ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2020

Ședința publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea arbitrală introdusă la data de 29 martie 2017 și înregistrată sub nr. x pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtului la plata sumei de 61.419,34 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x din 23.12.2016, precum și la plata sumei de 4.649,92 RON, penalități de întârziere, calculate până la data de 26.03.2017 și în continuare penalități de 0,1%/zi întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului.

Prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 08 ianuarie 2018, Tribunalul Arbitral constituit în cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov a admis acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L. și a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 61.419,34 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x din 23.12.2016, precum și suma de 4.649,92 RON penalități de întârziere, calculate până la data de 26.03.2017 și în continuare penalități de 0,1%/zi întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului; a obligat pârâtul la plata sumei de 3.845,49 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitraj.

Împotriva sentinței arbitrale, B. a formulat acțiune în anulare.

Prin sentința nr. 1/F din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel, Brașov - sectia Civilă, a fost respinsă acțiunea în anulare, B. fiind obligat la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, B. a declarat recurs.

În motivare, recurentul arată că un prim motiv de anulare a hotărârii arbitrale, respins de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în mod nefondat și nemotivat, vizează faptul că tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să fi existat o convenție arbitrală valabilă între părți - art. 608 alin. (1). lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul invocă faptul că nu a consimțit niciodată la încheierea unei clauze arbitrale, printre criteriile de valabilitate pe care trebuie să le întrunească o astfel de clauză numărându-se și consimțământul părților exprimat cu intenția neechivocă de a încredința soluționarea litigiului unei jurisdicții speciale, nestatale.

Totodată, recurentul afirmă că, dacă părțile nu au stabilit prin clauza compromisorie principalele elemente care permit începerea și desfășurarea arbitrajului, respectiva clauză este inoperantă.

Potrivit recurentului, niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită de art. 11.2 din contractul ce a generat disputa dintre părți, Curtea de Apel Brașov ignorând toate argumentele expuse, fără a explica motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Recurentul afirmă că, ignorând toate argumente din întâmpinare, tribunalul arbitral prin încheierea de ședință din 11.12.2017 a apreciat că este competent să soluționeze cauza, cu o motivare insuficientă și contradictorie, fapt ce atrage și incidența motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Un alt argument expus de către recurent vizează faptul că tribunalul nu a motivat suficient hotărârea arbitrală și că acest motiv de anulare a fost respins în mod nefondat de Curtea de Apel Brașov.

Recurentul arată, de asemenea, că un alt motiv de anulare este reprezentat de faptul că tribunalul arbitral a pronunțat o hotărâre prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii, respectiv art. 1.270 C. civ., motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Potrivit recurentului, reclamanta din arbitraj nu a respectat niciuna din condițiile stipulate în art. 2.1.1-2.1.6 din contractul de furnizare, iar părțile nu au negociat și nici nu au încheiat în scris o anexă cuprinzând în detaliu cantitatea și valoarea lucrărilor de amenajare/consolidare/renovare, așa cum s-au obligat prin art. 4.1 teza finală din același act.

De asemenea, recurentul expune un istoric al relațiilor contractuale cu S.C. A. S.R.L. și al situației de fapt.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nelegalei timbrări a recursului, iar în subsidiar, a solicitat anularea recursului ca urmare a neîndeplinirii cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., respectiv respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Recurentul a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepțiile netimbrării și a nulității și, constatând că recursul nu poate fi soluționat conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen la 27 mai 2020, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant B., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivele invocate de recurent în susținerea cererii de recurs sunt reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurentul, în susținerea acestui motiv de recurs, nu a indicat regulile de procedură pretins a fi fost încălcate de Curtea de Apel Brașov.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, contrar susținerilor recurentului, că instanța a expus argumentat raționamentul juridic și a răspuns aspectelor de fapt și de drept supuse dezbaterii judiciare, analizând argumentele invocate în acțiunea în anulare.

Trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile textului de lege mai sus menționat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestit. Trebuie ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ.

Nici argumentele expuse de recurent în susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceste argumente, din care nu reies normele de drept material pretins a fi fost încălcate sau aplicate greșit de Curtea de Apel Brașov, reprezintă o reluare a criticilor expuse în acțiunea în anulare, fără ca recurentul să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în acțiunea în anulare nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același Cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii recurate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în acțiunea în anulare, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva sentinței civile nr. 1/F din 05 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant B. la plata sumei de 10.892,43 RON, către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor justificabile depuse în dosarul de recurs, respectiv filele (nr. 51-52 și nr. 83-88).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva sentinței civile nr. 1/F din 05 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant B. la plata sumei de 10.892,43 RON, către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2020.