ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 153/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința arbitrală nr. 102 din 7 septembrie 2009 a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC I.M. SRL Timișoara împotriva pârâtei SC S.A. SRL BUCUREȘTI cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 504.718,38 lei cu titlu de preț marfă livrată și neachitată, 494.121,25 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 22 iulie 2009 și 12.542,54 lei taxă arbitrală și 8.000 lei onorariu avocat, către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul arbitral a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3 din 9 ianuarie 2008 prin care reclamanta s-a obligat să vândă pârâtei materiale de construcții pentru prețul de 504.718,38 lei ce urma să fie achitat în termen de 7 zile de la semnarea și acceptarea la plată de către pârâtă. Deși reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale asumate, pârâta nu a achitat prețul convenit astfel că acțiunea a fost admisă potrivit art. 3 din contract raportat la art. 1362 C. civ., în sensul obligării pârâtei la plata contravalorii mărfurilor precum și a penalităților de întârziere datorate potrivit clauzei penale stipulate la art. 17 din contract.

Totodată, s-a arătat în considerentele hotărârii tribunalului arbitral că reclamanta și-a schimbat denumirea ca urmare a procedurii de fuziune prin absorbție, conform înscrisurilor depuse la dosar, motiv pentru care a admis acțiunea precizată formulată în acest sens de reclamantă. Prin hotărârea nr. 10 din 1 aprilie 2010 pronunțată în dosar nr. 1145/59/2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, s-a respins acțiunea în anulare precizată formulată de reclamanta SC S.A. SRL împotriva sentinței arbitrale, s-a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea capătului unu din acțiunea introductivă având ca obiect suspendarea executării hotărârii arbitrale precum și de renunțarea la judecata excepției ridicate la punctul I din acțiunea introductivă referitoare la excepția necompetenței materiale a tribunalului arbitral și anularea încheierii de ședință din 6 iulie 2009 . Totodată, s-a respins cererea pârâtei SC I.M.

SRL privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. S-a reținut prin hotărârea curții de apel că reclamanta a solicitat prin acțiunea precizată ulterior atât cu privire la temeiul de drept, cât și cu privire la motivele desființării hotărârii atacate să se dispună anularea acestei hotărâri potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ. invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei din dosarul arbitral, excepția nulității absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC I. SRL TIMIȘOARA din data de 29 iunie 2009 de aprobare a fuziunii acestei societăți prin absorbția societății SC M. SRL, excepția nulității fuziunii dintre cele două societăți, lipsa dovezii transmisiunii calității procesuale active de la societatea SC M. SRL la SC I.M.

SRL TIMIȘOARA. De asemenea, s-a invocat excepția neexecutării contractului de către SC I.M. SRL, considerată ca fiind o excepție de fond pentru a cărei soluționare reclamanta SC S.A. SRL a cerut unirea cu fondul cauzei în vederea administrării probelor necesare. În acest context, curtea de apel a arătat în privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC I.M. SRL că aceasta este nefondată în condițiile în care vânzătoarea SC M. SRL a fost absorbită de către societatea SC I. SA, preluând în consecință întreg patrimoniul societății absorbite. Excepția nulității absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC I. SRL TIMIȘOARA din 29 iunie 2009 de aprobare a fuziunii a fost de asemenea înlăturată cu motivarea că această apărare putea fi formulată de reclamanta din prezenta acțiune doar în condițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Cu privire la excepția nulității fuziunii, invocată de reclamanta SC S.A. SRL în conformitate cu dispozițiile art. 250 și art. 251 din Legea nr. 31/1990 s-a reținut că fuziunea celor două societăți și respectiv proiectul de fuziune prin absorbție au fost supuse controlului judiciar al judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș făcându-se mențiunile corespunzătoare astfel încât aceste excepții nu pot fi invocate pentru prima dată printr-o acțiune în anulare în fața curții de apel. În aceste condiții, calitatea procesuală activă de la SC M. SRL la SC I.M. SRL s-a transmis ca efect al fuziunii, motiv pentru care s-a respins și excepția lipsei dovezii transmisiunii calității procesuale active iar excepția lipsei capacității de folosință a societății absorbante rezultate în urma fuziunii nu a mai fost luată în discuție în aceste condiții.

În consecință, instanța constatând că nu există niciun motiv de anulare a hotărârii arbitrale a arătat că nu se impune analizarea excepției de neexecutare a contractului, excepție care a fost unită cu fondul, situație care ar fi fost posibilă doar în ipoteza în care hotărârea arbitrală era anulată, iar cauza se rejudeca în fond în limitele convenției arbitrale. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC S.A. SRL invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor recurenta arată că soluția pronunțată de instanța de apel este contradictorie deoarece pe de o parte își însușește apărările reclamantei SC I.M.

SRL în sensul că excepția nulității absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor putea fi formulată doar printr-o acțiune separată potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 ceea ce ar fi avut drept consecință inadmisibilitatea invocării acestei excepții și nu respingerea ca nefondată. Lipsa indicării temeiului juridic al acestei concluzii, încălcându-se astfel prevăzut art. 261 alin. (5) C. proc. civ. atrage incidență motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, susține recurenta, excepția nulității absolute a hotărârii AGEA fiind o excepție absolută poate fi invocată și în acest litigiu nu numai printr-o acțiune având ca obiect constatarea nulității acesteia potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990.

O altă critică vizează verificarea prorogării legale a calității procesuale active pe parcursul litigiului din dosarul arbitral care, deși a constituit obiectul excepției lipsei calității procesuale active nu a format și obiectul cenzurării legalității operațiunilor de fuziune, instanța indicând doar cronologia efectuării acestora la Registrul Comerțului. De altfel, susține recurenta, Curtea de apel analizează superficial excepțiile invocate și denaturează sensul vădit al motivelor acțiunii în anulare deoarece nu a răspuns motivelor de nulitate prin care au fost atacate hotărârile adunării generale extraordinare din 29 iunie 2009 și motivele de nulitate absolută a întregii operațiuni de fuziune, pe care recurenta le detaliază reluând criticile formulate prin acțiunea în anularea hotărârii arbitrale privind încălcarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 31/1990 referitoare la fuziune.

În consecință, se solicită nulitatea absolută a operațiunii de fuziune și de asemenea casarea hotărârii curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că din dispozițiile hotărârii atacate nu rezultă motivul respingerii acțiunii iar considerentele nu prefigurează și nu justifică dispozitivul. De asemenea, în privința fondului soluția este greșită în condițiile în care reclamanta din dosarul de arbitraj SC M. SRL și apoi succesoarea sa universală în drepturi și obligații SC I.M. SRL nu au probat existența și transmiterea valabilă a dreptului de creanță pentru suma din litigiu iar prin probele administrate nu s-a dovedit livrarea mărfurilor menționate în facturile depuse la dosar.

Printr-o precizare ulterioară a motivelor de recurs recurenta a arătat că prima critică vizează nulitatea absolută a hotărârii generale extraordinare a acționarilor societății absorbante SC I. SA, nr. 1 din 29 iunie 2009 cu societatea absorbită SC M. SRL pentru nerespectarea condițiilor de formă cerute ad-validitatem , sub sancțiunea nulității absolute, respectiv autentificarea acestei hotărâri deoarece avea ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri, astfel că erau incidente în speță prevederile art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea constată că este nefondat. Astfel, potrivit art. 364 C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru motivele expres și limitativ prevăzute la punctele 1-9.

Niciunul dintre aceste motive nu vizează greșita soluționare a litigiului în fapt sau în drept ci convenția arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de judecată și conținutul hotărârii. Reclamanta a invocat prin acțiunea în anulare astfel cum a fost precizată ulterior motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i), respectiv faptul că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri, ori dispoziții imperative ale legii. În dezvoltarea acestui temei de drept au fost invocate însă sub forma unor excepții absolute motive de nulitate ale hotărârii adunării generale extraordinare a societății reclamante respectiv nulitatea fuziunii arătându-se că au fost încălcate prevederile Legii nr. 31/1990.

De asemenea, s-a invocat pentru prima oară, în cadrul acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale și excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă în calitate de vânzătoare a mărfurilor ce au format obiectul contractului din litigiu precum și lipsa dovezilor care să ateste transmiterea creanței, ca urmare a fuziunii, către reclamantă. Raportat la temeiul de drept invocat respectiv art. 364 lit. i) C. proc. civ. se impune precizarea că sfera acestui motiv este circumscrisă la ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii încălcate prin hotărârea arbitrală.

Din această perspectivă, în mod corect s-a reținut prin hotărârea recurată că excepția nulității hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor și respectiv a fuziunii societății reclamante pot fi analizate doar în cadrul procesual și după regulile stabilite de dispozițiile imperative cuprinse în art. 132, art. 250 și art. 251 din Legea nr. 31/1990 și nu pot fi valorificate pe cale incidentală în prezentul litigiu. De altfel, aceste excepții nu vizează direct hotărârea arbitrală și raportul juridic dedus judecății, astfel că nu este incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Pe de altă parte, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate și nu de temeinicie, situație în care nici analizarea excepției neexecutării contractului nu este posibilă, deoarece reexaminarea pe fond a litigiului inclusiv al acestei excepții ar fi fost posibilă doar în ipoteza prevăzută de art. 366 C. proc.

civ. respectiv dacă s-ar fi găsit întemeiat motivul de anulare al hotărârii arbitrale, ceea ce în speță nu este cazul. Prin urmare, Curtea constată că sunt nefondate motivele de recurs invocate de pârâtă întrucât curtea de apel a motivat în fapt și drept în conformitate cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea pronunțată și a aplicat corect dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., soluționând corespunzător și excepțiile invocate în cauză, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În privința motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este doar invocat fără o dezvoltare corespunzătoare astfel că examinarea acestuia nu este posibilă.

Totodată, se impune și precizarea că motivul de recurs invocat ulterior respectiv încălcarea art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 nu este fondat întrucât la fel ca și celelalte excepții vizează o cauză de nulitate absolută a hotărârii generale extraordinare a acționarilor, derivată din lipsa formei autentice a acesteia. Astfel cum s-a menționat deja în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 364 C. proc. civ. criticile trebuie să vizeze hotărârea arbitrală și respectiv aceea pronunțată de instanță în acțiunea în anulare și nu motive care pot fi invocate în conformitate cu regulile stabilite de un alt act normativ în speță Legea nr. 31/1990. În consecință, recursul este nefondat și va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S.A. SRL CORBEANCA împotriva hotărârii nr. 10/PI din 1 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.