ÎCCJ, decizie (scj.ro #169636)

Acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale. Incidența dispozițiilor art. 608 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Condiții și efecte din perspectiva prevederilor art. 592 din același cod

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura arbitrală

Index alfabetic: acțiune arbitrală

clauză compromisorie

excepția de arbitraj

C. proc. civ., art. 568, art. 592, art. 608 alin. (1) lit. d), alin. (2)

C. civ., art. 1268 alin. (3)

Excepția de arbitraj are un caracter relativ, putând fi invocată doar în fața instanței arbitrale, odată cu formularea apărărilor de fond, cel mai târziu la primul termen, conform art. 592 C. proc. civ., care reglementează judecata în fața tribunalului arbitral.

Astfel, neregularitățile intervenite în legătură cu existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor, desfășurarea procedurii sau propunerea unor probe, invocate în calea de atac, nu pot determina ulterior anularea hotărârii.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 857 din 21 mai 2020

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila la 12 aprilie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat ca în baza probatoriilor ce se vor administra să fie obligată la plata următoarelor sume:

- 289.462,15 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de valorificare, colectare și reciclare în numele și în interesul SC B. SA, în baza contractului nr. 47 din 1 ianuarie 2016, raportat la cantitățile efective de deșeuri colectate în lunile iunie și iulie 2017;

- 20.026,48 lei, reprezentând penalități de întârziere, estimate de la data introducerii cererii, aferente debitului principal, calculate având în vedere prevederile art. 6.2 din contract, potrivit O.G. nr. 13/2011, raportat la valoarea obligației neîndeplinite la scadență, până la data plății integrale;

- achitarea contravalorii facturii fiscale emisă de BEJ - C. cu nr. 20075 din 28 septembrie 2017 reprezentând cheltuieli de comunicare a notificării la conciliere directă, în cuantum de 119 lei și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de arbitrare.

Prin încheierea de ședință nr. 1 din 3 septembrie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila s-a pronunțat asupra excepției invocate de reclamanta SC A. SRL, în temeiul art. 55 alin. 1 din Regulile de procedură arbitrală, în sensul admiterii excepției, constatând în unanimitate că arbitrul numit pentru pârât și supraarbitrul, ambii numiți de președintele Curții de Arbitraj, s-a făcut cu încălcarea regulilor arbitrale.

Prin hotărârea arbitrală nr. 1/2018 din 3 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila în dosarul nr. x/2018 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să achite reclamantei următoarele sume: 289.462,15 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de valorificare, colectare și reciclare; 20.026,48 lei reprezentând dobânzi penalizatoare, aferente debitului principal; 119 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 20075 din 28 septembrie 2017, fiind obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă totală de 13.378,16 lei (9.808,16 lei taxă arbitrală + 3.570 lei onorariu avocat).

Împotriva sentinței arbitrale și a încheierii de ședință nr. 1 din 3 septembrie 2018, SC B. SA a formulat, la 1 octombrie 2018, acțiune în anularea hotărârii arbitrale, înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, Secția I civilă, sub nr. x/44/2018.

Prin sentința civilă nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția I civilă a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de SC B. SA împotriva sentinței arbitrale nr. 1 din 3 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila în dosarul nr. x/2018 și împotriva încheierii de ședință nr. 1 din 3 septembrie 2018, ca inadmisibilă pentru motivele prevăzute de art. 608 lit. a), b), c), h) C. proc. civ. și ca nefondată pentru motivul prevăzut de art. 608 lit. d) C. proc. civ.

A fost obligată petenta SC B. SA către intimată la plata sumei de 23.800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 și a încheierii de amânare a pronunțării din 9 ianuarie 2019 a declarat recurs petenta SC B. SA.

Prin memoriul de recurs, SC B. SA, în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate raportat la art. art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și, reținând cauza spre rejudecare, să fie admisă acțiunea în anulare, dispunând conform petitului introductiv. Totodată, solicită casarea încheierii atacate și subsecvent sentința recurată raportat la art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., constatând că în mod nelegal instanța de fond a acordat intimatei cheltuieli de judecată, sens în care solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este apreciat de către recurentă a fi incident în cauză, întrucât, analizând motivarea instanței de fond în susținerea soluției de respingere a acțiunii introductive ca inadmisibilă cu privire la motivele de anulare întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. 1 lit. a), b), c) și d) C. proc. civ., rezultă că această motivare este nu doar străină de natura pricinii și de criticile formulate de societate sau după caz, motivele uzitate sunt contradictorii, dar ele și lipsesc din analiza instanței de fond, instanța de fond fundamentându-și soluția de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, pe dispozițiile art. 608 alin. 2  C. proc. civ.

Astfel, analizând considerentele instanței de fond se constată că aceasta este străină de criticile expuse de petentă pe calea acțiunii în anulare. În acest sens, se menționează că pe calea acțiunii în anulare petenta nu s-a prevalat de o invaliditate a clauzei compromisorii sau de o caducitate a arbitrajului ci, din contră, criticile au vizat nu doar necompetența tribunalului arbitral care a pronunțat sentința arbitrală, ci și a entității care a organizat arbitrajul.

În concret, s-a reclamat faptul că litigiul a fost soluționat de o cu totul altă „entitate” decât cea aleasă de către părți prin clauza compromisorie, respectiv Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila și prin raportare la cu totul alte reguli arbitrale decât cele alese de părți, fără ca în speță să fie întrunită voința părților în formele cerute de lege pentru deferirea prezentului litigiu către o terță entitate care organizează arbitraje. Astfel, nu a existat și nici nu există vreun acord de modificare a clauzei compromisorii, pe baza căruia competența de organizare a arbitrării unor eventuale dispute dintre părți să fie trecută de la Asociația Balcanică de Arbitraj Brăila, la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila. Cele două entități nu sunt legate în niciun fel și au reguli diferite de organizare a arbitrajelor.

Ori, niciunul dintre motivele expuse nu vizează validitatea clauzei compromisorii sau caducitatea arbitrajului, ci, din contră, competența entității care a organizat și soluționat arbitrajul, chestiune care în opinia recurentei este de ordine publică și poate fi invocată oricând.

Altfel spus, petenta nu s-a prevalat de o caducitate a arbitrajului ci, din contră, de faptul că nu există nicio convenție arbitrală care să confere competența de soluționare a litigiului din speță în favoarea entității care a organizat și soluționat arbitrajul, în speță Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila.

În susținerea argumentelor evocate, recurenta redă și practica judiciară relevantă în cauza de față.

Mai susține recurenta că, prin motivarea la care s-a oprit, instanța de fond a schimbat în mod nepermis înțelesul criticilor formulate, modificându-le natura juridică, cu consecințe directe asupra sentinței recurate.

Tot în susținerea incidenței în speță a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că s-a prevalat de faptul că intimata nu poate sesiza o altă entitate arbitrală, aleasă în mod unilateral, fără acordul celeilalte părți, pretinzând că își exercită dreptul decurgând din clauza compromisorie contractuală, întrucât legiuitorul, cât și practica judiciară au statuat fără echivoc că, în caz de ineficacitate a clauzei compromisorii, competența revine instanței de drept comun. Ori, această pretinsă sancțiune aplicată recurentei derivă sau, mai bine zis, este instituită de o reglementare inaplicabilă speței, chestiune pe care instanța de fond a omis să o sesizeze, cu toate că a fost învestită inclusiv cu acest aspect.

Așadar, prin voința lor, părțile au decis ca orice litigiu decurgând din contract să fie soluționat conform Regulilor de procedură ale Curții de Arbitraj de pe lângă Asociația Balcanică de Arbitraj Brăila, potrivit regulilor de procedură edictate prin Hotărârea Consiliului Director nr. 7 din 23 februarie 2015. Practic, dând eficiență clauzei compromisorii, exista în mod concret obligația de a fi aplicate regulile expres alese prin voința părților, neputându-se să fie aplicate alte reguli arbitrale.

În acest context, devine evident că sancțiunea decăderii, aplicată recurentei, este străină de natura pricinii și de motivele de anulare invocate în cauză.

Tot legat de motivul de casare evocat, recurenta arată că sentința promovează motive contradictorii în privința entității competente să efectueze citarea părților.

În concret, instanța de fond are o poziție inconsecventă în legătură cu efectuarea citării părților, apreciind, după caz, că aceasta se putea face când de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, când de Tribunalul Arbitral constituit în cadrul acesteia, însă în opinia recurentei citarea se putea face numai de către Tribunalul Arbitral (după constituire - ex. acceptarea misiunii de arbitru, determinarea componenței tribunalului, etc), și nu înainte, de către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie.

În situația în care se vor înlătura argumentele menționate și se va aprecia că litigiul putea fi în mod legal soluționat de această terță entitate aleasă unilateral de intimată, se impune constatarea că instituția decăderii, reglementată de art. 592 alin. 1 C. proc. civ. nu putea fi aplicată, întrucât recurenta nu a fost legal citată în procedura arbitrală, în pofida celor reținute de instanța de fond.

În acest sens, se arată că petenta a luat cunoștință despre acest motiv de nelegalitate abia la data comunicării sentinței arbitrale, sens în care a învestit instanța de fond cu aceste critici. Din această perspectivă, aplicarea sancțiunii decăderii cu privire la acest motiv al acțiunii în anulare este vădit nelegală, atât timp cât singurul mijloc prin care se puteau invoca aceste critici era tocmai acțiunea în anulare.

În susținerea celor menționate, se arată că, prin încheierea de ședință din 3 septembrie 2018, chiar intimata a invocat excepția nelegalei constituiri a tribunalului arbitral și, prin pronunțarea asupra acestei excepții, tribunalul arbitral doar de la acel moment se apreciază a fi efectiv constituit (conținutul încheierii fiind elocvent).

Ori, potrivit clauzei compromisorii inserate în contract, litigiul urma să fie soluționat potrivit regulilor de procedură ale Curții de Arbitraj de pe lângă Asociația Balcanică de Arbitraj Brăila. Devine astfel evident că inclusiv constituirea Tribunalului arbitral trebuia să se facă doar în conformitate cu regulile de procedură ale acestei entități agreate de părți (Asociația Balcanică de Arbitraj Brăila), or, prin soluționarea excepției privind nelegala compunere a Tribunalului arbitral, instanța arbitrală a făcut aplicarea unor reguli de procedură străine speței. În atare context devine evident că Tribunalul arbitral s-a constituit după niște reguli arbitrale străine de compromis.

În acest sens, recurenta susține că se impune constatarea faptului că dreptul său de a invoca nelegala constituire a Tribunalului arbitral s-a născut ulterior termenului prevăzut de art. 592 alin. 1 C. proc. civ., astfel încât sancțiunea decăderii nu își găsește aplicabilitatea.

Tot în susținerea acestui motiv de recurs, se arată că sancțiunea decăderii a fost în mod nelegal aplicată și cu privire la motivul de anulare vizând necompetența tribunalului arbitral.

În speță, nu numai că petenta nu a fost prezentă la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile, dar nici procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, motiv pentru care toate actele de procedură efectuate în cadrul arbitrajului trebuiau constatate nule de către instanța de fond.

Ori, comunicarea citațiilor se face de către Tribunalul arbitral, după constituirea acestuia și nicidecum înainte. De altfel, numai o astfel de regulă respectă toate exigențele procedurale, întrucât doar o instanță arbitrală competentă și legal constituită poate efectua în mod legal procedura de citare.

Așadar, Tribunalul arbitral de la data constituirii (conform încheierii din 3 septembrie 2018) avea obligația să procedeze și să efectueze toate actele procesuale necesare unei proceduri arbitral-contencioase, or din înscrisuri rezultă că Tribunalul arbitral nu a efectuat nicio comunicare petentei, iar, procedând de o asemenea manieră, Tribunalul arbitral a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, încălcându-se și orice fel de rigori legale privind arbitrajul.

În susținerea nelegalității sentinței, se învederează faptul că se impune casarea acesteia și din perspectiva faptului că a fost pronunțată și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 raportat la art. 608 alin. 1 lit. h) C. proc. civ., conform cărora „hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii”.

Detaliind acest aspect, recurenta susține că prin acțiunea în anulare formulată s-a prevalat de faptul că sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privind principiul

pacta sunt servanda

- întrucât aceasta este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor contractuale.

Astfel, s-a învederat instanței de fond și faptul că între părți s-a încheiat și Actul adițional nr. 1 la contract din 1 ianuarie 2016 - act juridic pe care Tribunalul Arbitral nu l-a analizat, reținând că acesta nu a fost încheiat.

Mai mult decât atât, s-a menționat și că Tribunalul arbitral a ignorat complet dispozițiile art. V din Contract, pe care, cu toate că le-a citat, a omis să le confere efecte juridice. Conform acestor prevederi, factura emisă de către pârâtă trebuie să conțină „confirmarea scrisă a Beneficiarului (n.n. a societății) cu cantitățile validate de acesta” pentru a fi achitată de către petentă. Rezultă, așadar, că pentru a fi obligată recurenta la plată trebuia să valideze factura finală, cu alte cuvinte să accepte/confirme cantitățile de deșeuri reciclate de către pârât, conform facturii. Or, în speță, factura nr. 155 din 30 iunie 2018 nu a fost validată, astfel încât aceasta nu a devenit niciodată exigibilă la plată, prin raportare la prevederile contractuale aplicabile.

Prin urmare, astfel cum reiese din acțiunea în anulare formulată, recurenta nu a reclamat o interpretare greșită dată de Tribunalul arbitral prevederilor contractului, ci încălcarea principiului

pacta sunt servanda

, având în vedere că există un contract valabil între părți, pe de o parte, și că nu ne aflăm în prezența unei excepții de la principiul forței obligatorii, pe de altă parte, se impunea constatarea că Tribunalul arbitral a ignorat inexplicabil clauza contractuală, precum și dispozițiile Actului Adițional și, prin admiterea acțiunii arbitrale, a creat un cadru contractual distinct de voința părților.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că, deși instanța de fond a admis cererea intimatei și a acordat în integralitate cheltuielile de judecată solicitate de către aceasta (respectiv onorariul de avocat), dovada cheltuielilor efectuate a fost depusă la dosarul cauzei după încheierea dezbaterilor, respectiv după ce instanța a rămas în pronunțare.

Astfel, atât din încheiere, cât și înregistrarea audio a ședinței publice din 9 ianuarie 2019 reiese cu claritate faptul că avocatul intimatei se prezintă după rămânerea în pronunțare, moment la care acesta depune și dovada cheltuielilor de judecată solicitate.

În acest context, se poate observa că, din punct de vedere temporal, dovada depunerii cheltuielilor de judecate solicitate și acordate de către instanța de judecată a avut loc după ce s-au declarat închise dezbaterile, cauza rămânând în pronunțare asupra fondului, fără ca aceasta să repună cauza pe rol.

Ori, în conformitate cu prevederile art. 394 alin. 3 C. proc. civ., „după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă”.

În consecință, instanța de fond a acordat valoare probatorie unor înscrisuri, depuse ulterior închiderii dezbaterilor, în detrimentul prevederilor legale și, în mod nelegal, a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, fapt care atrage nulitatea extrinsecă a actelor procesuale recurate.

Pentru aceste motive, recurenta se consideră îndreptățită să solicite instanței admiterea recursului, casarea încheierii și a sentinței, cu consecința respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, întrucât dovada efectuării acestor cheltuieli a fost depusă ulterior închiderii dezbaterilor.

Prin întâmpinarea depusă la 22 mai 2019, intimata SC A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat împotriva sentinței atacate și ca lipsit de interes împotriva încheierii atacate.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 8 iulie 2019, recurenta solicită înlăturarea susținerilor acesteia și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 19 septembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 30 septembrie 2019, intimata depunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă B. SA împotriva sentinței civile nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 și a încheierii din 9 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, Secția civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC A. SRL și a acordat termen la data de 26 martie 2020, apoi la 21 mai 2020, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte a reținut că recursul declarat de recurenta-reclamantă B. SA

este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susținut că motivarea hotărârii instanței este nu doar străină de natura pricinii și de criticile formulate de societate sau, după caz, motivele uzitate sunt contradictorii, dar ele și lipsesc din analiza instanței de fond.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât, contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, apreciind că motivele contradictorii invocate de recurentă, potrivit cărora motivele uzitate ar fi contradictorii, nu pot fi reținute având în vedere că între considerente și dispozitiv nu există contradicții.

Din această perspectivă, se reține că nu există niciun fel de contradicție între considerentele instanței și soluția pronunțată, cum nu există contradicție nici între considerentele soluției pronunțate, instanța luând în considerare toate probele de la dosar.

În ceea ce privește critica recurentei potrivit căreia hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, se constată că instanța a avut în vedere situația de fapt și a motivat sentința pronunțată prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă - Cartea a IV-a, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentei cu privire la faptul că unele motive consemnate de instanță ar fi străine de natura pricinii.

În acest context, se reține că instanța a apreciat că respectiva clauză compromisorie nu este lovită de nulitate și, în raport cu dispozițiile art. 1268 alin. 3 C. civ., precum și în considerarea faptului că recurenta nu a înțeles să invoce ineficacitatea clauzei compromisorii și nici necompetența tribunalului arbitral constituit la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, la primul termen de judecată, conform art. 568 C. proc. civ., astfel că, în mod corect, s-a constatat că instanța sesizată era competentă să soluționeze cauza.

Cu referire la critica recurentei potrivit căreia, în speță, este vorba de o necompetență de ordine publică, ce face litigiul nesusceptibil de a fi arbitrat, se constată că aceasta este nefondată, deoarece excepția de arbitraj are un caracter relativ, putând fi invocată doar în fața instanței arbitrale, odată cu formularea apărărilor de fond cel mai târziu la primul termen, conform art. 592 C. proc. civ., care reglementează judecata în fața tribunalului arbitral.

Având în vedere dispozițiile evocate, se constată că neregularitățile intervenite în legătură cu existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor, desfășurarea procedurii sau propunerea unor probe invocate în calea de atac nu pot determina ulterior anularea hotărârii.

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspect ce vizează procedura de citare, se constată că instanța a reținut în mod corect faptul că recurentei i s-a adus la cunoștință, prin citație, de existența pe rolul său a litigiului și implicit procedura de citare emisă în aceste circumstanțe, potrivit dispozițiilor instituite de art. 157.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că i-au fost încălcate sau aplicate în mod greșit de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anularea sentinței arbitrale dispozițiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la art. 592 din același Cod, însă instituția decăderii intervine atât cu privire la invocarea excepțiilor privind existența și validitatea convenției arbitrale, cât și cu privire la constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor și desfășurarea procedurii.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, se susține greșita aplicare a legii de către instanța de fond ce vizează și dezlegarea motivului de anulare reglementat de art. 608 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. care privește nelegala citare a recurentei în cadrul procedurii arbitrale.

Această susținere este nefondată, întrucât recurenta invocă doar motive de netemeinicie a modului de soluționare a acțiunii în anulare ce are ca temei dispozițiile art. 608 lit. d) C. proc. civ., raportat la sentința arbitrală, în cauză nefiind vorba de o încălcare sau o aplicare greșită a unor norme de drept material.

De asemenea, critica recurentei potrivit căreia sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privind principiul

pacta sunt servanda

întrucât aceasta este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor contractuale nu poate fi primită, având în vedere că instanța a analizat și a dezvoltat în considerente faptul că limitele controlului efectuat pe calea acțiunii în anulare nu dau posibilitatea reiterării fondului cauzei, iar dispozițiile art. 608 C. proc. civ. nu prevăd controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului arbitral.

Totodată, se reține că argumentele recurentei în susținerea motivelor de nelegalitate subsumate art. 488 C. proc. civ. constituie critici aduse hotărârii arbitrale, fiind reiterate, în esență, susținerile din acțiunea în anulare.

Criticile recurentei referitoare la susținerile de nelegalitate ale sentinței civile raportate la modul de interpretare a unei clauze contractuale, respectiv a clauzei compromisorii sunt nefondate, având în vedere că orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale trebuia invocată, sub sancțiunea decăderii, în termenele acordate de Curtea de Arbitraj în vederea formulării unei întâmpinări sau, în lipsa unor astfel de termene, cel târziu la primul termen fixat de către instanță și pentru care s-a îndeplinit procedura de citare, în conformitate cu dispozițiile art. 157 C. proc. civ.

În acest context, se reține că instanța de fond a reținut, în mod legal, că prin criticile formulate de reclamantă s-a invocat interpretarea eronată a clauzelor contractuale, aspect ce excede ipotezelor avute în vedere de legiuitor în art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta critică încheierea de amânare a pronunțării din 9 ianuarie 2019 și arată că instanța a acordat cheltuielile de judecată, deși dovada cheltuielilor efectuate a fost depusă la dosarul cauzei după încheierea dezbaterilor, respectiv după ce instanța a rămas în pronunțare.

Din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, având în vedere că din considerentele cuprinse în încheierea de ședință de amânare a pronunțării din 9 ianuarie 2019 nu reiese că dezbaterile ar fi fost închise, iar din întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei se constată că s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Așadar, având în vedere prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. raportat la decăderea instituită de dispozițiile art. 592 alin. (1) și (3) din același cod, se apreciază că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare în mod temeinic a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. SA împotriva sentinței civile nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 și încheierii din 9 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, Secția civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC A. SRL.