ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 411/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 411/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României cu nr. 55/28.03.2016 reclamanta SC A. SRL Gura Humorului a solicitat obligarea pârâtei SC B. la plata sumei de 98.178,24 RON reprezentând contravaloarea debit neachitat conform facturii fiscale și a dobânzii legale în cuantum de 1020 RON, calculată de la data scadenței facturii (18.02.2016) și până la data de 28.03.2016 (data introducerii cererii), precum și a dobânzii legale în continuare de la data de 29.03.2016 și până la data achitării efective a debitului.
În drept, cererea arbitrală a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1547 - 1548; art. 1530, art. 1535, art. 1270. art. 1516 C. civ., art. 194 - 195 și următoarele C. proc. civ.
Prin cererea reconvențională depusă la dosar, pârâta SC B. a solicitat obligarea reclamantei SC A. SRL la plata penalităților de întârziere în cuantum de 235.214,44 RON și a sumei de 191.636,39 RON + TVA reprezentând costurile suportate de pârâtă pentru aducerea la îndeplinire pe cheltuiala proprie a obligațiilor contractuale îndeplinite necorespunzător de către reclamantă.
Prin sentința arbitrală nr. 39 din 19 aprilie 2017 a Tribunalului arbitral s-a admis acțiunea principală și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 98.178,24 RON contravaloare transporturi, 10.932,38 RON cu titlu de dobânzi legale, calculate până la 10.04.2017 și în continuare, până la plata debitului; s-a admis cererea reconvențională; s-a respins capătul de cerere privind plata de penalități de întârziere în sumă de 235.214,44 RON; s-a admis capătul de cerere privind plata de despăgubiri; a fost obligată reclamantă să plătească pârâtei suma de 40.368 RON + TVA cu titlu de daune și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 40.650,18 RON cheltuieli de arbitrare.
Împotriva sentinței arbitrale nr. 39 din 19.04.2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul arbitral nr. x/2016 a formulat acțiune în anulare SC A. SRL
Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 207 F din 23 octombrie 2017 a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis acțiunea în anulare formulată de SC A. SRL împotriva sentinței arbitrale nr. 39 din 19.04.2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în contradictoriu cu intimata B. - Sucursala Voluntari; a anulat în parte sentința arbitrală nr. 39/19.04.2017 și rejudecând, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.610,23 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale.
Împotriva Sentinței civile nr. 207 F din 23 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs pârâta B. - Sucursala Voluntari, recurs ce a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488, pct. 5 și 8 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că, în mod greșit a fost respinsă de către instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, având în vedere că motivele invocate de reclamanta A. în susținerea acțiunii în anulare nu se circumscriu prevederilor art. 608 C. proc. civ., astfel încât la pronunțarea hotărârii instanța fondului a nesocotit norma de procedură imperativă.
Recurenta consideră că deși s-a susținut de către reclamantă că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 43 din Regulile de procedură arbitrală, dispozițiile în discuție nu au caracter de ordine publică, întrucât nu ocrotesc un interes general ci strict interesul personal al reclamantei.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că în mod greșit a apreciat instanța fondului, sub un prim aspect, că dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ. "sunt compatibile cu arbitrajul", acordarea cheltuielilor arbitrale fiind guvernată nu de aceste dispoziții, ci de art. 43 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
În opinia recurentei dispozițiile art. 413 C. proc. civ. nu au aplicabilitate în cauză, instanța de fond făcând o aplicare greșită a normelor ce reglementează suportarea cheltuielilor arbitrale, înțelegând să cenzureze modul în care Tribunalul Arbitral a înțeles să acorde aceste cheltuieli.
Recurenta consideră că raționamentul instanței de fond pornește de la o premisă greșită, aceea că acțiunea arbitrală principală a fost admisă în integralitate, aspect ce nu corespunde realității, întrucât parte din pretențiile reclamantei ce au făcut obiectul precizării de acțiune au fost respinse de tribunalul arbitral ca tardive și mai mult, cererea reconvențională a pârâtei a fost și ea admisă, în parte.
Recurenta a susținut că, instanța de fond, fără o argumentare pertinentă, a admis acțiunea în anulare a A. pe unicul considerent că acesteia i s-a admis în tot cererea de arbitrare, ori prin prisma Regulilor de procedură arbitrală incidente, tribunalul arbitral era suveran în apreciere, iar instanța de fond nu putea cenzura într-o cerere în anulare modalitatea în care au fost acordate.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs intimata SC A. SRL a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului și a solicitat în principal să se constate nulitatea acestuia, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.
Prin încheierea din 9 mai 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., față de care nici recurenta, nici intimata nu au depus puncte de vedere.
Prin încheierea din 21.11.2018, s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și s-a admis în principiu recursul.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate și în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta B. - Sucursala Voluntari, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea următoarelor argumente:
Înalta Curte reține că acțiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanșează prin mijloacele procedurale puse la îndemână de art. 608 C. proc. civ.
Temeiul de drept al acțiunii în anulare formulate în cauză este reprezentat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) teza finală C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: (...) h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;"
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Critica recurentei-reclamante subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, în mod greșit a fost respinsă de către instanță excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, având în vedere că motivele invocate de reclamanta A. în susținerea acțiunii în anulare nu se circumscriu prevederilor art. 608 C. proc. civ., astfel încât la pronunțarea hotărârii instanța fondului a nesocotit norma de procedură imperativă, nu poate fi primită.
Astfel, se reține că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele strict și limitativ prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., iar reclamanta SC A. SRL, în motivarea acțiunii în anulare a făcut o încadrare juridică criticilor aduse hotărârii, în măsura în care s-a invocat încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 43 din Regulile de procedură arbitrală și ale art. 453 din C. proc. civ.
În contextul în care organizarea unor jurisdicții private răspunde și unor interese publice, iar reclamanta a invocat încălcarea unor dispoziții imperative ale art. 43 din Regulile de procedură arbitrală, se reține că în mod corect, Curtea de Apel, ca instanță de anulare, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată.
În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.
Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de anulare a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se reține că prin acțiunea în anulare petenta a criticat neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată, apreciindu-se că au fost încălcate normele imperative prevăzute de art. 43 din Regulile de procedura arbitrală și art. 453 C. proc. civ.
Este de menționat că reglementarea de principiu a cheltuielilor de judecată în dreptul comun se regăsește în dispozițiile art. 451 - 455 C. proc. civ., iar dispozițiile art. 595 - 600 din același cod reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor arbitrale, distincte de reglementarea de principiu a cheltuielilor de judecată din art. 451- 455 C. proc. civ.
De asemenea, în cadrul arbitrajului instituționalizat, ca formă a jurisdicției arbitrale, cheltuielile arbitrale sunt reglementate de prevederile art. 620 C. proc. civ.
În speță, Înalta Curte constată că litigiul pendinte a fost soluționat în cadrul arbitrajului instituționalizat, instituție reglementată de prevederile art. 616 - 621 C. proc. civ.
Sub aspectul cheltuielilor arbitrale, art. 620 C. proc. civ. stipulează că, "În cazul arbitrajului organizat de o instituție permanentă, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum și celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc și se plătesc conform regulamentului acelei instituții.", ceea ce înseamnă că numai acestea sunt cheltuielile pe care părțile unui litigiu se așteaptă și înțeleg să le suporte.
Cum litigiul a fost soluționat în mod instituționalizat, în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., îi sunt aplicabile dispozițiile Regulilor de procedură ale Curții de Arbitraj, inclusiv sub aspectul suportării cheltuielilor arbitrale.
Dispozițiile edictate prin art. 43 din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj reprezintă o excepție de la reglementarea prevăzută în C. proc. civ. privitoare la cheltuielile de judecată, respectiv cheltuielile arbitrale (art. 451- 455 C. proc. civ. și art. 595 - 600 C. proc. civ.), fiind de strictă interpretare și aplicare în litigiile soluționate în procedura arbitrajului instituționalizat.
Se reține că, potrivit art. 43 din Regulile de procedură arbitrală din 5 iunie 2014 ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, publicate în Monitorul Oficial nr. 613 din 19 august 2014, aplicabile în cauză, "(1) Cheltuielile arbitrale se suportă potrivit înțelegerii dintre părți. (2) În lipsa unei asemenea înțelegeri, cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a căzut în pretenții, integral, dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate. Dacă cererea de arbitrare este admisă în parte, cheltuiala reprezentând taxa arbitrală va fi acordată prin raportare la pretențiile admise. Tribunalul arbitral va acorda celelalte cheltuieli în măsura în care va aprecia că sunt justificate, în funcție de împrejurările cauzei. (3) Tribunalul arbitral poate obliga, la cerere, partea prin a cărei culpă s-au cauzat celeilalte părți cheltuieli inutile, la plata acestora, cu titlu de despăgubiri."
Astfel, aceste reguli stabilesc în art. 43 suportarea cheltuielilor arbitrale de către "partea căzută în pretenții" și condiționează acordarea restului cheltuielilor de anumite criterii de utilitate, de necesitate și de aprecierea tribunalului arbitral.
Conform art. 42 alin. (4) din Regulile de procedură arbitrală, "Cheltuielile arbitrale se stabilesc și se plătesc conform normelor privind taxele și cheltuielile arbitrale."
Potrivit art. 1 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, în arbitrajul instituționalizat pentru remunerarea serviciilor prestate de Curtea de Arbitraj se percepe o taxă de înregistrare, precum și o taxă arbitrală formată din taxa administrativă și onorariile arbitrilor, taxe la plata cărora părțile sunt obligate încă de la înaintarea acțiunii.
Art. 3 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, stabilesc următoarele: "(1) Taxele arbitrale se avansează în cote egale de reclamant/reclamanți pe de o parte și pârât/pârâți pe de altă parte, inclusiv în cererea reconvențională. (2) Dacă pârâtul/pârâții refuză plata, atunci reclamantul/reclamanții va/vor suporta taxele arbitrale conform acestor Norme."
În raport cu art. 3 din aceste Norme, se constată că jumătate din taxa arbitrală se avansează de către pârâtă, iar, în speță, pârâta a avansat jumătate din taxa arbitrală stabilită la începerea procesului arbitral (în valoare de 13.243,01 RON), respectiv 6.621,51 RON.
Instanța de anulare, în argumentarea raționamentului pentru care a apreciat ca fiind întemeiat motivul de anulare invocat de reclamantă, a reținut dispozițiile art. 453 C. proc. civ. și pe cele ale art. 595 alin. (2) din același cod, constatând că prevederile art. 451-455 C. proc. civ., care reglementează cheltuielile de judecată sunt compatibile cu arbitrajul și că, din interpretarea logică a dispozițiilor legale menționate, reținând caracterul imperativ al acestora, în cazul admiterii în integralitate a pretențiilor, cheltuielile constând în taxa judiciară de timbru trebuie acordate în întregime, iar, în situația admiterii în parte, aceste cheltuieli se restituie proporțional cu suma admisă.
În acest context, Înalta Curte reține că, în mod greșit, Curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiat motivul de anulare referitor la încălcarea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. de către instanța arbitrală, sub aspectul nesocotirii normelor imperative privitoare la acordarea cheltuielilor arbitrale în cazul admiterii în integralitate a pretențiilor, iar, în rejudecare, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.610,23 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale, în condițiile în care judecătorul nu a efectuat o analiză în raport de Regulile de procedură arbitrală și de Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, iar pârâta a avansat jumătate din taxa arbitrală stabilită la înaintarea acțiunii principale, respectiv 6.621,51 RON și, de asemenea, o parte din pretențiile reclamantei au fost respinse (astfel cum reiese din Sentința nr. 39 din 19 aprilie 2017 a Tribunalului arbitral), iar cererea reconvențională a fost admisă în parte.
Față de cele anterior arătate, se impune ca instanța să se raporteze la Regulile de procedură arbitrală și la Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, urmând să țină seama și de faptul că pârâta a avansat jumătate din taxa arbitrală stabilită la începerea procesului arbitral, că o parte din pretențiile reclamantei au fost respinse, iar cererea reconvențională a fost admisă în parte.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat în cauză, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta B. - Sucursala Voluntari împotriva Sentinței civile nr. 207 F din 23 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2019.