ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 153/2011

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

sentința arbitrală nr. 102 din 7 septembrie 2009 a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara

s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC I.M. SRL Timișoara

împotriva pârâtei SC S.A. SRL BUCUREȘTI cu consecința obligării acesteia la

plata sumei de 504.718,38 lei cu titlu de preț marfă livrată și neachitată,

494.121,25 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de

22 iulie 2009 și 12.542,54 lei taxă arbitrală și 8.000 lei onorariu avocat,

către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul arbitral

a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3 din

9 ianuarie 2008 prin care reclamanta s-a obligat să vândă pârâtei materiale de

construcții pentru prețul de 504.718,38 lei ce urma să fie achitat în termen de

7 zile de la semnarea și acceptarea la plată de către pârâtă.

Deși reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile

contractuale asumate, pârâta nu a achitat prețul convenit astfel că acțiunea a

fost admisă potrivit art. 3 din contract raportat la art. 1362 C. civ., în

sensul obligării pârâtei la plata contravalorii mărfurilor precum și a

penalităților de întârziere datorate potrivit clauzei penale stipulate la art. 17

din contract.

Totodată, s-a arătat în considerentele hotărârii

tribunalului arbitral că reclamanta și-a schimbat denumirea ca urmare a procedurii

de fuziune prin absorbție, conform înscrisurilor depuse la dosar, motiv pentru

care a admis acțiunea precizată formulată în acest sens de reclamantă.

Prin hotărârea nr. 10 din 1 aprilie 2010 pronunțată

în dosar nr. 1145/59/2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, s-a

respins acțiunea în anulare precizată formulată de reclamanta SC S.A. SRL împotriva

sentinței arbitrale, s-a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea

capătului unu din acțiunea introductivă având ca obiect suspendarea executării

hotărârii arbitrale precum și de renunțarea la judecata excepției ridicate la

punctul I din acțiunea introductivă referitoare la excepția necompetenței

materiale a tribunalului arbitral și anularea încheierii de ședință din 6 iulie

2009 .

Totodată,

s-a respins cererea pârâtei SC I.M. SRL privind obligarea reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată.

S-a

reținut prin hotărârea curții de apel că reclamanta a solicitat prin acțiunea

precizată ulterior atât cu privire la temeiul de drept, cât și cu privire la

motivele desființării hotărârii atacate să se dispună anularea acestei hotărâri

potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ. invocând excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei din dosarul arbitral, excepția nulității

absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC I. SRL

TIMIȘOARA din data de 29 iunie 2009 de aprobare a fuziunii acestei societăți

prin absorbția societății SC M. SRL, excepția nulității fuziunii dintre cele

două societăți, lipsa dovezii transmisiunii calității procesuale active de la

societatea SC M. SRL la SC I.M. SRL TIMIȘOARA.

De

asemenea, s-a invocat excepția neexecutării contractului de către SC I.M. SRL, considerată

ca fiind o excepție de fond pentru a cărei soluționare reclamanta SC S.A. SRL a

cerut unirea cu fondul cauzei în vederea administrării probelor necesare.

În

acest context, curtea de apel a arătat în privința excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei SC I.M. SRL că aceasta este nefondată în

condițiile în care vânzătoarea SC M. SRL a fost absorbită de către societatea SC

I. SA, preluând în consecință întreg patrimoniul societății absorbite.

Excepția

nulității absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor

SC I. SRL TIMIȘOARA din 29 iunie 2009 de aprobare a fuziunii a fost de asemenea

înlăturată cu motivarea că această apărare putea fi formulată de reclamanta din

prezenta acțiune doar în condițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Cu

privire la excepția nulității fuziunii, invocată de reclamanta SC S.A. SRL în

conformitate cu dispozițiile art. 250 și art. 251 din Legea nr. 31/1990 s-a

reținut că fuziunea celor două societăți și respectiv proiectul de fuziune prin

absorbție au fost supuse controlului judiciar al judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș făcându-se mențiunile

corespunzătoare astfel încât aceste excepții nu pot fi invocate pentru prima

dată printr-o acțiune în anulare în fața curții de apel.

În

aceste condiții, calitatea procesuală activă de la SC M. SRL la SC I.M. SRL s-a transmis ca efect al fuziunii, motiv pentru care s-a respins și

excepția lipsei dovezii transmisiunii calității procesuale active iar excepția lipsei

capacității de folosință a societății absorbante rezultate în urma fuziunii nu

a mai fost luată în discuție în aceste condiții.

În

consecință, instanța constatând că nu există niciun motiv de anulare a hotărârii

arbitrale a arătat că nu se impune analizarea excepției de neexecutare a

contractului, excepție care a fost unită cu fondul, situație care ar fi fost

posibilă doar în ipoteza în care hotărârea arbitrală era anulată, iar cauza se

rejudeca în fond în limitele convenției arbitrale.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs pârâta SC S.A. SRL invocând în drept

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor recurenta arată că soluția pronunțată de instanța de

apel este contradictorie deoarece pe de o parte își însușește apărările

reclamantei SC I.M. SRL în sensul că excepția nulității absolute a hotărârii

adunării generale extraordinare a acționarilor putea fi formulată doar printr-o

acțiune separată potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 ceea ce ar fi avut

drept consecință inadmisibilitatea invocării acestei excepții și nu respingerea

ca nefondată. Lipsa indicării temeiului juridic al acestei concluzii,

încălcându-se astfel prevăzut art. 261 alin. (5) C. proc. civ. atrage incidență

motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel,

susține recurenta, excepția nulității absolute a hotărârii AGEA fiind o

excepție absolută poate fi invocată și în acest litigiu nu numai printr-o

acțiune având ca obiect constatarea nulității acesteia potrivit art. 132 din

Legea nr. 31/1990.

O

altă critică vizează verificarea prorogării legale a calității procesuale

active pe parcursul litigiului din dosarul arbitral care, deși a constituit

obiectul excepției lipsei calității procesuale active nu a format și obiectul

cenzurării legalității operațiunilor de fuziune, instanța indicând doar

cronologia efectuării acestora la Registrul Comerțului.

De

altfel, susține recurenta, Curtea de apel analizează superficial excepțiile

invocate și denaturează sensul vădit al motivelor acțiunii în anulare deoarece

nu a răspuns motivelor de nulitate prin care au fost atacate hotărârile

adunării generale extraordinare din 29 iunie 2009 și motivele de nulitate

absolută a întregii operațiuni de fuziune, pe care recurenta le detaliază

reluând criticile formulate prin acțiunea în anularea hotărârii arbitrale

privind încălcarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 31/1990 referitoare la

fuziune.

În

consecință, se solicită nulitatea absolută a operațiunii de fuziune și de

asemenea casarea hotărârii curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare

cu motivarea că din dispozițiile hotărârii atacate nu rezultă motivul

respingerii acțiunii iar considerentele nu prefigurează și nu justifică

dispozitivul.

De

asemenea, în privința fondului soluția este greșită în condițiile în care

reclamanta din dosarul de arbitraj SC M. SRL și apoi succesoarea sa universală

în drepturi și obligații SC I.M. SRL nu au probat existența și transmiterea

valabilă a dreptului de creanță pentru suma din litigiu iar prin probele

administrate nu s-a dovedit livrarea mărfurilor menționate în facturile depuse

la dosar.

Printr-o

precizare ulterioară a motivelor de recurs recurenta a arătat că prima critică

vizează nulitatea absolută a hotărârii generale extraordinare a acționarilor

societății absorbante SC I. SA, nr. 1 din 29 iunie 2009 cu societatea absorbită

SC M. SRL pentru nerespectarea condițiilor de formă cerute

ad-validitatem

,

sub sancțiunea nulității absolute, respectiv autentificarea acestei hotărâri

deoarece avea ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra mai multor

terenuri, astfel că erau incidente în speță prevederile art. 2 din Titlul X al

Legii nr. 247/2005.

Analizând

recursul prin prisma motivelor invocate Curtea constată că este nefondat.

Astfel,

potrivit art. 364 C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desființată numai

prin acțiune în anulare pentru motivele expres și limitativ prevăzute la punctele

1-9. Niciunul dintre aceste motive nu vizează greșita soluționare a litigiului

în fapt sau în drept ci convenția arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de

judecată și conținutul hotărârii.

Reclamanta

a invocat prin acțiunea în anulare astfel cum a fost precizată ulterior motivul

de anulare prevăzut de art. 364 lit. i), respectiv faptul că hotărârea

arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri, ori dispoziții imperative

ale legii.

În

dezvoltarea acestui temei de drept au fost invocate însă sub forma unor

excepții absolute motive de nulitate ale hotărârii adunării generale

extraordinare a societății reclamante respectiv nulitatea fuziunii arătându-se

că au fost încălcate prevederile Legii nr. 31/1990. De asemenea, s-a invocat

pentru prima oară, în cadrul acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale și

excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă în calitate de

vânzătoare a mărfurilor ce au format obiectul contractului din litigiu precum

și lipsa dovezilor care să ateste transmiterea creanței, ca urmare a fuziunii,

către reclamantă.

Raportat

la temeiul de drept invocat respectiv art. 364 lit. i) C. proc. civ. se impune

precizarea că sfera acestui motiv este circumscrisă la ordinea publică, bunele

moravuri ori dispozițiile imperative ale legii încălcate prin hotărârea

arbitrală.

Din

această perspectivă, în mod corect s-a reținut prin hotărârea recurată că

excepția nulității hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor și

respectiv a fuziunii societății reclamante pot fi analizate doar în cadrul

procesual și după regulile stabilite de dispozițiile imperative cuprinse în

art. 132, art. 250 și art. 251 din Legea nr. 31/1990 și nu pot fi valorificate

pe cale incidentală în prezentul litigiu.

De

altfel, aceste excepții nu vizează direct hotărârea arbitrală și raportul

juridic dedus judecății, astfel că nu este incident motivul de anulare prevăzut

de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Pe

de altă parte, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este

un control de legalitate și nu de temeinicie, situație în care nici analizarea excepției

neexecutării contractului nu este posibilă, deoarece reexaminarea pe fond a

litigiului inclusiv al acestei excepții ar fi fost posibilă doar în ipoteza prevăzută

de art. 366 C. proc. civ. respectiv dacă s-ar fi găsit întemeiat motivul de

anulare al hotărârii arbitrale, ceea ce în speță nu este cazul.

Prin

urmare, Curtea constată că sunt nefondate motivele de recurs invocate de pârâtă

întrucât curtea de apel a motivat în fapt și drept în conformitate cu art. 261

pct. 5 C. proc. civ. hotărârea pronunțată și a aplicat corect dispozițiile art.

364 lit. i) C. proc. civ., soluționând corespunzător și excepțiile invocate în

cauză, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

În

privința motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea constată

că acesta este doar invocat fără o dezvoltare corespunzătoare astfel că

examinarea acestuia nu este posibilă.

Totodată,

se impune și precizarea că motivul de recurs invocat ulterior respectiv

încălcarea art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 nu este fondat întrucât la

fel ca și celelalte excepții vizează o cauză de nulitate absolută a hotărârii

generale extraordinare a acționarilor, derivată din lipsa formei autentice a

acesteia. Astfel cum s-a menționat deja în cadrul procesual reglementat de

prevederile art. 364 C. proc. civ. criticile trebuie să vizeze hotărârea

arbitrală și respectiv aceea pronunțată de instanță în acțiunea în anulare și

nu motive care pot fi invocate în conformitate cu regulile stabilite de un alt

act normativ în speță Legea nr. 31/1990.

În

consecință, recursul este nefondat și va fi respins ca atare în conformitate cu

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC S.A. SRL

CORBEANCA împotriva hotărârii nr. 10/PI din 1 aprilie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.