ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3360/2012

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința nr. 731/COM/2010, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată de pârâtă. A admis acțiunea formulată de către reclamanta SC C.S. SRL împotriva pârâtei SC A. SA. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 105.234,26 RON, reprezentând contravaloare facturi fiscale, precum și suma de 9.544,61 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta pârâtă SC A. SA, solicitând admiterea lui, modificarea în totalitate a sentinței atacate, considerând-o netemeinică și nelegală, iar pe cale de consecință, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către apelantă, instanța de control judiciar a apreciat că, în mod corect, această excepție a fost respinsă de către instanța de fond. Astfel, calitatea procesuală pasivă, ca o condiție pentru exercițiul acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. În cauză, prin Contractul de execuție lucrări nr. 805/J din 7 iulie 2008 încheiat între părți s-a născut un raport juridic de drept comercial, în cadrul căruia reclamanta a executat lucrări de construcții în favoarea pârâtei apelante. Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unor lucrări suplimentare, despre care pârâta afirmă că au fost executate fără acordul său, ori aspectele invocate de pârâta apelantă, țin de temeinicia cererii de chemare în judecată și nu de calitatea procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că între părți s-a încheiat, așa cum s-a arătat mai sus, Contractul de execuție lucrări nr. 805/J din 7 iulie 2008 prin care reclamanta în calitate de Prestator s-a obligat să execute în favoarea pârâtei în calitate de Beneficiar, lucrări de confecții metalice, montări de conducte, montări armături, instalații electrice, termice sau sanitare la locația din comuna Berceni, sat Corlățești, șantierul Adeplast. Potrivit art. l pct. 1.2 din contract, lucrările vor fi executate în baza comenzilor ferme de execuție emise și transmise de către Beneficiar, Prestatorului.

Așa cum rezultă din probele de la dosar, inițial părțile au încheiat un deviz -ofertă pentru rețelele canalizare tehnologică și menajeră în valoare de 108.238 RON, la care părțile au renunțat de comun acord, astfel că s-a emis un al doilea deviz ofertă cu o valoare mai mică, justificat prin faptul că s-au exclus o serie de lucrări care făceau obiectul devizului inițial. Obiectul celui de-al doilea deviz l-a constituit executarea de instalații de stins incendiu în exteriorul fabricii - executarea montaj conducte în exteriorul unității pentru incendii, exclusiv hidranții cu toate componentele lor. De asemenea, părțile au semnat și un act adițional la contract având ca obiect executarea rețelelor exterioare de apă potabilă.

Toate aceste lucrări au fost achitate de către pârâtă și nu fac obiectul cauzei. Pe lângă lucrările arătate mai sus, reclamanta a mai executat lucrări suplimentare privind instalația de stins incendiu în exteriorul halei și a realizat instalația de stins incendiul din interior. Efectuarea acestor lucrări rezultă din probele administrate în cauză, respectiv raport de expertiză, declarații de martori, procese-verbale de lucrări ascunse, procese-verbale de efectuare a probelor de presiune la instalațiile de stins incendii. De altfel, apelanta nici nu a contestat efectuarea lucrării, afirmând doar că au fost executate fără acordul său, pe baza înțelegerii dintre reclamantă și dirigintele de șantier.

Lucrările suplimentare executate de către reclamantă în favoarea pârâtei au fost descrise în înscrisurile intitulate „Act adițional nr. 3. Plan H-01 la contract nr. 805 din 7 iulie 2008" și „Situație de plată CF Nr. Plan H-02.H-03.", efectuarea acestor lucrări rezultând și din probele administrate în cauză, respectiv raport de expertiză, declarații de martori, procese-verbale de lucrări ascunse, procese-verbale de efectuare a probelor de presiune la instalațiile de stins incendii. Aceste înscrisuri nu au fost semnate de către beneficiar, apelanta din cauză, ci doar de către dirigintele de șantier, martor în dosar.

Referitor la acestea, martorul a declarat că le-a semnat prin luna octombrie sau noiembrie a anului 2008, după ce lucrările suplimentare au fost finalizate, la solicitarea telefonică a reprezentantului apelantei, convenind cu acesta să semneze situațiile de lucrări care erau redactate și discutate cu reprezentantul reclamantei, urmând ca, ulterior înscrisurile să fie semnate și de către reprezentantul pârâtei. Martorul a mai declarat că nu a citit titulatura înscrisurilor, nefiind abilitat să semneze acte adiționale, ci a crezut că semnează situațiile privind cantitățile de lucrări efectuate pe șantier.

Prin urmare, față de cele declarate de către martor, Curtea de apel a apreciat că, în cauză, nu se poate reține că lucrările suplimentare ar fi fost efectuate în baza înscrisurilor mai sus arătate, acestea fiind întocmite ulterior executării lucrărilor și, în lipsa semnăturii beneficiarului, indiferent de titulatura lor, acestea nu pot avea valoare de act adițional, ci doar de situație privind cantitățile de lucrări suplimentare efectuate, dirigintele de șantier fiind abilitat să le semneze.

Împrejurarea că lucrările suplimentare au fost efectuate anterior întocmirii celor două acte rezultă și din Notificarea nr. 12 din 1 august 2008 adresată de reclamantă pârâtei, prin care se arată că s-a confruntat cu o serie de lucrări suplimentare, neprevăzute - care nu au putut fi evaluate în faza inițială de ofertare, urmând ca, atât pentru lucrările suplimentare la instalația exterioară de stins incendii, cât și pentru lucrările de stins incendii din hala principală, „lucrări care se apropie de finalizare", să se întocmească acte adiționale pe baza devizului de execuție. Așadar, nu s-a reținut susținerea apelantei potrivit căreia lucrările suplimentare ar fi fost angajate, pe seama sa, de către dirigintele de șantier, prin semnarea acestor înscrisuri.

În domeniul investițiilor, legat de natura acestora, de neprevăzutul ce poate surveni în timpul executării, există situații când, pe lângă proiectul existent, trebuie efectuate lucrări suplimentare. În speță, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor R.M.Ș., D.D. și G.V., s-a ivit necesitatea unor noi lucrări în teren, întrucât fabrica era situată pe amplasamentul unei foste crescătorii de bovine, cu multe construcții de beton subterane care au trebuit demolate și a fost necesară și supraînălțarea unui număr de cinci hidranți. De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, s-a realizat, în plus față de actele adiționale încheiate de părți și instalația de stins incendiu din interiorul fabricii.

În opinia instanței de apel, în mod corect prima instanță a reținut că toate aceste lucrări au fost efectuate cu acordul reprezentantului apelantei pârâte având în vedere următoarele: Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză a reieșit că din luna mai a anului 2008, reprezentantul apelantei, B.M., a fost prezent pe șantier în permanență, coordonând lucrările, martorul G.V. arătând că lucrările suplimentare au fost executate „cu acordul d-lui B.". Prin Notificarea nr. 12 din 1 august 2008 reclamanta a înștiințat pârâta că pentru lucrările suplimentare urmează să se încheie un act adițional, informând-o că lucrările de stins incendiu din hala principală „se apropie de finalizare", iar cu privire la ele se va prezenta un deviz de execuție, care va constitui act adițional și parte integrantă la contract.

Ori, dacă apelanta nu ar fi fost de acord cu efectuarea lucrărilor suplimentare sau nu ar fi avut cunoștință că reclamanta intimată efectuează lucrări la instalația de stins incendiu, ar fi trebuit să-i solicite acesteia să înceteze orice fel de lucrare pentru care nu și-a dat acordul. Mai mult chiar, așa cum rezultă din facturile emise de SC G.R. SRL pe seama SC A. SA, apelanta a fost cea care a achiziționat cei 10 hidranți interiori, cu accesorii, necesari realizării instalației interioare de stins incendii, cât și cei 9 hidranți exteriori (devizul pentru instalația exterioară nu includea și montarea hidranților), punându-i la dispoziția reclamantei în vederea efectuării lucrărilor, iar potrivit declarației martorului D.D., de obicei, ofertele erau aprobate de B.M.

De asemenea, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, lucrările la instalația de stins incendiu din interiorul halei, traseele conductelor și poziția hidranților interiori, sunt în conformitate cu proiectul de execuție - piesele desenate H-01, H-02, H-03, conform memoriilor tehnice, instalațiile interioare și exterioare de stins incendii conform planurilor de execuție și a caietului de sarcini PT 19/2007 puse la dispoziție de societatea beneficiară. Martorul R.M.Ș. a arătat că a semnat înscrisurile intitulate: „Act adițional nr. 3. Plan H-01 la Contract nr. 805 din 7 iulie 2008" și „Situație de plată CF Nr. Plan H-02.H-03." la solicitarea telefonică a reprezentantului apelantei, care i-a comunicat că va semna și el aceste înscrisuri.

Nu în ultimul rând trebuie arătat că, așa cum rezultă din raportul de expertiză, cele două instalații executate de reclamantă au fost preluate de către apelantă și sunt exploatate, ceea ce probează recepționarea lucrărilor efectuate în cauză, iar în timpul derulării procesului apelanta nu a indicat nicio deficiență a acestor lucrări. În raport de cele arătate mai sus, Curtea de apel a apreciat că în cauză nu se poate reține lipsa acordului de voință al apelantei la efectuarea lucrărilor ce fac obiectul cauzei, astfel că s-a reținut că reclamanta le-a executat, în cadrul contractual, în condițiile art. 36 C. com., înțelegerea părților urmând a fi consfințită, în scris, prin acte adiționale, așa cum rezultă din Notificarea nr. 12 din 1 august 2008 și declarația martorului R.M.Ș., acte pe care reprezentantul apelantei nu le-a mai semnat.

În aceste condiții, lucrările suplimentare acceptate și asumate de către beneficiar, se datorează de către acesta, în condițiile art. 969 și 970 C. civ., plata nefiind condiționată de încheierea unui act adițional, așa cum susține apelanta. De altfel, apelanta-pârâtă nu a contestat efectuarea acestor lucrări, fiind dispusă să le plătească, însă la un alt preț decât cel solicitat de reclamantă, așa cum rezultă din adresa de la fila 28. Pentru stabilirea cu exactitate a lucrărilor executate și a valorilor reale de plată instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare. Potrivit raportului de expertiză și a răspunsului la obiecțiuni, valoarea reală a devizelor cu lucrări ce fac obiectul cauzei este de 98.945 RON, cu TVA inclus, astfel că instanța de apel a apreciat că reclamanta intimată este îndreptățită la plata acestei sume.

Opinia separată a expertului C.C., în care se arată că pârâta ar datora reclamantei suma de 28.353 RON + TVA, nu a fost avută în vedere de către instanță deoarece expertul a recalculat toate devizele de lucrări, inclusiv cele care au fost achitate de către apelantă și care nu au făcut obiectul cauzei, pe care le-a redus, rezultând o sumă totală a lucrărilor efectuate de către reclamantă mai mică. Însă, dacă se analizează valoarea lucrărilor ce au făcut obiectul cauzei, reținute de către acest expert, se constată că pentru instalația interioară de incendiu acesta a reținut suma de 45.139 RON + TVA, apropiată de cea reținută de către expertul desemnat de către instanță, iar pentru lucrările de montare a hidranților exteriori cămin de vane CV și racord instalații a reținut suma de 15.897, 64 RON + TVA, expertul neluând în considerare și lucrările de supraînălțare a hidranților.

Instanța de apel a apreciat că în cauză trebuie să se ia în considerare și lucrarea de supraînălțare a celor 5 hidranți, aceasta nefiind imputabilă reclamantei care a executat lucrarea conform proiectului tehnic, iar ulterior ca urmare a turnării unei platforme de beton, impusă de starea terenului, a fost necesară supraînălțarea hidranților, așa cum rezultă din declarațiile martorilor și din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză. Criticile apelantei referitoare la modul în care expertul desemnat de către instanță a stabilit contravaloarea lucrărilor au fost considerate neîntemeiate, având în vedere că expertul a luat în considerare cantitatea de materiale și prețurile stabilite în situațiile de lucrări, prețurile de procurare fiind verificate și stabilindu-se că sunt la nivelul celor practicate în anul 2008, iar în privința prețului manoperei s-a arătat că acesta este de 28% și se încadrează în normative.

De altfel, toți cei trei experți, atât cel desemnat de către instanță, cât și experții desemnați de părți au arătat că suma de 37.695,46 RON propusă de către apelantă nu acoperă valoarea lucrărilor. În ceea ce privește susținerea apelantei, potrivit căreia reclamanta intimată încearcă să obțină manopera la hidranți de două ori, invocându-se două conținuturi ale aceluiași deviz, respectiv cel în valoare de 108.238,01 RON, instanța de apel a reținut că acest deviz a fost cel inițial, la care părțile au renunțat, de comun acord așa cum rezultă din probele administrate, apelanta pârâtă recunoscând aceste aspecte prin notele de ședință, lucrările efectuate de către reclamantă la instalația exterioară de stins incendii și achitate de către pârâtă executându-se în temeiul devizului de execuție din dosarul Tribunalului Prahova unde s-a prevăzut că manopera cuprinde: executat montaj conducte în exteriorul unității pentru incendii exclusiv hidranții cu toate componentele lor.

Având în vederea că răspunderea apelantei este una contractuală, așa cum s-a reținut mai sus, nu s-a impus și reținerea răspunderii în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, așa cum a arătat instanța de fond și nici în temeiul gestiunii de afaceri cum a susținut apelanta. Pentru considerentele arătate mai sus, instanța de apel, în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul declarat în cauză, a modificat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 98.945,02 RON cu titlu de contravaloare lucrări. Instanța de apel a obligat pârâta să plătească reclamantei, în baza art. 274 și art. 276 C. proc.

civ., suma de 8.971,93 RON și suma de 17.586 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și apel, constând în taxă de timbru, onorariu avocațial, cheltuieli de deplasare, onorariu expertiză, conform înscrisurilor justificative depuse la dosar, acordarea cheltuielilor de judecată făcându-se proporțional cu pretențiile admise. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA Oradea care a solicitat, în principal, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul restrângerii obligației recurentei-pârâte să plătească intimatei-reclamante suma de 37.695 RON inclusiv TVA, (conform facturii din 27 ianuarie 2009 emisă inițial de către intimata-reclamantă, care ulterior a fost anulată) și, în subsidiar, casarea hotărârii recurate cu trimiterea spre rejudecare în vederea administrării unui probatoriu suplimentar care să determine valoarea reală de piață a lucrărilor suplimentare corespunzătoare pretențiilor intimatei-reclamante.

Recurenta a susținut că, în mod greșit a reținut instanța de apel (la pag. 13 parag. 3 din decizia recurată) că reclamanta a executat lucrările suplimentare în cadrul contractual, în condițiile art. 36 C. com., câtă vreme părțile nu au convenit asupra unui preț final al acestor lucrări. Ori pentru perfectarea unui contract, prețul constituie un element esențial, astfel încât părțile să își cunoască întinderea drepturilor și obligațiilor asumate la momentul contractării și să aibă reprezentarea reală a contraprestației datorate, aceasta constituind și cauza contractului. Or lipsa cauzei unui contract, atrage inexistența acestuia. Recurenta a învederat că decizia atacată este nelegală - conform motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., întrucât singurul preț avut în vedere de către părți pentru lucrările suplimentare este cel de 37.695 RON (conform facturii din 27 ianuarie 2009 emisă inițial de către intimata-reclamantă, care ulterior a fost anulată), întrucât și recurenta a fost de acord să achite acest preț, astfel că acordul de voință dintre părți s-a realizat cu privire la această sumă. Chiar dacă s-ar fi trecut peste apărările arătate mai sus, recurenta consideră că în mod greșit instanța de apel a respins cererea formulată de recurenta-pârâtă de obligare a intimatei-reclamante să depună la dosar o situație defalcată din care să reiasă echipele, respectiv numărul de ore, alocate de către intimata-reclamantă pentru finalizarea lucrărilor suplimentare.

Așa cum s-a consemnat și în încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2011 (ce face parte integrantă din decizia recurată), la pag. 1 ultimul paragraf, recurenta a invocat faptul că în devizul emis de către intimata-reclamantă nu pot figura mai multe ore decât cele pentru care s-a lucrat, lucrările suplimentare pe care intimata-reclamantă își întemeiază pretențiile, s-au facturat un număr de 4.658 de ore efectiv lucrate, ceea ce faptic nu putea fi realizat câtă vreme spre exemplu, o echipă de 12 persoane care ar fi lucrat 12 ore pe zi ar fi avut nevoie de 200 de zile, respectiv 7 luni pentru a finaliza aceste lucrări și nu 2 luni și jumătate, cât s-a lucrat în realitate. Suma totală a orelor lucrate de către intimata-pârâtă conform devizului nu depășește 2.458 de ore.

Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va admite recursul pentru următoarele considerente: În mod greșit instanța de apel a respins ca nefondată cererea de probatorii a pârâtei SC A., prin care aceasta solicita obligarea reclamantei să depună la dosar o situație defalcată a lucrărilor executate, cu motivarea că nu pot solicita a fi plătite mai multe ore decât s-a lucrat efectiv. Din Încheierea de ședință de la data de 22 noiembrie 2011 rezultă că cererea de probatorii a fost respinsă în mod nelegal, fără niciun fel de motivare în fapt și în drept, deși era evident că administrarea ei ar fi fost în măsură să conducă la aflarea adevărului în cauză.

Determinarea numărului corect de ore aferente lucrărilor suplimentare era extrem de relevant în vederea calculării prețului real al acestora. Conform art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.: "(4) Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. (5) Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc". Din Încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2011 (ce face parte integrantă din decizia recurată), la pag. 3 primul paragraf, recurenta a motivat cererea de probatorii și a învederat instanței de apel că toate costurile cu materialele și de manoperă facturate de către reclamantă depășesc nivelul celor ce puteau fi obținute de un bun profesionist și sunt nejustificate, iar expertul a semnalat doar că la manoperă nu s-au depășit normele de deviz, dar nu a identificat și unde se plasează munca efectiv prestată comparativ cu cea normată.

Dintr-o simplă analiză a devizelor de lucrări se poate observa o diferență extrem de mare între valoarea manoperei și a materialelor cuprinse în primul deviz acceptat și achitat de către pârâtă și cele cuprinse în devizele pentru lucrările suplimentare pentru care nu a existat o negociere prealabilă. Totodată, la actul adițional nr. 1, în urma negocierilor reale existente între părți devizul de lucrări a scăzut de la 86.000 RON la 17.000 RON, iar reclamanta a emis inițial factura din 27 ianuarie 2009 pentru toate lucrările suplimentare, la suma de 37.695 RON. După 5 zile, reclamanta a anulat factura anterior menționată și a emis două facturi noi, pe a căror valoare își întemeiază pretențiile din prezenta cauză (acest aspect reiese din susținerile apărătorului reclamantei - pag.

3, ultimul paragraf din încheiere). Față de această situație, și în susținerea tezei probatorii, pârâta a apreciat în mod întemeiat că reiese fără putință de tăgadă faptul că, inițial, reclamanta a avut în vedere un cost pentru lucrările suplimentare în cuantum de 37.695 RON, dar, cu toate acestea, ulterior, reclamanta a anulat factura respectivă și a pretins plata unei sume cu mult mai mari, adică aceea de 105.234,26 RON. Față de cele arătate mai sus, și întrucât în recurs nu se poate administra proba cu expertiză, se impune casarea deciziei recurate spre a se administra un probatoriu suplimentar, adică prezentarea de către reclamantă a unei situații defalcate din care să reiasă echipele, respectiv, numărul de ore, alocate pentru realizarea lucrărilor suplimentare și, pe baza acestei situații, să se dispună efectuarea unui nou raport de expertiză care să stabilească valoarea lucrărilor suplimentare la momentul efectuării lor.

Pentru aceste considerente se va dispune casarea hotărârii recurate cu trimiterea spre rejudecare în vederea administrării unui probatoriu suplimentar care să determine valoarea reală a lucrărilor suplimentare corespunzătoare pretențiilor reclamantei, conform art. 129 alin. (4) și (5), art. 305, art. 312 alin. (3) teza 3 și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA ORADEA împotriva Deciziei nr. 108/C/2011-A din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM