ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 923/2008

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 52/CA/2007 din 23 martie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității introducerii

acțiunii invocată din oficiu în ședința publică din 23 februarie 2007 și a respins

ca prematură acțiunea reclamantei în contradictoriu cu A.N.A.F. pentru anularea

raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere.

Totodată, prin aceeași sentință, s-a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea pentru anularea deciziei nr. 25810 din 24 mai 2006 și

s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu A.N.A.F. S-a dispus anularea

deciziei nr. 140 din 10 august 2006 și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond

a contestației nr. 36791 din 5 mai 2006 precum și la plata parțială a cheltuielilor

de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța

de fond a reținut, în esență că:

Contestația formulată de reclamanta SC

„L." SRL împotriva celor două acte administrative emise de pârâtă - raportul

de inspecție fiscală din anul 2006 și decizia de impunere nr. 162/2006 - nu a fost

soluționată pe fond de către organul fiscal deoarece prin decizia nr. 140/2006 s-a

dispus suspendarea soluționării acestei contestații. Această contestație este o

cale de atac formulată în temeiul art. 175 C. proc. fisc., prin această contestație

reclamanta optând pentru procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută de dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 554/2004. Conform acestor dispoziții legale actul administrativ

care se atacă la instanța de judecată este decizia prin care se soluționează această

contestație, situație în care, dacă reclamanta nu renunță la soluționarea acestei

căi administrativ-jurisdicționale, introducerea acțiunii împotriva actului administrativ

fiscal înainte de soluționarea contestației este prematură.

Chiar dacă dispozițiile art. 68

1

din O.G. nr. 92/2003 prevăd că cererile depuse de către contribuabil potrivit C.

proc. fisc. se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la

înregistrare, acesta este un termen de recomandare, nefiind prevăzută nici o sancțiune

pentru nerespectarea lui, iar împlinirea acestui termen nu dă dreptul părții de

a se adresa instanței de judecată dacă nu s-a pronunțat încă o soluție în procedură

administrativă.

Pentru aceste motive instanța de fond a

admis excepția prematurității acțiunii formulată împotriva raportului de inspecție

fiscală din anul 2006 și a deciziei de impunere nr. 162/2006 și a respins ca prematur

acest capăt de acțiune.

Referitor la decizia nr. 25810 din 24

mai 2006 emisă de pârâtă, prin care s-a respins ca prematur formulată contestația

împotriva procesului verbal din 27 martie 2006, instanța a constatat că acest act

administrativ este legal și urmează a fi păstrat.

Instanța de fond a mai reținut că prin

respingerea ca prematur formulată a contestației depusă de reclamantă împotriva

procesului verbal din 27 martie 2006, pârâta a procedat în mod legal, situație care

impune respingerea ca neîntemeiată a capătului de acțiune privind anularea deciziei

nr. 25810 din 24 mai 2006.

În ceea ce privește capătul de acțiune

privind anularea deciziei nr. 140 din 10 august 2006 și obligarea pârâtei la soluționarea

contestației formulată împotriva raportului de inspecție fiscală din anul 2006 și

a deciziei de impunere nr. 162/2006, instanța l-a considerat întemeiat.

A reținut instanța de fond că decizia

nr. 140/2006 este nelegală deoarece constatarea de către organele de cercetare penală

a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală nu are o înrâurire hotărâtoare asupra

soluției ce se dă în procedura administrativă, așa cum prevăd dispozițiile art.

184 din O.G. nr. 92/2003.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs, atât societatea reclamantă cât și D.G.F.P. Satu Mare, în nume propriu și

în reprezentarea A.N.A.F.

Prin decizia nr. 4173 din 31 octombrie

2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondate recursurile formulate, reținând că, în mod corect Curtea

de Apel Oradea nu a soluționat fondul contestației, întrucât, calea de atac a contestației

prevăzută de C. proc. fisc. are caracter administrativ, iar nu administrativ-jurisdicțional,

această procedură fmalizându-se cu decizia pronunțată de A.N.A.F. - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor, astfel încât prematuritatea capetelor de cerere,

constatată de instanța de fond este întemeiată.

Referitor la recursul recurentelor-pârâte,

Înalta Curte a constatat că, în mod corect, a reținut instanța de fond, că în raport

cu adresa Parchetului și cu lipsa dovezilor privind faptul că s-a început urmărirea

penală față de L.G. (administratorul reclamantei) și pentru ce fapte este acesta

cercetat nu se impunea, în cadrul dispozitiv al textului de lege arătat, suspendarea

soluționării contestației.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere

de revizuire A.N.A.F., întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., depunând

la dosar un înscris și susținând că acest act nou îndeplinește condițiile legale

pentru admiterea revizuirii.

Se arată, în esență, că înscrisul menționat

reprezintă dovada începerii și extinderii urmăririi penale și față de L.G. - administrator

al SC „L." SRL Negrești. Cererea de revizuire este inadmisibilă. în conformitate

cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date

de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din interpretarea acestui text de lege

rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare

împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat

fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanța de recurs, casând sentința instanței

de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să

se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanță.

În speța de față, prin decizia nr. 4173

din 31 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul

declarat de A.N.A.F. și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu

Mare împotriva sentinței nr. 52/CA din 23 martie 2007 a Curții de Apel Oradea, l-a

respins ca nefondat, menținând dispozițiile acesteia ca fiind temeinice și legale.

În această situație, este evident că instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se doar

a verifica, pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, dacă s-a stabilit

corect situația de fapt și dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale

incidente cauzei.

Având în vedere argumentele expuse, cu

referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire,

în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivului de revizuire invocat de SC

„L." SRL Negrești-Oaș și anume art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată

de A.N.A.F., împotriva Deciziei nr. 4173 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

6 martie 2008.