ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2822/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Arbitrală nr. 182 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara în dosarul arbitral nr. 154/2009 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC Z.P. SRL, fiind obligată pârâta SC T.I.A.B. SA la plata sumei de 191.654 EURO cu titlu de penalități de întârziere și la plata sumei de 30.046,45 RON cu titlu de refacturare costuri; s-a reținut în sarcina pârâtei obligația de plată a cheltuielilor de arbitrare în cuantum de 11.034,57 RON și a onorariului avocațial de 11.000 RON. Împotriva sentinței arbitrale a formulat acțiune în anulare SC T.I.A.B.

SA TIMIȘOARA, solicitând desființarea sentinței pronunțate de tribunalul arbitral și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată cu motivarea sentința arbitrală a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului, în sensul art. 364 lit. e) C. proc. civ., totodată fiind încălcate ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ. Astfel, raportându-se la art. 364 lit. e) C. proc. civ., reclamanta a precizat că a invocat în fața tribunalului arbitral caducitatea arbitrajului, respectând dispozițiile art. 353 3 C. proc. civ. și art. 33 alin. (6) din Regulamentul de procedură arbitrală; În ceea ce privește incidența art. 364 lit. i) C. proc.

civ., a arătat reclamanta că au fost încălcate dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul arbitral unind cu fondul excepția nulității actului de sesizare a instanței și excepția prematurității cererii de arbitraj, excepțiile fiind soluționate greșit; A mai arătat reclamanta că s-au încălcat prevederile art. 201 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât expertul desemnat nu avea competențe pentru a efectua expertiza, împrejurare ce rezultă din raportul de expertiză întocmit superficial, neargumentat și contradictoriu, fără a se face trimitere la documentele existente în dosar; concluziile expertului au mai mult o natură juridică, că nu tehnică; că cererea de efectuare a unei contraexpertize a fost nejustificat respinsă.

A mai precizat reclamanta SC T.I.A.B. SA TIMIȘOARA că, soluția pronunțată pe fondul cauzei a contrazis probatoriul administrat și clauzele contractului de subantrepriză nr. 1045 din 19 iunie 2007, ale actului adițional nr. 1 din 21 mai 2008 și anexei 1; ca atre fiind încălcate dispozițiile art. 969 C. civ.; În drept s-au indicat dispozițiile art. 364-366 1 C. proc. civ., art. 353 3 C. proc. civ., art. 46, art. 47 Legea nr. 85/2006, art. 340 și urm. C. proc.

civ., art. 969 C. civ., art. 43 C. com., prevederile contractului de subantrepriză nr. 1045 din 19 iunie 2007. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin sentința nr. 5 din 11 februarie 2011 a respins acțiunea în anulare, reținând în esență, următoarele considerente: - reclamanta-pârâta arbitrală nu a formulat nicio notificare anterior primului termen de înfățișare, fixat în cauză la data de 01 februarie 2010 astfel că la data de 02 februarie 2010 pârâta arbitrală era decăzută din dreptul de a invoca caducitatea arbitrajului, în conformitate cu prevederile art. 353 3 alin. (6) C. proc.

civ.; - argumentația ce susține neobservarea acordului contractual real de către tribunalul arbitral nu se circumscrie unei norme imperative, astfel că sunt indiferente considerentele reclamantei privind concludența raportului de expertiză, necesitatea administrării unor probe suplimentare ori pretinsa necoroborare a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, criticile reclamantei cu privire la stabilirea situației de fapt, pe larg prezentate, neputând fi primite în temeiul art. 364 C. proc. civ. - în ce privește normele de procedură, acestea au într-adevăr, de regulă, un caracter imperativ, justiția fiind un serviciu public; cu toate acestea, nulitatea nu intervine decât condiționat de existența unei vătămări, chiar și atunci când norma încălcată apără ordinea publică.

Vătămarea, definită ca atingerea adusă drepturilor procesuale ale părților, se deduce din împrejurările cauzei și din importanța și finalitatea formei de procedură încălcate. - în ce privește neregularitatea actului de sesizare, cererea de arbitrare a fost formulată prin avocat, așadar prin reprezentant convențional, fără a fi precizat reprezentantul legal, iar ulterior invocării neregularității, mandatul a fost ratificat de administratorul judiciar, astfel cum rezultă din înscrisul depus la termenul din 10 februarie 2010, astfel că, în mod corect nu s–a reținut sancțiunea nulității cererii de arbitrare, lipsurile fiind complinite în temeiul art. 161 alin. (1) C. proc. civ.; - soluția pronunțată de tribunalul arbitral asupra excepției decurgând din neparcurgerea concilierii prealabile nu are a fi analizată în acțiunea în anulare, normele cuprinse de art.720 1 C. proc.

civ. nefiind de ordine publică. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. T.I.A.B. S.A. TIMIȘOARA solicitând admiterea lui, și, în baza art. 304 pct. 9, art. 304 1 și art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. casarea sentinței recurate și trimiterea acesteia spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Recurenta – reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte: 1. Instanța a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 9 în sensul greșitei interpretări a prevederilor art. 364 lit. e) C. proc.

civ.; În dezvoltarea acestei critici recurenta reproșează instanței de anulare interpretarea eronată a dispozițiilor art. 342, art. 353 3 și ale art. 33 alin. (6) din Regulamentul de procedură arbitrală precizând că a făcut dovada că a notificat atât cealaltă parte, cât și tribunalul arbitral, până la primul termen de înfățișare, care in opinia sa a fost termenul din 04 octombrie 2010 (datorită prelungirii dispuse de tribunalul arbitrai pentru efectuarea expertizei). 2. Instanța nu s-a pronunțat sau s-a pronunțat greșit asupra aspectelor invocate referitoare la încălcarea dispozițiilor imperative ale legii conform dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. 1. Referitor la prima critică recurenta precizează că instanțele au făcut o greșită aplicare a art. 353 3 C. proc.

civ. din perspectiva interpretării sintagmei ”prima zi de înfățișare” fixată de către tribunalul arbitral pentru judecarea cauzei, respectiv 01 februarie 2010, în opinia recurentei aceasta fiind 4 octombrie 2010 datorită prelungirii dispuse de tribunalul arbitral. În dezvoltarea celei de a doua critici recurenta arată că deși instanța a reținut că normele de procedură au caracter imperativ în mod eronat a apreciat că nulitatea intervine condiționat de existenta unei vătămări, chiar si atunci când norma încălcata apară ordinea publica, apreciind în mod greșit criticile ce vizează fondul cauzei ca nesubscriindu-se temeiului prevăzut de art. 364 C. civ Arată recurenta – reclamantă că procedând astfel, instanța a încălcat prevederile imperative ale art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., vătămarea cauzată constituind-o faptul că nu au fost avute în vedere criteriile încuviințării atât a probei cu expertiza, cât și a probei testimoniale. În continuare se mai precizează că, în ceea ce privește actul de sesizare a Tribunalului arbitral, instanța a reținut faptul că cererea de arbitrare a fost formulată prin reprezentant convențional, fără a fi precizat reprezentantul legal, iar ulterior invocării neregularității, mandatul a fost ratificat de administratorul judiciar, art. 161 alin. (1) C. proc. civ. neputând înlătura faptul că tocmai prin invocarea nulității actului de sesizare reclamanta a împiedicat ratificarea.

În aceste condiții, se mai arată depunerea ulterioară a împuternicirii din partea administratorului judiciar (care nu are înscrisă nici o dată, sau număr de înregistrare) nu poate acoperi nulitatea actului de sesizare al instanței arbitrale, acest lucru urmând a fi coroborat și cu modul în care instanța arbitrală a înțeles să procedeze la unirea cu fondul a excepției invocate, cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 137 alin. (2) C. proc. civ., pentru a demonstra în acest fel și vătămarea produsă, care însă nu a fost reținută de către Curtea de Apel Timișoara. Prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2011 recurenta – reclamantă a invocat motive de recurs de ordine publică vizând următoarele aspecte: - lipsa calității procesuale a recurentei – pârâtei sucursala T.I.A.B.

SA Timișoara; - lipsa unei convenții arbitrale cu societatea mamă SC T.I.A.B. SA. - neîndeplinirea de către tribunalul arbitral a procedurii de citare cu societatea mamă SC T.I.A.B. SA. Intimata S.C. Z.P. S.R.L. TIMIȘOARA prin administrator judiciar S.C.P.I.G.S.P.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

În ceea ce privește prima critică este de reținut că instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 353 3 atât din perspectiva stabilirii momentului de la care se naște dreptul de a invoca caducitatea arbitrajului (înlăuntrul celor 5 luni de la data constituirii tribunalului arbitral 5 ianuarie 2010 – 7 iunie 2010), condițiilor prealabile necesare pentru ridicarea acestei excepții, reclamanta nefăcând dovada notificării părții adverse și tribunalului arbitral excepția în conformitate cu art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ., dat fiind faptul că tribunalul arbitral a fost constituit la 5 ianuarie 2010 iar primul termen de înfățișare a fost stabilit la 7 iunie 2010. Întrucât – pârâta arbitrală a înțeles să invoce excepția caducității abia la al treilea termen, respectiv la 4 octombrie 2010, aceasta, în mod legal a fost decăzută din dreptul de a o mai invoca cu respectarea evocatelor dispoziții legale.

Examinând cea de-a doua critică, Înalta Curte constată că și acesta este neîntemeiată întrucât în sfera motivului de anulare reglementat de art. 364 lit. i) nu pot fi circumscrise aspecte ce țin de temeinicia hotărârii arbitrale, respectiv lipsa de specializare a expertului și aprecierea probelor care nu pot fi analizate prin raportare la reglementări legale care să ocrotească un interes public. Sentința recurată nu se cenzurabilă nici sub aspectul soluționării legalității actului de sesizare a tribunalului arbitral dat fiind faptul că la data sesizării instanței nu era ridicat dreptul de administrare al administratorului societății. Mai mult decât atât, instanța de anulare a avut în vedere și faptul că administratorul judiciar al reclamantei din acțiunea arbitrală a confirmat mandatul acordat avocatului pentru continuarea acțiunii arbitrale.

În ceea ce privește motivele de ordine publică invocate, acestea sunt nefondate și implică în mod nemijlocit culpa celui ce le invocă. Contractul de antrepriză ce constituie temeiul juridic al acțiunii arbitrale este semnat și parafat de SC T.I.A.B. SA Timișoara. Nici în fața tribunalului arbitral și nici în fața instanței de anulare sesizată de sucursală nu a fost invocată această excepție. Or, invocarea în această cale de reformare pentru prima dată această excepție de însăși titularul acțiunii în anulare, echivalează cu asumarea propriei culpe procesuale, ceea ce face ca toate aceste motive de ordine publică să nu poată fi primite. În considerarea celor ce preced Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat iar, raportat la art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei 10.000 lei cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă SC T.I.A.B. SA Timișoara împotriva sentinței nr. 5 din 11 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenta să plătească intimatei – reclamante 10000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.