ÎCCJ, decizie (scj.ro #82969)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82969) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Arbitraj.

Invocarea excepției nulității hotărârii AGA.

Inadmisibilitate, din perspectiva art. 364 din Codul de procedură

civilă

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Arbitraj

Index alfabetic : arbitraj

- excepția nulității

hotărârii AGA

- fuziune

C. proc. civ., art. 364 lit. i)

Legea nr. 31/1990, art. 132, art. 250, art. 251

În cadrul procesual reglementat de prevederile art. 364 C. proc. civ. criticile trebuie să vizeze hotărârea arbitrală și respectiv

hotărârea pronunțată de instanță în acțiunea în

anulare, iar nu motive care pot fi invocate în conformitate cu regulile

stabilite de un alt act normativ.

Astfel, excepția nulității hotărârii

adunării generale extraordinare a acționarilor și respectiv a

fuziunii societății pot fi analizate doar în cadrul procesual și

după regulile stabilite de dispozițiile imperative cuprinse în art.

132, art. 250 și art. 251 din Legea nr. 31/1990 și nu pot fi

valorificate pe cale incidentală.

Secția comercială, Decizia nr. 153

din 18

ianuarie 2011

Prin sentința arbitrală nr. 102 din 7 septembrie 2009 a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și

Agricultură Timișoara s-a admis acțiunea precizată

formulată de reclamanta SC I.M. SRL Timișoara împotriva pârâtei SC

S.A. SRL București cu consecința obligării acesteia la plata

sumei de 504.718,38 lei cu titlu de preț marfă livrată și

neachitată, 494.121,25 lei reprezentând penalități de întârziere

calculate până la data de 22 iulie 2009 și 12.542,54 lei taxă

arbitrală și 8.000 lei onorariu avocat, către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul

arbitral a reținut că între părți s-a încheiat contractul

de vânzare-cumpărare nr. 3 din 9 ianuarie 2008 prin care reclamanta s-a

obligat să vândă pârâtei materiale de construcții pentru

prețul de 504.718,38 lei ce urma să fie achitat în termen de 7 zile

de la semnarea și acceptarea la plată de către pârâtă.

Deși reclamanta și-a îndeplinit întocmai

obligațiile contractuale asumate, pârâta nu a achitat prețul convenit

astfel că acțiunea a fost admisă potrivit art. 3 din contract

raportat la art. 1362 C. civ., în sensul obligării pârâtei la plata

contravalorii mărfurilor precum și a penalităților de

întârziere datorate potrivit clauzei penale stipulate la art. 17 din contract.

Totodată, s-a arătat în considerentele hotărârii

tribunalului arbitral că reclamanta și-a schimbat denumirea ca urmare

a procedurii de fuziune prin absorbție, conform înscrisurilor depuse la

dosar, motiv pentru care a admis acțiunea precizată formulată în

acest sens de reclamantă.

Prin hotărârea nr. 10 din 1 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, Secția comercială, s-a respins acțiunea în

anulare precizată formulată de reclamanta SC S.A. SRL împotriva

sentinței arbitrale, s-a luat act de renunțarea reclamantei la

soluționarea capătului unu din acțiunea introductivă având

ca obiect suspendarea executării hotărârii arbitrale, precum și

de renunțarea la judecata excepției ridicate la punctul I din

acțiunea introductivă referitoare la excepția necompetenței

materiale a tribunalului arbitral și anularea încheierii de

ședință din 6 iulie 2009.

Totodată, s-a respins cererea pârâtei SC I.M. SRL privind

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a reținut prin hotărârea curții de apel

că reclamanta a solicitat prin acțiunea precizată ulterior atât

cu privire la temeiul de drept, cât și cu privire la motivele

desființării hotărârii atacate, să se dispună anularea

acestei hotărâri potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ. invocând

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei din

dosarul arbitral, excepția nulității absolute a hotărârii

adunării generale extraordinare a acționarilor SC I. SRL

Timișoara din data de 29 iunie 2009 de aprobare a fuziunii acestei societăți

prin absorbția societății SC M. SRL, excepția

nulității fuziunii dintre cele două societăți, lipsa

dovezii transmisiunii  calității procesuale active de la societatea

SC M. SRL la SC I.M. SRL Timișoara.

De asemenea, s-a invocat excepția neexecutării

contractului de către SC I.M. SRL, considerată ca fiind o

excepție de fond pentru a cărei soluționare reclamanta SC S.A.

SRL a cerut unirea cu fondul cauzei în vederea administrării probelor

necesare.

În acest context, curtea de apel a arătat în privința

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC

I.M. SRL că aceasta este nefondată în condițiile în care

vânzătoarea SC M. SRL a fost absorbită de către societatea SC I.

SA, preluând în consecință întreg patrimoniul societății absorbite.

Excepția nulității absolute a hotărârii adunării

generale extraordinare a acționarilor SC I. SRL Timișoara din 29

iunie 2009 de aprobare a fuziunii a fost de asemenea înlăturată cu

motivarea că această apărare putea fi formulată de

reclamanta din prezenta acțiune doar în condițiile art. 132 din Legea

nr. 31/1990.

Cu privire la excepția nulității fuziunii,

invocată de reclamanta SC S.A. SRL, în conformitate cu dispozițiile

art. 250 și 251 din Legea nr. 31/1990 s-a reținut că fuziunea

celor două societăți și respectiv proiectul de fuziune prin

absorbție au fost supuse controlului judiciar al judecătorului

delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiș făcându-se

mențiunile corespunzătoare astfel încât aceste excepții nu pot

fi invocate pentru prima dată printr-o acțiune în anulare în

fața curții de apel.

În aceste condiții, calitatea procesuală activă

de la SC M. SRL la SC I.M. SRL s-a transmis ca efect al fuziunii, motiv pentru

care s-a respins și excepția lipsei dovezii transmisiunii

calității procesuale active, iar excepția lipsei

capacității de folosință a societății absorbante

rezultate în urma fuziunii nu a mai fost luată în discuție în aceste

condiții.

În consecință, instanța, constatând că nu

există niciun motiv de anulare a hotărârii arbitrale, a arătat

că nu se impune analizarea excepției de neexecutare a contractului,

excepție care a fost unită cu fondul, situație care ar fi fost

posibilă doar în ipoteza în care hotărârea arbitrală era

anulată, iar cauza se rejudeca în fond în limitele convenției arbitrale.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC S.A.

SRL invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta a arătat că

soluția pronunțată de instanța de apel este contradictorie

deoarece, pe de o parte, își însușește apărările

reclamantei SC I.M. SRL în sensul că excepția nulității

absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a

acționarilor putea fi formulată doar printr-o acțiune

separată potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, ceea ce ar fi avut drept

consecință inadmisibilitatea invocării acestei excepții

și nu respingerea ca nefondată. Lipsa indicării temeiului

juridic al acestei concluzii, încălcându-se astfel prevăzut art. 261

alin. (5) C. proc. civ. atrage incidențaă motivului prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, a susținut recurenta, excepția

nulității absolute a hotărârii AGEA, fiind o excepție

absolută, poate fi invocată și în acest  litigiu nu numai

printr-o acțiune având ca obiect constatarea nulității acesteia

potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990.

O altă critică vizează verificarea

prorogării legale a calității procesuale active pe parcursul

litigiului din dosarul arbitral care, deși a constituit obiectul

excepției lipsei calității procesuale active nu a format și

obiectul cenzurării legalității operațiunilor de fuziune,

instanța indicând doar cronologia efectuării acestora la Registrul Comerțului.

De altfel, a susținut recurenta, Curtea de apel

analizează superficial excepțiile invocate și denaturează

sensul vădit al motivelor acțiunii în anulare deoarece nu a

răspuns motivelor de nulitate prin care au fost atacate hotărârile

adunării generale extraordinare din 29 iunie 2009 și motivele de

nulitate absolută a întregii operațiuni de fuziune, pe care recurenta

le detaliază reluând criticile formulate prin acțiunea în anularea

hotărârii arbitrale privind încălcarea prevederilor cuprinse în Legea

nr. 31/1990 referitoare la fuziune.

În consecință, s-a solicitat nulitatea absolută

a operațiunii de fuziune și, de asemenea, casarea hotărârii

curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea

că din dispozițiile hotărârii atacate nu rezultă motivul

respingerii acțiunii iar considerentele nu prefigurează și nu

justifică dispozitivul.

De asemenea, în privința fondului soluția este

greșită în condițiile în care reclamanta din dosarul de arbitraj

SC M. SRL și apoi succesoarea sa universală în drepturi și

obligații SC I.M. SRL nu au probat existența și transmiterea

valabilă a dreptului de creanță pentru suma din litigiu, iar

prin probele administrate nu s-a dovedit livrarea mărfurilor

menționate în facturile depuse la dosar.

Printr-o precizare ulterioară a motivelor de recurs,

recurenta a arătat că prima critică vizează nulitatea

absolută a hotărârii A.G.E.A. A societății absorbante SC I.

SA nr. 1 din 29 iunie 2009 cu societatea absorbită SC M. SRL pentru

nerespectarea condițiilor de formă cerute ad validitatem, sub

sancțiunea nulității absolute, respectiv autentificarea acestei

hotărâri deoarece avea ca obiect transferul dreptului de proprietate

asupra mai multor terenuri, astfel că erau incidente în speță

prevederile art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea a

constatat că este nefondat.

Astfel, potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare

pentru motivele expres și limitativ prevăzute la punctele 1-9.

Niciunul dintre aceste motive nu vizează greșita soluționare a

litigiului în fapt sau în drept, ci convenția arbitrală, tribunalul

arbitral, procedura de judecată și conținutul hotărârii.

Reclamanta a invocat prin acțiunea în anulare, astfel cum a

fost precizată ulterior, motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit.

i), respectiv  faptul că hotărârea arbitrală încalcă

ordinea publică, bunele moravuri, ori dispoziții imperative ale

legii.

În dezvoltarea acestui temei de drept au fost invocate însă

sub forma unor excepții absolute motive de nulitate ale hotărârii

adunării generale extraordinare a societății reclamante,

respectiv nulitatea fuziunii arătându-se că au fost încălcate

prevederile Legii nr. 31/1990. De asemenea, s-a invocat pentru prima oară

în cadrul acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale și

excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă în

calitate de vânzătoare a mărfurilor ce au format obiectul

contractului din litigiu, precum și lipsa dovezilor care să ateste

transmiterea creanței, ca urmare a fuziunii, către reclamantă.

Raportat la temeiul de drept  invocat respectiv art. 364 lit. i)

C. proc. civ. se impune precizarea că sfera acestui motiv este

circumscrisă la ordinea publică, bunele moravuri ori

dispozițiile imperative ale legii încălcate prin hotărârea

arbitrală.

Din această perspectivă, în mod corect s-a

reținut prin hotărârea recurată că excepția

nulității hotărârii adunării generale extraordinare a

acționarilor și respectiv a  fuziunii societății reclamante

pot fi analizate doar în cadrul procesual și după regulile stabilite

de dispozițiile imperative cuprinse în art. 132, 250 și 251 din Legea

nr. 31/1990 și nu pot  fi valorificate pe cale incidentală în

prezentul litigiu.

De altfel, aceste excepții nu vizează direct

hotărârea arbitrală și raportul juridic dedus

judecății, astfel că nu este incident motivul de anulare

prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Pe de altă parte, controlul efectuat de instanță

asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate și nu de

temeinicie, situație în care nici analizarea excepției

neexecutării contractului nu este posibilă, deoarece reexaminarea pe

fond a litigiului inclusiv al acestei excepții ar fi fost posibilă

doar în ipoteza prevăzută de art. 366 C. proc. civ. respectiv dacă s-ar fi găsit întemeiat motivul de anulare al

hotărârii arbitrale, ceea ce în speță nu este cazul.

Prin urmare, Curtea a constatat că sunt nefondate motivele

de recurs invocate de pârâtă întrucât curtea de apel a motivat în fapt

și drept în conformitate cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea pronunțată și a aplicat corect dispozițiile  art.

364 lit. i) C.proc. civ., soluționând corespunzător și

excepțiile invocate în cauză, astfel că nu sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În privința motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea a constatat că acesta este doar invocat fără o dezvoltare

corespunzătoare, astfel că examinarea acestuia nu este posibilă.

Totodată, se impune și precizarea că motivul de

recurs invocat ulterior, respectiv încălcarea art. 2 din Titlul X al Legii

nr. 247/2005  nu este fondat întrucât la fel ca și celelalte excepții

vizează o cauză de nulitate absolută a hotărârii generale

extraordinare a acționarilor

,

derivată din lipsa formei

autentice a acesteia. Astfel cum s-a menționat deja în cadrul procesual

reglementat de prevederile art. 364 C. proc. civ. criticile trebuie să

vizeze hotărârea arbitrală și respectiv aceea

pronunțată de instanță în acțiunea în anulare, și

nu motive care pot fi invocate în conformitate cu regulile stabilite de un alt

act normativ, în speță Legea nr. 31/1990.

În consecință, recursul este nefondat și a fost

respins ca atare în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.