ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 426/2012

Ședința publică de la 2 februarie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC C.B. SRL

prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, a solicitat

obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Timișoara, la achitarea către

reclamantă a sumei de 4.696.740,74 lei reprezentând despăgubiri aferente prejudiciului

cauzat reclamantei de derularea obiectivului de investiții „Variantă ocolire

Caransebeș”, implementat de către pârâtă, prin reprezentantul său în teritoriu.

Prin sentința

comercială nr. 22 din 18 ianuarie 2011, Tribunalul Caraș-Severin a anulat ca

netimbrată acțiunea formulată de reclamanta SC C.B. S.R.L.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat că reclamanta deși citată cu

mențiunea timbrării cererii de chemare în judecată aceasta nu s-a conformat

dispozițiilor instanței și făcând aplicarea prevederilor art. 20 din Legea nr.

146/1997, modificată și completată, a anulat ca netimbrată cererea reclamantei.

Apelul declarat de

reclamanta SC C.B. SRL împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia comercială nr. 162/A din 20

iunie 2011 și în consecință s-a anulat sentința apelată și a fost trimisă cauza

spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a apreciat că, acțiunea reclamantei este

formulată în baza Legii nr. 198/2004, atât din motivarea în fapt, cât și din

motivarea în drept a acesteia rezultând în mod neîndoielnic acest lucru. În

acest sens, temeiul juridic indicat de reclamantă a fost reprezentat de

prevederile art. 2-9 din Legea nr. 198/2004, H.G. nr. 434/2009 și art. 21-28

din Legea nr. 33/1994, pretențiile acesteia fiind întemeiate astfel pe

dispozițiile legale care reglementează exproprierea.

Având în vedere

cererea cu soluționarea căreia a fost sesizată și temeiul juridic neîndoielnic

al acesteia, faptul că această cerere a fost formulată prin avocat și că în

timpul procesului în primă instanță reclamanta a beneficiat de asistență

juridică calificată, instanța de apel a apreciat că prima instanță nu avea

dreptul, în baza principiului rolului activ, să modifice temeiul juridic al

acțiunii și să recalifice, peste voința expresă a reclamantei, acțiunea

formulată de aceasta, considerând-o acțiune în pretenții comercială.

Totodată s-a reținut

că prima instanță a fost investită cu soluționarea unei acțiuni civile,

întemeiată pe prevederile Legii 198/2004 și a Legii nr. 33/1994, iar nu cu

soluționarea unei acțiuni comerciale, izvorâtă dintr-un raport contractual.

Având în vedere faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile

Legii 198 din 2004, dar și faptul că a precizat instanței că nu există un

raport contractual de natură comercială între părți, care să stea la baza

acțiunii formulate, instanța de apel a apreciat că Tribunalul Caraș-Severin,

secția civilă, iar nu secția comercială ar fi trebuit să soluționeze cauza în

primă instanță, conform art. 2 lit. f) C. proc. civ.

În consecință

instanța de apel a apreciat că hotărârea primei instanțe este nelegală,

anularea ca netimbrată a acțiunii fiind greșită, în condițiile în care potrivit

art. 10 din Legea nr. 198/2004 acțiunea reclamantei este scutită de taxa

judiciară de timbru.

Împotriva acestei

decizii pârâta C.N.A.D.N.R. prin D.G.D.P. Timișoara a declarat recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivelor de recurs indicate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de

apel în mod eronat nu a luat în considerare argumentele instanței de fond care

au concurat la pronunțarea sentinței desființate, interpretând greșit actul

dedus judecății a schimbat natura acestuia. Astfel, susține recurenta instanța

de fond în mod corect a considerat că acțiunea reclamantei nu poate fi

încadrată în sfera acțiunilor instituite prin Legea nr. 198/2004, dat fiind

împrejurarea că în speță nu este vorba despre o expropriere de fapt sau de

drept.

În opinia recurentei

obiectul cauzei nu este o expropriere, ci un prejudiciu suferit de societatea

reclamantă ca urmare a neacordării unui aviz, acțiunea reclamantei nefiind

încadrată în sfera acțiunilor instituite prin Legea nr. 198/2004. Astfel,

recurenta susține că în speță nu sunt aplicabile prevederile referitoare la

expropriere și acordarea de despăgubiri stipulate în mod cumulativ și expres de

Legea nr. 198/2004 sau de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, întrucât terenul afectat nu face obiectul exproprierii

fiind proprietate publică a statului și nu se poate face extrapolarea

dispozițiilor legale menționate.

În concluzie,

recurenta consideră că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și

completată și ale art. 35 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare a

acestei legi.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului

ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

Recursul este

nefondat.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului dedus

judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia. Aceste dispoziții vizează încălcarea principiului potrivit căruia

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Din acest punct de

vedere trebuie reținut că recurenta nu a demonstrat că în cauză, instanța a

schimbat natura și înțelesul lămurit al actului dedus judecății.

Astfel, se constată,

că instanța de apel a apreciat în mod corect că problema ce trebuia lămurită

privea temeiul juridic pe care a fost întemeiată acțiunea reclamantei și în

funcție de acest temei instanța competentă să soluționeze cauza.

Așadar, cenzura instanței de

recurs, potrivit motivului invocat se reduce la a constata că instanța, nu a

denaturat actul juridic dedus judecății, ci, a constatat că prima instanță a

fost investită cu soluționarea unei acțiuni civile, întemeiată pe prevederile

Legii nr. 198/2004 și a Legii nr. 33/1994, iar nu cu soluționarea unei acțiuni

comerciale izvorâtă dintr-un raport contractual.

Astfel, în mod corect

instanța de apel având în vedere temeiul juridic pe care a fost întemeiată

acțiunea și precizările referitoare la faptul că între părți nu există un

raport contractual de natură comercială, cu aplicarea dispozițiilor art. 2 lit.

f) C. proc. civ. a constatat că instanța competentă să soluționeze cauza în

primă instanță era instanța civilă și nu cea comercială.

Nici m

otivul de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat

de recurentă, ce vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii, nu poate

fi reținut, întrucât instanța de apel în mod corect a constatat că prima

instanță nu avea dreptul, să modifice temeiul juridic al acțiunii și să

recalifice acțiunea considerând-o acțiune în pretenții comerciale.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a făcut o analiză corectă a dispozițiilor legale,

neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la

adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul să fie respins, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. prin D.G.D.P. Timișoara împotriva

deciziei comerciale nr. 162/A din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.