ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2679/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 octombrie 2007, reclamanta SC L.F.P.

SRL comuna A., județul Bihor a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bihor și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita, să se dispună anularea deciziei nr. 167 din 25 iunie 2007, prin care prima pârâtă a suspendat procedura de soluționare a contestației formulată împotriva obligațiilor fiscale în sumă de 618.323 RON, stabilite prin decizia de impunere nr. 351 din 22 februarie 2007. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că nu există temeiuri pentru suspendarea soluționării contestației sale, pentru că raportul de inspecție fiscală nu conține constatări privind elementele constitutive ale unei infracțiuni și organele de control nu au încheiat proces-verbal privind sesizarea organelor de cercetare penală.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 20/CA/2008 din 21 ianuarie 2008, prin care a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 167 din 25 iunie 2007 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a dispus soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că decizia de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă a fost emisă de pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală cu nerespectarea prevederilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003. Conform acestei reglementări, s-a avut în vedere că în cauză nu există o sesizare a organelor de drept cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

De asemenea, s-a reținut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție legală și anume, ca sesizarea să fie făcută de organul care a efectuat activitatea de control. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele și au solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurentele au susținut că instanța de fond a apreciat greșit că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., deși organele de cercetare penală efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală de către reprezentantul legal al societății, prin evidențierea în actele contabile de cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Instanța de fond a constatat corect că aceste cerințe legale nu au fost îndeplinite la emiterea deciziei nr. 167 din 25 iunie 2007 pentru suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. 351 din 22 februarie 2007. Astfel, s-a reținut că în cauză nu s-a dovedit întocmirea unei sesizări în conformitate cu dispozițiile art. 108 din O.G.

nr. 92/2003, care prevăd modul de sesizare a organelor de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală. Conform acestor prevederi legale, organele de inspecție fiscală aveau obligația să întocmească un proces-verbal, semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. Din probele dosarului, nu rezultă că s-a întocmit un asemenea proces-verbal, care să fi fost comunicat contribuabilului, iar în raportul de inspecție fiscală nu s-au constatat fapte care ar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Din cuprinsul deciziei contestate rezultă dimpotrivă că, se efectuau cercetări anterior desfășurării activității de control, care a fost solicitată de organele de urmărire penală. În consecință, recurentele au indicat eronat situația de fapt pe care s-a întemeiat decizia de suspendare a soluționării contestației și au criticat neîntemeiat interpretarea și aplicarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc. Deși au invocat aceste prevederi legale, atât la instanța de fond, cât și în recurs, autoritățile recurente nu au administrat probe concludente pentru a dovedi că au procedat la sesizarea organelor de drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni.

Pentru motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Marghita, împotriva sentinței nr. 20/CA/2008 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.