ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7536/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7536/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 252 din 16 martie 2011,
pronunțată în Dosarul nr. 483/115/2010, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea
civilă formulată de reclamanții A.V. și A.E. împotriva pârâților Statul Român, prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția
Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, Consiliul Local Caransebeș și C.C.D.G.
A admis cererile de intervenție
accesorii formulate de intervenienții D.N.A., M.V. și M.E.
A obligat reclamanții
să plătească pârâtului C.C.D.G. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanții
să plătească intervenientei D.N.A. suma de 2.900 RON și intervenienților M.V. și
M.E. suma de 800 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 81/1
din 21 noiembrie 2009, s-a dispus exproprierea terenului înscris în CF nr. AA a
localității Caransebeș, nr. top. XX / cad. YY în suprafață de 2686 m.p și acordarea
de despăgubiri în cuantum de 402.522,62 RON (94.010 euro) lui E.C.M., M.C., D.N.,
M.V., M.E., A.E., A.V.V. și C.C.D.G.
Reclamanții A.V. și A.E.
contestă doar dreptul lui C.C.D.G. de a primi despăgubiri pentru terenul expropriat.
Mai solicită ca instanța să individualizeze dreptul lor din hotărâre în sensul obligării
pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România SA, la plata către ei a sumei de 14.000 euro.
Analizând acest capăt
de cerere, prima instanță a constatat că este neîntemeiat.
Persoana nemulțumită de
măsura exproprierii sau de altă dispoziție în afară de cea referitoare la cuantumul
despăgubirilor cuprinse într-o hotărâre emisă în baza Legii nr. 198/2004 are numai
posibilitatea de a invoca în fața instanțelor de drept comun excepția de neconstituționalitate
a Legii nr. 198/2004, de competența Curții Constituționale.
Din interpretarea
art. 9 din Legea nr. 198/2004 și din analiza doctrinei din această materie, rezultă
că persoanele cărora li s-a expropriat un imobil în baza Legii nr. 198/2004 pot
sesiza instanța judecătorească doar cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.
De asemenea, mai pot contesta hotărârea persoanele care consideră că aveau un drept
de proprietate asupra imobilului expropriat. Legea specială prevede expres situațiile
în care se poate contesta o hotărâre de expropriere, iar situația dedusă judecății
de către reclamanți, care invocă lipsa dreptului lui C.C.D. de a primi despăgubiri
pentru terenul expropriat, nu se regăsește printre cele prevăzute expres de lege.
Modul de rezolvare a acestei
situații se poate deduce și din interpretarea art. 5 alin. (5) și (6) din Legea
nr. 198/2004, conform cărora, în situații ca cea din prezenta cauză, despăgubirile
vor fi împărțite și eliberate conform legii civile, în baza unor drepturi constatate
printr-un certificat de moștenitor sau prin hotărâre judecătorească. Reclamanții,
nemulțumiți de dreptul reținut în favoarea lui C.C.D., au la dispoziție procedura
prevăzută de dreptul comun pentru realizarea pretențiilor lor.
Cu privire la cererile
reclamanților având ca obiect anularea în parte a art. 2 al Hotărârii de stabilire
a despăgubirilor nr. 81/3 din 15 februarie 2010 și a raportului de evaluare menționat
în hotărâre și obligarea pârâtului la plata sumei de 14.000 euro (echivalentul în
RON la momentul plății), prima instanță a constatat că sunt neîntemeiate.
Conform raportului de
expertiză efectuat de 3 experți, valoarea de despăgubire a construcțiilor (clădire
veche, clădire nouă, magazie, garaj, platforme betonate, împrejmuire) este de 201.289
RON, mult inferioară sumei acordate prin hotărâre ca despăgubiri.
Reclamanți au formulat
obiecțiunile de la pct. 1-5 raportându-se la concluziile expertului P.F. (expertul
care a stabilit inițial, din partea expropriatorului, valoarea despăgubirilor acordate
prin hotărârile contestate) și ale experților B.D. și V.D. Față de constatarea nulității
celei de-a doua expertize, rămâne a se compara puterea probatorie a expertizei expertului
P.F. și a expertizei efectuate de trei experți, conform Legii nr. 168/2004, a constatat
prima instanță.
Întrucât la această ultimă
expertiză a participat însuși expertul P.F., este evidentă forța probantă mai mare
a acestei expertize care, în plus, a fost efectuată de către 3 experți. Pentru acest
motiv, prima instanță a constatat că sunt neîntemeiate susținerile reclamanților
cu privire la suprafețele arătate la pct. 1-5 ale obiecțiunilor.
Este neîntemeiat și motivul
referitor la faptul că în ultima expertiză nu a fost luată în considerare existența
mansardei, întrucât, din analiza probelor administrate în cauză, cu excepția expertizei
anulate, care nu are nici o forță probantă, nu rezultă existența unei mansarde cu
toată structura și dotările pe care le presupune, la corpul nou al casei.
Ultimul motiv cuprins
în obiecțiunile la expertiză se referă la faptul că în mod nelegal experții au reținut
un coeficient de depreciere de 15% în loc de 5%, motiv neîntemeiat, întrucât Decretul
nr. 256/1984 nu cuprinde prevederi prin care să fie limitată la 5% deprecierea construcțiilor
edificate fără autorizație de construire.
Cu privire la cererile
de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate, prima instanță, văzând prevederile
art. 274 C. proc. civ., a constatat că sunt întemeiate în tot cu privire la pârât
și la intervenienții M.V. și M.E. și în parte cu privire la intervenienta D.N.A.,
reducând cheltuielile cu privire la onorariu avocat de la 5800 RON la 2900 RON,
în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere complexitatea cauzei și
onorariul pentru ceilalți intervenienți, pentru care s-au efectuat aceleași acte.
Împotriva sentinței civile
nr. 252 din 10 martie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin au declarat apel în termenul
legal reclamanții A.V. și A.E. și intervenienta D.N.A.
Intervenienta D.N.A. a
declarat apel și împotriva încheierii din 04 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul
Caraș-Severin în același Dosar nr. 483/115/2010.
Astfel prin decizia civilă
nr. 55 din 7 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul reclamanților
A.V. și A.E., s-a admis apelul intervenientei D.N.A. împotriva încheierii din 4
noiembrie 2010 și a sentinței civile nr. 252 din 10 martie 2011 a Tribunalului Caraș
Severin, s-a schimbat în parte încheierea atacată în sensul admiterii în principiu
a cererii de intervenție în nume propriu și s-au menținut celelalte dispoziții ale
încheierii atacate.
S-a schimbat în parte
sentința atacată în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu formulată
de intervenienta D.N.A. fiind obligați reclamanții în solidar la plata în favoarea
intervenientei a sumei de 3.306,40 RON cheltuieli parțiale de judecată în primă
instanță. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate i-au fost
obligați reclamanții în solidar la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată
în apel față de D.N.A.
A mai fost respinsă cererea
pârâtului C.D.G. pentru cheltuielile de judecată din apel.
Pentru a pronunța această
hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
În ceea ce privește Hotărârea
nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, referitoare la despăgubirile pentru teren, pe care
reclamanții o contestă în privința dreptului la despăgubiri al pârâtului C.C.D.G.
și prin care au solicitat în același timp să li se plătească lor suma de 14.000
euro sau echivalentul în RON la data plății, în mod corect prima instanță a reținut
că o asemenea cerere nu se poate formula în procedura Legii nr. 198/2004, care prin
art. 9 prevede că se poate contesta doar cuantumul despăgubirilor.
Orice alte cereri privind
dreptul de proprietate al celor expropriați sau modul de împărțire a despăgubirilor
se vor soluționa pe calea dreptului comun, așa cum rezultă și din interpretarea
art. 5 alin. (5) și (6) din Legea nr. 198/2004.
În privința Hotărârii
nr. 81/3 din 15 februarie 2010, prin care s-au stabilit despăgubiri pentru construcții
de 521.372,16 RON, echivalentul a 126.332 euro, reclamanții au contestat valoarea
despăgubirilor, considerând că numai lor li se cuvine o sumă de 150.000 euro.
Prima expertiză efectuată
în cauză de experții V.D. și D.B. a fost anulată de către prima instanță pentru
că s-a făcut cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1995.
S-a încuviințat și s-a
efectuat o nouă expertiză de către 3 experți, adăugându-se celorlalți doi și expertul
P.F., concretizată în raportul de expertiză de la dosarul de fond, suma stabilită
cu titlul de despăgubiri fiind chiar mai mică celei oferite prin hotărârea contestată
în cauză.
Contrar susținerilor reclamanților
apelanți, în al doilea raport de expertiză a fost evaluat și corpul nou de clădire
tip parter cu o suprafață de 62 m.p.
Precizările celor doi
experți de la dosarul de apel vizează primul raport de expertiză, care oricum a
fost anulat, iar în al doilea raport de expertiză efectuat de cei trei experți,
s-a făcut și evaluarea corpului nou de clădire.
S-a mai reținut că nu
se poate reține nici că acest corp nou de clădire ar fi avut o suprafață de 109
m.p., cum susțin reclamanții, invocând același prim raport de expertiză; acolo se
reține tot suprafața de 62 m.p. aferentă corpului nou de clădire, suprafața utilă
desfășurată fiind de 109 m.p., adică parterul plus mansarda din clădirea nouă.
Acest fapt rezultă și
din raportul suplimentar de expertiză întocmit în apel.
Acesta însă nu va fi validat
de către instanța, pe de o parte pentru că evaluarea construcției de 62 m.p. s-a
efectuat prin primul raport de expertiză al celor 3 experți corect validat de către
prima instanță, iar pe de altă parte pentru că valorile din acest raport suplimentar
reprezintă actualizarea celor din raportul de expertiză anulat de către prima instanță
și nici nu s-a încuviințat ca obiectiv de expertiză actualizarea despăgubirilor.
În plus, art. 26
alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că evaluarea se va face la data întocmirii
raportului de expertiză, ori evaluarea efectuată în primă instanță de cei 3 experți
a ținut seama de această prevedere legală, iar singurul aspect avut în vedere de
instanța de apel, în urma criticilor reclamanților, s-a dovedit a fi fost perceput
eronat de către aceștia, întrucât în raportul întocmit la prima instanță de cei
3 experți a fost evaluat corpul nou de clădire, cu suprafața corectă, conform considerentelor
prezentate anterior.
În ceea ce privește natura
juridică a cererii de intervenție formulată de D.N.A. în mod greșit a reținut prima
instanță că intervenienta nu a invocat și nu își apără un interes propriu prin cererea
de intervenție.
Dimpotrivă, intervenienta
D.N.A., în calitate de moștenitoare a lui N.D., persoană îndreptățită la despăgubiri
pentru terenul expropriat, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 81/1 din 21
noiembrie 2009, își apără propriul drept la despăgubiri, care poate fi afectat ca
întindere prin admiterea acțiunii reclamanților.
Prin urmare, cererea sa
de intervenție este în interes propriu, conform art. 49 alin. (2) C. proc. civ.
și trebuia încuviințată în principiu ca atare, urmând ca încheierea din 04
noiembrie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin să fie modificată în acest sens.
S-a apreciat că apelul
aceleiași interveniente împotriva sentinței civile nr. 252 din 10 martie 2011 a
Tribunalului Caraș-Severin, în privința cheltuielilor de judecată, este doar parțial
întemeiat.
Art. 274 alin. (3) C.
proc. civ. permite instanței de judecată să micșoreze onorariile avocaților în raport
cu valoarea pricinii și cu munca îndeplinită de avocat, iar prima instanță a procedat
în mod corect din acest punct de vedere, reducând la jumătate onorariul avocaților.
Pe de altă parte instanța
de apel reține că potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, apelul
reclamanților este neîntemeiat, urmând a fi respins.
Apelul intervenientei
D.N.A. este întemeiat în ceea ce privește natura juridică a cererii sale de intervenție.
În mod greșit a reținut
prima instanță că intervenienta nu a invocat și nu își apără un interes propriu
prin cererea de intervenție.
Dimpotrivă, intervenienta
D.N.A., în calitate de moștenitoare a lui N.D., persoană îndreptățită la despăgubiri
pentru terenul expropriat, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 81/1 din 21
noiembrie 2009, își apără propriul drept la despăgubiri, care poate fi afectat ca
întindere prin admiterea acțiunii reclamanților.
Prin urmare, cererea sa
de intervenție este în interes propriu, conform art. 49 alin. (2) C. proc. civ.
și trebuia încuviințată în principiu ca atare, motiv pentru care încheierea din
04 noiembrie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin a fost modificată în acest sens.
Apelul aceleiași interveniente
împotriva sentinței civile nr. 252 din 10 martie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin,
în privința cheltuielilor de judecată, este doar parțial întemeiat.
Art. 274 alin. (3) C.
proc. civ. permite instanței de judecată să micșoreze onorariile avocaților în raport
cu valoarea pricinii și cu munca îndeplinită de avocat, iar prima instanță a procedat
în mod corect din acest punct de vedere, reducând la jumătate onorariul avocaților.
Pe de altă parte însă,
conform art. 274 alin. (2) C. proc. civ., instanța nu poate interveni asupra cuantumului
celorlalte cheltuieli dovedite, iar din acest punct de vedere intervenienta are
dreptul în plus la plata sumelor de 400,25 RON cheltuieli de deplasare și 6,15 RON
taxe poștale.
Împotriva acestei hotărâri
au declarat recurs reclamanții A.V. și A.E. solicitând modificarea ei în sensul
admiterii apelului lor și pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în
judecată astfel cum a fost precizată.
Criticile aduse hotărârii
instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor
art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel se susține că instanța
de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus
judecății, întrucât în condițiile în care s-a considerat că primul petit al cererii
nu face obiectul legii speciale de expropriere, fiind de competența instanțelor
de drept comun, ar fi trebuit să se disjungă petitul și să fie trims spre soluționare
instanței competente, respectiv Judecătoriei Caransebeș.
O altă critică vizează
încălcarea principiului rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 C. proc.
civ. și principiul aflării adevărului obiectiv.
Sub acest aspect se susține
că în mod greșit instanța a încuviințat ca unic obiectiv al expertizei evaluarea
parterului construcției, raportându-se la adresa celor doi experți tehnici B.D.
și D.V.
În aceeași idee se mai
arată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de apel,
neluând în seamă solicitarea lor de a se efectua un supliment la raportul de expertiză
pentru clarificarea aspectelor legate de suprafața de 39 m.p. la casa veche de locuit,
de suprafața de 109 m.p. la casa nouă de locuit, la suprafața de 35 m.p. la garaj;
la suprafața de 30 m.p. anexă locuibilă, la evaluarea corectă a acestora, precum
și la evaluarea terasei acoperită cu țiglă din curtea interioară a apartamentului
cu nr. GG, în suprafață de 10 m.p.
Un alt motiv de recurs
vizează faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii în
ce privește admiterea apelului intervenientei N.A. și în ce privește motivarea respingerii
primului petit din acțiunea de chemare în judecată, și respectiv în ce privește
motivarea respingerii cererii de intervenție accesorie a intervenienților M.G.,
P.I. și P.R., în condițiile în care respingerea acestor cereri de intervenție ar
fi trebuit motivată pe alte aspecte decât cele invocate de instanța de apel câtă
vreme nu se contestă cuantumul despăgubirilor.
Examinând hotărârea recurată
prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și
9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.
Acțiunea reclamanților
vizează într-adevăr Hotărârea nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, prin care s-a dispus
exproprierea terenului înscris în CF nr. AA a localității Caransebeș, nr. top.
XX / cad. YY în suprafață de 2686 m.p și respectiv acordarea de despăgubiri în cuantum
de 402.522,62 RON (94.010 euro) lui E.C.M., M.C., D.N., M.V., M.E., A.E., A.V.V.
și C.C.D.G., numai că reclamanții au contestat în principal dreptul lui C.C.D.G.
de a primi despăgubiri pentru terenul expropriat.
Or, față de obiectul dedus
judecății, de faptul că reclamanții contestă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor
nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, în ce privește dreptul pârâtului C.C.D.G. la despăgubiri,
instanța de apel în mod legal a reținut că o astfel de cerere nu poate fi examinată
în procedura Legii nr. 198/2004, față de dispozițiile art. 9 din acest act normativ.
Astfel potrivit art 9
din Legea nr. 198/2004 expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, precum
și orice persoană ce se consideră îndreptățită la despăgubiri pentru exproprierea
imobilului se poate adresa instanței competente.
Or așa cum rezultă din
acțiunea introductivă, reclamanții contestă dreptul pârâtului C.C.D.G. de a primi
despăgubiri pentru terenul expropriat, situație în care sunt incidente într-adevăr
dispozițiile art. 5 alin. (5) și art. 6 din Legea nr 198/2004, cum de altfel bine
a reținut instanța de apel.
Astfel dispozițiile
art. 5 alin. (5) și (6) din Legea nr. 198/2004 prevăd în mod expres și imperativ
că în cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs
sau în contradictoriu de mai multe persoane îndreptățite, despăgubirile se vor consemna
pe numele tuturor urmând a fi împărțite potrivit legii civile, iar despăgubirea
va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri definitive
și irevocabile.
Cum dispozițiile sus-mentionate
prevăd o procedură specială, ce se impune a fi urmată în situația în care despăgubirile
referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai
multe persoane îndreptățite, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare
a dispozițiilor legale sus evocate.
Din această perspectivă
față de dispozițiile art. 5 alin. (5) și art. 6 din Legea nr. 198/2004 și raportat
la faptul că reclamanții contestă dreptul pârâtului C.C.D.G. de a primi despăgubiri
pentru terenul expropriat, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare
a legii, în condițiile în care acest aspect poate fi examinat doar în cadrul legii
civile și nu în cadrul procedurii prevăzute de legea specială de expropriere.
Astfel reclamanții aveau
și au deschisă calea unei acțiuni civile separate, pentru clarificarea atât a calității
cât și a drepturilor fiecăruia la plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea
de expropriere.
Aceasta cu atât mai mult
cu cât potrivit art. 6 din Legea nr. 198/2004 „despăbubirea va fi eliberată numai
titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri definitive și irevocabile. „În cazul
în care imobilele ce urmează a fi expropriate fac obiectul unei succesiuni iar succesorii
nu pot prezenta cerificat de moștenitor dacă procedura succesorală este deschisă,
despăgubirea se va consemna pe seama succcesiunii. În ipoteza în care procedura
succesorală nu este deschisă, un reprezentant al expropriatorului este îndreptățit
să solicite deschiderea succesiunii iar suma reprezentând despăgubirile va fi consemnată
într-un cont distinct pe seama succesiunii, iar despăgubirile vor fi plătite numai
succesorilor care își vor dovedi calitatea cu certificatul de moștenitor (art. 6
din Legea nr. 198/2004).
Ca atare, față de obiectul
dedus judecății și din perspectiva incidenței dispozițiilor legale sus evocate,
sunt nefondate criticile legate de disjungerea primului petit al acțiunii, și de
lipsa rolului activ al instanței.
Nefondate sunt și criticile
legate de incidența art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. în condițiile în care instața
de apel a examinat cauza în raport de natura și obiectul dedus judecății, fiind
arătate atât motivele de fapt cât și de drept ce au format convingerea instanței
în adoptarea soluției.
Astfel considerentele
hotărârii sunt clare, concise, în acord cu soluția adoptată, neexistând elemente
contradictorii sau străine de cauză. Motivarea unei hotărâri înseamnă stabilirea
în concret a stării de fapt, respectiv încadrarea unei situații particulare, de
speță în prevederile generale și abstracte ale unei legi.
Or, raportând cele expuse
la considerentele hotărârii, este de reținut că fiind arătate atât motivele de fapt
cât și de drept pe care instanța își argumentează soluția, nu este incident motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nefondată este și critica
legată de neluarea în seamă a solicitării reclamanților de a se efectua un supliment
la raportul de expertiză pentru clarificarea aspectelor legate de suprafața de 39
m.p. la casa veche de locuit, de suprafața de 109 m.p. la casa nouă de locuit, de
suprafața de 35 m.p. la garaj; de suprafața de 30 m.p. anexă locuibilă, de evaluarea
corectă a acestora, a terasei acoperită cu țiglă din curtea interioară a apartamentului
cu nr. GG, în suprafață de 10 m.p. față următoarele aspecte:
Este real că prima expertiză
efectuată în cauză de experții V.D. și D.B. a fost anulată de instanța de fond în
condițiile în care aceasta a fost efectuată cu încălcarea art. 25 din Legea nr.
33/1995.
În aceste condiții a fost
încuviințată și efectuată o nouă expertiză de către 3 experți, (adăugându-se celorlalți
doi și expertul P.F.), iar prin raportul de expertiză din dosarul de fond, suma
stabilită cu titlul de despăgubiri (pentru clădire veche, clădire nouă, magazie,
garaj, platforme betonate, împrejmuire) a fost de 201.289 RON, cu mult mai mică
celei oferite prin hotărârea contestată în cauză (de 530.943,65 RON echivalentul
a 124.003 euro).
În apel instanța tocmai
în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. a dispus efectuarea unui
supliment la raportul de expertiză, supliment ce însă nu a putut fi validat de instanță,
în condițiile în care evaluarea construcției de 62 m.p. s-a efectuat prin primul
raport de expertiză al celor 3 experți (corect validat de către prima instanță,)
iar pe de altă parte pentru că valorile din acest raport suplimentar reprezintă
actualizarea celor din raportul de expertiză anulat de către prima instanță, iar
o actualizare a despăgubirilor nu constituise obiectiv de expertiză.
Astfel din perspectiva
celor expuse, este nefondată și critica legată de încălcarea dispozițiilor art.
129 C. proc. civ.
Cum aspectele legate de
situația faptică și de evaluarea imobilelor expropriate au fost clarificate în condițiile
raportului de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994, sunt nefondate și criticile legate de greșita aplicare și
interpretare a legii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nefondată este și critica
legată de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în condițiile în
care reclamanții au invocat doar formal aceste dispoziții legale, fără a arăta în
concret în ce constă interpretarea greșită a naturii actului juridic dedus judecății
sau în ce constă schimbarea naturii și înțelesului lămurit al acestuia.
Astfel din perspectiva
celor expuse, cum nici una din criticile reclamanților nu se circumscriu dispozițiilor
art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul acestora urmează a fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții
A.V. și A.E. împotriva deciziei nr. 55/A din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea
de Apel Timișoara, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie
2012.