nr. 1045 din 19

iunie 2007, ale actului adițional nr. 1 din 21 mai 2008 și anexei 1; ca atre fiind

încălcate dispozițiile art. 969 C. civ.;

În drept s-au indicat

dispozițiile art. 364-366

1

C. proc. civ., art. 353

3

C.

proc. civ., art. 46, art. 47 Legea nr. 85/2006, art. 340 și urm. C. proc. civ.,

art. 969 C. civ., art. 43 C. com., prevederile contractului de subantrepriză

nr. 1045 din 19 iunie 2007.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin sentința nr. 5 din 11 februarie 2011 a respins acțiunea în anulare, reținând în esență, următoarele considerente:

- reclamanta-pârâta arbitrală

nu a formulat nicio notificare anterior primului termen de înfățișare, fixat în

cauză la data de 01 februarie 2010 astfel că la data de 02 februarie 2010

pârâta arbitrală era decăzută din dreptul de a invoca caducitatea arbitrajului,

în conformitate cu prevederile art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ.;

- argumentația ce susține

neobservarea acordului contractual real de către tribunalul arbitral nu se

circumscrie unei norme imperative, astfel că sunt indiferente considerentele

reclamantei privind concludența raportului de expertiză, necesitatea

administrării unor probe suplimentare ori pretinsa necoroborare a înscrisurilor

depuse la dosarul cauzei, criticile reclamantei cu privire la stabilirea

situației de fapt, pe larg prezentate, neputând fi primite în temeiul art. 364 C.

proc. civ.

- în ce privește normele de

procedură, acestea au într-adevăr, de regulă, un caracter imperativ, justiția

fiind un serviciu public; cu toate acestea, nulitatea nu intervine decât

condiționat de existența unei vătămări, chiar și atunci când norma încălcată

apără ordinea publică. Vătămarea, definită ca atingerea adusă drepturilor

procesuale ale părților, se deduce din împrejurările cauzei și din importanța

și finalitatea formei de procedură încălcate.

- în ce privește

neregularitatea actului de sesizare, cererea de arbitrare a fost formulată prin

avocat, așadar prin reprezentant convențional, fără a fi precizat

reprezentantul legal, iar ulterior invocării neregularității, mandatul a fost

ratificat de administratorul judiciar, astfel cum rezultă din înscrisul depus

la termenul din 10 februarie 2010, astfel că, în mod corect nu s–a reținut

sancțiunea nulității cererii de arbitrare, lipsurile fiind complinite în temeiul

art. 161 alin. (1) C. proc. civ.;

- soluția pronunțată de

tribunalul arbitral asupra excepției decurgând din neparcurgerea concilierii

prealabile nu are a fi analizată în acțiunea în anulare, normele cuprinse de

art.720

1

C. proc. civ. nefiind de ordine publică.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. T.I.A.B. S.A. TIMIȘOARA

solicitând admiterea lui, și, în baza art. 304 pct. 9, art. 304

1

și art.

312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. casarea sentinței recurate și trimiterea

acesteia spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Recurenta

– reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ. și vizează următoarele aspecte:

a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 9 în sensul greșitei interpretări a

prevederilor art. 364 lit. e) C. proc. civ.;

În

dezvoltarea acestei critici recurenta reproșează instanței de anulare

interpretarea eronată a dispozițiilor art. 342, art. 353

3

și ale

art. 33 alin. (6) din Regulamentul de procedură arbitrală precizând că a

făcut dovada că a notificat atât cealaltă parte, cât și tribunalul arbitral,

până la primul termen de înfățișare, care in opinia sa a fost termenul din 04

octombrie 2010 (datorită prelungirii dispuse de tribunalul arbitrai pentru

efectuarea expertizei).

2.

Instanța nu s-a pronunțat sau s-a pronunțat greșit asupra aspectelor invocate

referitoare la încălcarea dispozițiilor imperative ale legii conform

dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.

1.

Referitor la prima critică recurenta precizează că instanțele au făcut o greșită

aplicare a art. 353

3

C. proc. civ. din perspectiva interpretării

sintagmei ”prima zi de înfățișare” fixată de către tribunalul arbitral pentru

judecarea cauzei, respectiv 01 februarie 2010, în opinia recurentei aceasta

fiind 4 octombrie 2010 datorită prelungirii dispuse de tribunalul arbitral.

În

dezvoltarea celei de a doua critici recurenta arată că deși instanța a reținut

că normele de procedură au caracter imperativ în mod eronat a apreciat că

nulitatea intervine condiționat de existenta unei vătămări, chiar si atunci

când norma încălcata apară ordinea publica, apreciind în mod greșit criticile

ce vizează fondul cauzei ca nesubscriindu-se temeiului prevăzut de art. 364 C. civ

Arată

recurenta – reclamantă că procedând astfel, instanța a încălcat prevederile

imperative ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea cauzată

constituind-o faptul că nu au fost avute în vedere criteriile încuviințării

atât a probei cu expertiza, cât și a probei testimoniale.

În

continuare se mai precizează că, în ceea ce privește actul de sesizare a

Tribunalului arbitral, instanța a reținut faptul că cererea de arbitrare a fost

formulată prin reprezentant convențional, fără a fi precizat reprezentantul

legal, iar ulterior invocării neregularității, mandatul a fost ratificat de

administratorul judiciar, art. 161 alin. (1) C. proc. civ. neputând înlătura

faptul că tocmai prin invocarea nulității actului de sesizare reclamanta a împiedicat

ratificarea. În aceste condiții, se mai arată depunerea ulterioară a

împuternicirii din partea administratorului judiciar (care nu are înscrisă nici

o dată, sau număr de înregistrare) nu poate acoperi nulitatea actului de sesizare

al instanței arbitrale, acest lucru urmând a fi coroborat și cu modul în care

instanța arbitrală a înțeles să procedeze la unirea cu fondul a excepției

invocate, cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 137 alin. (2) C. proc.

civ., pentru a demonstra în acest fel și vătămarea produsă, care însă nu a fost

reținută de către Curtea de Apel Timișoara.

Prin

cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2011 recurenta – reclamantă a

invocat motive de recurs de ordine publică vizând următoarele aspecte:

- lipsa

calității procesuale a recurentei – pârâtei sucursala T.I.A.B. SA Timișoara;

- lipsa

unei convenții arbitrale cu societatea mamă SC T.I.A.B. SA.

-

neîndeplinirea de către tribunalul arbitral a procedurii de citare cu

societatea mamă SC T.I.A.B. SA.

Intimata

S.C. Z.P. S.R.L. TIMIȘOARA prin administrator judiciar S.C.P.I.G.S.P.R.L. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

În ceea

ce privește prima critică este de reținut că instanța investită cu soluționarea

acțiunii în anulare a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 353

3

atât din perspectiva stabilirii momentului de la care se naște dreptul de a

invoca caducitatea arbitrajului (înlăuntrul celor 5 luni de la data

constituirii tribunalului arbitral 5 ianuarie 2010 – 7 iunie 2010), condițiilor

prealabile necesare pentru ridicarea acestei excepții, reclamanta nefăcând

dovada notificării părții adverse și tribunalului arbitral excepția în

conformitate cu art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ., dat fiind faptul

că tribunalul arbitral a fost constituit la 5 ianuarie 2010 iar primul termen

de înfățișare a fost stabilit la 7 iunie 2010.

Întrucât

– pârâta arbitrală a înțeles să invoce excepția caducității abia la al treilea

termen, respectiv la 4 octombrie 2010, aceasta, în mod legal a fost decăzută

din dreptul de a o mai invoca cu respectarea evocatelor dispoziții legale.

Examinând

cea de-a doua critică, Înalta Curte constată că și acesta este neîntemeiată

întrucât în sfera motivului de anulare reglementat de art. 364 lit. i) nu pot

fi circumscrise aspecte ce țin de temeinicia hotărârii arbitrale, respectiv

lipsa de specializare a expertului și aprecierea probelor care nu pot fi

analizate prin raportare la reglementări legale care să ocrotească un interes

public.

Sentința

recurată nu se cenzurabilă nici sub aspectul soluționării legalității actului

de sesizare a tribunalului arbitral dat fiind faptul că la data sesizării

instanței nu era ridicat dreptul de administrare al administratorului societății.

Mai mult decât atât, instanța de anulare a avut în vedere și faptul că

administratorul judiciar al reclamantei din acțiunea arbitrală a confirmat mandatul

acordat avocatului pentru continuarea acțiunii arbitrale.

În ceea

ce privește motivele de ordine publică invocate, acestea sunt nefondate și

implică în mod nemijlocit culpa celui ce le invocă.

Contractul

de antrepriză ce constituie temeiul juridic al acțiunii arbitrale este semnat și

parafat de SC T.I.A.B. SA Timișoara.

Nici în

fața tribunalului arbitral și nici în fața instanței de anulare sesizată de

sucursală nu a fost invocată această excepție.

Or,

invocarea în această cale de reformare pentru prima dată această excepție de

însăși titularul acțiunii în anulare, echivalează cu asumarea propriei culpe

procesuale, ceea ce face ca toate aceste motive de ordine publică să nu poată

fi primite.

În

considerarea celor ce preced Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va

respinge recursul ca nefondat iar, raportat la art. 274 C. proc. civ. va obliga

recurenta să plătească intimatei 10.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenta – reclamantă SC T.I.A.B. SA Timișoara împotriva

sentinței nr. 5 din 11 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială.

Obligă

recurenta să plătească intimatei – reclamante 10000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.