ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1624/2018

HOTĂRÂRE
09.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1624/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 14 octombrie 2015, sub numărul x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 11.300 RON, reprezentând despăgubiri civile și la plata dobânzii legale aferente, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 12.10.2015 și până la data plății integrale a debitului datorat.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 136/1995, art. 2210, art. 2214-2217 C. civ., art. 1376 și art. 1589 din Noul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 12338 din 13 decembrie 2016, Judecătoria Brașov a admis cererea formulată de reclamantul S.C. A. S.A. în contradictoriu cu intimata B., pe care a obligat-o la plata sumei de 11.300 RON, cu titlu de despăgubire și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data punerii în întârziere -respectiv 12.10.2015 până la plata integrală a debitului datorat; a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 1.012 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva sentinței a formulat apel pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 2063/A din 27 octombrie 2017, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. nr. 6-8, împotriva sentinței civile nr. 12338 din 13 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Brașov, a modificat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat-o pe intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 4.935 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Brașov, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14 februarie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 20 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

La 12 martie 2018, intimata B. a depus la dosar recurs incident prin care a solicitat schimbarea în parte a considerentelor deciziei atacate și întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului principal, cu cheltuieli de judecată.

În ședința publică din data de 9 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Brașov în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Brașov căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. și de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 2063/A din 27 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1867/2018
Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Brașov, la data de 2 iunie 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamanta A. S
ÎCCJ 2018-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1391/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta A. S.R.L a chemat in judecata pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ins
ÎCCJ 2020-05-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2020
Ședința publică din data de 27 mai 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea arbitrală introdusă la data de 29 martie 2017 și înregistrată sub nr. x pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comer
ÎCCJ 2018-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1608/2018
Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 08.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în contradictoriu cu pârâtul A.
ÎCCJ 2024-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1635/2024
ul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 319.504,50 RON, ca lipsită de interes, a admis cererea având
Sursă