ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3360/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3360/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr.

731/COM/2010, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, invocată de pârâtă. A admis acțiunea formulată de către

reclamanta SC C.S. SRL împotriva pârâtei SC A. SA. A obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 105.234,26 RON, reprezentând contravaloare

facturi fiscale, precum și suma de 9.544,61 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel apelanta pârâtă SC A. SA, solicitând admiterea lui,

modificarea în totalitate a sentinței atacate, considerând-o netemeinică și

nelegală, iar pe cale de consecință, în principal, admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca

nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de către apelantă, instanța de

control judiciar a apreciat că, în mod corect, această excepție a fost respinsă

de către instanța de fond. Astfel, calitatea procesuală pasivă, ca o condiție

pentru exercițiul acțiunii civile, presupune existența unei identități între

persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul

juridic dedus judecății.

În cauză, prin

Contractul de execuție lucrări nr. 805/J din 7 iulie 2008 încheiat între părți

s-a născut un raport juridic de drept comercial, în cadrul căruia reclamanta a

executat lucrări de construcții în favoarea pârâtei apelante.

Prin acțiunea dedusă

judecății, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unor lucrări

suplimentare, despre care pârâta afirmă că au fost executate fără acordul său,

ori aspectele invocate de pârâta apelantă, țin de temeinicia cererii de chemare

în judecată și nu de calitatea procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei,

instanța de apel a reținut că între părți s-a încheiat, așa cum s-a arătat mai

sus, Contractul de execuție lucrări nr. 805/J din 7 iulie 2008 prin care

reclamanta în calitate de Prestator s-a obligat să execute în favoarea pârâtei

în calitate de Beneficiar, lucrări de confecții metalice, montări de conducte,

montări armături, instalații electrice, termice sau sanitare la locația din

comuna Berceni, sat Corlățești, șantierul Adeplast. Potrivit art. l pct. 1.2

din contract, lucrările vor fi executate în baza comenzilor ferme de execuție

emise și transmise de către Beneficiar, Prestatorului.

Așa cum rezultă din

probele de la dosar, inițial părțile au încheiat un deviz -ofertă pentru

rețelele canalizare tehnologică și menajeră în valoare de 108.238 RON, la care

părțile au renunțat de comun acord, astfel că s-a emis un al doilea deviz

ofertă cu o valoare mai mică, justificat prin faptul că s-au exclus o serie de

lucrări care făceau obiectul devizului inițial. Obiectul celui de-al doilea

deviz l-a constituit executarea de instalații de stins incendiu în exteriorul

fabricii - executarea montaj conducte în exteriorul unității pentru incendii,

exclusiv hidranții cu toate componentele lor.

De asemenea, părțile

au semnat și un act adițional la contract având ca obiect executarea rețelelor

exterioare de apă potabilă. Toate aceste lucrări au fost achitate de către

pârâtă și nu fac obiectul cauzei.

Pe lângă lucrările

arătate mai sus, reclamanta a mai executat lucrări suplimentare privind

instalația de stins incendiu în exteriorul halei și a realizat instalația de

stins incendiul din interior.

Efectuarea acestor

lucrări rezultă din probele administrate în cauză, respectiv raport de

expertiză, declarații de martori, procese-verbale de lucrări ascunse,

procese-verbale de efectuare a probelor de presiune la instalațiile de stins

incendii.

De altfel, apelanta

nici nu a contestat efectuarea lucrării, afirmând doar că au fost executate

fără acordul său, pe baza înțelegerii dintre reclamantă și dirigintele de

șantier.

Lucrările

suplimentare executate de către reclamantă în favoarea pârâtei au fost descrise

în înscrisurile intitulate „Act adițional nr. 3. Plan H-01 la contract nr. 805

din 7 iulie 2008" și „Situație de plată CF Nr. Plan H-02.H-03.",

efectuarea acestor lucrări rezultând și din probele administrate în cauză,

respectiv raport de expertiză, declarații de martori, procese-verbale de

lucrări ascunse, procese-verbale de efectuare a probelor de presiune la

instalațiile de stins incendii.

Aceste înscrisuri nu

au fost semnate de către beneficiar, apelanta din cauză, ci doar de către

dirigintele de șantier, martor în dosar. Referitor la acestea, martorul a

declarat că le-a semnat prin luna octombrie sau noiembrie a anului 2008, după

ce lucrările suplimentare au fost finalizate, la solicitarea telefonică a

reprezentantului apelantei, convenind cu acesta să semneze situațiile de

lucrări care erau redactate și discutate cu reprezentantul reclamantei, urmând

ca, ulterior înscrisurile să fie semnate și de către reprezentantul pârâtei.

Martorul a mai declarat că nu a citit titulatura înscrisurilor, nefiind

abilitat să semneze acte adiționale, ci a crezut că semnează situațiile privind

cantitățile de lucrări efectuate pe șantier.

Prin urmare, față de

cele declarate de către martor, Curtea de apel a apreciat că, în cauză, nu se

poate reține că lucrările suplimentare ar fi fost efectuate în baza

înscrisurilor mai sus arătate, acestea fiind întocmite ulterior executării

lucrărilor și, în lipsa semnăturii beneficiarului, indiferent de titulatura

lor, acestea nu pot avea valoare de act adițional, ci doar de situație privind

cantitățile de lucrări suplimentare efectuate, dirigintele de șantier fiind

abilitat să le semneze.

Împrejurarea că

lucrările suplimentare au fost efectuate anterior întocmirii celor două acte

rezultă și din Notificarea nr. 12 din 1 august 2008 adresată de reclamantă

pârâtei, prin care se arată că s-a confruntat cu o serie de lucrări

suplimentare, neprevăzute - care nu au putut fi evaluate în faza inițială de

ofertare, urmând ca, atât pentru lucrările suplimentare la instalația exterioară

de stins incendii, cât și pentru lucrările de stins incendii din hala

principală, „lucrări care se apropie de finalizare", să se întocmească

acte adiționale pe baza devizului de execuție.

Așadar, nu s-a

reținut susținerea apelantei potrivit căreia lucrările suplimentare ar fi fost

angajate, pe seama sa, de către dirigintele de șantier, prin semnarea acestor

înscrisuri.

În domeniul

investițiilor, legat de natura acestora, de neprevăzutul ce poate surveni în

timpul executării, există situații când, pe lângă proiectul existent, trebuie

efectuate lucrări suplimentare. În speță, așa cum rezultă și din declarațiile

martorilor R.M.Ș., D.D. și G.V., s-a ivit necesitatea unor noi lucrări în

teren, întrucât fabrica era situată pe amplasamentul unei foste crescătorii de

bovine, cu multe construcții de beton subterane care au trebuit demolate și a

fost necesară și supraînălțarea unui număr de cinci hidranți.

De asemenea, așa cum

s-a arătat mai sus, s-a realizat, în plus față de actele adiționale încheiate

de părți și instalația de stins incendiu din interiorul fabricii.

În opinia instanței

de apel, în mod corect prima instanță a reținut că toate aceste lucrări au fost

efectuate cu acordul reprezentantului apelantei pârâte având în vedere

următoarele:

Astfel, din declarațiile

martorilor audiați în cauză a reieșit că din luna mai a anului 2008,

reprezentantul apelantei, B.M., a fost prezent pe șantier în permanență,

coordonând lucrările, martorul G.V. arătând că lucrările suplimentare au fost

executate „cu acordul d-lui B.".

Prin Notificarea nr.

12 din 1 august 2008 reclamanta a înștiințat pârâta că pentru lucrările

suplimentare urmează să se încheie un act adițional, informând-o că lucrările

de stins incendiu din hala principală „se apropie de finalizare", iar cu

privire la ele se va prezenta un deviz de execuție, care va constitui act

adițional și parte integrantă la contract. Ori, dacă apelanta nu ar fi fost de

acord cu efectuarea lucrărilor suplimentare sau nu ar fi avut cunoștință că

reclamanta intimată efectuează lucrări la instalația de stins incendiu, ar fi

trebuit să-i solicite acesteia să înceteze orice fel de lucrare pentru care nu

și-a dat acordul.

Mai mult chiar, așa

cum rezultă din facturile emise de SC G.R. SRL pe seama SC A. SA, apelanta a

fost cea care a achiziționat cei 10 hidranți interiori, cu accesorii, necesari

realizării instalației interioare de stins incendii, cât și cei 9 hidranți

exteriori (devizul pentru instalația exterioară nu includea și montarea

hidranților), punându-i la dispoziția reclamantei în vederea efectuării

lucrărilor, iar potrivit declarației martorului D.D., de obicei, ofertele erau

aprobate de B.M.

De asemenea, potrivit

raportului de expertiză efectuat în cauză, lucrările la instalația de stins

incendiu din interiorul halei, traseele conductelor și poziția hidranților

interiori, sunt în conformitate cu proiectul de execuție - piesele desenate

H-01, H-02, H-03, conform memoriilor tehnice, instalațiile interioare și

exterioare de stins incendii conform planurilor de execuție și a caietului de

sarcini PT 19/2007 puse la dispoziție de societatea beneficiară.

Martorul R.M.Ș. a

arătat că a semnat înscrisurile intitulate: „Act adițional nr. 3. Plan H-01 la

Contract nr. 805 din 7 iulie 2008" și „Situație de plată CF Nr. Plan

H-02.H-03." la solicitarea telefonică a reprezentantului apelantei, care

i-a comunicat că va semna și el aceste înscrisuri.

Nu în ultimul rând

trebuie arătat că, așa cum rezultă din raportul de expertiză, cele două

instalații executate de reclamantă au fost preluate de către apelantă și sunt

exploatate, ceea ce probează recepționarea lucrărilor efectuate în cauză, iar

în timpul derulării procesului apelanta nu a indicat nicio deficiență a acestor

lucrări.

În raport de cele

arătate mai sus, Curtea de apel a apreciat că în cauză nu se poate reține lipsa

acordului de voință al apelantei la efectuarea lucrărilor ce fac obiectul

cauzei, astfel că s-a reținut că reclamanta le-a executat, în cadrul

contractual, în condițiile art. 36 C. com., înțelegerea părților urmând a fi

consfințită, în scris, prin acte adiționale, așa cum rezultă din Notificarea

nr. 12 din 1 august 2008 și declarația martorului R.M.Ș., acte pe care

reprezentantul apelantei nu le-a mai semnat.

În aceste condiții,

lucrările suplimentare acceptate și asumate de către beneficiar, se datorează

de către acesta, în condițiile art. 969 și 970 C. civ., plata nefiind

condiționată de încheierea unui act adițional, așa cum susține apelanta. De

altfel, apelanta-pârâtă nu a contestat efectuarea acestor lucrări, fiind

dispusă să le plătească, însă la un alt preț decât cel solicitat de reclamantă,

așa cum rezultă din adresa de la fila 28.

Pentru stabilirea cu

exactitate a lucrărilor executate și a valorilor reale de plată instanța de

apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare.

Potrivit raportului

de expertiză și a răspunsului la obiecțiuni, valoarea reală a devizelor cu

lucrări ce fac obiectul cauzei este de 98.945 RON, cu TVA inclus, astfel că

instanța de apel a apreciat că reclamanta intimată este îndreptățită la plata

acestei sume.

Opinia separată a

expertului C.C., în care se arată că pârâta ar datora reclamantei suma de

28.353 RON + TVA, nu a fost avută în vedere de către instanță deoarece expertul

a recalculat toate devizele de lucrări, inclusiv cele care au fost achitate de

către apelantă și care nu au făcut obiectul cauzei, pe care le-a redus,

rezultând o sumă totală a lucrărilor efectuate de către reclamantă mai mică.

Însă, dacă se analizează valoarea lucrărilor ce au făcut obiectul cauzei,

reținute de către acest expert, se constată că pentru instalația interioară de

incendiu acesta a reținut suma de 45.139 RON + TVA, apropiată de cea reținută

de către expertul desemnat de către instanță, iar pentru lucrările de montare a

hidranților exteriori cămin de vane CV și racord instalații a reținut suma de

15.897, 64 RON + TVA, expertul neluând în considerare și lucrările de

supraînălțare a hidranților.

Instanța de apel a

apreciat că în cauză trebuie să se ia în considerare și lucrarea de

supraînălțare a celor 5 hidranți, aceasta nefiind imputabilă reclamantei care a

executat lucrarea conform proiectului tehnic, iar ulterior ca urmare a turnării

unei platforme de beton, impusă de starea terenului, a fost necesară

supraînălțarea hidranților, așa cum rezultă din declarațiile martorilor și din

răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză.

Criticile apelantei

referitoare la modul în care expertul desemnat de către instanță a stabilit

contravaloarea lucrărilor au fost considerate neîntemeiate, având în vedere că

expertul a luat în considerare cantitatea de materiale și prețurile stabilite

în situațiile de lucrări, prețurile de procurare fiind verificate și

stabilindu-se că sunt la nivelul celor practicate în anul 2008, iar în privința

prețului manoperei s-a arătat că acesta este de 28% și se încadrează în

normative.

De altfel, toți cei

trei experți, atât cel desemnat de către instanță, cât și experții desemnați de

părți au arătat că suma de 37.695,46 RON propusă de către apelantă nu acoperă

valoarea lucrărilor.

În ceea ce privește

susținerea apelantei, potrivit căreia reclamanta intimată încearcă să obțină

manopera la hidranți de două ori, invocându-se două conținuturi ale aceluiași

deviz, respectiv cel în valoare de 108.238,01 RON, instanța de apel a reținut

că acest deviz a fost cel inițial, la care părțile au renunțat, de comun acord

așa cum rezultă din probele administrate, apelanta pârâtă recunoscând aceste

aspecte prin notele de ședință, lucrările efectuate de către reclamantă la

instalația exterioară de stins incendii și achitate de către pârâtă

executându-se în temeiul devizului de execuție din dosarul Tribunalului Prahova

unde s-a prevăzut că manopera cuprinde: executat montaj conducte în exteriorul

unității pentru incendii exclusiv hidranții cu toate componentele lor.

Având în vederea că

răspunderea apelantei este una contractuală, așa cum s-a reținut mai sus, nu

s-a impus și reținerea răspunderii în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, așa

cum a arătat instanța de fond și nici în temeiul gestiunii de afaceri cum a susținut

apelanta.

Pentru considerentele

arătate mai sus, instanța de apel, în baza art. 296 C. proc. civ., a admis

apelul declarat în cauză, a modificat în parte sentința apelată în sensul că a

admis în parte acțiunea reclamantei în sensul că a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 98.945,02 RON cu titlu de contravaloare lucrări. Instanța

de apel a obligat pârâta să plătească reclamantei, în baza art. 274 și art. 276

C. proc. civ., suma de 8.971,93 RON și suma de 17.586 RON, reprezentând cheltuieli

de judecată parțiale în primă instanță și apel, constând în taxă de timbru,

onorariu avocațial, cheltuieli de deplasare, onorariu expertiză, conform

înscrisurilor justificative depuse la dosar, acordarea cheltuielilor de

judecată făcându-se proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA Oradea care a solicitat, în

principal, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul restrângerii

obligației recurentei-pârâte să plătească intimatei-reclamante suma de 37.695

RON inclusiv TVA, (conform facturii din 27 ianuarie 2009 emisă inițial de către

intimata-reclamantă, care ulterior a fost anulată) și, în subsidiar, casarea

hotărârii recurate cu trimiterea spre rejudecare în vederea administrării unui

probatoriu suplimentar care să determine valoarea reală de piață a lucrărilor

suplimentare corespunzătoare pretențiilor intimatei-reclamante.

Recurenta a susținut

că, în mod greșit a reținut instanța de apel (la pag. 13 parag. 3 din decizia

recurată) că reclamanta a executat lucrările suplimentare în cadrul

contractual, în condițiile art. 36 C. com., câtă vreme părțile nu au convenit

asupra unui preț final al acestor lucrări. Ori pentru perfectarea unui

contract, prețul constituie un element esențial, astfel încât părțile să își

cunoască întinderea drepturilor și obligațiilor asumate la momentul

contractării și să aibă reprezentarea reală a contraprestației datorate,

aceasta constituind și cauza contractului. Or lipsa cauzei unui contract,

atrage inexistența acestuia.

Recurenta a învederat

că decizia atacată este nelegală - conform motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât singurul preț avut în vedere de

către părți pentru lucrările suplimentare este cel de 37.695 RON (conform facturii

din 27 ianuarie 2009 emisă inițial de către intimata-reclamantă, care ulterior

a fost anulată), întrucât și recurenta a fost de acord să achite acest preț,

astfel că acordul de voință dintre părți s-a realizat cu privire la această

sumă.

Chiar dacă s-ar fi

trecut peste apărările arătate mai sus, recurenta consideră că în mod greșit

instanța de apel a respins cererea formulată de recurenta-pârâtă de obligare a

intimatei-reclamante să depună la dosar o situație defalcată din care să reiasă

echipele, respectiv numărul de ore, alocate de către intimata-reclamantă pentru

finalizarea lucrărilor suplimentare. Așa cum s-a consemnat și în încheierea de

ședință din data de 22 noiembrie 2011 (ce face parte integrantă din decizia

recurată), la pag. 1 ultimul paragraf, recurenta a invocat faptul că în devizul

emis de către intimata-reclamantă nu pot figura mai multe ore decât cele pentru

care s-a lucrat, lucrările suplimentare pe care intimata-reclamantă își

întemeiază pretențiile, s-au facturat un număr de 4.658 de ore efectiv lucrate,

ceea ce faptic nu putea fi realizat câtă vreme spre exemplu, o echipă de 12

persoane care ar fi lucrat 12 ore pe zi ar fi avut nevoie de 200 de zile,

respectiv 7 luni pentru a finaliza aceste lucrări și nu 2 luni și jumătate, cât

s-a lucrat în realitate. Suma totală a orelor lucrate de către intimata-pârâtă

conform devizului nu depășește 2.458 de ore.

Intimata a depus la

dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va

admite recursul pentru următoarele considerente:

În mod greșit

instanța de apel a respins ca nefondată cererea de probatorii a pârâtei SC A.,

prin care aceasta solicita obligarea reclamantei să depună la dosar o situație

defalcată a lucrărilor executate, cu motivarea că nu pot solicita a fi plătite

mai multe ore decât s-a lucrat efectiv. Din Încheierea de ședință de la data de

22 noiembrie 2011 rezultă că cererea de probatorii a fost respinsă în mod

nelegal, fără niciun fel de motivare în fapt și în drept, deși era evident că

administrarea ei ar fi fost în măsură să conducă la aflarea adevărului în

cauză. Determinarea numărului corect de ore aferente lucrărilor suplimentare

era extrem de relevant în vederea calculării prețului real al acestora.

Conform art. 129

alin. (4) și (5) C. proc. civ.: "(4) Cu privire la situația de fapt și

motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și

apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte

explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice

împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau

în întâmpinare.

(5) Judecătorii au

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în

întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele.

De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților

necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă

părțile se împotrivesc".

Din Încheierea de ședință

din data de 22 noiembrie 2011 (ce face parte integrantă din decizia recurată),

la pag. 3 primul paragraf, recurenta a motivat cererea de probatorii și a

învederat instanței de apel că toate costurile cu materialele și de manoperă

facturate de către reclamantă depășesc nivelul celor ce puteau fi obținute de

un bun profesionist și sunt nejustificate, iar expertul a semnalat doar că la

manoperă nu s-au depășit normele de deviz, dar nu a identificat și unde se

plasează munca efectiv prestată comparativ cu cea normată. Dintr-o simplă

analiză a devizelor de lucrări se poate observa o diferență extrem de mare

între valoarea manoperei și a materialelor cuprinse în primul deviz acceptat și

achitat de către pârâtă și cele cuprinse în devizele pentru lucrările suplimentare

pentru care nu a existat o negociere prealabilă. Totodată, la actul adițional

nr. 1, în urma negocierilor reale existente între părți devizul de lucrări a

scăzut de la 86.000 RON la 17.000 RON, iar reclamanta a emis inițial factura

din 27 ianuarie 2009 pentru toate lucrările suplimentare, la suma de 37.695

RON. După 5 zile, reclamanta a anulat factura anterior menționată și a emis

două facturi noi, pe a căror valoare își întemeiază pretențiile din prezenta

cauză (acest aspect reiese din susținerile apărătorului reclamantei - pag. 3,

ultimul paragraf din încheiere).

Față de această

situație, și în susținerea tezei probatorii, pârâta a apreciat în mod întemeiat

că reiese fără putință de tăgadă faptul că, inițial, reclamanta a avut în

vedere un cost pentru lucrările suplimentare în cuantum de 37.695 RON, dar, cu

toate acestea, ulterior, reclamanta a anulat factura respectivă și a pretins

plata unei sume cu mult mai mari, adică aceea de 105.234,26 RON.

Față de cele arătate

mai sus, și întrucât în recurs nu se poate administra proba cu expertiză, se

impune casarea deciziei recurate spre a se administra un probatoriu

suplimentar, adică prezentarea de către reclamantă a unei situații defalcate

din care să reiasă echipele, respectiv, numărul de ore, alocate pentru

realizarea lucrărilor suplimentare și, pe baza acestei situații, să se dispună

efectuarea unui nou raport de expertiză care să stabilească valoarea lucrărilor

suplimentare la momentul efectuării lor.

Pentru aceste

considerente se va dispune casarea hotărârii recurate cu trimiterea spre

rejudecare în vederea administrării unui probatoriu suplimentar care să

determine valoarea reală a lucrărilor suplimentare corespunzătoare pretențiilor

reclamantei, conform art. 129 alin. (4) și (5), art. 305, art. 312 alin. (3)

teza 3 și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC A. SA ORADEA împotriva Deciziei nr. 108/C/2011-A din 29

noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM