Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1867/2018

HOTĂRÂRE
15.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1867/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2460/AP din 4 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-05-27
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2020
Ședința publică din data de 27 mai 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea arbitrală introdusă la data de 29 martie 2017 și înregistrată sub nr. x pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comer
ÎCCJ 2019-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2271/2019
Ședința publică din data de 3 decembrie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2020-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2020
tare nr. x/2013, precum și la plata penalităților de întârziere. Prin decizia civilă nr. 442/Ap din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția civilă s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței
ÎCCJ 2018-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1624/2018
Ședința publică din data de 9 mai 2018 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 14 octombrie 2015, sub numărul x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu c
ÎCCJ 2025-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1277/2025
nunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, s-a luat act de renunțarea pârâtei la susținerea excepției netimbrării acțiunii, a fost calificată excepția de neexecutare a contractului ca fiind a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă