ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7536/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 252 din 16 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 483/115/2010, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A.V. și A.E. împotriva pârâților Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, Consiliul Local Caransebeș și C.C.D.G. A admis cererile de intervenție accesorii formulate de intervenienții D.N.A., M.V. și M.E. A obligat reclamanții să plătească pârâtului C.C.D.G. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată. A obligat reclamanții să plătească intervenientei D.N.A. suma de 2.900 RON și intervenienților M.V.

și M.E. suma de 800 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, s-a dispus exproprierea terenului înscris în CF nr. AA a localității Caransebeș, nr. top. XX / cad. YY în suprafață de 2686 m.p și acordarea de despăgubiri în cuantum de 402.522,62 RON (94.010 euro) lui E.C.M., M.C., D.N., M.V., M.E., A.E., A.V.V. și C.C.D.G. Reclamanții A.V. și A.E. contestă doar dreptul lui C.C.D.G. de a primi despăgubiri pentru terenul expropriat. Mai solicită ca instanța să individualizeze dreptul lor din hotărâre în sensul obligării pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, la plata către ei a sumei de 14.000 euro.

Analizând acest capăt de cerere, prima instanță a constatat că este neîntemeiat. Persoana nemulțumită de măsura exproprierii sau de altă dispoziție în afară de cea referitoare la cuantumul despăgubirilor cuprinse într-o hotărâre emisă în baza Legii nr. 198/2004 are numai posibilitatea de a invoca în fața instanțelor de drept comun excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 198/2004, de competența Curții Constituționale. Din interpretarea art. 9 din Legea nr. 198/2004 și din analiza doctrinei din această materie, rezultă că persoanele cărora li s-a expropriat un imobil în baza Legii nr. 198/2004 pot sesiza instanța judecătorească doar cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate. De asemenea, mai pot contesta hotărârea persoanele care consideră că aveau un drept de proprietate asupra imobilului expropriat.

Legea specială prevede expres situațiile în care se poate contesta o hotărâre de expropriere, iar situația dedusă judecății de către reclamanți, care invocă lipsa dreptului lui C.C.D. de a primi despăgubiri pentru terenul expropriat, nu se regăsește printre cele prevăzute expres de lege. Modul de rezolvare a acestei situații se poate deduce și din interpretarea art. 5 alin. (5) și (6) din Legea nr. 198/2004, conform cărora, în situații ca cea din prezenta cauză, despăgubirile vor fi împărțite și eliberate conform legii civile, în baza unor drepturi constatate printr-un certificat de moștenitor sau prin hotărâre judecătorească. Reclamanții, nemulțumiți de dreptul reținut în favoarea lui C.C.D., au la dispoziție procedura prevăzută de dreptul comun pentru realizarea pretențiilor lor.

Cu privire la cererile reclamanților având ca obiect anularea în parte a art. 2 al Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 81/3 din 15 februarie 2010 și a raportului de evaluare menționat în hotărâre și obligarea pârâtului la plata sumei de 14.000 euro (echivalentul în RON la momentul plății), prima instanță a constatat că sunt neîntemeiate. Conform raportului de expertiză efectuat de 3 experți, valoarea de despăgubire a construcțiilor (clădire veche, clădire nouă, magazie, garaj, platforme betonate, împrejmuire) este de 201.289 RON, mult inferioară sumei acordate prin hotărâre ca despăgubiri. Reclamanți au formulat obiecțiunile de la pct. 1-5 raportându-se la concluziile expertului P.F.

(expertul care a stabilit inițial, din partea expropriatorului, valoarea despăgubirilor acordate prin hotărârile contestate) și ale experților B.D. și V.D. Față de constatarea nulității celei de-a doua expertize, rămâne a se compara puterea probatorie a expertizei expertului P.F. și a expertizei efectuate de trei experți, conform Legii nr. 168/2004, a constatat prima instanță. Întrucât la această ultimă expertiză a participat însuși expertul P.F., este evidentă forța probantă mai mare a acestei expertize care, în plus, a fost efectuată de către 3 experți. Pentru acest motiv, prima instanță a constatat că sunt neîntemeiate susținerile reclamanților cu privire la suprafețele arătate la pct. 1-5 ale obiecțiunilor.

Este neîntemeiat și motivul referitor la faptul că în ultima expertiză nu a fost luată în considerare existența mansardei, întrucât, din analiza probelor administrate în cauză, cu excepția expertizei anulate, care nu are nici o forță probantă, nu rezultă existența unei mansarde cu toată structura și dotările pe care le presupune, la corpul nou al casei. Ultimul motiv cuprins în obiecțiunile la expertiză se referă la faptul că în mod nelegal experții au reținut un coeficient de depreciere de 15% în loc de 5%, motiv neîntemeiat, întrucât Decretul nr. 256/1984 nu cuprinde prevederi prin care să fie limitată la 5% deprecierea construcțiilor edificate fără autorizație de construire. Cu privire la cererile de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate, prima instanță, văzând prevederile art. 274 C. proc.

civ., a constatat că sunt întemeiate în tot cu privire la pârât și la intervenienții M.V. și M.E. și în parte cu privire la intervenienta D.N.A., reducând cheltuielile cu privire la onorariu avocat de la 5800 RON la 2900 RON, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere complexitatea cauzei și onorariul pentru ceilalți intervenienți, pentru care s-au efectuat aceleași acte. Împotriva sentinței civile nr. 252 din 10 martie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin au declarat apel în termenul legal reclamanții A.V. și A.E. și intervenienta D.N.A. Intervenienta D.N.A. a declarat apel și împotriva încheierii din 04 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în același Dosar nr. 483/115/2010.

Astfel prin decizia civilă nr. 55 din 7 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul reclamanților A.V. și A.E., s-a admis apelul intervenientei D.N.A. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2010 și a sentinței civile nr. 252 din 10 martie 2011 a Tribunalului Caraș Severin, s-a schimbat în parte încheierea atacată în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție în nume propriu și s-au menținut celelalte dispoziții ale încheierii atacate. S-a schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta D.N.A. fiind obligați reclamanții în solidar la plata în favoarea intervenientei a sumei de 3.306,40 RON cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate i-au fost obligați reclamanții în solidar la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată în apel față de D.N.A. A mai fost respinsă cererea pârâtului C.D.G. pentru cheltuielile de judecată din apel. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: În ceea ce privește Hotărârea nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, referitoare la despăgubirile pentru teren, pe care reclamanții o contestă în privința dreptului la despăgubiri al pârâtului C.C.D.G. și prin care au solicitat în același timp să li se plătească lor suma de 14.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, în mod corect prima instanță a reținut că o asemenea cerere nu se poate formula în procedura Legii nr. 198/2004, care prin art. 9 prevede că se poate contesta doar cuantumul despăgubirilor.

Orice alte cereri privind dreptul de proprietate al celor expropriați sau modul de împărțire a despăgubirilor se vor soluționa pe calea dreptului comun, așa cum rezultă și din interpretarea art. 5 alin. (5) și (6) din Legea nr. 198/2004. În privința Hotărârii nr. 81/3 din 15 februarie 2010, prin care s-au stabilit despăgubiri pentru construcții de 521.372,16 RON, echivalentul a 126.332 euro, reclamanții au contestat valoarea despăgubirilor, considerând că numai lor li se cuvine o sumă de 150.000 euro. Prima expertiză efectuată în cauză de experții V.D. și D.B. a fost anulată de către prima instanță pentru că s-a făcut cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1995. S-a încuviințat și s-a efectuat o nouă expertiză de către 3 experți, adăugându-se celorlalți doi și expertul P.F., concretizată în raportul de expertiză de la dosarul de fond, suma stabilită cu titlul de despăgubiri fiind chiar mai mică celei oferite prin hotărârea contestată în cauză.

Contrar susținerilor reclamanților apelanți, în al doilea raport de expertiză a fost evaluat și corpul nou de clădire tip parter cu o suprafață de 62 m.p. Precizările celor doi experți de la dosarul de apel vizează primul raport de expertiză, care oricum a fost anulat, iar în al doilea raport de expertiză efectuat de cei trei experți, s-a făcut și evaluarea corpului nou de clădire. S-a mai reținut că nu se poate reține nici că acest corp nou de clădire ar fi avut o suprafață de 109 m.p., cum susțin reclamanții, invocând același prim raport de expertiză; acolo se reține tot suprafața de 62 m.p. aferentă corpului nou de clădire, suprafața utilă desfășurată fiind de 109 m.p., adică parterul plus mansarda din clădirea nouă.

Acest fapt rezultă și din raportul suplimentar de expertiză întocmit în apel. Acesta însă nu va fi validat de către instanța, pe de o parte pentru că evaluarea construcției de 62 m.p. s-a efectuat prin primul raport de expertiză al celor 3 experți corect validat de către prima instanță, iar pe de altă parte pentru că valorile din acest raport suplimentar reprezintă actualizarea celor din raportul de expertiză anulat de către prima instanță și nici nu s-a încuviințat ca obiectiv de expertiză actualizarea despăgubirilor.

În plus, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că evaluarea se va face la data întocmirii raportului de expertiză, ori evaluarea efectuată în primă instanță de cei 3 experți a ținut seama de această prevedere legală, iar singurul aspect avut în vedere de instanța de apel, în urma criticilor reclamanților, s-a dovedit a fi fost perceput eronat de către aceștia, întrucât în raportul întocmit la prima instanță de cei 3 experți a fost evaluat corpul nou de clădire, cu suprafața corectă, conform considerentelor prezentate anterior. În ceea ce privește natura juridică a cererii de intervenție formulată de D.N.A. în mod greșit a reținut prima instanță că intervenienta nu a invocat și nu își apără un interes propriu prin cererea de intervenție.

Dimpotrivă, intervenienta D.N.A., în calitate de moștenitoare a lui N.D., persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul expropriat, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, își apără propriul drept la despăgubiri, care poate fi afectat ca întindere prin admiterea acțiunii reclamanților. Prin urmare, cererea sa de intervenție este în interes propriu, conform art. 49 alin. (2) C. proc. civ. și trebuia încuviințată în principiu ca atare, urmând ca încheierea din 04 noiembrie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin să fie modificată în acest sens. S-a apreciat că apelul aceleiași interveniente împotriva sentinței civile nr. 252 din 10 martie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin, în privința cheltuielilor de judecată, este doar parțial întemeiat.

Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. permite instanței de judecată să micșoreze onorariile avocaților în raport cu valoarea pricinii și cu munca îndeplinită de avocat, iar prima instanță a procedat în mod corect din acest punct de vedere, reducând la jumătate onorariul avocaților. Pe de altă parte instanța de apel reține că potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, apelul reclamanților este neîntemeiat, urmând a fi respins. Apelul intervenientei D.N.A. este întemeiat în ceea ce privește natura juridică a cererii sale de intervenție. În mod greșit a reținut prima instanță că intervenienta nu a invocat și nu își apără un interes propriu prin cererea de intervenție.

Dimpotrivă, intervenienta D.N.A., în calitate de moștenitoare a lui N.D., persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul expropriat, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, își apără propriul drept la despăgubiri, care poate fi afectat ca întindere prin admiterea acțiunii reclamanților. Prin urmare, cererea sa de intervenție este în interes propriu, conform art. 49 alin. (2) C. proc. civ. și trebuia încuviințată în principiu ca atare, motiv pentru care încheierea din 04 noiembrie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin a fost modificată în acest sens. Apelul aceleiași interveniente împotriva sentinței civile nr. 252 din 10 martie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin, în privința cheltuielilor de judecată, este doar parțial întemeiat.

Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. permite instanței de judecată să micșoreze onorariile avocaților în raport cu valoarea pricinii și cu munca îndeplinită de avocat, iar prima instanță a procedat în mod corect din acest punct de vedere, reducând la jumătate onorariul avocaților. Pe de altă parte însă, conform art. 274 alin. (2) C. proc. civ., instanța nu poate interveni asupra cuantumului celorlalte cheltuieli dovedite, iar din acest punct de vedere intervenienta are dreptul în plus la plata sumelor de 400,25 RON cheltuieli de deplasare și 6,15 RON taxe poștale. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A.V. și A.E. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului lor și pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății, întrucât în condițiile în care s-a considerat că primul petit al cererii nu face obiectul legii speciale de expropriere, fiind de competența instanțelor de drept comun, ar fi trebuit să se disjungă petitul și să fie trims spre soluționare instanței competente, respectiv Judecătoriei Caransebeș. O altă critică vizează încălcarea principiului rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 C. proc. civ. și principiul aflării adevărului obiectiv.

Sub acest aspect se susține că în mod greșit instanța a încuviințat ca unic obiectiv al expertizei evaluarea parterului construcției, raportându-se la adresa celor doi experți tehnici B.D. și D.V. În aceeași idee se mai arată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de apel, neluând în seamă solicitarea lor de a se efectua un supliment la raportul de expertiză pentru clarificarea aspectelor legate de suprafața de 39 m.p. la casa veche de locuit, de suprafața de 109 m.p. la casa nouă de locuit, la suprafața de 35 m.p. la garaj; la suprafața de 30 m.p. anexă locuibilă, la evaluarea corectă a acestora, precum și la evaluarea terasei acoperită cu țiglă din curtea interioară a apartamentului cu nr. GG, în suprafață de 10 m.p.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii în ce privește admiterea apelului intervenientei N.A. și în ce privește motivarea respingerii primului petit din acțiunea de chemare în judecată, și respectiv în ce privește motivarea respingerii cererii de intervenție accesorie a intervenienților M.G., P.I. și P.R., în condițiile în care respingerea acestor cereri de intervenție ar fi trebuit motivată pe alte aspecte decât cele invocate de instanța de apel câtă vreme nu se contestă cuantumul despăgubirilor. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Acțiunea reclamanților vizează într-adevăr Hotărârea nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, prin care s-a dispus exproprierea terenului înscris în CF nr. AA a localității Caransebeș, nr. top. XX / cad. YY în suprafață de 2686 m.p și respectiv acordarea de despăgubiri în cuantum de 402.522,62 RON (94.010 euro) lui E.C.M., M.C., D.N., M.V., M.E., A.E., A.V.V. și C.C.D.G., numai că reclamanții au contestat în principal dreptul lui C.C.D.G. de a primi despăgubiri pentru terenul expropriat. Or, față de obiectul dedus judecății, de faptul că reclamanții contestă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 81/1 din 21 noiembrie 2009, în ce privește dreptul pârâtului C.C.D.G. la despăgubiri, instanța de apel în mod legal a reținut că o astfel de cerere nu poate fi examinată în procedura Legii nr. 198/2004, față de dispozițiile art. 9 din acest act normativ.

Astfel potrivit art 9 din Legea nr. 198/2004 expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, precum și orice persoană ce se consideră îndreptățită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței competente. Or așa cum rezultă din acțiunea introductivă, reclamanții contestă dreptul pârâtului C.C.D.G. de a primi despăgubiri pentru terenul expropriat, situație în care sunt incidente într-adevăr dispozițiile art. 5 alin. (5) și art. 6 din Legea nr 198/2004, cum de altfel bine a reținut instanța de apel.

Astfel dispozițiile art. 5 alin. (5) și (6) din Legea nr. 198/2004 prevăd în mod expres și imperativ că în cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor urmând a fi împărțite potrivit legii civile, iar despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri definitive și irevocabile. Cum dispozițiile sus-mentionate prevăd o procedură specială, ce se impune a fi urmată în situația în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane îndreptățite, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sus evocate.

Din această perspectivă față de dispozițiile art. 5 alin. (5) și art. 6 din Legea nr. 198/2004 și raportat la faptul că reclamanții contestă dreptul pârâtului C.C.D.G. de a primi despăgubiri pentru terenul expropriat, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care acest aspect poate fi examinat doar în cadrul legii civile și nu în cadrul procedurii prevăzute de legea specială de expropriere. Astfel reclamanții aveau și au deschisă calea unei acțiuni civile separate, pentru clarificarea atât a calității cât și a drepturilor fiecăruia la plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea de expropriere. Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art. 6 din Legea nr. 198/2004 „despăbubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri definitive și irevocabile.

„În cazul în care imobilele ce urmează a fi expropriate fac obiectul unei succesiuni iar succesorii nu pot prezenta cerificat de moștenitor dacă procedura succesorală este deschisă, despăgubirea se va consemna pe seama succcesiunii. În ipoteza în care procedura succesorală nu este deschisă, un reprezentant al expropriatorului este îndreptățit să solicite deschiderea succesiunii iar suma reprezentând despăgubirile va fi consemnată într-un cont distinct pe seama succesiunii, iar despăgubirile vor fi plătite numai succesorilor care își vor dovedi calitatea cu certificatul de moștenitor (art. 6 din Legea nr. 198/2004). Ca atare, față de obiectul dedus judecății și din perspectiva incidenței dispozițiilor legale sus evocate, sunt nefondate criticile legate de disjungerea primului petit al acțiunii, și de lipsa rolului activ al instanței.

Nefondate sunt și criticile legate de incidența art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. în condițiile în care instața de apel a examinat cauza în raport de natura și obiectul dedus judecății, fiind arătate atât motivele de fapt cât și de drept ce au format convingerea instanței în adoptarea soluției. Astfel considerentele hotărârii sunt clare, concise, în acord cu soluția adoptată, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză. Motivarea unei hotărâri înseamnă stabilirea în concret a stării de fapt, respectiv încadrarea unei situații particulare, de speță în prevederile generale și abstracte ale unei legi. Or, raportând cele expuse la considerentele hotărârii, este de reținut că fiind arătate atât motivele de fapt cât și de drept pe care instanța își argumentează soluția, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Nefondată este și critica legată de neluarea în seamă a solicitării reclamanților de a se efectua un supliment la raportul de expertiză pentru clarificarea aspectelor legate de suprafața de 39 m.p. la casa veche de locuit, de suprafața de 109 m.p. la casa nouă de locuit, de suprafața de 35 m.p. la garaj; de suprafața de 30 m.p. anexă locuibilă, de evaluarea corectă a acestora, a terasei acoperită cu țiglă din curtea interioară a apartamentului cu nr. GG, în suprafață de 10 m.p. față următoarele aspecte: Este real că prima expertiză efectuată în cauză de experții V.D. și D.B. a fost anulată de instanța de fond în condițiile în care aceasta a fost efectuată cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1995.

În aceste condiții a fost încuviințată și efectuată o nouă expertiză de către 3 experți, (adăugându-se celorlalți doi și expertul P.F.), iar prin raportul de expertiză din dosarul de fond, suma stabilită cu titlul de despăgubiri (pentru clădire veche, clădire nouă, magazie, garaj, platforme betonate, împrejmuire) a fost de 201.289 RON, cu mult mai mică celei oferite prin hotărârea contestată în cauză (de 530.943,65 RON echivalentul a 124.003 euro). În apel instanța tocmai în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, supliment ce însă nu a putut fi validat de instanță, în condițiile în care evaluarea construcției de 62 m.p.

s-a efectuat prin primul raport de expertiză al celor 3 experți (corect validat de către prima instanță,) iar pe de altă parte pentru că valorile din acest raport suplimentar reprezintă actualizarea celor din raportul de expertiză anulat de către prima instanță, iar o actualizare a despăgubirilor nu constituise obiectiv de expertiză. Astfel din perspectiva celor expuse, este nefondată și critica legată de încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. Cum aspectele legate de situația faptică și de evaluarea imobilelor expropriate au fost clarificate în condițiile raportului de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt nefondate și criticile legate de greșita aplicare și interpretare a legii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Nefondată este și critica legată de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în condițiile în care reclamanții au invocat doar formal aceste dispoziții legale, fără a arăta în concret în ce constă interpretarea greșită a naturii actului juridic dedus judecății sau în ce constă schimbarea naturii și înțelesului lămurit al acestuia. Astfel din perspectiva celor expuse, cum nici una din criticile reclamanților nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul acestora urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.V. și A.E. împotriva deciziei nr. 55/A din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.