Decizia nr. 3916/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la data de 28 martie 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. Sucursala Voluntari la plata sumei de 98.178,24 RON, reprezentând contravaloare facturi transport, conform actului adițional nr. x la contractul încheiat între părți, precum și la plata dobânzii legale în cuantum de 1020 RON, calculate "de la data scadenței facturii (18.02.2016) până la data de 28 martie 2016, data introducerii cererii" și în continuare și până la data achitării efective. 1.1. Prin cererea reconvențională formulată în aceeași cauză, pârâta B. Sucursala Voluntari a solicitat tribunalului arbitral să dispună obligarea reclamantei A. S.R.L. la plata penalităților de întârziere în cuantum de 235.214,44 RON, calculate conform art. 6 - Termene de execuție. Penalități contractuale din Procesul-verbal de negociere, parte integrantă a contractului încheiat între părți, precum și la plata sumei de 191.636,39 RON fără TVA (229.963,67 RON cu TVA), cu titlu de daune, reprezentând costurile suportate de B. pentru aducerea la îndeplinire pe cheltuiala proprie a obligațiilor contractuale îndeplinite necorespunzător de către reclamantă.

Prin sentința arbitrală nr. 39 din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2016, a fost admisă în tot acțiunea principală a reclamantei A. S.R.L., fiind obligată pârâta B. Sucursala Voluntari la plata sumei de 98.178,24 RON, precum și a dobânzii legale în cuantum de 10.932,38 RON calculate până la 10 aprilie 2017 și în continuare, până la plata debitului, dobânda legală. A fost admisă în parte cererea reconvențională a pârâtei B. Sucursala Voluntari, fiind obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 40.368 RON +TVA cu titlu de daune. A fost respins capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere în sumă de 235.214,44 RON. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 40.650,18 RON cheltuieli de arbitrale.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 39 din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2016, pârâta B. Sucursala Voluntari a formulat acțiune în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 613 alin. (3) C. proc. civ., solicitând anularea sentinței, rejudecarea pe fond a cauzei, cu consecința respingerii ca neîntemeiate a cererii arbitrale și admiterea cererii reconvenționale, astfel cum a fost formulată. 3.1. Prin sentința civilă nr. 180 din 18 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de pârâta B. Sucursala Voluntari împotriva sentinței arbitrale nr. 39 din 19 aprilie 2017 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 180 din 18 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta B. Sucursala Voluntari, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Criticile invocate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt următoarele: În cadrul acțiunii în anulare au fost invocate trei motive, primele două fiind subsumate art. 608 lit. h) C. proc. civ. - încălcarea art. 14 și art. 22 C. proc. civ., respectiv încălcarea art. 601 din același cod -, iar cel de al treilea motiv a fost subsumat art. 608 lit. f) C. proc. civ. - pronunțarea extra petita - constatarea ca fiind abuzivă clauza penală -. Din analiza considerentelor deciziei atacate se poate observa omisiunea instanței de a se pronunța asupra motivului referitor la încălcarea art. 601 C. proc. civ. de către instanța arbitrală. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă B. Sucursala Voluntari a arătat criticile formulate privitor la soluția greșită dată de către instanța arbitrală, în sensul că nu se poate reține că obligația de transport este o obligație distinctă de cea de livrare a agregatelor și că plata serviciilor trebuie efectuate indiferent dacă reclamanta A. S.R.L. și-a îndeplinit sau nu obligația de livrare a mărfii, precum și că, în raport cu art. 1555 și art. 1556 C. civ. avea dreptul să refuze executarea obligațiilor privind plata transportului. Totodată, s-a mai susținut că, în dezacord cu cele reținute de instanța arbitrală, ambele obligații asumate de A. S.R.L. își au izvorul în același contract. Sentința arbitrală a mai fost criticată și din perspectiva greșitei soluții de respingere dată primului capăt al cererii reconvenționale. Or, instanța care a soluționat acțiunea în anulare nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de anularea hotărârii arbitrale, fiind încălcate prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ., normă de procedură a cărei încălcare atrage sancțiunea nulității. Recurenta-pârâtă B. Sucursala Voluntari a mai susținut că soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. De altfel, este de remarcat că, în analiza primului motiv de anulare, ce viza încălcarea prevederilor art. 14 și art. 22 C. proc. civ., aplicabile în raport cu art. 575 alin. (2) din același cod, instanța anterioară a indicat în mod eronat incidența prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., normă care nu are vreo aplicabilitate ori legătură cu cauza. Totodată, nu a fost indicat temeiul de drept pe care se fundamentează raționamentul instanței referitor la precizările depuse de reclamantă după închiderea dezbaterilor, în sensul că nu trebuiau puse în discuția contradictorie a părților întrucât au caracterul unor concluzii scrise. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează motivele contradictorii reținute în considerente, în sensul că deși se admite că instanța arbitrală nu a fost învestită cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei penale, în contextul în care prima instanță s-a pronunțat asupra acestuia, Curtea de apel consideră că nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, tocmai pe considerentul că nu a existat un astfel de capăt de cerere, confundând cauza cu efectul.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate. S-a arătat că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut, întrucât capătul acțiunii în anulare despre care s-a susținut că nu a fost analizat, în realitate acesta nu a fost timbrat, motiv pentru care nu a putut fi cenzurat de curtea de apel. De altfel, nici cea de a doua critică subsumată acestui motiv de recurs referitoare la încălcarea principiului contradictorialității nu poate fi reținută, întrucât concluziile scrise depuse în fața primei instanțe nu au avut niciun efect asupra soluției date. S-a mai susținut că nu poate fi reținut nici cel de al doilea motiv de recurs invocat prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu există nicio contradicție între considerente, recurenta având la dispoziție procedura reglementată de prevederile art. 443 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă B. Sucursala Voluntari a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L..

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 24 aprilie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: În prealabil, se reține că prezentului litigiu nu i se aplică noua reglementare a art. 613 alin. (4) C. proc. civ., întrucât procesul a pornit la data de 28 martie 2016, anterior modificării normei enunțate prin Legea nr. 17/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 196/21.03.2017, potrivit dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., care prevăd că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de lege sub care a început procesul. Natura juridică sui generis a acțiunii în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale are conținut și efecte similare căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești. În acest sens a fost dată decizia nr. V din 25 iunie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a constatat că, în aplicarea dispozițiilor art. 364 și următoarele din C. proc. civ., se stabilește că acțiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac. Competența de soluționare a acestei căi de atac revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute în art. 342 din C. proc. civ., în circumscripția în care a avut loc arbitrajul. Această soluție rămâne de actualitate și sub imperiul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 cu privire la dispozițiile referitoare la materia acțiunii în anulare, respectiv art. 608. În aceste condiții, aplicarea dispozițiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ. se face prin raportare la data începerii procesului, respectiv 28 martie 2016, și nu în raport cu data exercitării căii de atac a acțiunii în anulare împotriva hotărârii arbitrale, cum greșit susține recurenta-reclamantă. Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., în forma aflată în vigoare la data declanșării litigiului, "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …". Totodată, la alin. (4) se prevede că, "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului". Per a contrario, hotărârile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs. În cauză, prezentul recurs are ca obiect o hotărâre, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 180 din 18 septembrie 2017, a respins ca nefondată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 39 din 19 aprilie 2017 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Din normele legale enunțate, rezultă că decizia nr. 180 din 18 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, întrucât nu este o hotărâre pronunțată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost respinsă ca nefondată. Totodată, se observă că instanța de control care a exercitat controlul jurisdicțional al hotărârii arbitrale a dat o calificare greșită căii de atac și posibilității exercitării acesteia, statuând, în mod greșit, posibilitatea atacării cu recurs a sentinței pronunțate. În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Pentru considerentele expuse, în raport cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil decursul declarat de pârâta B. Sucursala Voluntari împotriva sentinței civile nr. 180 din 18 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.